O carte cu poezii pentru copii, dar şi pentru cei mari. Dincolo de întâmplările cu dovlecei, urşi, purcei, arici şi flori, poeziile ascund un tâlc duhovnicesc, înfăţişând patimi şi virtuţi ce se regăsesc în viaţa noastră de zi cu zi. Răsfoind-o, fiecare se va afla pe sine ca într-o oglindă buclucaşă. Rămâne de văzut câţi se vor îndrepta… 

Suflet de copil este o farâma de frumos din cartea deschisa a copilariei.
Într-o vreme în care necuviinta, necredinta, violenta devin din ce în ce mai mult îndreptar de viata pentru cei mici, cartea de fata îsi propune sa scoata la iveala samânta de bine si frumos sadita din pruncie în sufletul fiecaruia dintre noi. Este o carte în care cei de azi se întâlnesc cu cei de ieri, mostenind comori de-nvataminte pe care numai scoala vietii ti le poate agonisi.
Ti-o daruim tie, copile drag, si voua, parinti cu suflet de copil…

Iata, am purces din nou

Sa va facem un cadou:

O carte cu clopotei,

Cu flori, rate si catei,

Cu pilde rele si bune,

Alese de noi anume

Pentru a infatisa

Patimi care – nu-i asa? -

Ne lupta pe fiecare.

Rostul cartii, prin urmare,

E sa ne vedem putin

Si, fireste, sa pornim

A pune-ndreptare vietii,

Incepand chiar cu… poetii!

Unde-s trei, puterea creşte, 
De aceea se iveşte 
Azi al treile volum 
Despre care ştiţi de-acum 
Ce conţine: poezii 
Pentru părinţi şi copii, 
Cu păuni, căţei, pisici, 
Gâşte, viţeluşi, arici, 
Pătrunjei care stau moţ 
delicate flori de colţ 
Şi-alte lucruri de sub soare 
Ce ne-nvaţă fiecare, 
În glumă sau serios 
O lecţie de folos 
La marea şcoală a vieţii. 
Toţi, în frunte cu poeţii, 
S-ar cădea să stăm atenţi, 
Ca să nu fim corigenţi! 

O interpretare pe intelesul copiilor si nu numai. Aceasta Biblie ilustrata se adreseaza tuturor celor ce vor sa inteleaga, intr-o maniera placuta scrierile biblice.

Varsta recomandata: de la cel mai mic la cel mai mare.

(lipsa text)

 Avem binecuvântarea aparte de-a ne fi născut din părinţi ortodocşi, într-o ţară ortodoxă. Am fost botezaţi din pruncie, am gustat binecuvântarea lui Dumnezeu, suntem părtaşi Dumnezeieştii Euharistii, ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele lui Hristos, am primit, aşadar, un «ADN duhovnicesc». Acesta este un început binecuvântat – dar se cere şi o continuare pe măsură. Căci binecuvântarea aceasta poate deveni pentru noi şi ispită: ispita de-a ne culca pe-o ureche şi de-a nu mai căuta spre cele înalte, spre culmile vieţii duhovniceşti; cu alte cuvinte, ispita de-a ne mărgini la o viaţă morală. Astfel, viaţa ortodoxă este un parcurs, o cale, o împărtăşire de viaţă, o călătorie fascinantă, este o mişcare continuă – iar nu stare pe loc, este „săturarea nesăturată” de mila dumnezeiască. Hristos a spus că este „Calea, Adevărul şi Viaţa”, iar nu o formalitate, un ethos şi un obicei. 

Patimirile celor de la Aiud, Pitesti, Gherla, Canal si din celelalte temnite risipite pe tot cuprinsul tarii au inscris pagina demnitatii romanesti in cartea insangerata a secolului XX.  Dar si suferinta le-a fost pe masura indraznelii.  Au fost infometati, batuti, umiliti.  Au rabdat torturi infricosatoare si lanturi.  Au fost trecuti prin moara reeducarii, un experiment de satanizare fortata, fara putinta de a se salva prin moarte.  Sudori reci au curs pe trupurile lor si lacrimi de sange le-au umbrit obrajii...

Cei mai multi au plecat - lumini din Lumina care le-a sfintit rastignirile.  Rostul jertfei lor a fost libertatea noastra in Adevar.  De aceea se cuvine sa scoatem lumina patimirii lor de sub obroc si sa o punem sfesnic, sa lumineze neamului romanesc.

Acesta este si rostul albumului de fata, care incearca sa infatiseze, in imagini de sinaxar, franturi de patimiri din lagarele si inchisorile romanesti, insotite de textele corespunzatoare care le-au inspirat, asa cum au fost scrise de supravietuitori.

Fotografiile sunt preluate din Arhivele Statului Rus și din colecții private și au fost colorizate de graficiana Olga Shirnina în colaborare cu experți în cromatica uniformelor militare.

Cartea are la bază scrisori, mărturii, jurnale, memorii și alte texte esențiale și nepublicate până acum, care prezintă o biografie unică și obiectivă a țarului Nicolae al II-lea și a familiei sale. Un portret plin de viață al Țarilor Mucenici reiese din scrierile lor personale și din ale celor care au trăit foarte aproape de ei. Fiind întemeiată strict pe izvoare primare, cartea scoate la lumină și multe fapte necunoscute și nedezvăluite, care demonstrează că multe adevăruri cu privire la viața și martiriul Țarilor Mucenici rămân trecute sub tăcere sau denaturate până astăzi. Între istoricii care au lucrat la proiect se numără și Nicholas B.A. Nicholson, Helen Azar și Helen Rappaport, toți specialiști de renume în istoria familiei Romanov.

„Curând va veni primăvara să ne încălzească inimile. Mai întâi calea crucii și apoi bucurie și desfătare. Se împlinește un an de când ne-am despărțit, dar ce este timpul? Viața aici e nimic – veșnicia e totul, iar noi trebuie să ne pregătim sufletele încă de acum pentru Împărăția Cerurilor. Până la urmă, nimic nu e atât de îngrozitor și chiar de ne vor lua totul, nu ne pot lua sufletele. (…) Trăim pe pământ, dar suntem deja pe jumătate plecați în lumea cealaltă. Vedem totul în altă lumină. Pentru noi, toate au rămas în urmă, iar ce va aduce viitorul nu pot ști, doar Dumnezeu știe – ne-am predat cu totul în mâinile Lui. Cu cât suferim aici mai mult, cu atât mai bine ne va fi pe celălalt tărâm, unde ne așteaptă atât de mulți dragi nouă. Cum am putea să cerem mai mult? Pur și simplu, îi mulțumim Domnului pentru fiecare zi care se sfârșește cu bine.” Din jurnalul țarinei Alexandra

„Gheronda Iosif Vatopedinul” nu este o carte, ci este duh È™i este viaÈ›ă (cf. Ioan 6, 63). Este parcursul unui om care la 15 ani L-a văzut pe Hristos viu, L-a urmat pe calea pătimirii, a fost defăimat, prigonit, a murit È™i a surâs după moarte, adeverind Învierea. Iar ucenicul lui a văzut È™i a mărturisit (cf. I Ioan 4, 14), aÈ™ternându-i viaÈ›a în scris, atât cât este cu putinÈ›ă cuvintelor a o cuprinde. Cartea cuprinde È™i o bogată colecÈ›ie de fotografii din arhiva Sfintei Mari Mănăstiri Vatoped È™i apare în condiÈ›ii grafice deosebite.

„Pregustări”…
BlândeÈ›ea, bunătatea, pacea lină È™i mai presus de minte a Duhului Sfânt ce sălăÈ™luia în inima lui Gheronda Iosif erau o necurmată învăÈ›ătură duhovnicească pentru cei tineri. Această pace era atât de adânc înrădăcinată înlăuntrul său È™i adăpa întreaga sa lume lăuntrică, încât È™i în momentele cele mai grele – omeneÈ™te vorbind – de clevetiri È™i prigoniri, ea nu slăbea, ci îl întărea lăuntric. MulÈ›i îi vedeau chipul strălucind, mai ales după ce primea Sfânta ÎmpărtăÈ™anie, de care se apropia întotdeauna cu zdrobire de inimă È™i cu nenumărate lacrimi. Această slavă dumnezeiască pe care o purta înlăuntrul său strălucea adesea È™i în afară, când rostea cuvinte de învăÈ›ătură în cercuri mai largi sau mai restrânse de oameni.

Purtarea sa cu totul nobilă, nefăÈ›arnică, plină de lepădare de sine È™i de dragoste stârnea de la sine uimire È™i respect în cei care trăiau lângă el È™i îi vedeau petrecerea de fiecare zi – desigur, fără ca el să dorească să trezească acest respect. Dimpotrivă, dumnezeiescul har ce sălăÈ™luia pururea înlăuntrul lui îi dădea simÈ›ământul duhovnicesc că era ”cel mai netrebnic dintre toÈ›i oamenii”.

Scria: „Nu am dorit nimic pe acest pământ, sufletul meu iubit, nici cinste, nici vrednicie, ci cu săracele mele puteri, precum zice cuvântul, în toată viaÈ›a mea, «trebuinÈ›elor mele È™i celora ce sunt cu mine au slujit mâinile acestea» (Fapte, 20, 34) È™i nu am urmărit prin vreo purtare vicleană să îi fac pe alÈ›ii să mă cinstească È™i să mă slujească. Vreau să mă mântuiesc È™i spre aceasta mă grăbesc, spre aceasta îmi îndrept toate săracele mele puteri”.

Era omul care putea să tămăduiască sufletele rănite de păcat, È›inute în legăturile unor patimi vechi È™i ale înrobirilor de tot felul. Acele suflete pe care alÈ›i duhovnici le-ar fi ocolit din pricină că erau anevoie de tămăduit – ba adeseori chiar cu neputinÈ›ă de tămăduit omeneÈ™te –, Gheronda le primea cu multă bucurie, pentru că Îl vedea în aceÈ™ti oameni pe ÎnsuÈ™i Hristos. Niciodată nu gândea ceva dispreÈ›uitor despre aceste suflete, iar dacă îl ascultau, le dăruia tămăduirea în Hristos.

"Testamentul unui nebun" este mărturisirea unui om întemniÈ›at 23 de ani sub trei regimuri politice diferite. Eliberat în 1964, a vrut să schimbe celula închisorii cu chilia monahală, dar i s-a interzis. A rămas să locuiască într-un apartament anonim din blocurile uniforme ale BucureÈ™tiului, lucrând ca muncitor la o cooperativă de produse artizanale. Sufletul său clocotea însă de tumultul amintirilor, de nevoia de a împărtăÈ™i oamenilor experienÈ›a tragică dobândită atât amar de ani petrecuÈ›i printre sfinÈ›i È™i demoni. De aceea, în singurătatea camerei sale, fostul deÈ›inut a început să-È™i scrie memoriile, ascunzând pagină după pagină în suportul paralelipipedic al unei veioze cu picior din odaie. Cu riscul propriei vieÈ›i, Ioan Ioanolide a salvat astfel adevărul despre un trecut pe care Securitatea l-ar fi vrut îngropat odată cu trăitorii lui.

În volumul de faÈ›ă edităm, sub titlul "Testamentul unui nebun", o nuvelă găsită într-un plic separat, cu următoarea menÈ›iune a autorului: Această nuvelă este inspirată din realitate, încât toate personajele È™i toate situaÈ›iile povestirii sunt luate din viaÈ›ă È™i faptele pe care le-am cunoscut direct (...); scriu cu sufletul la gură, cu teamă È™i nici nu recitesc paginile, din dorinÈ›a de a le vedea cât mai repede ascunse. Nuvela trebuie considerată ca o simplă ciornă, deci trebuie rescrisă, stilizată, refăcută.