Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Cartea de faţă este şocantă. Şocantă prin faptul că ne pune înaintea ochilor, într-un mod foarte iscusit, file aproape ignorate din istoria bisericească.

Vom afla de aici că pământul englez a fost binecuvântat prin apostolul Sfântului Iosif din Arimateea. Vom afla o mulţime de minuni, de vindecări, care i se par greu de crezut omului contemporan. Vom afla că dreapta credinţă a fost apărată cu mult eroism, şi vom înţelege că nimic nu este mai important decât războiul duhovnicesc.

Minunile făcute de regii binecredincioşi sau de diferiţi pustnici sau clerici, în timpul vieţii lor sau după trecerea la Domnul, ne oferă o imagine a faptului că lumea întreagă ar fi fost altfel dacă ar fi îmbrăţişat cu adevărat credinţa în Hristos.

Căderea Angliei ortodoxe a însemnat abandonarea credinţei Sfinţilor Părinţi şi primirea ereziei catolice. Înţelegând cât de gravă a fost această rătăcire vom putea aprecia aşa cum se cuvine situaţia din vremurile noastre.

O nevoie pastorală, prezentă întotdeauna în rândul credincioşilor, o găsim în întrebarea: Cum pot, părinte, să înaintez duhovniceşte şi să mă eliberez de slăbiciunile mele? De ce nu reuşesc să mă menţin în aceeaşi stare duhovnicească? 

O astfel de nevoie trebuie să fie sprijinită, dând credinciosului posibilitatea de a descoperi şi a-şi clarifica ce înseamnă cu adevărat din punct de vedere practic viaţă duhovnicească, ce răspunderi decurg din aceasta, la ce trebuie să fie atent sau ce ar fi de folos să evite. Va cunoaşte astfel adevărul, fără ascunzişuri sau jumătăţi de măsură, ajungând să-şi conştientizeze propria sărăcie duhovnicească şi să ia deciziile potrivite. 

Urmând sfaturile din această carte, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom ajunge la capătul ţelului nostru: Ca Dumnezeu să devină prin rugăciune, dragostea şi dorirea noastră, El călăuzind în acest fel fiecare gând şi lucrare a noastră. 

Omul contemporan, care L-a refuzat pe Dumnezeu si L-a inlocuit fie prin indumnezeirea eului sau, fie prin indumnezeirea materiei, primeste foarte greu sa asculte cuvantul cuiva despre problema acestei substituiri, adica despre pacat, ca si despre continutul negativ pe care pacatul il poarta inlauntrul lui, pentru omul insusi si pentru lume.
Pe de o parte, pacatul a fost socotit ca ceva firesc si a devenit un mod de viata.  Insa faradelegea este singurul lucru impotriva firii din cadrul naturii, si impreuna cu ea moartea si diavolul.  Ceea ce descoperim insa cu tristete in lume este faptul ca ceea ce este nefiresc a fost proclamat firesc, moartea a fost numita viata, si diavolul a fost considerat Dumnezeu.
In prezenta noastra cercetare incercam intr-un mod general, comprehensibil si limpede, sa prezentam conceptiile fundamentale ale Bisericii noastre, o incercare de „pipaire” si intelegere a unei astfel de evolutii insemnate, precum cea a pacatului.  Pentru inceput ne vom opri la sensul pacatului stramosesc, fapta primului om, cu urmari directe asupra intregului neam omenesc, asa cum viaza el in evenimentul stricaciunii si al mortii.  Vom prezenta iubirea de oameni a lui Dumnezeu, Care, pentru ca sa-l mantuiasca pe om, nu indica doar binele si evitarea raului, ci El insusi experiaza urmarile stricaciunii si ale mortii, facandu-Se om.

Hristos voieste sa-L iubim fara aceasta certitudine ca-L detinem.  Fara asigurari.  Voieste sa te lase asa.  In acest gol; in acest gol in care poti sa faci cele mai frumoase zboruri; cele mai frumoase planuri in cerul dragostei Lui, in marea vietii, pe unduirile ei.  Daca vei intelege toate acestea, vei intelege cat de prezent este Dumnezeu cand simti ca este absent.  Sa stii ca acele clipe in care este absent, in care nu-L simti, in care nu-L vezi, in care intelegi ca lipseste, sunt mai ales acele clipe in care cu putin timp inainte ti-a dat painea Lui si doar ce incepusesi sa intelegi, S-a facut nevazut.  El iti spune: „Voiesc sa dobandesti o altfel de legatura cu Mine.  Dincolo de scheme, de culori, de viziuni, de vederi, de atingeri, de asigurari si certitudini; voiesc sa simti in inima ta ca Ma detii acolo”.  Pe Acela care tot vine si tot pleaca.  Pe Acela care-si lasa amprenta Sa inlauntrul nostru si nu stim exact unde este.  Si nu-L putem descrie altora apoi, dar ceilalti vad in ochii nostri ceva si inteleg ca Domnul a pasit prin sufletul nostru si a lasat ceva.  Iar aceasta lasa loc pentru o noua inaintare.  Pentru noi paÈ™i.

Adevaratul tel al vietii crestine este dobandirea Duhului Sfant. Negutatoriti cu acele virtuti care va dau cel mai mare castig. Strangeti capital din castigurile binecuvantate ale Sfantului Har si depuneti-le la banca vesnica, care va va aduce pentru fiecare rubla duhovniceasca dobanda nu de 4 sau 6%, ci de 100%, si de nenamarate ori mai mult. Daca, de pilda, rugaciunea si privegherea va da mai mult har, rugati-va si privegheati.

Daca va da mai mult har postul, postiti. Daca milostenia va da mai mult har, atunci faceti milostenie. La fel ganditi-va pentru fiecare alta virtute care se face intru Hristos. Asa sa negutatoriti duhovniceste cu virtutile. Si dupa ce dobanditi in felul asta Harul Sfantului Duh, sa-l impartiti tuturor celor ce au nevoie de el, luand exemplu de la lumanarea aprinsa. Aceasta desi arde cu lumina pamanteasca, aprinde de la ea si alte lumanari, lumineaza si alte locuri, fara ca lumina ei sa se micsoreze.

Sfantul Serafim de Sarov

In sirul patimilor, slava desarta este asezata foarte corect langa mandrie, pentru ca cine este in primejdie sa cada in mandrie, daca a biruit slava desarta?  Legatura pe care o au intre ele aceste doua rele infricosatoare este ca si relatia dintre copil si omul matur, sau dintre grau si paine.  Pentru ca slava desarta inseamna inceputul, iar trufia sfarsitul.

Prin termenul asceza, in Traditia ortodoxa intelegem stradania, lupta credinciosilor sa supuna voia lor voii lui Dumnezeu, sa puna in practica Legea Lui, sa-si traiasca viata dupa cuvantul Evangheliei.  Asceza este acceptarea de bunavoie a suferintelor si nevointelor de catre credinciosi, cu scopul de a izbuti pazirea cu acrivie a poruncilor lui Dumnezeu si de a ajunge la tinta finala a vietii lor, care este indumnezeirea, adevarata unire cu Creatorul nostru.

In aceasta lucrare a noastra vom incerca sa aratam necesitatea si marile foloase ale ascezei.  Vom dovedi nu doar ca asceza ortodoxa nu este ceva greu de suportat, impovarator si de neizbutit, ci ca, dimpotriva, cu ajutorul acesteia credinciosul dobandeste adevarata fericire, putere si libertate.  Asceza da sens si valoare reala vietii omului, fiindca il ajuta la propriu sa se vindece si sa se preschimbe sufleteste si astfel sa atinga scopul principal al vietii sale, indumnezeirea.

Vom incerca, de asemenea, sa raspundem la multe intrebari care ii preocupa pe oameni, in vederea acceptarii invataturii crestine referitoare la asceza.  Indeosebi astazi, in vremea confortului si a desfatarilor, nedumeririle sunt foarte multe.

Preasfanta Fecioara Maria s-a aratat plina de har nu doar prin virtutea ei personala, ci si pentru ca a fost daruita in chip bogat de catre Dumnezeu.  Puterea Celui Preainalt a umbrit-o si harul Sfantului Duh s-a salasluit inlauntrul ei, invrednicindu-se astfel sa devina Maica lui Dumnezeu, poarta prin care a venit in lume Izbavitorul oamenilor.

Dar despre oameni harismatici ne vorbeste si lumea.  De multe ori auzim pe diferiti oameni ca graiesc cu admiratie despre cineva: „Ce om cu har”.

Cum percep cei mai multi dintre semenii nostri pe acest om cu har?

De regula, prin criterii exterioare, care se refera la frumusetea fetei, la modul imbracamintii, la nobletea fabricata a modului de purtare.

Omul dinlauntru, harismele sufletesti, virtutea vietii, integritatea caracterului, nu ii mai misca astazi pe cei multi care se uimesc doar de lucrurile materiale, care sunt sensibilizati numai de lucrurile de suprafata si care provoaca impresii.

Cat de diferita este frumusetea duhovniceasca, harul care strabate chipul Maicii Domnului!  Si cat de diferit este omul cu har, asa cum vrea Dumnezeu, asa cum il descrie Evanghelia, asa cum il cizeleaza ca un sculptor Biserica, acest mare laborator al sfinteniei si al oamenilor harismatici cu adevarat.