O intalnire cu Parintele Craciun era un fel de revelatie, pentru dragostea pe care o putea radia acest slujitor al lui Dumnezeu, de o verticalitate rara, dar si cu multa exigenta, demn si plin de credinta.

PS Gurie, Episcopul Devei si Hunedoarei

Fie ca aceste pagini sa provoace intrebarile care nasc raspunsurile adevarate, cele implinite in Dumnezeu.  Iar spatiul acesta al maidanului sa fie, cu adevarat, un spatiu al intervalului din care se cresc parghiile intalnirii cu Dumnezeu pentru inca multe generatii de acum inainte.

Romeo Petrasciuc

Exista un timp cand trebuie sa traiesti, si un timp cand trebuie sa depui marturie pentru ce traiesti, spunea candva unul din marii ganditori.  Parintele Arsenie Boca, intr-o anumita vreme si intr-un anumit ceas al chemarii, a dat, intr-adevar, marturire despre felul in care trebuie sa iti traiesti atat viata, cat, mai ales, moartea.

Fie ca jertfa si pilda vietuirii sale sa ne fie leac si merinde pe Calea catre Vesnicie, adica biruinta deplina asupra mortii.

Pogoratoare din neamul lui David, om de teatru si de televiziune, Monica Fermo Il intalneste pe Hristos, iar aceasta intalnire ii va schimba definitiv cursul vietii.

La 32 de ani, prin Taina Sfantului Botez, Monica Fermo (acum monahia Ecaterina) si-L "revendica" pe Hristos, virtutea cardinala care ii va calauzi apoi devenirile catre nordul adevaratei ajungeri.  In urma convertirii, al numai cativa ani, intra in viata monahala, reintorcandu-se intre granitele fizice ale statului Israel.

Aceasta carte e una a cuvantului rostit, a dimensiunii dialogale, infiripata pe parcursul a zece convorbiri.  Lumea fascinanta a teatrului romanesc, experienta Tarii Sfinte, agresivitatea mass-media, pacatele lumii moderne... toate acestea le puteti gasi in aceste "Metanii de dor".

Romeo Petrasciuc

Aceasta carte se vrea, in primul rand, o marturie-reper a unor adevaruri, a unor trairi de echipa care, coagulate, dau fizionomia unei personalitati duhovnicesti cu totul providentiale: Parintele Arsenie Boca.

Toti cei cuprinsi in aceasta carte - oameni care i-au fost apropiati si care l-au cautat cu vreme si fara de vreme - se recunosc pe sine doar in masura in care isi revendica dependenta de Dumnezeu prin acest "Sfant al Ardealului", in fapt, al intregului Neam romanesc. De aceea, istorisirile lor au vocatia unor apoftegme-crucix, ce cheama la recurs de sens, de valorizare.

Intr-o vreme a demisiilor tot mai frecvente din angajamente de bun simt, moralitate si buna cuviinta si a navetismului conjunctural intre fermitate si indolenta marturisitoare, Parintele Constantin Necula tine cu tot dinadinsul sa ne convinga, din nou, ca in crestinism nu există vacanţa, somaj tehnic ori teama de nelucrare.  Si ca astfel de vacantari ale spatiului nostru de lucru ne oculteaza marturisirea doar in masura in care nu stim sau nu reusim sa intelegem un lucru fundamental: ca in Biserica suntem pe liber doar din autosuficienta, din proprie ignoranta.

Aceasta carte se vrea ea insasi un pretext pentru iesirea din nelucrare, din trandavie.  Structurata ca o scrisoare de dragoste catre toti „tinerii de varste diferite ai Bisericii”, ea vine sa ne arate ca, pentru a veni la Hristos, nu exista alta conditie decat aceea de a vrea, pur si simplu, sa iesi din criza fiului risipitor, sa te intorci cu fata catre Inviere.

Mereu intre tineri, mereu atent la problemele lor, Pr. Constantin Necula e unul dintre specialistii in materie de neconventionalism, nonconformism.  Si unul din preotii Bisericii noastre care isi refuza mereu instrainarile, departarile, intr-o frumoasa incapatanare de a ramane tanar, nelinistit de dragul lui Hristos si al slujirii sale.

De aceea, aceasta carte e una care vorbeste la persoana a doua singular, fiecaruia dintre noi în parte.

Spirit care cunoaste proba desertului si a unor scenarii paideice petrecute aici si aiurea, cu patosul increcarilor in tot atatea experiente pastorale, slujitor al Mintuitorului nu doar in lumea mundana si impartindu-se cu egala iubire de semeni intre Biserica, scoala si strada, Constantin Valer Necula este, in egala masura, preot, dascal si poet.  Nu stiu daca este la mijloc o succesiune de roluri si nici daca, in cazul in care ar fi, ordinea nu poate fi exact inversa, sau daca nu cumva, pentru a face de prisos conventiile mai degraba didactice, altul este adevarul: fiecare parte are forta intregului deodata cu celelalte, multuplul este cel ce instituie si da putere a ceea ce numim unu.

In rolurile complementare pe care, prin firea sa, le traieste fie in spatiul saturat de sacru al Bisericii, fie in cele al cetatii in care trenscendentul coboara, pentru a invoca un gind blagian, poezia reprezinta insa, pentru Constantin Valer Necula, Grundul propriei fiinte.  Vorbele sale, aproape oriunde ar fi rostite, dar si comunicarea sa nonverbala au, implicit, o urzeala eminamete poetica, aici avindu-si obirsia, poate, vraja discursului sau atat de fascinant prin simplitatea profunda a lexicului si a constructiilor incarcate de emotie si sapiential.  Trasaturi potentate, desigur, de formatia sa teologica, o structura care, atunci cand fecundeaza straturile de adancime ale culturii poersonale, poate genera un fel de discurs indragostit.

Ion Dur 

Nu toate suferinţele sunt în Hristos, cum nu toate bucuriile sunt în Hristos! Cum nici o înfrângere nu este înfrângere dacă-L ai pe Hristos lângă tine. Şi-atunci, în toată structura aceasta intimă a anatomiei sufleteşti, veţi constata că important, de fapt, e ca toate organele să se lege corect, într-o sănătate sufletească ce dă echilibru în Hristos. 
Nu există moment în viaţa noastră în care unul din organele noastre interioare să funcţioneze perfect, dar există mii de momente în viaţa noastră în care nu avem voie să dăm vina pe vreun organ sufletesc că nu funcţionează, doar pentru că noi nu suntem capabili să ne recunoaştem boala. 
Toată Biserica, toată teologia istorică a Bisericii noastre este legată de acest echilibru între interiorul şi exteriorul omului. 
 
Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula

Intr-o radiografie a convertirilor de exceptie, numele lui Klaus Kenneth e unul pe care nu il poti ignora.  De mic copil, Klaus intra intr-un infernal malaxor al satanei.  Nedorit de parinti, Klaus pribegeste, nopti de-a randul, prin cimitire, apoi baruri de noapte, locuri si locuiri infame.  Prins intr-o capcana debordand de ocultism si magie, Klaus se refugiaza cel mai adesea in muzica, alcool, sex si droguri.  La un moment dat ia drumul Indiei, Tibetului, Mexicului, Americii de Sud, Columbiei, in cautarea unui nedefinit Adevar.  Pribegeste 12 ani in Tibet, dintre care trei ani si jumatate ii petrece intr-o manastire budista.  Reuseste, prin meditatie si invocarea zeitatilor pagane, sa leviteze, sa se refugieze in calatorii astrale, sa se faca invizibil, uzitand, nu de putine ori, de aceste puteri pentru a-i domina pe crestini.  Vreme de 40 de ani, Klaus Kenneth face nu mai puÈ›in de doua milioane de kilometri, pentru a gasi Adevarul.  In urma cu 30 de ani, prin intalnirea cu Fericitul Sofronie de la Essex, se converteste la Ortodoxie.

Volumul cuprinde o serie de interviuri realizate in perioada sederilor sale in Romania, o tara pe care Klaus a indragit-o ca pe putine alte spatii si in a carei Ortodoxie se odihneste de fiecare data cu plus de drag.

Bucuria șederii în prietenie 
 
Anticii greci spuneau: „A nu te minuna de nimic este începutul înțelepciunii” sau „A te minuna de toate este începutul înțelepciunii”. Această zicere parcă vrea să ilustreze ceea ce mă animă în timpul şi contextul dat de Dumnezeu: minunea de a-l cunoaşte pe părintele meu de suflet, Părintele Constantin Necula. Sunt îndemnat să scriu câteva cuvinte despre întâlnirea cu părintele şi ceea ce mă încearcă este un sentiment de bucurie, greu de aşezat în faţa dumneavoastră. Voi încerca totuşi să adun în câteva rânduri întâmplări, gânduri, emoții și stări pe care le-am trăit împreună. 
De multe ori, după conferințele cu părintele Necula mi se adresa o întrebare; grea sau uşoară, încă nu îmi dau seama: de unde îl cunosc și cum ne-am întâlnit? Am răspuns la această întrebare public, în deschiderea primei șezători duhovnicești de la Biserica Militară Sfântul Gheorghe şi Eroii Neamului din Bacău. Îl cunosc pe părintele Constantin Necula din anii de seminar, când i-am citit una dintre cărți – Îndumnezeirea maidanului – şi am conștientizat că îmi place tare mult ce şi cum transmitea autorul. Citind din ce în ce mai multe cărți de-ale părintelui, am realizat că stilul clar, apropiat de cititor şi profund m-a determinat să simt că devenim cunoscuți şi chiar apropiaţi. Cu timpul, l-am regăsit în predicile și conferințele filmate și am realizat că acest om îmi place, însă gândul că aş putea avea bucuria de a-l întâlni personal era departe de mine. 
În iulie 2010 Dumnezeu a rânduit ca la Întrunirea Tinerilor Creştini Ortodocși, un eveniment de suflet destinat tinerilor români, organizat în Poiana Nemțișorului, să participe şi părintele Constantin Necula. După ce părintele a purtat un călduros dialog cu cei peste 800 de tineri, am avut rânduită întâlnirea la care doar visam și la care nu mă așteptam. Am făcut cunoștință și apoi am povestit ca doi vechi prieteni până noaptea târziu. Acel moment a fost, fără doar și poate, răspunsul la multele gânduri înălțate către Dumnezeu în a împlini dorinţa de a-l întâlni pe părintele meu de suflet. De aici încolo, momentul se transformă în taina prieteniei ce ne leagă și care face ca viața mea să fie mult mai frumoasă. 
Sunt bucuros, extrem de bucuros de apariția acestei cărți-împlinire, de faptul că am privilegiul și încântarea de a povesti cu prietenul-părinte Constantin Necula de la Sibiu, iar aceste povești de suflet să ajungă și la sufletele dumneavoastră. Cartea se dorește a fi o împlinire a bucuriei ce ne însoțește în această perioadă. În ultimii ani, Biserica Militară Sfântul Gheorghe și Eroii Neamului din Bacău a avut onoarea și privilegiul de a-l găzdui de mai multe ori pe părintele Constantin Necula de la Sibiu, care, prin sacrificiul de timp pe care îl face, a devenit părintele Constantin din toată România (este părintele românilor de acasă şi de peste tot…) 
Apariţia editorială coincide cu împlinirea a zece ani de la sfințirea bisericii, când avem din nou bucuria de a-l asculta pe părintele Constantin Necula. Cartea aceasta este și o reușită a părintelui Necula de a rămâne în mijlocul nostru, chiar și atunci când este plecat, misiunea părintelui fiind de călător și dăruitor de bucurii celor care îl întâlnesc. În această lucrare s-au adunat momente de întâlnire cu părintele Constantin, prilejuri de bucurie, gânduri de prietenie și inimă bună. 
Mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot și pentru toate! Mulțumiri se cuvine să aducem Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, care ne-a susținut și ne-a binecuvântat aceste șezători duhovnicești. De asemenea, aduc mulțumiri părintelui Constantin și lui Romeo pentru răbdare și disponibilitate, pentru prietenie și frățietate, pentru grijă și dragoste. Nu cred că am cum să mulțumesc îndeajuns prin cuvinte – care par prea sărace în a exprima ceea ce simt –, astfel că voi duce mulțumirile mele către Maica Domnului Prodromița și o voi ruga să mijlocească pentru ostenitori Bucuria Raiului. 

Ideea unei carti care sa adune o serie de intamplari amuzante, ca umor de limbaj sau situatie, din viata Parintilor e una nu atat de curajoasa, cat necesara.  Crestinismul e, inainte de toate, o religie permanent generatoare de bucurie si implinire, iubire in expresie ultima, desavarsita.

Am incercat  sa adun, in paginile acestei carti,  parte din intamplarile pe care  le-am auzit povestite in amurg de gand si deschidere de inima, in seri tarzii ori istorisiri prelungite inspre rasarituri, unele dintre ele rostite cu jumatate de gura, altele izvodite cu toata verva unor pilduitoare sfatuiri pe Cale.  Ele, intamplarile, sunt cat se poate veridice, transpuse doar, uneori, cu mici eschivari de la a da nume concrete ori temporizari foarte exacte, tocmai pentru a nu transmuta intentionalitatea lucrarii dinspre zambet spre ironie, spre reumaticul derizoriu.

Romeo Petrasciuc