Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Dacă în vremurile noastre – vremuri de sărăcie, de foamete şi de întunecare duhovnicească – mai sunt monahi ce au cât de cât dreaptă socotinţă duhovnicească adevărată, ei sunt aceia, foarte puţini la număr, care, fiind luminaţi cu rugăciunea minţii, şi‑au cunoscut amănunţit patimile, au cunoscut amănunţit lucrările duhurilor viclene şi, în fine, lucrarea Dumnezeiescului Duh, care începe prin revărsarea în sufletul omenesc a sfinţitei păci celei în Hristos – iar cine nu şi‑a văzut, în lumina rugăciunii minţii, patimile sale, cine n‑a cunoscut lucrările duhurilor necurate şi n‑a gustat din pacea lui Hristos, care adună laolaltă mintea, sufletul şi trupul, acela nici nu are idee despre dreapta socotinţă duhovnicească, chiar dacă, amăgit de slava deşartă, i se pare că o are... 
Vrei să simţi uşurare de patimile care te luptă? Vrei să afli umilinţă în chilia ta, umilinţă fără de care gândul, răpit de vântul sălbatic ca o corabie fără ancoră, goneşte pe valurile închipuirii şi este aruncat în adâncul trândăvirii? Vrei să vezi lumină din Lumină? Vrei să guşti dragoste care iese din Dragoste şi duce la Dragostea veşnică? Ia gândul tău şi aruncă‑l la picioarele fraţilor şi surorilor, fără să faci deosebire între răi şi buni; spune‑i gândului tău şi repetă‑i cât mai des, ca din gând să se nască şi simţământul: „Aceştia sunt nişte îngeri ai lui Dumnezeu, numai eu mă asemăn diavolului prin păcat şi întunecare”. 

Lucrarea de faÈ›ă se numără de È™apte veacuri între comorile Bisericii Răsăritului.
Alcătuită de Preacuviosul ­Thicara, băr­bat înÈ›elept È™i care odinioară a ­strălucit în viaÈ›a înaltă a nevoinÈ›ei, ea cuprinde preafru­moase slavoslovii È™i rugăciuni de pocăinÈ›ă către Preasfânta È™i Începătoarea de viaÈ›ă Treime È™i este una dintre cărÈ›ile de rugăciuni îndrăgite de părinÈ›ii din Muntele Athos, fiind ­socotită de Sfântul Nicodim ­Aghioritul între cărÈ›ile de mare folos pentru ­pravila de rugăciune a creÈ™tinului.

O poveste cu un cerb minunat È™i câÈ›iva adolescenÈ›i care Îl descoperă pe Hristos.

Povestea de faÈ›ă nu este dintre cele bazate pe evenimente ­reale sau povestiri adevărate, cu toate acestea, e întru totul adevărată. Ea se repetă zi de zi în realitatea timpurilor È™i a societăÈ›ii noastre. În spatele fiecărui personaj se ascunde o mulÈ›ime de oameni care au trăit sau trăiesc o experienÈ›ă asemănătoare.

Pentru aceasta dăm mărturie noi, monahii, care intrăm zilnic în comuniune nemijlocită cu oamenii, cu dramele lor familiale, cu durerile, deznădejdile È™i grijile lor existenÈ›iale.

Dincolo de drama omenească, în mănăstire, omul trăieÈ™te totodată È™i bucuria dumnezeiască a renaÈ™terii sufletului, iar acest lucru ne uimeÈ™te cu adevărat. Din ruinele unei vieÈ›i deznădăjduite, vedem cum se replămădesc suflete, temple nefăcute de mâna omului înăuntrul cărora Duhul VieÈ›ii mărturiseÈ™te adevărul veÈ™nic: „Eu sunt Învierea È™i ViaÈ›a”. Hristos, ieri È™i astăzi È™i în veÈ™nicie, aprinde în sufletele oamenilor focul credinÈ›ei È™i al dragostei Lui.

Acest foc veÈ™nic al dragostei dumnezeieÈ™ti a lui Hristos este axa principală a scrierii de faÈ›ă. De la început până la sfârÈ™it, povestirea ne arată discreÈ›ia cu care Hristos Se apropie în chip nevăzut de ­inimile oamenilor, delicateÈ›ea cu care pătrunde în aceste suflete È™i, în cele din urmă, transfigurarea pe care o cunoaÈ™te întreaga noastră existenÈ›ă prin focul pe care-l aprinde înlăuntrul nostru.

Mănăstirea Sfântului Ioan Botezătorul
Mesopotamú, Cipru

În noua serie de antologii pe care v-o propunem, ­cuvântul plin de har al Sfântului Ioan din Kronstadt devine mai apropiat È™i mai de folos, feluritele lui cugetări duhovniceÈ™ti fiind reunite È™i organizate aici spre o mult mai uÈ™oară È™i rodnică însuÈ™ire de către cititori.

„ViaÈ›a pe care o trăim acum nu este o glumă sau o joacă. Cu toate acestea, oamenii o socotesc drept glumă sau joacă: se joacă în chip nechibzuit cu răstimpul care le‑a fost dat spre a se găti pentru veÈ™nicie, se joacă prin grăirea în deÈ™ert. Unii fac haz folosindu‑se de darurile minÈ›ii lor, alÈ›ii, de slăbiciunile ori virtuÈ›ile lor omeneÈ™ti, alÈ›ii, prin săvârÈ™irea de fapte de milostenie sau prin iscusinÈ›a lor de a scrie ori a vorbi frumos. Mănâncă È™i beau peste măsură, în loc să mănânce È™i să bea doar atât cât le este de trebuinÈ›ă. Se îngrijesc de îmbrăcăminte, îÈ™i irosesc timpul îngrijindu‑se de ei înÈ™iÈ™i È™i fac haz pe seama isprăvilor copiilor, în loc să‑i deprindă cu învăÈ›ătura credinÈ›ei, a evlaviei È™i a fricii de Dumnezeu. Întreaga lor viaÈ›ă este o distracÈ›ie, dar vai de cei ce socotesc viaÈ›a drept distracÈ›ie!”
„Omule, dacă Domnul înseamnă totul pentru tine, È™i tu vei însemna totul pentru Domnul! Și întrucât comoara ta este în inima ta, È™i Dumnezeu îÈ›i cere să‑I dai inima.  Aceasta înseamnă că, pentru a împlini voia cea bună È™i desăvârÈ™ită a lui Dumnezeu, trebuie să lepezi voia ta cea stricată, pătimaÈ™ă È™i trufaÈ™ă.”
Sfântul Ioan din Kronstadt

Cartea de faţă reprezintă o selecÈ›ie tematică din volumul ViaÈ›a mea în Hristos, apărut pentru prima dată în 2005. 

Prin Dracula în CarpaÈ›i –o carte uluitoare, rămasă în manuscris până astăzi, în care autorul se întrece pe sine ca romancier–, Constantin Virgil Gheorghiu îÈ™i încununează practic opera de scriitor al exilului românesc, începută în 1949 cu Ora 25.

Un irlandez, lucrând la o teză de doctorat despre Dracula pe care urma să o susÈ›ină la Universitatea din Chicago, pleacă într‑o călătorie de documentare în CarpaÈ›i, sperând că cercetările sale vor lămuri multe dintre necunoscutele vampirologiei. În puÈ›ină vreme, tihna meleagurilor moldave îi va schimba cursul vieÈ›ii. O serie de rapoarte ale autorităÈ›ilor din zona Petrodavei, ce semnalează cazuri incredibile de învieri din morÈ›i, într‑o nebuloasă a anchetelor cu o mulÈ›ime de necunoscute, va conduce însă la relua­rea cercetărilor dintr‑o cu totul altă perspectivă…

Sfantul Chiril al Turovului, nascut la inceputul veacului al XII-lea in Bielorusia de astazi, din neam bogat si de vaza, a primit de la Dumnezeu pentru lepadarea sa de bogatia si slava pamanteasca darul si cinstea de a fi nu numai cel dintai stalpnic din istoria Ortodoxiei la slavii de Rasarit, ci si Hrisostomul ei – cel mai mare propovaduitor al Rusiei Kievene.  Ca nevoitor, ca arhiereu, ca propovaduitor si talcuitor al cuvantului lui Hristos, s-a bucurat de o uriasa cinstire si pretuire din partea contemporanilor intr-o vreme si intr-un spatiu deloc lipsite de etaloane ale sfinteniei, si de-a lungul veacurilor scrierile lui au fost copiate mereu alaturi de scrierile vechilor Parinti ai Bisericii.

Minunatele rugaciuni ale Sfantului Chiril va vor aduce, nadajduim, pacea sufleteasca, smerenia, nadejdea si apropierea de Dumnezeu de care avem trebuinta intotdeauna, atat la bucurie, cat si la greu.

Ideea de lupta cu patimile provoaca imediat asociatii cu vechii nevoitori, cu pustnicii din Egipt, cu manastirile - si, in general, experientele ascetice, lupta cu patimile, sunt socotite de catre multi o treaba pur calugareasca.  Aceasta este o ratacire profunda.  Orice crestin ortodox este chemat sa se lupte, sa poarte razboi zi de zi cu patimile si cu deprinderile pacatoase. 

Invatatura Bisericii despre patimi si despre lupta cu ele este transpusa in carte in contextul vietii contemporane, pentru crestinii ortodocsi carora Dumnezeu le-a dat sa traiasca si sa se mantuiasca in secolul al XXI-lea.