La câteva zile după moartea Mitropolitului Antonie Plămădeală, în vis, am auzit un cor de îngeri care cântau înălţător. M-am întrebat cine cântă, unde cântă? O voce mi-a răspuns: „E un alai de îngeri care îl însoţeşte pe Mitropolitul Antonie”. Eu am fost foarte mirată: „Pe Antonie?” „Da, e sub ocrotirea Părintelui Arsenie – mi-a răspuns vocea – şi au venit să-l ia.” (Preoteasa Ileana Ramba, care participase şi la slujba de călugărire a viitorului mitropolit).


La mănăstire la Sâmbăta, înainte de a începe o predică, Părintele Arsenie a zis: „Când Dumnezeu va judeca lumea eu am să fiu la dreapta Lui şi atunci ori vă sunt de folos ori vă sunt acuzator”. Atunci Dumnezeu îmi va zice: „Arsenie, de ce nu le-ai spus?”. Eu am să zic: „Doamne, eu le-am spus, dar nu m-au ascultat!”. Aşa v-am devenit acuzator, iar de folos vă sunt dacă faceţi ce vă spun”. Amin. 

Să fii refugiat din Basarabia şi despărţit de familie, să fii condamnat pe motive politice la 25 ani închisoare la vârsta de 20 ani, să-ţi vezi sfârşitul vieţii pământeşti că se apropie după 11 ani de temniţă şi să poţi afirma că eşti un om fericit, pentru cei mai mulţi dintre noi pare cu neputinţă.

Aceasta se poate prin credinţă. Prin credinţă, suferinţa se transformă în bucurie. Viaţa lui Valeriu Gafencu ne arată aceasta. Faptul că Valeriu a descoperit calea spre fericire reiese din scrisorile trimise celor dragi din care am extras aceste sfaturi  prin bunăvoinţa d-nei Eleonora Colgiu, sora lui Valeriu, şi a d-lui Neculai Trifoiu, coordonatorul cărţii “Studentul Valeriu Gafencu – Sfântul Închisorilor din România” în care au fost publicate aceste scrisori.

Revelaţia fericirii trăită de Valeriu in infernul închisorilor, este o lecţie din care noi, care trăim în libertate, să învăţăm că nu mai avem dreptul să ne plângem de nimic când fericirea este la îndemâna oricui – Iisus Hristos, credinţa în cuvântul Său, ascultarea poruncilor Sale, urmarea virtuţilor Sale. Aceasta este viaţa fericită. Restul e deşertăciune.

Editie ingrijita de Pr. Nicolae Nicau
Profunzimea înţelepciunii părintelui Proclu Nicău este bine cunoscută de credincioşii moldoveni şi nu numai. Trăind ca simplu monah, cu o viaţă închinată întru totul ascultării de Dumnezeu, sihastrul din Munţii Neamţului aşezat la Mitocul Bălan după îndelungi ascultări din diferite mănăstiri sub povaţa părintelui Cleopa Ilie şi după ispitele şi vieţuirea în pustie, continuă să povăţuiască turma cea cuvântătoare pe calea mântuirii.

Fiind nepotul părintelui Proclu, am considerat plăsmuirea cărţii de faţă ca o datorie morală. Cunoscându-i viaţa duhovnicească îndeaproape, am căutat să conturez învăţătura curată a monahului Proclu, pe deplin folositoare sufletului şi întotdeauna ortodoxă. Nu am trecut cu vederea nici frumuseţea limbajului neaoş moldovenesc zugrăvit în cuvintele pline de înţelepciune ale părintelui, totul îmbrăcat într-o cadenţă asemănătoare Patericului.

Este foarte folositor pentru orice creştin să cunoască aceste sfaturi şi poveţe ale părintelui Proclu în legătură cu diverse probleme, întrucât va putea, astfel, să se lumineze mai mult şi va şti mai bine cum să le depăşească. Fiind o carte duhovnicească, se impune a fi citită cu luare aminte, pentru maturizarea şi progresul spiritual al credinciosului. Volumul se prezintă ca o sinteză a feluritelor sfaturi şi îndrumări ale părintelui Proclu date schivnicilor, monahilor, preoţilor şi oamenilor din lume şi tratează diferite probleme din mai multe perspective. De exemplu, progresul în dobândirea adevăratei smerenii ne va călăuzi spre progresul în dobândirea adevăratei iubiri, apoi a păcii inimii, a iertării celor care ne-au greşit etc.

Dorim din adâncul inimii ca toţi creştinii să se folosească de această lucrare în viaţa lor duhovnicească, iar atunci când o vor răsfoi şi vor găsi cuvinte folositoare şi înălţătoare de suflet, să înalţe rugăciune de iertare şi pentru noi, păcătoşii.

Fie să avem parte de rugăciunea părintelui Proclu, să-l simţim aproape, să ne mângâie şi să ne călăuzească pe drumul ce duce la Dumnezeu.

Dacă vorbim de Biserica Greco-Catolică (Unită cu Roma) din România, o realitate se impune: toţi oamenii de cultură şi politicienii români greco-catolici, în lupta lor pentru dreptate, libertate şi unitate naţională, nu au reuşit să facă atât bine ţării, cât rău şi câtă dezbinare au făcut tot ei, urmând biserica din care făceau parte! De aceea, unirea (revenirea la ortodoxie) rămâne cea mai bună soluţie, iar la porunca lor „Înapoi în staul!”, noi le răspundem şi îi rugăm „Înapoi la Hristos!”. Căci dreapta credinţă ne arată că a fi unit cu papa înseamnă a fi dezbinat cu Hristos, iar realitatea istorică ne arată că a fi unit cu Roma înseamnă a fi dezbinat cu România. Cu alte cuvinte, în problemele esenţiale, uniţii au fost şi sunt mai întâi cu papa şi apoi cu Hristos (şi cine nu-L pune pe Dumnezeu pe primul loc, nu-L pune pe nici un loc) şi au fost şi sunt mai întâi uniţi şi apoi români.

Din cuprins:

• Ce sunt ingerii?
• Ingerii in raport cu Mantuitorul Iisus Hristos
• Ceata sfintilor arhangheli
• Rolul ingerilor in Biserica
• Rolul ingerilor fata de fiecare credincios in parte, ca protectori si indrumatori
• Menirea ingerului pazitor
• Pacatul indeparteaza pe ingerul pazitor de la noi
• Ingerul cel rau (diavolul)
• Rolul ingerilor in Parusie
• Acatistul Ingerului Pazitor al vietii
• Rugaciuni catre sfantul inger pazitor

Iar toti cei ce umbla dupa placeri de orice fel nu vor scapa de primejdie, caci sub orice placere se ascunde un sarpe.  Numai atata mangaiere putem aduce intre oameni, cata amaraciune putem sa bem in locul celor ce vrem sa-i mangaiem... (Pr. Arsenie Boca)

"Toti cei ce umbla dupa placeri, de orice fel, nu vor scapa de primejdii, caci sub orice placere e incolacit un sarpe". 
Dupa Cuvantul Parintilor, toata stradania diavolului aceasta era si este, ca sa desfaca dragostea sufletului nostru de Dumnezeu si s-o lege de orice altceva afara de Dumnezeu.
Drapt aceea vrajmasul, ca sa-si ajunga tinta faradelegii, imbie sufletului ispita intai, cea prin placere, aducandu-i momelii placute la vedere si bune la gustare - potrivite cu fiecare putere franta a sufletului, in parte, iar pe trup il impinge sa le implineasca cu lucrul si sa le faca tot mereu.
Vrea vicleanul, ca pe niste lipsiti de bucuria vederii lui Dumenzeu, pe care ne-a furat-o, sa ne mangaie invatandu-ne sa iubim placerea, binestiind vicleanul ca asta stinge iubirea de Dumnezeu si intuneca mintea de la vederea Lui." (Parintele Arsenie Boca) 
Cuvant al Parintelui Iustin Parvu, despre Parintele Arsenie Boca
Motivatie la publicarea acestei carti
Cuvant inainte
Un tovaras nevazut si bun
Noe si Iisus
Din pacatosi Biserica face Sfinti
Lupta mantuirii
Vrajmas milostiv si prieten viclean
Iubirea de sine, primul pui al diavolului
Semnul Sfintei Cruci
In pustia Carantaniei
Cararea e iubirea
Saul si David
Cum ne bagam datori
Vremea de plata
Marturisirea
Ispasirea
Prin cuptorul smereniei
Invata de la cel patit
Cenzura invidiei
Soarele smereniei
Despre cei ce n-au necazuri
Cum se urzeste o cadere
Puterea care nu asculta
In duhul Parintilor
Cand se intuneca mintea
Spiritism
Plata neascultarii
Cele sapte surle
1.Chemarea launtrica prin glasul constiintei
2.Chemarea din afara prin cuvant
3.Chemarea prin necazurile vietii
4.Chemarea prin necazurile mortii
5.Chemarea prin necazurile mai presus de fire
6.Chemarea prin chinuri de la antihrist
7.Chemarea la Judecata generala
Razboiul nevazut
Pustiirea din rai
Dupa fire si contra firii
Ce insemneaza Mantuitorul
Lupta dupa lege
Pe trepte de-a rapa
Unii si-au taiat mintea in scripturi
Greselile iubirii si dreapta socoteala
Masura darului de sus
Nevointele desavarsirii
Varstele iubirii
Cuvinte hotaratoare
Destinul talantilor
Dreptul intre iubire si sabie
Ocarmuirea de sus
Crinul de pe cruce
Raspunzatorii
Iconomul nedrept
Adaugirile editorului.

Volumul contine foarte multe sfaturi ale Parintelui Arsenie Boca pe subiecte de interes general, cum ar fi: ereditatea, iubirea de Dumnezeu si iubirea de oameni, iubirea trupeasca, vrajba in casa, degenerarea familiei prin alcool si tutun.

Pe parcursul cartii "Pravila Alba", Parintele Arsenie Boca evidentiaza importanta Casatoriei, care a fost ridicata de Dumnezeu la rang de Taina, si subliniaza faptul ca, daca ar fi traita de cei casatoriti la valoarea ei adevarata, de taina, casatoria ar da roade vrednice de tainele lui Dumnezeu.