Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Dacă în vremurile noastre – vremuri de sărăcie, de foamete şi de întunecare duhovnicească – mai sunt monahi ce au cât de cât dreaptă socotinţă duhovnicească adevărată, ei sunt aceia, foarte puţini la număr, care, fiind luminaţi cu rugăciunea minţii, şi‑au cunoscut amănunţit patimile, au cunoscut amănunţit lucrările duhurilor viclene şi, în fine, lucrarea Dumnezeiescului Duh, care începe prin revărsarea în sufletul omenesc a sfinţitei păci celei în Hristos – iar cine nu şi‑a văzut, în lumina rugăciunii minţii, patimile sale, cine n‑a cunoscut lucrările duhurilor necurate şi n‑a gustat din pacea lui Hristos, care adună laolaltă mintea, sufletul şi trupul, acela nici nu are idee despre dreapta socotinţă duhovnicească, chiar dacă, amăgit de slava deşartă, i se pare că o are... 
Vrei să simţi uşurare de patimile care te luptă? Vrei să afli umilinţă în chilia ta, umilinţă fără de care gândul, răpit de vântul sălbatic ca o corabie fără ancoră, goneşte pe valurile închipuirii şi este aruncat în adâncul trândăvirii? Vrei să vezi lumină din Lumină? Vrei să guşti dragoste care iese din Dragoste şi duce la Dragostea veşnică? Ia gândul tău şi aruncă‑l la picioarele fraţilor şi surorilor, fără să faci deosebire între răi şi buni; spune‑i gândului tău şi repetă‑i cât mai des, ca din gând să se nască şi simţământul: „Aceştia sunt nişte îngeri ai lui Dumnezeu, numai eu mă asemăn diavolului prin păcat şi întunecare”. 

Întreaga sa cugetare este, în esenÈ›ă, o exegeză aparte a Sfintelor Scripturi. Vlădica Nicolae îÈ™i însuÈ™eÈ™te întru totul descoperirile dumnezeieÈ™ti, adevărurile biblice, făcându-le conÈ›inutul vieÈ›ii sale, È™i le tâlcuieÈ™te lumii È™i vremii. Întemeindu-se pe istoriosofia biblică, el luminează „întâmplările istorice din vremea uciderii lui Abel până în zilele noastre,” după cum zice Mitropolitul Amfilohie Radovici. Atunci când abordează adevăruri È™i concepÈ›ii nescripturistice despre lume, din nou le cântăreÈ™te È™i cercetează prin lumina Evangheliei. Când tâlcuieÈ™te cuvintele veÈ™nice, foloseÈ™te cunoÈ™tinÈ›ele sale enciclopedice È™i adesea se întemeiază pe tâlcuirile SfinÈ›ilor PărinÈ›i. Metoda care predomină în exegeza sa este cea simbolică.
Preot dr. Radovan Bigovici

Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

Traducere din limba sarba de Gheorghita Ciocioi

Întreaga lume gândită (spirituală) în chip tainic se prezintă prin tabloul simbolurilor în lumea supusă simţurilor, pentru cei care au ochi să vadă. Întreaga lume supusă simţurilor este ascunsă în lumea spirituală. Venirea Domnului a lărgit în chip simbolic lumea spirituală a universului omenesc. Până la venirea lui Hristos, universul pe de-a-ntregul a slujit închipuirii şi umbrei celor cereşti. Hristos Însuşi a folosit simboluri din natură, pentru explicarea realităţii duhovniceşti pe care a arătat-o lumii. Natura este simbol al adevărului. Lumea materială este chipul văzut al lumii duhovniceşti. Lumea fizică este un simbol al lumii duhovniceşti.
Omule, tu eşti dator să stăpâneşti asupra simbolurilor, nu acestea asupra ta! Toate făpturile să fie sub picioarele tale ca o carte de citit şi de învăţătură, iar tu, cu duhul tău, să fii la cele cereşti, la realitatea împărăţiei celei duhovniceşti.

Cel care nu-şi însuşeşte din tot sufletul această primă Lege dumnezeiască, nu se poate apropia de Hristos şi de Legea Lui. Deoarece cel care n-a învăţat să înoate în râu nu trebuie să se afunde în apă adâncă, pentru că se va îneca. Şi din nou, cel care nu ştie întâi să meargă nu trebuie să alerge, deoarece va cădea şi va pătimi.

Cel care nu va învăţa mai întâi să socotească cu unităţile nu va putea niciodată să socotească cu miile. Cel care nu va şti mai întâi să silabisească nu va învăţa niciodată să vorbească şi să citească corect. Cel care nu va pune mai întâi temelia casei în zadar se va chinui să pună acoperişul şi turla.

Şi iarăşi, cel care nu va împlini Legea lui Moise în zadar va izbi în poarta palatului lui Hristos, pentru că aceasta nu i se va deschide. Aceasta este Prima Lege a lui Dumnezeu, fără de care niciun popor nu se poate mântui. Într-adevăr, această Lege este succintă (sinoptică), dar are multe de spus celui care cugetă şi caută mântuirea sufletului său.

Cauza razboiului consta in lepadarea oamenilor de Dumnezeu si de legea Lui.  Lepadarea de Dumnezeu si netrebnicia din timp de pace a oamenilor provoaca razboiul.  Atunci cand oamenii merita razboiul, atunci cand acumuleaza cauze de razboi, razboiul vine fie ca o vor ei, fie ca nu o vor.  Precum aceia ce beau apa cu bacili de tifos se molipsesc de tifos si tifosul este inevitabil, asa si cei ce, lepadandu‑se de Dumnezeu, se adapa cu ganduri, pofte si fapte potrivnice lui Dumnezeu, atrag asupra lor molima razboiului, si razboiul devine inevitabil.  Atata vreme cat oamenii se razboiesc cu Dumnezeu prin gandurile, poftele si faptele lor, degeaba viseaza la pace.  Fie ca vor sau nu, razboiul n‑are cum sa nu vina acolo unde este semanata samanÈ›a razboiului.  Razboiul impotriva lui Dumnezeu, pe fata sau intr‑ascuns, duce inevitabil la razboi intre oameni.  Ca nu este pace necredincioÈ™ilor, zice Domnul(Isaia 48, 22).  In zilele noastre, se vorbeste in gura mare despre pace mai mult decat oricand, in vreme ce popoarele se pregatesc de razboi mai mult decat oricand.  Este greu ca aceasta fatarnicie sa nu fie pedepsita prin razboi.

Aceasta carte ne relateaza povestea unui proces din lagarele naziste.  O „poveste pentru maturi”, cum insusi autorul isi subintituleaza cartea.  Este povestea unei prietenii retinute, nemarturisite dintre Spas Spasovici, un sarb ortodox, fost profesor de istorie, si un ofiter SS care incearca sa-i prelungeasca viata lui Spas, folosindu-se de legile de fier ale Reichului.  A reusit sau nu, aceasta trebuie sa o afle cititorul...

Nicolae Velimirovici, episcop de Ohrida (supranumit, pentru fervenţa sa, „episcopul sarbilor”), este una dintre cele mai proeminente figuri ale Ortodoxiei din secolul XX.  A fost prizonier la nazisti, ceea ce ne indreptateste sa credem ca nuvela de fata este o marturisire autobiografica.  Vladica se arata, in aceasta scriere, un bun cunoscator al tehnicilor literare moderne, ceea ce confera cartii de fata un loc aparte in imensa mostenire literara pe care a lasat-o.  Recent, episcopul Nicolae Velimirovici a fost trecut in randul sfintilor.  Ati mai citit vreodata o nuvela scrisa de un sfant?  Cititi-o si veti trai o deosebita satisfactie intelectuala si duhovniceasca.