Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Optimismul si pesimismul sunt doua moduri diferite de a aprecia viata.  Conform aprecierii optimiste, viata este un mare dar, in timp ce dupa gandirea pesimista, viata este un mare rau.  Optimism inseamna fericire, iar pesimism inseamna nenorocire.  Pentru om, cea mai mare fericire nu este sanatatea, bogatia, prietenii sau slava.  Cea mai mare fericire pentru om este sa fie optimist.  Pe de alta parte, cea mai mare nenorocire pentru om nu este boala, saracia, singuratatea, parasirea, nedreptatea sau oricare alta greutate sau pierdere.  Cea mai mare nenorocire pentru om este sa fie pesimist.  Pentru ca, in timp ce optimismul constituie imn de viata, pesimismul constituie imn de moarte.  Refrenul primului imn este: „Merita sa traiesti!”, in timp ce refrenul celui de-al doilea este: „Nu merita sa traiesti!”.  A trai inseamna sa gandesti, sa simti, sa muncesti.  Optimistul repeta: „Merita sa gandesti, merita sa simti, merita sa muncesti”.

Hristos-Omul a fost Cel dintâi care L-a numit pe Dumnezeu – Tată. Şi învăţându-ne această rugă-ciune, ne-a înmuiat sufletele şi ne-a umplut de nădejdea celei mai frumoase întâlniri de iubire. Peste veacuri, Sfântul Nicolae tâlcuieşte, verset cu verset, în Duhul lui Hristos, începutul unei iubiri ce pogoară peste noi din sânul Sfintei Tre-imi, cu fiecare rugăciune. Astfel de cuvinte, pli-ne de duh, i-au adus Sfântului Nicolae Velimiro-vici numele „Noul Gură-de-Aur.”
Daniel Mazilu

Minunea, la fel ca si milostivirea si dreapta judecata dumnezeiasca, poate cuprinde intinderi nenumarate cu fine nuante si intelesuri.

Prin aceasta carte Sfantul Nicolae al Ohridei si Jicei se face calauza cititorilor pe acest taram unde cel ce voieste sa inteleaga poate afla ceea ce ii este de trebuinta: nadejde, intarire, insuflare, incredintare in nemarginita putere si purtare de grija dumnezeiasca...

Cu un suflet impreuna nevoindu-va pentru credinta Evangheliei(Filipeni 1: 27), ne indeamna apostolul credintei.
Atunci cand unul dintre fratii tai se nevoieste pentru credinta Evangheliei, fie intru sine, fie in afara de sine, fie ca se lupta cu patimile sale, fie ca se lupta cu diavolii sau cu necredinciosii, cu cei rataciti de la credinta sau cu cei slabi in credinta, nu sta deoparte, ci sari degraba in ajutorul lui!
Alaturi de tine sunt toate celelalte mii si milioane de ortodocsi. Acestia impartasesc cu totii nevointa fiecaruia si niciunul dintr-insii nu ar trebui lasat deoparte in lupta aceasta.
In vremurile de demult , cand cetele mucenicilor crestini patimeau pentru credinta lor in Evanghelie, toti ceilalti crestini le sareau grabnic in ajutor. Unii ii cercetau in temnita pe mucenici, altii le trimiteau daruri, altii purtau grija de fiii sau de parintii lor varstnici, altii se rugau lui Dumnezeu pentru dansii.
Fa si tu asemenea lor! Atunci cand unul dintre fratii tai se nevoieste pentru credinta Evangheliei, pentru Sfanta Credinta Ortodoxa, alearga-i grabnic in ajutor si usureaza povara lui. Ajuta-l cu mainile sau cu buzele sau cu o rugaciune sau cu un gand bun inaintea lui Dumnezeu. Si fiecare sa faca asemenea!Caci lupta lui este si lupta ta si biruinta lui va fi si biruinta ta.

Rugăciunea lărgește hotarele omului până la A-tot-o­mul; îl face pe om simțitor la toate durerile și păcatele; îl învrednicește pe om să plângă cu ochiul tuturor celor înlăcrimați și să jelească cu întristarea tuturor celor în­tristați.

Sfântul Iustin Popovici

Nu părăsiți niciodată rugăciunea și Dumnezeu nu vă va părăsi. Prin rugăciune recunoaștem două lucruri: neputința noastră și Atotputernicia lui Dumnezeu. Prin rugăciune Îl înălțăm pe Dumnezeu la locul Lui și de asemenea, îl coborâm pe om la locul lui. Oamenii care nu știu de rugăciune, răstoarnă totul: Îl coboară pe Dumnezeu și se înalță pe sine. Unde lipsește rugăciunea, este prezentă trufia. Iar trufia este ca un burduf umflat, ce plesnește de la o singură înțepătură de ac, fiindcă se preface în deznădejde în urma unei singure împunsături a sorții.

Sfântul Nicolae Velimirovici

"Crezul" sau "Simbolul credintei" este cea mai concisa si mai exacta expresie a temeiurilor credintei noastre ortodoxe.  Il rostim la fiecare oficiere a Sfintei Liturghii.  Il citim impreuna cu rugaciunile noastre personale.  El reprezinta credinta dreptcredinciosilor si a celor prevazatori, insa celor ce au fost amagiti de gandirea lumeasca si celor ce au fost imbatati de aromele acestei lumi le este greu sa accepte si sa pastreze aceasta credinta.  Adevaratii credinciosi cred in cuvantul Domnului si asteapta cu trezvie implinirea lui.

El reprezinta credinta voastra, o, purtatorilor de Hristos, credinta stramosilor vostri dreptcredinciosi.  Fie aceasta si credinta copiilor vostri, din generatie in generatie, pana la capatul calatoriei!  Aceasta este credinta ortodoxa mantuitoare, care nu a fost niciodata rusinata.  Cu adevarat, aceasta este credinta poporului ales, a celor ce poarta icoana lui Dumnezeu in ei insisi.  La Judecata lui Hristos, in Marea Zi, ei nu se vor intrista, ci vor primi viata si vor fi numiti „binecuvantati”.