Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Dacă în vremurile noastre – vremuri de sărăcie, de foamete şi de întunecare duhovnicească – mai sunt monahi ce au cât de cât dreaptă socotinţă duhovnicească adevărată, ei sunt aceia, foarte puţini la număr, care, fiind luminaţi cu rugăciunea minţii, şi‑au cunoscut amănunţit patimile, au cunoscut amănunţit lucrările duhurilor viclene şi, în fine, lucrarea Dumnezeiescului Duh, care începe prin revărsarea în sufletul omenesc a sfinţitei păci celei în Hristos – iar cine nu şi‑a văzut, în lumina rugăciunii minţii, patimile sale, cine n‑a cunoscut lucrările duhurilor necurate şi n‑a gustat din pacea lui Hristos, care adună laolaltă mintea, sufletul şi trupul, acela nici nu are idee despre dreapta socotinţă duhovnicească, chiar dacă, amăgit de slava deşartă, i se pare că o are... 
Vrei să simţi uşurare de patimile care te luptă? Vrei să afli umilinţă în chilia ta, umilinţă fără de care gândul, răpit de vântul sălbatic ca o corabie fără ancoră, goneşte pe valurile închipuirii şi este aruncat în adâncul trândăvirii? Vrei să vezi lumină din Lumină? Vrei să guşti dragoste care iese din Dragoste şi duce la Dragostea veşnică? Ia gândul tău şi aruncă‑l la picioarele fraţilor şi surorilor, fără să faci deosebire între răi şi buni; spune‑i gândului tău şi repetă‑i cât mai des, ca din gând să se nască şi simţământul: „Aceştia sunt nişte îngeri ai lui Dumnezeu, numai eu mă asemăn diavolului prin păcat şi întunecare”. 

Un dublu asasinat într‑un castel în care nimeni, s‑ar părea, nu poate pătrunde: este castelul Amazoanelor, vegheat permanent de umbra Marii Amazoane. Străbătând odi­nioară țara în lung și în lat și căutând prin­tre puii de țărani analfabeți un copil supraînzestrat, l‑a aflat și l‑a luat sub ocrotirea sa, ajutându‑l să devină in­ventator de renume. Mai apoi, acesta avea să ajungă soț al nepoatei sale, însă din acel ceas nenorocirea s‑a abătut asupra castelului...
 O atmosferă plină de poezie prin evocarea Dunării, fluviul liniștit care, alergând spre libertate, cade în capcana Mării Negre și a oamenilor de la Dunăre.
Într‑un inedit și impresionant roman, au­­torul "Orei 25", marele scriitor al exilului ro­­­­mânesc, Constantin Virgil Gheorghiu, își de­monstrează încă o dată măiestria și sen­­si­bilitatea spre a ne dezvălui pasiunea și preocuparea sa fundamentală pentru cu­­­noaș­terea profunzimii sufletelor oamenilor unei Românii ce va rămâne pururea adevărata lui dragoste...

De ce omul confortului se apropie cu căldură sufletească de un sfânt a cărui viaţă sufletească pare greu de asimilat, de conceput chiar?
Dumnezeu permite lucrul acesta ca omul să înţeleagă. Când omul trăieşte în tot confortul, uneori Dumnezeu îi ia acest confort. Acesta este şi cazul Greciei de azi. Acum li s-a luat grecilor confortul, prin îngăduinţa Domnului, pentru a se apropia de ajutorul unui Sfânt. Cei care au o nevoie mai mare, au şi un gol interior mai mare. Vidul interior este proporţional cu nevoia, dar chiar şi omul confortului are probleme. Darurile materiale nu oferă liniştea, pentru că omul este icoana Domnului şi doar prin Dumnezeu acesta poate să-şi găsească pacea. Sfântul Efrem cel Nou îi ajută chiar şi pe bogaţi, pentru că şi ei a supărările lor.
Mulţi sfinţi sunt cunoscuţi şi rugaţi pentru anumite probleme, pentru vindecarea anumitor boli. De ce Sfântul Efrem cel Nou este chemat în rugăciuni pentru nevoi atât de diverse, fiind grabnic ascultător al acestora?
Sfântul este cunoscut pentru vindecarea tuturor bolilor. În plus, nu este doar un doctor. Este ajutător în boli, dar dă acelaşi ajutor şi unui elev, la un exeman. Face şi lucruri mari, şi lucruri mici, iar câteodată dă ajutor fără să i se fi cerut. I se spune "Sfântul Fulger". I s-a data acest nume pentru că trece foarte repede, ca un fulger, şi e grabnic ajutător. Sfântul a suferit mult din cauza martirajului. El este apropiat de Dumnezeu şi simte suferinţa, de aeea este atât de rapid în a sări în autor.
(fragment dintr-un interviu realizat la Nea Makri)

In aceasta carte, Constantina Palmer ofera cititorilor o marturie a felului in care intelege ea Ortodoxia, o relatare a vietii ei intr-o tara ortodoxa si mai ales a contactului ei direct cu monahismul ortodox, a imersiunii in universul vietii monahale.

Impactul modului monahal de viata asupra autoarei a fost atat de puternic, incat a simtit ca este datoria ei sa impartaseasca intregii lumi tot ce a invatat ea despre credinta ortodoxa.  Povestirile relatate in aceasta carte dovedesc clar ca autoarea lor a inteles esenta vietii monahale.  Gratie patrunzatorului sau simt de observatie si a unui simt analitic discret, exersat de-a lungul convietuirii ei cu reprezentantele unei obsti monahale ortodoxe, imbratisand viata lor de rugaciune si munca, si-a insusit lectii de mare valoare despre iubirea altruista, despre primirea de oaspeti, despre imitarea lui Hristos.

Sufletul, cel ce mă vădeÈ™te a fi om, trăieÈ™te numai prin Dumnezeu È™i numai în unire cu El. Iar atunci când se desparte de El pătimeÈ™te grozav. ViaÈ›a sufletului meu este, de fapt, pacea puterii mele sufleteÈ™ti, iar această pace îÈ™i are obârÈ™ia doar în Dumnezeu. Există, de asemenea, È™i o lume a trupului – una înÈ™elătoare, de unde îşi iau început viforele care se iscă în suflet. Despre această lume grăia Domnul că „peste ea va veni pieirea”, È™i oamenii „nu vor avea scăpare” (I Tesaloniceni 5, 3).
Lumea cea duhovnicească îÈ™i are izvorul în ­Duhul lui Dumnezeu È™i se deosebeÈ™te precum cerul de pământ de lumea cărnii, a trupului. Este o lume cerească, zidită ca noi să dobândim în ea fericirea. „Pace vouă!”, le grăia Domnul adesea ucenicilor Săi, dăruindu‑le pacea Sa, iar apostolii propovăduiau credincioÈ™ilor pacea lui Dumnezeu, urându‑le să se bucure de pacea lui Dumnezeu ca de darul cel mai de preÈ›, tocmai pentru că ea, această pace, este viaÈ›a sufletului È™i mărturiseÈ™te unirea sufletului nostru cu Dumnezeu. Dacă sufletul nu are pace, se tulbură – tulburarea fiind proprie tuturor stărilor celor pătimaÈ™e –, aceasta vădind totodată faptul că întru el se înstăpâneÈ™te moartea duhovnicească, căci în inima noastră lucrează vrăjmaÈ™ul mântuirii.
Sfântul Ioan din Kronstadt

Cartea de faţă reprezintă o selecÈ›ie tematică din volumul ViaÈ›a mea în Hristos, apărut pentru prima dată la Editura Sophia în 2005.

Nădejdile omeneşti de bunăstare pământească sunt puse acum sub semnul întrebării de către noile probleme, crize, tulburări sociale È™i economice, care ne restrâng posibilităţile lumeşti. Spectrul sărăciei şi al lipsei de perspective ne corectează forţat miopia duhovnicească, aducând în actualitate învăţătura ortodoxă de­spre viitoarea Împărăţie a lui Dumnezeu, despre Împărăţia cerurilor, care a fost dintotdeauna alfa si omega, scopul si finalitatea oricărei propovăduiri a Bisericii cu privire la rostul omului.
Bazându-se pe scrierile Sfinţilor Părinţi, arhimandritul Spiridonos Logothetis răspunde la întrebarea ce răsare de la sine în sufletul oricărui om lucid: ”Dar apoi ce va fi?”, încercând să satisfacă, pe cât se poate, legitima sete de adevăr cu privire la rosturile ultime ale lumii.
Scopul cărţii de faţă este cel de a ne aminti, pe de o parte, că adevărata şi singura noastră finalitate e intrarea în Împărăţia cerurilor, şi, pe de alta, că menirea noastră pe pământ constă în pregătirea pentru primirea acestei Împărăţii.

Cartea de faţă reprezintă ediţia a doua a volumului: "Împărăţia ceru­rilor şi semnele vremurilor din urmă", apărută la Editura Sophia în 2011.

Când Hristos este în inimă, atunci suntem mulţumiţi de toate.  Ceea ce ne jena devine pricină de cea mai perfectă bunătate, amărăciunea devine dulce, sărăcia devine bogăţie, foamea este săturată şi tristeţea noastră se schimbă în bucurie.  Dar când Hristos nu este în inimă, omul nu este mulţumit de nimic, nu găseşte fericirea în nimic: nici în sănătate, nici în plăcerile vieţii, nici în demnităţi şi onoruri, nici în divertismente, nici în palate splendide, nici la o masă luxoasă cu tot felul de mâncări, nici în eleganţa veşmintelor.  În nimic.

Ah, cât îi este omului de necesar Hristos, Dătătorul de viaţă şi Mântuitorul sufletelor noastre!  Cât de mult este necesar pentru dragostea lui Hristos – ca să poată locui în noi – să fim flămânzi şi să însetăm, să dormim puţin, să ne îmbrăcăm cu simplitate, să suportăm totul cu inima liniştită, paşnică şi să fim răbdători şi blânzi.  Diavolul încearcă mereu să prindă sufletul nostru, căutând cum l-ar putea răni cu un păcat, cu o patimă şi cum ar putea înrădăcina cât mai solid în noi vreun obicei rău; ceea ce el vrea este să ne facă mântuirea cât mai dificil posibilă, să ne facă reci şi indiferenţi faţă de Dumnezeu, faţă de lucrurile religioase, faţă de Biserică, faţă de veşnicie şi faţă de oameni.