Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Dacă în vremurile noastre – vremuri de sărăcie, de foamete şi de întunecare duhovnicească – mai sunt monahi ce au cât de cât dreaptă socotinţă duhovnicească adevărată, ei sunt aceia, foarte puţini la număr, care, fiind luminaţi cu rugăciunea minţii, şi‑au cunoscut amănunţit patimile, au cunoscut amănunţit lucrările duhurilor viclene şi, în fine, lucrarea Dumnezeiescului Duh, care începe prin revărsarea în sufletul omenesc a sfinţitei păci celei în Hristos – iar cine nu şi‑a văzut, în lumina rugăciunii minţii, patimile sale, cine n‑a cunoscut lucrările duhurilor necurate şi n‑a gustat din pacea lui Hristos, care adună laolaltă mintea, sufletul şi trupul, acela nici nu are idee despre dreapta socotinţă duhovnicească, chiar dacă, amăgit de slava deşartă, i se pare că o are... 
Vrei să simţi uşurare de patimile care te luptă? Vrei să afli umilinţă în chilia ta, umilinţă fără de care gândul, răpit de vântul sălbatic ca o corabie fără ancoră, goneşte pe valurile închipuirii şi este aruncat în adâncul trândăvirii? Vrei să vezi lumină din Lumină? Vrei să guşti dragoste care iese din Dragoste şi duce la Dragostea veşnică? Ia gândul tău şi aruncă‑l la picioarele fraţilor şi surorilor, fără să faci deosebire între răi şi buni; spune‑i gândului tău şi repetă‑i cât mai des, ca din gând să se nască şi simţământul: „Aceştia sunt nişte îngeri ai lui Dumnezeu, numai eu mă asemăn diavolului prin păcat şi întunecare”. 

Micul Teddy este fiul unui erou de război, È™i păstrează cu multă mândrie un nasture – singurul rămas – de pe vestonul tatălui său. Cea mai mare dorinÈ›ă a sa este să devină soldat în armata regală, dar, cu îndrumările înÈ›elepte ale familiei È™i ale preo­tului, care È™tiu să călăuzească sentimentul religios al copilului, Teddy descoperă un frumos adevăr: dacă pentru a se înrola în armată trebuie să atingă vârsta maturităÈ›ii, în schimb oricine poate lupta încă din copilărie pentru principiile morale propovăduite de Evanghelie.
Iată o cărticică încântătoare, È™i nu numai pentru copii, care aduce în atenÈ›ia cititorilor din România numele scriitoarei britanice Amy (Amelia Sophia) Le Feuvre (1861-1929), autoare a numeroase vo­lume dedicate tinerilor, în care povestirea se îm­ple­teÈ™te întotdeauna cu frumoase principii creÈ™tine.

Am uitat totul. Am plecat de mult de pe acele meleaguri È™i am murit… Pe un perete am o icoană veche cu Hristos, simbolul credinÈ›ei care m-a ajutat să traversez toate greutăÈ›ile È™i m-a adus în New England, având tăria de a începe să trăiesc din nou.
Da, să trăiesc din nou, căci, după ce am părăsit casa care a fost pentru mine mereu România, m-am simÈ›it ca un mort. Grele nu erau împrejurările în care mă aflam, ci simplul fapt că trebuia să trăiesc. (...) Nu È™tiu dacă vă puteÈ›i închipui cum este să te rupi de tot ce ai cunoscut È™i ai iubit È™i să o iei de la capăt fără să reuÈ™eÈ™ti să le împărtăÈ™eÈ™ti amintirile din trecut celor care fac parte din viaÈ›a ta în prezent. Există oameni cărora le pot împărtăÈ™i un moment sau altul din trecut, însă întregul rămâne să-l port singură.
Acum È™tiu că dragostea È™i mila, puse în practică din dorinÈ›a de a-i sluji aproapelui, pot transcende orice È™i pot face minuni. Că poÈ›i depăÈ™i timiditatea, oboseala, teama È™i chiar È™i ceea ce pare a fi o repulsie fizică incontrolabilă, doar să tânjeÈ™ti din suflet să ajuÈ›i È™i să fii de folos. Am învăÈ›at între timp că există o cale către inima oamenilor (aproape a tuturor), fie că îÈ›i sunt prieteni sau duÈ™mani, indiferent de opinia politică sau de convingerile naÈ›ionale. În faÈ›a durerii È™i a morÈ›ii, oamenii sunt egali, È™i majoritatea conÈ™tientizează acest lucru È™i sunt gata să se ajute unii pe alÈ›ii. Am mai învăÈ›at că, unde există credinÈ›ă în Dumnezeu, se poate face lucrarea Lui.
Principesa Ileana a României

"Crezul" sau "Simbolul credintei" este cea mai concisa si mai exacta expresie a temeiurilor credintei noastre ortodoxe.  Il rostim la fiecare oficiere a Sfintei Liturghii.  Il citim impreuna cu rugaciunile noastre personale.  El reprezinta credinta dreptcredinciosilor si a celor prevazatori, insa celor ce au fost amagiti de gandirea lumeasca si celor ce au fost imbatati de aromele acestei lumi le este greu sa accepte si sa pastreze aceasta credinta.  Adevaratii credinciosi cred in cuvantul Domnului si asteapta cu trezvie implinirea lui.

El reprezinta credinta voastra, o, purtatorilor de Hristos, credinta stramosilor vostri dreptcredinciosi.  Fie aceasta si credinta copiilor vostri, din generatie in generatie, pana la capatul calatoriei!  Aceasta este credinta ortodoxa mantuitoare, care nu a fost niciodata rusinata.  Cu adevarat, aceasta este credinta poporului ales, a celor ce poarta icoana lui Dumnezeu in ei insisi.  La Judecata lui Hristos, in Marea Zi, ei nu se vor intrista, ci vor primi viata si vor fi numiti „binecuvantati”.

Să nu irosim timpul preÈ›ios menit dragostei pentru copiii noÈ™tri! Să nu pregetăm să le arătăm iubire câtă vreme sunt ­mici! Pu­tem spune că în aceasta constă taina zidirii du­hov­niceÈ™ti, sufleteÈ™ti, fizice, emoÈ›ionale pe care se va sprijini întreaga lor viaÈ›ă. Dacă picioarele copilu­lui vor sta pe temelia solidă a dragostei, el va creÈ™te devenind un om fericit.

Educându-ne copiii în dragoste, căl­când peste „eul” nostru, cu ajutorul lui Dumnezeu facem să rodească pe de-a-ntregul potenţialul pe care Acesta l-a sădit în ei.

„Ai grijă de fiecare zi, nu sunt atât de multe cât crezi. StrăduieÈ™te‑te să‑ți copleÈ™eÈ™ti copilul cu darul iu­birii, nu te sfii să i-o arăÈ›i. Nu considera pierdut timpul petrecut cu copiii, căci de asta depinde È™i fericirea ta. Ca părinÈ›i, primim atâta dragoste câtă oferim, ba chiar mai multă.”

Pr. Feodor Borodin

Ediția a doua

Singura cale corectă spre vindecarea de ­bolile sufleteÈ™ti trece prin adevărata credinÈ›ă ortodoxă, prin pocăinÈ›ă È™i prin îndreptarea propriei vieÈ›i după dreptarul poruncilor lui Dumnezeu. 
Din voia Domnului, bolile pot fi trimise omului spre punerea la încercare a credinÈ›ei È™i chiar ca prilej de răsplată pentru cei ce se bucură de greutăÈ›ile bolii, îndurându‑le pentru Dumnezeu È™i viaÈ›a veÈ™nică. Astfel, în funcÈ›ie de terenul duhovnicesc pe care apar bolile se defineÈ™te È™i sensul lor. 
Este neapărată nevoie să spunem că bolile psihice sunt doar un caz particular de vătămare a firii omeneÈ™ti. Din vremea strămoÈ™ilor Adam È™i Eva ea a fost vătămată de păcat. Ca atare, omul ce suferă de o boală psihică nu este nici cel mai bun, nici cel mai rău dintre noi. El îÈ™i poartă crucea. Iar noi suntem datori să ne amintim mai des cuvintele Sfântului ­Ignatie Briancianinov, care spunea: „È™i orbului, È™i leprosului, È™i celui cu judecata vătămată, È™i pruncului de È›âÈ›ă, È™i criminalului, È™i păgânului arată‑le cinstirea cuvenită pentru chipul lui Dumnezeu. Ce treabă ai tu cu neputinÈ›ele È™i neajunsurile lor? Ia seama la tine însuÈ›i să n‑ai neajuns în dragoste”. 
Dr. Dmitri Avdeev

Dragostea este percepţia religioasă, evlavioasă a fiinţei concrete; vederea în aceasta a unui principiu dumnezeiesc. Orice dragoste autentică, ­indiferent de felul în care o sesizează mintal cel împricinat, este, în esenţă, un sentiment religios. Dragostea erotică, cu toată forţa ei şi importanţa ce i se dă în viaţa omului, este, în cel mai bun caz, doar o formă incipientă a iubirii autentice, în sensul descris mai sus sau, am putea spune, o floare binemirositoare, foarte delicată, care înfloreşte pe tulpina dragostei, însă nu este rădăcina acesteia...
Căsătoria autentică este calea trans­formării religioase a acestei iubiri erotice şi se poate spune că tocmai în cadrul acestui proces tainic al transformării constă „taina căsătoriei”.
Multe familii contemporane, care trăiesc aşa cum vor, refuzând ajutorul lui Dumnezeu, binecuvântarea Domnului, au o mulţime de probleme psihologice şi morale, dar şi multă instabilitate....
Familia nu poate construi relaţii bune fără Dumnezeu! Doar mergând în întâmpinarea lui Dumnezeu, iubindu‑se unii pe alţii prin dragostea pentru Creator, membrii familiei pot atinge fericirea autentică şi deplinătatea vieţii. Acest lucru este demonstrat de viaţă şi confirmat de istorie. Prin credinţă, pocăinţă, rugăciuni comune, educaţia creştină a co­piilor şi dragostea reciprocă, soţii tind către sopul principal: Împărăţia lui Dumnezeu. (V. Frankl) 

Traducere din limba rusă de Eugeniu Rogoti