Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Dacă în vremurile noastre – vremuri de sărăcie, de foamete şi de întunecare duhovnicească – mai sunt monahi ce au cât de cât dreaptă socotinţă duhovnicească adevărată, ei sunt aceia, foarte puţini la număr, care, fiind luminaţi cu rugăciunea minţii, şi‑au cunoscut amănunţit patimile, au cunoscut amănunţit lucrările duhurilor viclene şi, în fine, lucrarea Dumnezeiescului Duh, care începe prin revărsarea în sufletul omenesc a sfinţitei păci celei în Hristos – iar cine nu şi‑a văzut, în lumina rugăciunii minţii, patimile sale, cine n‑a cunoscut lucrările duhurilor necurate şi n‑a gustat din pacea lui Hristos, care adună laolaltă mintea, sufletul şi trupul, acela nici nu are idee despre dreapta socotinţă duhovnicească, chiar dacă, amăgit de slava deşartă, i se pare că o are... 
Vrei să simţi uşurare de patimile care te luptă? Vrei să afli umilinţă în chilia ta, umilinţă fără de care gândul, răpit de vântul sălbatic ca o corabie fără ancoră, goneşte pe valurile închipuirii şi este aruncat în adâncul trândăvirii? Vrei să vezi lumină din Lumină? Vrei să guşti dragoste care iese din Dragoste şi duce la Dragostea veşnică? Ia gândul tău şi aruncă‑l la picioarele fraţilor şi surorilor, fără să faci deosebire între răi şi buni; spune‑i gândului tău şi repetă‑i cât mai des, ca din gând să se nască şi simţământul: „Aceştia sunt nişte îngeri ai lui Dumnezeu, numai eu mă asemăn diavolului prin păcat şi întunecare”. 

Pocăinţa este, zice Sfîntul Ioan Gură de Aur, doctorie care desfiinţează păcatul, dar ceresc, putere minunată, care biruieşte prin har rînduiala legilor: pentru aceasta, pe curvar nu îl leapădă, pe preacurvar nu îl alungă, beţivului nu îi întoarce spatele, de idolatru nu se îngreţoşează, pe ocărîtor nu îl goneşte, pe hulitor nu îl depărtează, nici pe lăudăros, ci pe toţi îi schimbă. Şi cine ar putea vorbi mai bine despre acest leac mîntuitor dăruit de Dumnezeu oamenilor decît Cuviosul Nicodim, care a împodobit Biserica şi cu obiceiurile, şi cu scrierile sale cele mult învăţate şi înfrumuseţate, ca un preacunoscător al dogmelor şi canoanelor şi a toată învăţătura bisericească, cea mîntuitoare şi în viaţa de veci călăuzitoare?

Din această mică scriere, cititorule, mare folos vei avea de vei citi cu luare-aminte cele cuprinse într-însa, că poruncă a lui Hristos Însuşi este po­că­inţa şi toţi cetăţenii Raiului nu altfel decît cu po­căinţa s-au mîntuit, prin schimbarea minţii şi mutarea cugetului de la cele degrab pieritoare la cele dăinuitoare întru veşnică fericire.

Apanthisma cuprinde rugaciuni prea‑frumoase, sfătuitoare şi umilincioase, adunate de la Sfinţi Părinţi.

Zambetul launtric de neclintit al Sfantului Efrem a biruit in vremea nevointelor sale, biruieste acum si va birui in vecii vecilor, caci el este izvorat din vederea sfatului si a dragostei Preasfintei si de viata facatoarei Treimi pentru lume si pentru fiecare om in parte.  Si tocmai dintru aceasta tainica vedere, Sfantul Efrem este cunoscut ca un mare mijlocitor pentru dobandirea de prunci, caci dragostea sa nu este numai vazatoare, ci se face impreuna-lucratoare la sfatul Tatalui, dimpreuna cu Fiul si cu Sfantul Duh, iar intru negraita smerenie dumnezeiasca ii sunt incredintati Cuviosului toti cei care au fost ceruti intru numele lui.  Asa se face ca, in zilele noastre si in neamul nostru, aflam tot mai multi prunci care poarta numele Efrem ori Efremia, acestia toti fiind pecetluiti cu dragostea Marelui Mucenic, cel care atat de mult Il iubeste pe Domnul Hristos, incat ar fi vrut sa ramana de-a pururi ascuns dupa mahrama smereniei dumnezeiesti si sa ne faca bine fara a fi vreodata vadit, dupa chipul si asemanarea Domnului si Dumnezeului nostru, Cel Care intru negraita smerenie a facut cerul si pamantul, lumea si toti cei ce locuiesc in ea, iar mai apoi Si-a dat viata pentru toti si toate, deschizandu-Si bratele pe Cruce si nimicind prin dragostea Sa toata puterea iadului, a mortii si a nerodirii.

EdiÈ›ia integrală

Alcătuit ca un manual de viaÈ›ă mistică È™i duhovnicească, Războiul nevăzut se adresează atât începătorilor în viaÈ›a duhovnicească, cât È™i celor sporiÈ›i, punând la îndemână, într-o manie­ră metodică È™i sistematică, îndemnuri pentru toate treptele vieÈ›ii spiritual-morale în duh isihast. Lucrarea de faÈ›ă – un adevărat ghid practic de spiri­tualitate ortodoxă necesar a fi studiat zilnic – îmbină foarte armonios temele practice È™i teoretice ale vieÈ›uirii creÈ™tine în acord cu exigenÈ›ele Evangheliei, determinând cititorul să se ridice de la problemele È™i confruntările de fiecare zi la analiza experienÈ›elor duhovniceÈ™ti, în scopul călăuzirii pe calea desăvârÈ™irii, adică al curăÈ›irii de patimi È™i al luminării minÈ›ii, al rugăciunii inimii È™i al îndumnezeirii, în vederea dobândirii mântuirii – rostul vieÈ›ii noastre pe pământ.

***

„Neîndoielnic, Războiul nevăzut rămâne cea mai citită È™i universal difuzată È™i chiar cea mai iubită carte a lui Nicodim, celebrată drept un «adevărat imn al duhului mistic al PărinÈ›ilor ortodocÈ™i È™i oglinda cea mai curată a inimii È™i sufletului preaortodoxului Sfânt Nicodim», după cum subliniază È™i părintele Teoclit Dionisiatul.” (Elia Citterio)

***

Această carte pe care, copilul meu, È›i‑o dau spre a o citi stăruitor, din care poÈ›i afla adevărata icoană a fiecărei virtuÈ›i, este ÎnsuÈ™i Stăpânul Hristos. Fiindcă El, ca Cel Ce este Cartea VieÈ›ii, nu doar dă luminare minÈ›ii prin cuvinte, ci È™i prin pilda Sa vie ne umple de înflăcărare voinÈ›a. Căci nimeni È™i nimic nu vor putea să‑ți lămurească desăvârÈ™it chipul dobândirii tuturor virtuÈ›ilor aÈ™a cum È›i‑l va tâlcui aici Iisus Cel Răstignit È™i Înviat.

Am cerut un cuvânt Maicii Siluana Vlad, StareÈ›a Mănăstirii Sfântului Siluan Athonitul din IaÈ™i, rugând-o să ne îndrume în rugăciunile pe care le facem către Sfântul Nichifor cel Lepros.

Întrebare: Maică Siluana, ce anume ar fi cel mai potrivit să-i cerem Sfântului Nichifor cel Lepros, care se dovedeÈ™te a fi un ocrotitor È™i tămăduitor în vremea acestei epidemii cu coronavirus?

Răspuns: Să-l rugăm să ceară pentru noi tămăduire pentru nesimÈ›irea sufletului, pentru uitarea care ne stăpâneÈ™te mintea, pentru lipsa bucuriei. Să-l rugăm să ne facă părtaÈ™i la bucuria suferinÈ›ei pe care a trăit-o atât de dumnezeieÈ™te. Dar înainte de toate să ceară pentru noi pocăinÈ›ă, ca să ne vindece Domnul de nesimÈ›ire, de nesimÈ›irea sufletească, de amorÈ›irea È™i întunecarea minÈ›ii. MulÈ›umim, Sfinte Nichifor, mulÈ›umim că eÈ™ti cu noi, mulÈ›umim că nu ne părăseÈ™ti, deÈ™i merităm. Doamne Iisuse Hristoase, pentru rugăciunile Sfântului Nichifor cel Lepros, miluieÈ™te-ne pe noi. Amin.

Alexandros Papadiamantis,scriitorul din „Umbra Athosului” (insula Skiathos), simbolul conştiinţei creştine literare neoelene, supranumit şi „sfântul literelor”, este unul dintre cei mai studiaţi şi iubiţi scriitori din literatura neoelenă a ultimelor două secole.

Papadiamantis rămâne pentru spaţiul literar poate cea mai importantă şi autentică fizionomie teologică a seco­lului trecut. Conştiinţa teologică a lui Papadiamantis este una a comuniunii şi, mai presus de toate, a vieţii liturgice. Toate capătă sens prin săvârşirea Sfintei Liturghii şi prin practicarea rugăciunii. În acest context, trebuie menÈ›ionată propunerea, întemeiată desigur, a introducerii acestuia în rândul sfinţilor Bisericii Ortodoxe.

„Viaţa lui Papadiamantis şi sensibilitatea cu care se apropie de oameni sunt isihaste şi filocalice; întreaga lui fiinÈ›ă răspândeşte miros de tămâie şi această mireasmă a tămâiei aghioritice se înalţă din inima sa, revărsându-se peste scrie­rile sale. Textele lui sunt tămâiate cu smirna rugăciunii şi a rânduielilor liturgice ale Bisericii, iar ethosul său este latreutic, asemenea cântării de strană”.

Ierótheos, Mitropolit al Nafpaktosului