Textul acestei cărţi surprinde într-o imagine vie atât pe omul credincios în care conlucrează virtuţile teologice, cât şi pe omul necredincios, în care se zbate diabolicul cu toate neajunsurile lui.

Comportamentul şi frământările personajelor din ambele tabere fac pe cititorii acestei cărţi să se regăsească în ele şi astfel să mediteze mult mai mult la existenţa lor pe această mare scenă terestră.

Personajul principal al cărţii, care se numeşte Maria, lasă să se înţeleagă că şi-a ales „partea cea  bună, care nu se va lua de la ea”, însă, Enrieta, iubitoarea deşertăciunilor acestei lumi trecătoare pierde prin ură, minciună şi furt locul de cinste, devenind instrument al celui rău. Conştiinţa, crainic al voinţei divine, face ca în finalul cărţii să-şi arate răsplata pentru fiecare personaj în parte.

Mâniosul este un mic locuitor al Cetăţii lui EU, care porneşte în căutarea Cetăţii lui TU, având ca unică merindă sfatul împărătesei Cetăţii lui EU, să pună mereu în faţă Sinele său.

Dar în ce fel va putea ajunge în cele din urmă din Cetatea lui EU în Cetatea lui TU?

Ce oameni va întâlni în această lume atât de diferită de a lui?

Ce sens va avea această călătorie a lui pentru toţi locuitori Cetăţii lui EU dar şi pentru fiecare dintre noi?

Să călătorim împreună cu el!

E vorba de un drum pe care pot umbla cei mici şi cei mari.

Ca hartă şi indicatoare pentru această călătorie a noastră vom avea unele cuvinte ale cuviosului Paisie.

Asa cum fiecare dintre noi isi urmeaza drumul sau si se confrunta cu propriile dureri si amaraciuni, exemplele martirilor ne amintesc mai intai de toate ca micile noastre lupte nu sunt nimic in comparatie cu marile lor razboaie.  Cu ajutorul martirilor invatam cum sa facem fata si cum sa iesim biruitori in fata "calailor" nostri, fie ca acestia sunt boli sau neajunsuri, saracie, abuzuri sau ispite de tot felul.  Prin exemplul lor, ni se arata ca singura Bucurie, singura Nadejde, singurul Curaj, singura Putere, singura Pace, singurul Adevar, singura Iubire este Hristos Domnul si Mantuitorul Nostru.  El nu ne paraseste niciodata, asa cum nu Si-a parasit niciodata mucenicii.  Desi luptele mucenicilor le-a adus moartea pamanteasca, noi, ca si copii ai lui Dumnezeu, recunoastem biruinta lor.  Ei au dobandit viata vesnica prin aceea ca au ramas puternici in credinta, si prin suferinta lor au intors multe suflete catre Hristos, adaugand Bisericii Sale mladite noi care continua sa dea roade de-a lungul veacurilor.

O carte pentru cititorii tineri si pentru cititorii mai putin tineri.  O carte din care cititorii mai tineri sa afle cateva franturi dintr-o perioada neagra din istoria acestui neam.  O carte din care cititorii mai putin tineri sa-si aduca aminte de cei care au avut puterea de a pune credinta mai presus decat propria viata.  Celor care s-au jertfit in numele credintei, un gand pios de aducere aminte.

Cea  dintâi  carte a mea , Din cetatea lui Eu în cetatea lui Tu, mi-a oferit adeseori ocazia să mă regăsesc alături de copii. Astfel am putut constata că ei au îndrăgit aşa de mult pe eroii cărţii, încât mi-au cerut şi continuarea ei. Acest gând m-a însoţit ani în şir, dar între timp  experienţe noi m-au condus la scrierea altor povestiri.

Cartea părintelui Paisie Patimi şi virtuţi, împreună cu o altă carte de Dumnezeu inspirată Scara Sfântului Ioan Sinaitul mi-au stârnit în cele din urmă dorinţa de a continua povestea Cetăţii lui Tu. Scara a fost scrisă pentru a ajuta pe monahi să câştige Raiul. Mi-am adus aminte de asemenea că părintele Paisie zicea: „Poruncile sunt aceleaşi şi pentru mireni şi pentru monahi, căci unul este şi Raiul!”. Astfel am decis să îmbin înţelepciunea şi sfaturile cuprinse în cele două cărţi, alcătuind o scară a virtuţilor pe care să urce copiii  din epoca noastră modernă.

Ţinta vieţii noastre duhovniceşti de altfel nu este numai să găsim Cetatea lui Tu, ci să ne luptăm cu toată dăruirea ca să ne biruim patimile şi toate slăbiciunile noastre, valorificându-ne darurile cu care ne-a înzestrat Dumnezeu pe toţi. Numai astfel vom putea ajunge în Cetatea Cerească.

SfinÈ›ii noÈ™tri, precum È™i marii StareÈ›i È™i nevoitori, au fost È™i eu cândva copii micuÈ›i!

În Constantinopolul acoperit de nea, micul Anastasie întâlneÈ™te nemărginita dragoste a lui Hristos. Călătorind spre Sfintele Locuri, îmblânzeÈ™te valurile cu o mică cruce, pe care totdeauna o purta cu sine. Odată cu trecerea anilor, Anastasie devine Sfântul Nectarie, sfântul iubit al copiilor, iar minunile lui ajung până la marginile pământului. Întâmplări fascinante din viaÈ›a unui mare sfânt al vremurilor noastre.

Cu trupul să lucrăm, iar cu sufletul să ne rugăm. Omul nostru din afară să-și împlinească lucrarea din afară, iar cel lăuntric să se afierosească în întregime lui Dumnezeu la slujire și nicicând să nu se lipsească de această lucrare lăuntrică a rugăciunii minții. După cum ne-a rânduit și Dumnezeul-om Iisus, spunând în Evanghelie: Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta și, închizând ușa, roagă-te Tatălui tău, Care este în ascuns (Matei 6, 6). Cămara sufletului este trupul, ușile sunt cele cinci simțuri trupești. Sufletul intră în cămara sa, atunci când mintea nu rătăcește încoace și încolo după fapte și lucruri lumești”.

Cuviosul Simeon de Daibabe

În cele din urmă, cel mai frumos cadou pe care-l poÈ›i face copilului tău e...să-l laÈ™i în pace!

ÎnÈ›elegeÈ›i-vă mai întâi voi doi: tata È™i mama.

Nu forța copilul, el va reacționa!

VorbeÈ™te-i dulce, ca să te audă cu inima, ea reprezintă „urechile” copilului.

Chiar È™i tăcerea ta, când este impregnată cu înÈ›elepciune, revarsă valuri de iubire care-È™i ating scopul.

Treci cu vederea nervii È™i furia copilului tău obraznic, vezi-i sufletul care se chinuie, care creÈ™te, care se descoperă pe sine, È™i care se neliniÈ™teÈ™te pentru toate. ÎnvaÈ›ă să priveÈ™ti mai adânc!

Să discerni fricile din spatele certurilor, singurătatea din spatele înjurăturilor È™i strigătelor, frumuseÈ›ea sufletească a fiinÈ›ei lui din spatele înfăÈ›iÈ™ării lui ciudate.

Mamă, tată, lăsaÈ›i copilul vostru să calce pe pământul sfânt al inimii voastre, nu ca să-È™i aÈ™eze tabăra acolo pentru totdeauna, ci ca să-È™i întindă aripile È™i să zboare!

Vă admir È™i mă plec înaintea voastră, È™i vă sărut mâinile sfinte, care È›in înăuntru cea mai pură făptură a planetei noastre. Și vă doresc din tot sufletul ca toate lucrurile bune È™i folositoare să vină în viaÈ›a È™i în casa dumneavoastră.

EÈ™ti cel mai preÈ›ios părinte. Tu. Crede acest lucru È™i trăieÈ™te-l.

Ne cheama sa traim pentru Dumnezeu, ne invita sa mergem pe calea desavarsirii. Suntem oameni nu pentru a deveni animale prin desfrau, ci pentru a deveni fii ai Imparatiei Cerurilor. Sa priveasca sfintele moaste ale Sfantului Alexandru toti cei care se indoiesc de inviere. Sa inteleaga ca trupul sau a devenit vas al Duhului Sfant. Sa inteleaga ca trupul fiecarui crestin trebuie sa devina vas al Duhului Sfant.

Citirea minunilor savarsite de Sfantul Alexandru, caruia Dumnezeu i S-a aratat precum oarecand Dreptului Avraam, sa fie pentru ei prilej pentru a pune inceput bun mantuirii. Iar pentru crestini sa fie prilej pentru a spori in viata de rugaciune si de nevointa. Vremurile sunt grele, dar Dumnezeu nu ne lasa. Ii trimite pe sfintii Sai sa ne ajute...

Ignoranta noastra referitoare la cunoasterea exacta a scopului vietii noastre crestine, precum si necunoasterea adevaratilor dusmani ai mantuirii noastre ne fac sa fim usor de prins in capcanele demonilor. Niciodata nu trebuie sa uitam ca cei trei dusmani ai mantuirii noastre: trupul, lumea pacatului si diavolul nu au vreo perioada de armistitiu si de aceea suntem datori cu atentie sa ne pazim cu grija pe noi insine de ei, pentru ca trecem prin multe capcane mortale ascunse. Cerand luminarea si ajutorul lui Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul, mijlocirile Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu si Pururea- Fecioarei Maria si rugaciunile tuturor Sfintilor Ortodoxiei, suntem chemati sa luptam pentru curatirea noastra de diferite patimi pacatoase si pentru dobandirea virtutilor evanghelice si sa traim, in general, o viata cu roade vrednice de pocainta, pentru a avea nadejde de mantuire.

În faţa chipurilor sfinţilor credinţei noastre stăm cu admiraţie şi uimire. Fiecare din aceştia sunt o minune. O minune unică, care ne emoţionează, ne sprijină, ne entuziasmează, dar ne şi cercetează! Povestirile despre vieţile sfinţilor pot avea între ele multe puncte comune. Însă fiecare din ele are harul şi originalitatea sa. Mai ales istorisirea vieţii Sfântului Tarsizie este rară, aş spune deosebită!
Atât de tânăr! Avea abia doisprezece ani. Şi totuşi! Atât de hotărât, atât de matur, atât de credincios, atât de viteaz! Iar mucenicia lui a fost un caz unic: a căzut apărând Sfânta Euharistie, Trupul şi Sângele lui Hristos! Într-o vreme în care, mai mult ca oricând, avem nevoie de modele, care să ne sprijine, să ne inspire, să ne arate "celălalt" drum, drumul credinţei, al iubirii, al jertfei, al eroismului, al vieţii întru Hristos, preoteasa Ecaterina Diamantopoulou-Tsimouri, cu talentul pe care i l-a dăruit Dumnezeu, descrie prin această povestire a ei personalitatea, mucenicia şi biruinţa tânărului mucenic. Ne ajută astfel să-l simţim lângă noi, ne transmite ceva din credinţa şi iubirea lui faţă de Dumnezeu şi de semenii săi.
Cu bucurie şi emoţie profundă scriu prologul acestei cărţi mici, dar frumoase, amintindu-mi entuziasmul şi râvna cu care tinerii şi copiii din parohia Sfinţilor Doctori fără de arginţi din Karava, Pireu, au lucrat, cu câţiva ani în urmă, pentru a transforma un spaţiu subteran al bisericii în catacombă. Pentru a ne duce cu gândul la anii eroici ai Bisericii mucenicilor. Pentru a-l cinsti pe tânărul mucenic Tarsizie, sfântul lor, "prietenul şi fratele", după cum l-a numit poetul. Pentru a-l avea ca îndrumător, călăuzitor şi ocrotitor în viaţa lor. E vorba de catacomba despre care se vorbeşte într-un mod original şi măiestru în a doua parte a acestei cărţi.
Fie ca rugăciunile Sfântului Mucenic Tarsizie să-i însoţească pe autor şi pe cititorii acestei cărţi, care au deosebită evlavie la mucenicii creştini.

Arhim. Metodie Cretanul,
Sfânta sihăstrie a Învierii lui Hrist