Textul acestei cărţi surprinde într-o imagine vie atât pe omul credincios în care conlucrează virtuţile teologice, cât şi pe omul necredincios, în care se zbate diabolicul cu toate neajunsurile lui.

Comportamentul şi frământările personajelor din ambele tabere fac pe cititorii acestei cărţi să se regăsească în ele şi astfel să mediteze mult mai mult la existenţa lor pe această mare scenă terestră.

Personajul principal al cărţii, care se numeşte Maria, lasă să se înţeleagă că şi-a ales „partea cea  bună, care nu se va lua de la ea”, însă, Enrieta, iubitoarea deşertăciunilor acestei lumi trecătoare pierde prin ură, minciună şi furt locul de cinste, devenind instrument al celui rău. Conştiinţa, crainic al voinţei divine, face ca în finalul cărţii să-şi arate răsplata pentru fiecare personaj în parte.

Mâniosul este un mic locuitor al Cetăţii lui EU, care porneşte în căutarea Cetăţii lui TU, având ca unică merindă sfatul împărătesei Cetăţii lui EU, să pună mereu în faţă Sinele său.

Dar în ce fel va putea ajunge în cele din urmă din Cetatea lui EU în Cetatea lui TU?

Ce oameni va întâlni în această lume atât de diferită de a lui?

Ce sens va avea această călătorie a lui pentru toţi locuitori Cetăţii lui EU dar şi pentru fiecare dintre noi?

Să călătorim împreună cu el!

E vorba de un drum pe care pot umbla cei mici şi cei mari.

Ca hartă şi indicatoare pentru această călătorie a noastră vom avea unele cuvinte ale cuviosului Paisie.

Asa cum fiecare dintre noi isi urmeaza drumul sau si se confrunta cu propriile dureri si amaraciuni, exemplele martirilor ne amintesc mai intai de toate ca micile noastre lupte nu sunt nimic in comparatie cu marile lor razboaie.  Cu ajutorul martirilor invatam cum sa facem fata si cum sa iesim biruitori in fata "calailor" nostri, fie ca acestia sunt boli sau neajunsuri, saracie, abuzuri sau ispite de tot felul.  Prin exemplul lor, ni se arata ca singura Bucurie, singura Nadejde, singurul Curaj, singura Putere, singura Pace, singurul Adevar, singura Iubire este Hristos Domnul si Mantuitorul Nostru.  El nu ne paraseste niciodata, asa cum nu Si-a parasit niciodata mucenicii.  Desi luptele mucenicilor le-a adus moartea pamanteasca, noi, ca si copii ai lui Dumnezeu, recunoastem biruinta lor.  Ei au dobandit viata vesnica prin aceea ca au ramas puternici in credinta, si prin suferinta lor au intors multe suflete catre Hristos, adaugand Bisericii Sale mladite noi care continua sa dea roade de-a lungul veacurilor.

O carte pentru cititorii tineri si pentru cititorii mai putin tineri.  O carte din care cititorii mai tineri sa afle cateva franturi dintr-o perioada neagra din istoria acestui neam.  O carte din care cititorii mai putin tineri sa-si aduca aminte de cei care au avut puterea de a pune credinta mai presus decat propria viata.  Celor care s-au jertfit in numele credintei, un gand pios de aducere aminte.

Cea  dintâi  carte a mea , Din cetatea lui Eu în cetatea lui Tu, mi-a oferit adeseori ocazia să mă regăsesc alături de copii. Astfel am putut constata că ei au îndrăgit aşa de mult pe eroii cărţii, încât mi-au cerut şi continuarea ei. Acest gând m-a însoţit ani în şir, dar între timp  experienţe noi m-au condus la scrierea altor povestiri.

Cartea părintelui Paisie Patimi şi virtuţi, împreună cu o altă carte de Dumnezeu inspirată Scara Sfântului Ioan Sinaitul mi-au stârnit în cele din urmă dorinţa de a continua povestea Cetăţii lui Tu. Scara a fost scrisă pentru a ajuta pe monahi să câştige Raiul. Mi-am adus aminte de asemenea că părintele Paisie zicea: „Poruncile sunt aceleaşi şi pentru mireni şi pentru monahi, căci unul este şi Raiul!”. Astfel am decis să îmbin înţelepciunea şi sfaturile cuprinse în cele două cărţi, alcătuind o scară a virtuţilor pe care să urce copiii  din epoca noastră modernă.

Ţinta vieţii noastre duhovniceşti de altfel nu este numai să găsim Cetatea lui Tu, ci să ne luptăm cu toată dăruirea ca să ne biruim patimile şi toate slăbiciunile noastre, valorificându-ne darurile cu care ne-a înzestrat Dumnezeu pe toţi. Numai astfel vom putea ajunge în Cetatea Cerească.

SfinÈ›ii noÈ™tri, precum È™i marii StareÈ›i È™i nevoitori, au fost È™i eu cândva copii micuÈ›i!

În Constantinopolul acoperit de nea, micul Anastasie întâlneÈ™te nemărginita dragoste a lui Hristos. Călătorind spre Sfintele Locuri, îmblânzeÈ™te valurile cu o mică cruce, pe care totdeauna o purta cu sine. Odată cu trecerea anilor, Anastasie devine Sfântul Nectarie, sfântul iubit al copiilor, iar minunile lui ajung până la marginile pământului. Întâmplări fascinante din viaÈ›a unui mare sfânt al vremurilor noastre.

Toate sunt relaţii.

Iniţial, acesta voiam să fie titlul cărţii pe care o ţii în mână, dar au tăbărât toţi pe mine….

„Bine, Lefteris… dar ajunge. E exagerat. Există atâtea titluri. Găseşte ceva nou…”.

Astfel, am schimbat titlul.

Însă pot începe prologul meu aşa cum îmi place.

Aşadar toate sunt relaţii.

Sau, cel puţin, toate se fac pentru relaţii. Toate ajung să fie pentru relaţii.

Odată, părintele Filothei Faros a fost întrebat: „Care este cel mai important lucru în viaţă?”, şi acela a răspuns: „Relaţiile…”.

Şi cu toate că în multe lucruri avem păreri diferite, cred că acest răspuns este un mare adevăr.

Relaţiile sunt cel mai important lucru în viaţă.

Relaţia noastră cu Dumnezeu şi relaţia cu semenii noştri.

Şi cu cât mai repede înţelegem asta, cu atât mai frumoasă ne va deveni viaţa.

Pentru că ştii…

Ne preocupăm de toate… De muncă, de familie, de alergături, de distracţii, şi-i lăsăm pe locul doi pe oamenii dragi nouă – pe părinţi, pe fraţi, pe bunicii noştri, pe prieteni, pe copii… Îl lăsăm pe locul doi pe Dumnezeu.

Îl lăsăm pe locul doi pe tovarăşul nostru de viaţă.

Cu una dintre aceste relaţii se ocupă cartea aceasta.

Relaţia noastră cu cealaltă persoană. Cu jumătatea noastră.

Relaţia cu soţul sau soţia, cu tovarăşul nostru de viaţă…

Nu ştiu dacă ai citit vreo altă carte de-a mea.

Dacă da, atunci ştii că în fiecare dintre acestea se îmbrăÈ›iÈ™ează trei lucruri: psihologia, Tradiţia ortodoxă şi experienţa.

Dacă n-ai citit, îţi spun acum ca să ştii.

Unora asta le place. O întâmpină cu entuziasm.

Altora nu le place.

Oricum ar fi, sper ca, citind paginile ce urmează, ceva bun să scoţi din ele.

Îţi doresc lectură plăcută şi cele pe care le citeşti să te mulţumească!

Multă putere în luptă şi Maica Domnului să fie cu noi!

 

Eleftherios G. Eleftheriadis,

Cât de frumoasă devină singurătatea nesfârÈ™ită când este însoÈ›ită de rugăciune! Ceasurile se duc, unul după altul, ca È™i cărÈ›ile de joc, iar tu înaintezi de mână cu iubirea către plecarea plină de răcoare. Toate s-au încheiat! EÈ™ti dator tuturor. Până È™i obiectelor. Printr-o minunată procedură, fină È™i cu acrivie, precum o È›esătură lucrată la războiul de È›esut, toÈ›i È™i toate te ajută să-È›i ridici greutatea patimilor. Și amara decojire seamănă cu o intervenÈ›ie plină de uÈ™urare a mâinilor milei. Mă ruÈ™inez È™i sunt recunoscător.Oricine se poate simÈ›i eÈ™uat, zdrobit, un nimic. Însă are dreptul – È™i chiar simte de multe ori că are È™ansa – să se adreseze lui Hristos, Preasfintei, SfinÈ›ilor È™i Îngerilor. Acest lucru îi umple de bucurie pe cei din jurul său, dar È™i pe el însuÈ™i. AÈ™adar, devine un mesager către ÎmpărăÈ›ie, trăind în acelaÈ™i timp nimicnicia, nulitatea, nereuÈ™ita, nimicul lui. Un bunicuÈ› vorbea cândva despre fertilitatea nimicului. Iar când va ajunge un mesager viu, fără să aibă nimic de zis de la sine, ci punându-le toate pe seama lui Hristos, se veseleÈ™te în slava Lui fericită. Acolo au loc toÈ›i! Atunci acesta din urmă, ca o slugă lăsată să aÈ™tepte în salon, priveÈ™te uimit È™i se bucurăÈ™i se mirăîmpreună cu ceilalÈ›i. Oricine-ai fi, este Cineva care te iubeÈ™te, există o altă mică bucurie, infimă ca un nimic, care le biruieÈ™te pe toate, chiar È™i moartea. EÈ™ecurile mele sunt cel dintâi material cu care să lucrez în mine însumi. Atunci toate îmi ies bine. L-am auzit pe cineva spunând că în această situaÈ›ie, o vrednicie care-mi va fi dată va fi experiată ca un nou eÈ™ec, adică material de lucru pentru mine însumi...

Omul se teme de realitate, pentru că va trebui să privească şi în sine însuşi. Or, nu vrea deloc facă aceasta, fiindcă evită să se confrunte cu propria lipsă de desăvârşire. Acest pas poate fi făcut numai din spaţiul iubirii. Acest dar ceresc este accesibil pentru oamenii care au depăşit ispitele lumii moderne. Prin iubire, găsesc o legătură profundă şi minunată cu ei înşişi, cu alţi oameni şi cu lumea în ansamblu. Aceşti oameni cred în Dumnezeu, ba chiar m-aş aventura să afirm că şi Dumnezeu crede în ei, pentru că ne amintesc despre plinătatea generoasă pe care El i-a dat-o iniţial omului.

Omul, care a fost gândit şi creat de Dumnezeu după chipul şi după asemănarea Sa, a primit de la naştere talanţi fără de preţ şi posibilitatea auto-desăvârşirii uimitoare: urcuşul pe treptele frumuseţii şi înţelepciunii.

Printre celelalte daruri şi capacităţi specifice omului, cel mai fericit, minunat şi influent este darul creativităţii. Omul are puterea de a fi creativ. Şi orice lucrare a sa, folositoare şi ziditoare, fie că este confecţionarea unui lucru, producerea, invenţia sau alcătuirea de opere – într-un fel sau altul, reprezintă o imitare a actului creator al lui Dumnezeu.

Cu harul lui Dumnezeu si cu mijlocirile Sfantului Ioan Gura de Aur s-a editat cel de-al IX volum al seriei Cuvinte de aur.  Temele acestui volum sunt urmatoarele:
I. Sfarsitul lumii: a) Antihristul ; b) Plinirea vremii; c) A doua Venire; d) Judecata viitoare.
II. Vesnicia: a) Vesnicia; b) Slava viitoare; c) Raiul; d) Imparatia lui Dumnezeu; e) Iadul.

Este adevarat ca temele acestea preocupa pe orice credincios si ridica multe semne de intrebare.

Pe toti ne intereseaza in mod special cand va fi plinirea vremii.  Sfantul raspunde acestor nedumeriri folosindu-se de textele Sfintei Scripturi si de argumente rationale, fara sa pregete sa utilizeze si elemente istorice in toate temele sale.

In ultimii ani s-au publicat multe memorii care descriu viata detinutilor politici in perioada dictaturii staliniste. Scriu intelectualii, ostasii, vechii bolsevici, muncitorii de la colhoz… Scriu despre viata lor in lagare si in inchisori, scriu despre judecati…

Nici unul nu ne vorbeste insa despre milioanele de credinciosi care s-au pierdut in aceste lagare si inchisori, ori au fost chinuiti inuman in judecati; despre credinciosii care au patimit si au murit deoarece nu au vrut sa se lepede de Dumnezeu, despre credinciosii care au murit slavind numele Lui, iar Acela nu i-a păsărit.

Bucură‑te în Domnul Dumnezeu, deoarece Dumnezeul tău este Dumnezeu măreţ, veşnic, nemuritor şi atotputernic; întrucât Dumnezeu este darnic, milostiv, drept şi iubitor de oameni; El este
Părintele îndurărilor şi Dumnezeul mângâierii. Ale Lui sunt cerul şi pământul, munţii, dealurile şi dumbrăvile; ale Lui sunt fiarele, târâtoarele şi toate păsările; al Lui este soarele, luna, stelele şi toate
stihiile cereşti; ale Lui sunt apele, mările, râurile, lacurile, zăpada şi vântul, tunetul şi fulgerul; Lui îi aparţine orice fiinţă văzută şi nevăzută, cerească şi pământească; ai Lui sunt toţi oamenii, întreaga
umanitate; ai Lui sunt îngerii, arhanghelii, heruvimii, serafimii şi toate puterile cereşti.
Acolo la El este adevărul, acolo este judecata cea nefăţarnică; acolo e bucuria şi iubirea de oameni. La El este liniştea şi odihna; acolo nu există boli şi necazuri; acolo este slava, bogăţia şi veşnica desfătare;
acolo e bucuria, veselia, lumina, frumuseţea şi mângâierea; acolo e libertatea, lărgimea şi viaţa nesfârşită. Acolo sunt toate, numai alipeşte‑te din tot sufletul de Domnul şi bucură‑te întru El.