Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Sufletul este o particica din Dumnezeu in noi, este vasul Duhului Sfant.  Prin suflet, Dumnezeu este mereu prezent in noi, si El, Tatal nostru Ceresc, e astfel mereu cu noi, intrucat locuieste in sufletul nostru.  Fiind creat nemuritor si insufletit de Dumnezeu (tot la creatie), prin insuflarea Duhului in el, a capatat menirea de a deveni templul nefacut de mana al Duhului lui Dumnezeu, locul permanentei Lui salasluiri in noi.  Si, daca omul il sfinteste prin Sfantul Botez si nu il murdareste prin pacatele lui de zi cu zi, Duhul lui Dumnezeu este mereu prezent in el si el devine templu al lui Dumnezeu.  Acel templu nefacut de mana al lui Dumnezeu, caruia ii este harazit sa traiasca vesnic, cuprinzandu-L in sine pe Dumnezeu.

Sufletul nostru nu are pret.  Domnul Iisus Hristos odata l-a pus oarecum in balanta, comparandu-l cu toate bogatiile si valorile globului pamantesc si a spus ca aceste bogatii sunt nimic in comparatie cu sufletul.  „Pentru ca ce-i va folosi omului, daca va castiga lumea intreaga, iar sufletul sau il va pierde?”

Dumnezeu i-a dat sufletului nemurire, i-a dat ratiune, care absoarbe in sine o multime nenumarata de cunostinte.  I-a dat libertatea duhului, pe nimeni nu obliga cu forta sa mearga dupa El, ci doar ni Se adreseaza prin aceasta chemare; doar ne cheama.

Aceasta carte este alcatuita de Arhimandritul Ioan Krestiankin si numita de el Carte de capatai.  Aceasta este menita sa ii ajute pe cei care tind catre „cinstea celei mai inalte chemari”, catre aflarea caii sigure si drepte catre mantuire, ca pasind pe ea si traind cu evlavie pe pamant, sa mosteneasca si Imparatia cereasca.

Daca il numesti pe Dumnezeu "Tata" si recunosti asa, cu adevarat, trebuie sa-ti pui nadejdea in El, ca in unicul Tata atotbun, atotputernic, preaintelept, neschimbator in dragoste si in toate desavarsirile. Pune-ti nadejdea in El in privinta bunurilor vietii vremelnice, dar mai cu seama a celor viitoare, de care poti sa te invrednicesti de la Hristos, intipareste-ti bine in inima cuvintele: "Dumnezeu imi este Tata! Tatal nostru Care este in ceruri"! Dar, asa cum prin iubirea Tatalui Ceresc te-ai facut tu insuti fiu al lui Dumnezeu, ca unul ce ai ratiune si vointa libera, trebuie nemaidecat sa-ti depui toata silinta pentru a te face partas fericitei si vesnicei mosteniri ceresti. Trebuie sa stii si sa nu uiti niciodata ca tu esti o fiinta cazuta. Si, fiindca, atunci cand ai cazut, ai cazut de bunavoie, bucurandu-te de ratiune si liber arbitru,  tot de bunavoie, cu ratiune luminata de lumina cuvantului lui Dumnezeu si de Duhul Sfant, tot cu vointa libera, intarita cu harul Duhului Sfant intru Iisus Hristos, trebuie sa te ridici din cadere si sa mergi fara oprire catre viata cereasca, cea fara de sfansit, dispretuind tot ce este pamantesc, ca fiind stricacios si grabnic trecator. Si, mai cu seama, nu te lega de aur si argint, de, mancare si bautura, aceste otravuri din pricina carora neamul omenesc a cazut in haul rautatilor.

Căsătoria este o ceremonie bisericească şi nu o afacere privată. Este un eveniment social, şi nu o chestiune individualistă. Acesta e motivul pentru care atât la începutul Logodnei, cât al Cununiei diaconul se roagă „pentru mântuirea tuturor”, „pentru pacea a toată lumea” şi „pentru tot clerul şi poporul”.
Este limpede faptul că slujba a fost iniţial încorporată în dumnezeiasca Liturghie . De fapt, adevăratul înţeles al Căsătoriei, însăşi sfinţenia ei, nu poate fi apreciată pe deplin în afara contextului ei euharistic. Scopul fundamental al săvârşirii Tainei Căsătoriei în cadrul dumnezeieştii Liturghii a fost recunoaşterea faptului că Euharistia era revelaţia reală, palpabilă a Împărăţiei. Lumânările ţinute adesea de cuplu simbolizează această Împărăţie, aşa cum s-a arătat ea în chipul limbilor de foc (Fapte 2, 2) la Cincizecime, deşi poate că ele sunt mai degrabă un chip al luminii lui Hristos, centrală în rânduielile de iniţiere pascale din Biserica primară. Dar cuplul ca atare reprezintă organe vii oferite lui Dumnezeu, precum pâinea şi vinul pentru Euharistie, în aÈ™teptarea slăvitei È™i luminatei sale prefaceri. Minunea Căsătoriei face posibilă „o nouă creaÈ›ie”, deÈ™i nu o creaÈ›iei ex nihilo, ci una care rezultă din condiÈ›iile oferite de cuplu. Unul oferă lui Dumnezeu ceea ce are È™i ceea ce este, în vreme ce Dumnezeu preface apa în vin (cf. Ioan 2, 1-11). Urmarea acestei „făpturi noi” este calea către veÈ™nicie, simbolizată de „dănÈ›uirea lui Isaia”, în chip circular. DănÈ›uirea semnifică Biserica, condusă de Hristos, simbolizat la rându-i de Evanghelia ţinută de preot. Hristos conduce cuplul în noua lui viaţă ca pe un microcosmos al Bisericii şi al creaţiei.

Toate sunt gânduri Toate în viaţă sunt gânduri.Sau mai bine zis, toate de la gânduri pornesc.Tot ceea ce spunem, tot ceea ce facem, tot ceea ce simţim are la bază un gând. Un gând pe care îl prelucrăm. Un gând pe care-l cultivăm. Un gând pe care-l cugetăm.Şi ce sunt gândurile?Sunt ceva creat de noi? Sunt ceva din afara noastră?Foarte greu de determinat.De aceea, pentru a putea să abordăm această temă, trebuie să folosim figuri şi imagini.Să încercăm să le vedem amănunţit, pas cu pas. Am cunoscut oameni cărora le era ruşine să spună că se stresează.Am cunoscut oameni care încercau să ascundă cu orice preţ crizele lor de panică.Am cunoscut oameni minunaţi, care se închideau în casă şi în sinele lor întrucât le era teamă. Le era teamă de simptomele psihosomatice, dar şi de ochii curioşi ai lumii.Am cunoscut oameni care luptau cu fobiile şi cu cumpulsiile lor.Am cunoscut oameni care erau chinuiţi de gândurile lor, oameni războiţi de cugete, oameni care se luptau zi şi noapte cu însăşi mintea lor.Împreună cu aceşti oameni am lucrat. Împreună cu ei am luptat. Împreună cu ei am plâns. Împreună cu ei am râs. Iar în cele din urmă am respirat liberi.Mare lucru e libertatea…Aceşti oameni au fost pricina pentru care am scris această carte, cu speranţa să ajut cât mai multă lume. Cu speranţa să poată respira iarăşi liberi. Oameni care se luptă cu gândurile lor, dar şi cu stresul…

Aceasta carticica povesteste viata marii si Sfintei Mucenite Tecla. Este lucrarea egumenei Manastirii Sfantul Efrem Sirul,maica Ecaterina. Aceasta egumena,maica Ecaterina,a cutezat cu duh barbatesc sa strabata marea si sa vina in Siria si Liban,urmand pasii marilor Sfinti vechi si noi din tinuturile noastre,ai Sfantului Efrem Sirul si ai mucenitei Tecla,dupa cum „orice carturar cu invatatura despre Imparatia cerurilor... scoate din vistieria sa noi si vechi” (Matei 13,52). 
Cum se mentine omul viu in veci? Exista multe legende,dar unul este adevarul:Hristos,singurul Care ramane viu 
in veci. Cel care traieste cu El si-L cunoaste,acela va gusta din viata vesnica. Apostolul Pavel este o pilda vie care racoreste inima si mintea. Sfanta Tecla,ucenica lui,intaia mucenita si intocmai cu Apostolii,L-a urmat pe Hristos pana la sfarsit. Si in felul acesta a devenit nemuritoare. Astazi,cel ce viziteaza manastirea ei de langa muntele Kalamon simte cu adevarat prezenta sa vie. Cum a trait doua mii de ani in adancul constiintei edinciosilor? Nu ma intreba,ci „vino si vezi”. Vei vedea multimea credinciosilor care vin sa se inchine in acest tinut,in care cea dintai care s-a nevoit a fost Sfanta,dupa cum ne spune Traditia ortodoxa. Cum s-a despicat muntele cand Sfanta Mucenita a scapat de oamenii nelegiuiti? Nu cauta sa afli cum s-a intamplat,ci „vino si vezi” marea minune. Vezi 
mana puternica a lui Dumnezeu,care a despicat muntele ca pe o prajitura. Te vei intreba,nu cumva exista si in zilele noastre acest Dumnezeu? 
Arhimandritul Efrem, 
Egumenul Manastirii Arhanghelilor din Liban, 
26 martie 2000 
*** 
Aceasta mare mucenita,biruitoarea cea buna si purtatoarea de Dumnezeu Tecla,a savarsit minuni multe si variate:„si foametea a oprit-o,si ciuma a departat-o,si cetati a izbavit,si case a pazit,din naufragii i-a scapat pe oameni,pe cei damblagiti i-a facut sa umble,ochii celor orbi i-a deschis,boli de toate felurile a vindecat”,si dupa 
imprejurari spre cererea fiecaruia a alergat si le-a daruit din belsug pe cele bune,pe cele intelepte si de folos 
sufletelor lor,ca o calauzitoare adevarata si o ajutatoare harnica. Laudam,multumim si Il slavim pe Preabunul Dumnezeu,Caruia ii datoram pelerinajul pe care l-am facut in patria ocrotitorului manastirii noastre,Sfantul Purtator de Dumnezeu Parinte al nostru Efrem Sirul,calauzind pasii nostri in Siria si indeosebi in Selevkia,unde pazitoarea fecioriei,fiica daruita de Dumnezeu,poama cea buna,cea intocmai cu Apostolii,intaia-mucenita si facatoarea de minuni Tecla,a vlastarit in primii ani crestini. 
Egumena, 
Monahia Ecaterina