La câteva zile după moartea Mitropolitului Antonie Plămădeală, în vis, am auzit un cor de îngeri care cântau înălţător. M-am întrebat cine cântă, unde cântă? O voce mi-a răspuns: „E un alai de îngeri care îl însoţeşte pe Mitropolitul Antonie”. Eu am fost foarte mirată: „Pe Antonie?” „Da, e sub ocrotirea Părintelui Arsenie – mi-a răspuns vocea – şi au venit să-l ia.” (Preoteasa Ileana Ramba, care participase şi la slujba de călugărire a viitorului mitropolit).


La mănăstire la Sâmbăta, înainte de a începe o predică, Părintele Arsenie a zis: „Când Dumnezeu va judeca lumea eu am să fiu la dreapta Lui şi atunci ori vă sunt de folos ori vă sunt acuzator”. Atunci Dumnezeu îmi va zice: „Arsenie, de ce nu le-ai spus?”. Eu am să zic: „Doamne, eu le-am spus, dar nu m-au ascultat!”. Aşa v-am devenit acuzator, iar de folos vă sunt dacă faceţi ce vă spun”. Amin. 

Să fii refugiat din Basarabia şi despărţit de familie, să fii condamnat pe motive politice la 25 ani închisoare la vârsta de 20 ani, să-ţi vezi sfârşitul vieţii pământeşti că se apropie după 11 ani de temniţă şi să poţi afirma că eşti un om fericit, pentru cei mai mulţi dintre noi pare cu neputinţă.

Aceasta se poate prin credinţă. Prin credinţă, suferinţa se transformă în bucurie. Viaţa lui Valeriu Gafencu ne arată aceasta. Faptul că Valeriu a descoperit calea spre fericire reiese din scrisorile trimise celor dragi din care am extras aceste sfaturi  prin bunăvoinţa d-nei Eleonora Colgiu, sora lui Valeriu, şi a d-lui Neculai Trifoiu, coordonatorul cărţii “Studentul Valeriu Gafencu – Sfântul Închisorilor din România” în care au fost publicate aceste scrisori.

Revelaţia fericirii trăită de Valeriu in infernul închisorilor, este o lecţie din care noi, care trăim în libertate, să învăţăm că nu mai avem dreptul să ne plângem de nimic când fericirea este la îndemâna oricui – Iisus Hristos, credinţa în cuvântul Său, ascultarea poruncilor Sale, urmarea virtuţilor Sale. Aceasta este viaţa fericită. Restul e deşertăciune.

Editie ingrijita de Pr. Nicolae Nicau
Profunzimea înţelepciunii părintelui Proclu Nicău este bine cunoscută de credincioşii moldoveni şi nu numai. Trăind ca simplu monah, cu o viaţă închinată întru totul ascultării de Dumnezeu, sihastrul din Munţii Neamţului aşezat la Mitocul Bălan după îndelungi ascultări din diferite mănăstiri sub povaţa părintelui Cleopa Ilie şi după ispitele şi vieţuirea în pustie, continuă să povăţuiască turma cea cuvântătoare pe calea mântuirii.

Fiind nepotul părintelui Proclu, am considerat plăsmuirea cărţii de faţă ca o datorie morală. Cunoscându-i viaţa duhovnicească îndeaproape, am căutat să conturez învăţătura curată a monahului Proclu, pe deplin folositoare sufletului şi întotdeauna ortodoxă. Nu am trecut cu vederea nici frumuseţea limbajului neaoş moldovenesc zugrăvit în cuvintele pline de înţelepciune ale părintelui, totul îmbrăcat într-o cadenţă asemănătoare Patericului.

Este foarte folositor pentru orice creştin să cunoască aceste sfaturi şi poveţe ale părintelui Proclu în legătură cu diverse probleme, întrucât va putea, astfel, să se lumineze mai mult şi va şti mai bine cum să le depăşească. Fiind o carte duhovnicească, se impune a fi citită cu luare aminte, pentru maturizarea şi progresul spiritual al credinciosului. Volumul se prezintă ca o sinteză a feluritelor sfaturi şi îndrumări ale părintelui Proclu date schivnicilor, monahilor, preoţilor şi oamenilor din lume şi tratează diferite probleme din mai multe perspective. De exemplu, progresul în dobândirea adevăratei smerenii ne va călăuzi spre progresul în dobândirea adevăratei iubiri, apoi a păcii inimii, a iertării celor care ne-au greşit etc.

Dorim din adâncul inimii ca toţi creştinii să se folosească de această lucrare în viaţa lor duhovnicească, iar atunci când o vor răsfoi şi vor găsi cuvinte folositoare şi înălţătoare de suflet, să înalţe rugăciune de iertare şi pentru noi, păcătoşii.

Fie să avem parte de rugăciunea părintelui Proclu, să-l simţim aproape, să ne mângâie şi să ne călăuzească pe drumul ce duce la Dumnezeu.

Dacă vorbim de Biserica Greco-Catolică (Unită cu Roma) din România, o realitate se impune: toţi oamenii de cultură şi politicienii români greco-catolici, în lupta lor pentru dreptate, libertate şi unitate naţională, nu au reuşit să facă atât bine ţării, cât rău şi câtă dezbinare au făcut tot ei, urmând biserica din care făceau parte! De aceea, unirea (revenirea la ortodoxie) rămâne cea mai bună soluţie, iar la porunca lor „Înapoi în staul!”, noi le răspundem şi îi rugăm „Înapoi la Hristos!”. Căci dreapta credinţă ne arată că a fi unit cu papa înseamnă a fi dezbinat cu Hristos, iar realitatea istorică ne arată că a fi unit cu Roma înseamnă a fi dezbinat cu România. Cu alte cuvinte, în problemele esenţiale, uniţii au fost şi sunt mai întâi cu papa şi apoi cu Hristos (şi cine nu-L pune pe Dumnezeu pe primul loc, nu-L pune pe nici un loc) şi au fost şi sunt mai întâi uniţi şi apoi români.

Din cuprins:

• Ce sunt ingerii?
• Ingerii in raport cu Mantuitorul Iisus Hristos
• Ceata sfintilor arhangheli
• Rolul ingerilor in Biserica
• Rolul ingerilor fata de fiecare credincios in parte, ca protectori si indrumatori
• Menirea ingerului pazitor
• Pacatul indeparteaza pe ingerul pazitor de la noi
• Ingerul cel rau (diavolul)
• Rolul ingerilor in Parusie
• Acatistul Ingerului Pazitor al vietii
• Rugaciuni catre sfantul inger pazitor

Au trecut doua zeci de ani de cand s-a savarsit arhimandritul Moise, reorganizatorul si, se poate spune, intemeietorul Sihastriei Optina, ca importanta duhovniceasca, barbat rar prin inaltele sale calitati si virtuti. Scurtul necrolog rostit la inmormantarea sa a fost tiparit in Buletinul eparhiei de Kaluga, in anul 1821, dar o biografie completa nu a existat pana acum. 
Un observator strain ar putea reprosa aceasta fratilor de la Sihastria Optina, in mijlocul carora au fost si sunt oamnei cu o buna pregatire intelectuala. De ce nu s-a realizat acest lucru mai devreme? De ce s-a taraganat? Nu se poate afirma, insa, ca nimeni nu s-a ocupat de aceasta. De mult timp, cativa dintre frati au tot adunat, putin cate putin, material pentru a scrie viata parintelui arhimandrit Moise, dar nu s-a ajuns la plinatatea dorita.Ultimul dintre cei care au adunat astfel de materiale a fost ieromonahul Clement Zaderholm si care s-a savarsit acum trei ani. Tot materialul adunat de el si de ceilalti monahi a intrat in alcatuirea lucrarii de fata, cu multe completari si corectarea unor inexactitati...

Cartea conÈ›ine mai multe articole, studii, evocări È™i diferite amintiri despre părintele Sofronie, publicate de-a lungul timpului în revista “Buisson Ardent” a AsociaÈ›iei “Sfântul Siluan”.
Pentru această carte È™i-a dat acordul de publicare părintele Arhimandrit Chiril, stareÈ›ul Mănăstirii “Sfântul Ioan Botezătorul” de la Essex, dar È™i domnul profesor Jean Claude Poulet, conducătorul asociaÈ›iei “Sfântul Siluan”.
Cartea conÈ›ine È™i o prefaÈ›ă a Părintelui Mitropolit Andrei È™i un cuvânt al părintelui Rafail Noica rostit în 2007 la conferinÈ›a dedicată părintelui Sofronie care a avut loc la Atena. Textul părintelui Rafil Noica se intitulează „Cuvântul Prorocesc È™i trăirea harului după Arhimandritul Sofronie”.
Prin această carte am dorit să semnalăm ce a însemnat teologie, opera È™i trăirea părintelui Sofronie Saharov pentru viaÈ›a Bisericii Ortodoxe din secolul XX.

Ne cheama sa traim pentru Dumnezeu, ne invita sa mergem pe calea desavarsirii. Suntem oameni nu pentru a deveni animale prin desfrau, ci pentru a deveni fii ai Imparatiei Cerurilor. Sa priveasca sfintele moaste ale Sfantului Alexandru toti cei care se indoiesc de inviere. Sa inteleaga ca trupul sau a devenit vas al Duhului Sfant. Sa inteleaga ca trupul fiecarui crestin trebuie sa devina vas al Duhului Sfant.

Citirea minunilor savarsite de Sfantul Alexandru, caruia Dumnezeu i S-a aratat precum oarecand Dreptului Avraam, sa fie pentru ei prilej pentru a pune inceput bun mantuirii. Iar pentru crestini sa fie prilej pentru a spori in viata de rugaciune si de nevointa. Vremurile sunt grele, dar Dumnezeu nu ne lasa. Ii trimite pe sfintii Sai sa ne ajute...

Cei mai mulÈ›i dintre creÈ™tinii zilelor noastre nu s‑au născut într‑un mediu impregnat de duhovnicie, îndreptându-se către Biserică la o vârstă matură. Omul intră astfel într‑o lume nouă, complet necunoscută, care devine a sa – prefacerea treptată dintr‑un creÈ™tin cu numele într‑un creÈ™tin adevărat petrecându‑se cu multe È™i mari dificultăÈ›i. Ajutorul cuiva care se află în Biserică nu este deloc de prisos pentru un creştin aflat la început de cale, până când el va putea sta pe picioarele sale.

„Noi, creÈ™tinii” – după cum subliniază arhimandritul Lazăr AbaÈ™idze – „avem nevoie, dacă nu de sfaturi, atunci măcar să fim preveniÈ›i, pentru a nu rătăci de la cale È™i a cădea în prăpastie”.

Acesta este È™i scopul cărÈ›ii de faÈ›ă: o încercare de a răspunde unei chemări, de a aduce folos cu adevărat sau cel puÈ›in de a‑l ajuta pe aproapele nostru pe calea vieÈ›ii duhovniceÈ™ti È™i a petrecerii în Biserică.

Acatistul Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina – format micÎn taina inimii sale, fericitul ierarh Nectarie era un adevărat isihast È™i un mare lucrător al rugăciunii lui Iisus, care îi dădea multă pace, bucurie, blândeÈ›e È™i îndelungă răbdare.Dorind să se retragă la mai multă liniÈ™te, a construit între anii 1904-1907, cu ajutorul multor credincioÈ™i È™i ucenici, o frumoasă mănăstire de călugăriÈ›e în insula Eghina, din apropierea Atenei, rânduind aici viaÈ›ă de obÈ™te, după tradiÈ›ia SfinÈ›ilor PărinÈ›i. Apoi s-a retras în această mănăstire È™i a dus o viaÈ›ă înaltă de smerenie È™i slujire, de dăruire totală È™i rugăciune neadormită, arzând cu duhul pentru Hristos, Mântuitorul lumii, È™i pentru toÈ›i care veneau È™i cereau binecuvântare, rugăciune È™i cuvânt de folos sufletesc. […]NumeroÈ™i săraci È™i bolnavi, lipsiÈ›i de orice ajutor, veneau la Sfântul Nectarie ca la părintele lor sufletesc; de aceea, el a dat poruncă maicilor care se nevoiau acolo să împartă celor lipsiÈ›i orice fel de hrană È™i chiar să nu păstreze nimic pentru ele, deoarece Dumnezeu, prin mila Sa, îi hrănea È™i pe unii È™i pe alÈ›ii. Dar È™i cei bolnavi se vindecau prin rugăciunile Ierarhului Nectarie, pentru că se învrednicise de darul facerii de minuni.