Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Fără cruce nu există mântuire pentru suflet, nu este nădejde pentru viaţa veşnică. Fără sfânta cale a crucii nu există altă cale către viaţă şi către adevărata pace sufletească. Oriunde ai merge, orice ai căuta, fără calea Sfintei Cruci nu vei găsi nici calea cea înaltă către cele de sus, nici calea cea mai sigură în cele de jos.
În cruce este mântuirea, în cruce este viaţa, în cruce este paza de duşmani. Crucea este izvorul desfătării veşnice, puterea înţelepciunii. În cruce se află bucuria duhovnicească, în cruce este plinătatea virtuţilor, în cruce este desăvârşirea sfinţeniei”.Toată această viaţă îţi este dată de Dumnezeu pentru a învăţa să îţi duci crucea ta. După moarte este vremea încercării. Atunci Domnul Hristos, ca Învăţător şi Judecător, va cere socoteală fiecăruia pentru

Sfânta Biserică Ortodoxă ne-a învăţat, prin slă­viţii Apostoli, prin Sfintele Scripturi şi învăţătura Sfinţilor noştri Părinţi că este nevoie să mărtu­risim şi apărăm Credinţa Ortodoxă, căci va veni vremea când oamenii „de la adevăr auzul îşi vor întoarce, iar la basme se vor pleca” (2 Tim. 4, 4). Avem sarcina de a păstra comoara Ortodoxiei aşa cum am primit-o de la Hristos; căci apostolul Ioan ne porunceşte, zicând: „Deci ce aţi auzit dintru început, întru voi să rămâie. Şi de va rămânea întru voi ce aţi auzit dintru început, şi voi în Fiul şi în Tatăl veţi rămânea".

Apărarea Ortodoxiei împotriva învăţăturilor şi înnoirilor papis-tăşeşti este înfăţişată în vieţile a trei sfinţi episcopi: Fotie cel Mare, Grigorie Palama şi Marcu Evghenicul. Aceşti bărbaţi, socotiţi a fi cei mai învăţaţi oameni ai vremii lor, şi-au afierosit viaţa pentru păstrarea adevăratei credinţe a lui Hristos. Datorită nevoinţelor lor şi mărturisirii adevărului, ei au ajuns a fi cunoscuţi drept „stâlpii Ortodoxiei” ce stau împotrivă ori­că­rui compromis în curata credinţă a lui Hristos.

Mărturisirea şi apărarea credinţei ortodoxe în­seam­nă dragoste faţă de adevăr şi dragoste faţă de Biserică, Trupul lui Hristos. Păzirea Ortodoxiei nu este o trudă încredinţată doar clerului, ci tuturor creştinilor ortodocşi. Cartea este de­dicată apărătorilor sau „stâlpilor” Ortodoxiei, Sfinţii Fotie, Grigorie şi Marcu, care prin viaţa şi minunile lor au mărturisit fiecare: „Păzit-a sufle­tul meu mărturiile Tale, şi le-a iubit foarte” (Ps. 118, 167). Fie ca vieţile lor să insufle cititorului o dreaptă înţelegere a Ortodoxiei în planul dum­nezeiesc.

Această carte nu este ştiinţifică. Nu este nici o carte de psihologie. Dacă la asta te aşteptai când ai luat-o în mână, atunci mai bine las-o jos. Las-o jos, pentru că nu-ţi va plăcea ceea ce vei citi în paginile care urmează. Sunt unele lucruri care nu dau roade dacă ogorul nu este fertil, pregătit. Cartea aceasta are nevoie de dispoziţie bună. De bună intenţie din partea celui care o ţine în mână. Din partea celui care o citeşte. În această carte nu spun lucruri de-ale mele. Cele pe care le scriu nu sunt lucruri noi sau vreun secret. Sunt cunoscute. De oricine. În faţa ochilor noştri, deschise, la dispoziţia fiecărui om, de două mii de ani. Această carte nu este nici strict teologică. Nu sunt teolog. Poate că aş fi vrut să fiu, dar nu sunt. Această carte este omenească. Îţi vorbesc, îţi scriu, aşa cum îi vorbesc unui prieten. Aşa cum vorbesc cu soţia mea, cu fraţii mei – şi sunt mulţi –, cu părinţii mei, cu toţi cei pe care-i iubesc – şi aceştia sunt mulţi. Deschide-ţi mintea şi citeşte cu atenţie! Cu cât se poate de mare atenţie. Iar dacă, la finalul lecturii, în cele din urmă nimic nu te-a emoţionat, nu-i nimic. Pur şi simplu ai citit o carte mediocră. N-o să fie nici prima, nici ultima. Însă dacă ceva s-a mişcat în tine, dacă ceva, fie şi cât de mic, foarte mic, te-a impresionat, atunci cultivă-l şi caută-l cât poţi.

Multă sporire şi stai lângă Maica Domnului, frate! 

Mama este ca si drojdia care dospeste toata familia.  Prin frumusetea ei, nu exterioara (si pe aceasta Dumnezeu i-o da), ci prin frumusetea launtrica a sufletului.  Deseori chiar si aceasta frumusete exterioara este distrusa de uratenia launtrica si cea care odinioara era frumoasa devine acum respingatoare.

Cand exista frumusete launtrica, atunci omul se infrumuseteaza si la exterior…  Atunci chipul ii straluceste si te bucuri cand vezi un astfel de om. Asadar mama este chemata sa aiba aceasta frumusete launtrica si sa lucreze ca drojdia…

Stiti cum se foloseste drojdia?  Acum nu se mai framanta aluatul in casa.  Noi in Sfantul Munte, pentru ca framantam inca aluatul, stim asta…  Pui putin, o mana de drojdie intr-o copaie cu douazeci de kilograme de faina pe la amiaza, iar in dimineata zilei urmatoare toata compozitia a crescut.  A crescut toată faina de la acea mana de drojdie pe care ai pus-o.  Sunt microorganismele care lucreaza faina toata noaptea si o fac sa creasca.

Intr-un mod asemanator este chemata sa lucreze si mama in familie.  Dupa ce mai inainte, cu harul dumnezeiesc, se lucreaza pe sine si isi redobandeste frumusetea launtrica, dupa aceea sau chiar simultan trebuie sa-i faca si pe ceilalti membri ai familiei la fel de frumosi, sufleteste si nu trupeste.

Cartea prezintă o adunare de minuni săvârÈ™ite în special prin Sfânta ÎmpărtăÈ™anie, ca un îndemn la unirea noastră cu Dumnezeu prin Sfântul Trup È™i Sânge al Domnului Dumnezeului È™i Mântuitorului nostru Iisus Hristos, dar È™i a altora care din vremuri străvechi È™i până în zilele noastre au îndemnat la trăire sfântă È™i practicarea virtuÈ›ilor. Lucrarea de faÈ›ă are È™i menirea de a argumenta continuitatea minunilor până în zilele noastre, deÈ™i mult ne-am depărtat de trăirea primilor creÈ™tini.

Preot Tănase Nicolae

Viaţa creştină are trei trepte care s-ar putea numi: 
1) Întoarcerea lui Dumnezeu; 
2) Curăţirea sau îndreptarea; 
3) Sfinţirea. 
În prima treaptă omul se întoarce de la întuneric la lumină, de la stăpânirea Satanei la Dumnezeu; în cea de a doua el curăţă cămara inimii lui de orice necurăţire, pentru a primi pe Hristos Domnul care vine la el; în cea de a treia Domnul vine, îşi face sălaş în inima lui şi Se uneşte cu el. Aceasta este fericita unire cu Dumnezeu – rostul tuturor ostenelilor şi nevoinţelor ascetice. 
A înfăţişa toate acestea, descoperindu-le şi vădindu-le legile după care este se orânduiesc – înseamnă a arăta calea mântuirii.