Pe cerul cel gandit al Bisericii noastre multe stele prealuminoase, adica Sfinti cunoscuti, fac parte din tagma mirenilor.  In afara de Mucenici si de Noi-Mucenici, care in majoritatea lor sunt mireni, exista si multi mireni sfinti.

Sfintenia, asadar, nu este un privilegiu in exclusivitate al monahilor si al celor sfintiti, ci ea este cu putinta sa fie atinsa de orice crestin care are credinta dreapta si ravna pentru nevointa.

Cu Batranul Arsenie se pare ca se implineste cuvantul evanghelic: "Iata cu adevarat israelitean, intru care nu este viclesug". A fost din fire cinstit, simplu, fara de rautate, bland, ascultator, neagonisitor si, in mod deosebit, un nevoitor cum rar se intalneste. Pentru Batranul Arsenie, intotdeauna da era da, iar nu era nu.

Niciodata nu tinea minte raul, orice i-ai fi facut, niciodata nu se mania, niciodata nu facea rau nimanui. Traia in ascultare cu o desavarsita acrivie, si de aceea, prin ascultarea si desavarsita credinta ce le avea in staretul sau, traia zilnic mai presus de legile firii.

In privegherile pe care le incepea de cu seara, se ostenea peste masura cu mii de metanii si cu starea de toata noaptea in picioare, pana se lumina de ziua. Atat de mult se adancea in rugaciune si se daruia ei, incat de multe ori, cand se apropia timpul lucrului, nu voia sa se dezlipeasca de rugaciune.

Batranul acesta, cu toata simplitatea lui, a prins sensul vietii monahale. S-a predat pe sine in intregime ascultarii si nevointei, de aceea L-a si gasit pe Cel dorit. A gasit inlauntrul sau rugaciunea, L-a gasit pe Dumnezeu.

Monahul Iosif Vatopedinul

In zilele noastre, in ciuda extraordinarului progres al stiintei medicale, bolnavii se inmultesc si apar boli noi.  Aproape fiecare familie a trecut sau trece prin incercarile bolilor.  De aceea este foarte folositor sa cercetam care este cauza bolilor si cum vom putea sa le infruntam duhovniceste, ca sa dobandim folos pentru sufletul nostru.  Asa cum vom vedea, boala, care fie se datoreste pacatului, fie altei pricini, este un mijloc de tamaduire si curatie a sufleului.

Pastrator cu scumpatate si lucrator al traditiei noastre patristice, Staretul Iosif n-a incetat vreodata lucrarea inalta a pocaintei, potrivit terminologiei Parintilor nostri.

Asezand faptuirea drept temelie a contemplatiei, Staretul a strabatut calea vietii duhovnicesti cu multa suferinta, urcand toate treptele scarii duhovnicesti.  Si astfel, cu ajutorul Harului, ajungand purtator de Dumnezeu si minte indumnezeita, ne-a daruit intr-o forma innoita, noua, celor de azi, care suntem mult insetati si lipsiti de invatatura, toata traditia Parintilor celor de demult.  Staretul, dupa ce a strabatut acelasi drum si a facut aceeasi calatorie purtatoare de cruce ca si cei din vechime, impartasindu-ne experientele sale, ne da posibilitatea si noua, celor de azi, sa fim urmasi si continuatori ai Sfintilor nostri Parinti.

Monahul Iosif Vatopedinul

Aceste epistole s-au scris de fericitul Batran Paisie si au fost trimise catre Sfanta Sihastrie a Sfantului Evanghelist Ioan Teologul.

Epistolele au fost pregatite pentru aceasta editare cu putine luni inainte de adormirea Batranului, dar el ne-a spus ca ele sa se editeze dupa adormirea sa si sa cuprinda si testamentul sau, care legalizeaza si asigura curatia si neschimbarea epistolelor.

(lipsa text)

In carticica aceasta intentionam sa descriem miscarea ecumenica, la care, din nefericire, participa si Biserici Ortodoxe.  Facem acest lucru, deoarece aceasta miscare este necunoscuta de majoritatea credinciosilor Bisericii nosatre si evolutiile ei(miscarii) in sanurile Ortodoxiei pricinuiesc neliniste si probleme de constiinta.

Robia faÈ›ă de patimi este dureroasă. Omul, uitându‑L pe Dumnezeu, îndumnezeieÈ™te materia È™i pe sine însuÈ™i. Este predispus la nespusa nenorocire a vieÈ›ii păcătoase. Depărtarea de Dumnezeu îi creează o puternică singurătate, o înfricoÈ™ătoare autarhie, o neîndurătoare pustiire. Nu se bucură, nimic nu‑l satisface, nu se simte împlinit È™i nu se liniÈ™teÈ™te. Fără Dumnezeu toate sunt lipsite de bucurie, fără sens È™i întunecate. RelaÈ›iile devin conflictuale, plictisitoare, problematice. Lipsa de raÈ›iune domină. Stricăciunea stăpâneÈ™te toate. Omul este dus să facă ceea ce nu doreÈ™te, lucrul pentru care el nu a fost plăsmuit să îl facă. Și el, în loc să se scuture de această stare, se îndreptăÈ›eÈ™te È™i într‑un fel se batjocoreÈ™te pe sine însuÈ™i. Ajunge chiar să se certe È™i cu ÎnsuÈ™i Dumnezeu, ca È™i cum Acela ar fi vinovat de starea lui.

Roade ale lucrarii dumnezeiescului Har, care s-a revarsat din belsug asupra Cuviosului Sava, au fost si viata si petrcerea sa mai presus de fire savarsite aici pe pamant.  Iar daca acestea ar fi putut fi spuse in chip suprafiresc prin cuvinte si povestiri, ar fi fost o minune si ar fi adus un mare folos urmasilor.  Dat fiind faptul ca preaslavita sa petrecere este o minunata invatatura si plida de virtute, ne vom stradui dupa putere sa o facem cunoscuta tuturor iubitorilor de intelepciune.  Fara sa trecem nimic cu vederea, vom povesti viata Sfantului fara a da prea multe amanunte, caci un astfel de lucru ar fi foarte obositor si aproape cu neputinta. Nimeni nu le poate sti pe toate.  Si chiar daca le-ar sti, i-ar fi foarte greu sa povesteasca in putine cuvinte toate faptele.  Si aceasta datorita multimii lor.  De aceea vom istorisi acum numai cele pe care le-am putut afla din insesi cuvintele si faptele sale sau din spusele celor care le-au cunoscut bine si ni le-au povestit asa cum s-au petrecut.  Sau mai degraba vom indrepta cuvantul nostru acolo unde insusi Sfantul Sava ne va calauzi si ne va indruma, ca, in felul acesta, sa povestim numai ceea ce ii va bineplacea lui.

Impartasirea cu Harul Sfantului Duh, unirea cu Dumnezeiestile energii, sfintirea, este denumita indumnezeire. Cel ce ajunge la indumnezeire se uneste cu Dumnezeu si, in acest fel, se face partas la desavarsirea si binecuvantarea lui Dumnezeu.

Sfantul Munte al Athonului este simbolul dragostei, al deplinei afierosiri lui Dumnezeu a monahilor si al evlaviei credinciosilor Imparati bizantini, care l‐au inzestrat cu dreptul de autoguvernare, cu avatonul si cu alte privilegii legate de acesta.  El ramane o continuitate vie a puternicei si stralucitei Imparatii bizantine de altadata.  Prinosul lui de‐a lungul veacurilor este imens si nepretuit.

Exista multe feluri de traditii in Sfantul Munte.  Arhitectura, muzica, traditie tipiconala (tipicul slujbelor), pictura si altele.  Toate sunt bune si insemnate, dar referirea noastra se face aici la trairea traditiei ascetice si isihaste.  Aceasta nu depinde si nu se epuizeaza prin metode si asezari exterioare.  Adica toti cei care traiesc in pustie sunt pustnici si isihasti, de vreme ce asceza si isihia sunt mai ales o stare, o izbanda si o nevointa duhovniceasca.  Toti cei care sunt silitori ai firii lor si au trezvie si rugaciune traiesc aceasta traditie, indiferent daca se nevoiesc intr‐o chilie sau o chinovie.  De aceea cele scrise nu promoveaza traditia unui Staret, a unei Chilii sau a unei Manastiri, ci o traditie vie, continua si foarte felurita a intregului Sfant Munte.

Asa precum farurile asezate pe tarmuri povatuiesc pe cei care calatoresc pe mare, tot astfel si farurile duhovnicesti asezate de Dumnezeu povatuiesc pe cei care calatoresc pe marea acestei vieti.  Un astfel de far duhovnicesc asezat intre stancile Katunakiei a fost si Staretul Efrem.

Acesta, raspunzand chemarii lui Dumnezeu inca de tanar, a plecat in Sfantul Munte al Athonului, singurul loc de nevointa care se potrivea nazuintelor sale ascetice.  Aici a trait in desavarsita ascultare fata de staretul sau, Nichifor, virtute care l-a ajutat sa urce foarte repede pe inalte culmi duhovnicesti.

Pronia dumnezeiasca, care pe toate le randuieste cu intelepciune, a adus acest "cerb insetat" de apa Vietii sub indrumarea duhovniceasca a renumitului si mult experimentatului isihast Iosif.  Desi staretul sau era batranul Nichifor, in nevointa duhovniceasca Parintele Efrem a ramas ucenic credincios al Staretului Iosif pana la moartea acestuia.  De la el a invatat lucrarea tainica a rugaciunii mintii, intru care a sporit atat de mult si atat de repede, incat s-a invrednicit inca de tanar sa aiba descoperiri dumnezeisti.