A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

Cartea cuprinde o selectie de texte din scrisorile Sfantului Teofan Zavoratul, cu explicatii si sfaturi despre boala si moarte. Sfantul explica motivul si intelesul bolii si mortii in lumina iubirii lui Dumnezeu.

Rugăciunea în vremea bolii 

Vă simţiţi foarte slăbită şi credeţi că vă apropiaţi de ieşirea sufletului din trup. Boala aminteşte de moarte, însă nu proroceşte ceasul ei. Totuşi, de vreme ce aţi primit aducerea-aminte de moarte, nu e nepotrivit să vă pregătiţi de ea. Dat fiind că sunteţi mereu bolnavă, nu vă este greu să vă însuşiţi gândul la ieşirea din trup, după pilda Cuviosului Nicanor – şi această ieşire nu vă va lua pe neaşteptate. Fericită este pomenirea morţii; ea, împreună cu aducerea-aminte de Domnul, e temelia tare a bunei rânduieli creştineşti a duhului. 
Vă plângeţi de dumneavoastră înşivă că vă rugaţi prost şi nu vă ţineţi de nevoinţe. În această privinţă vă lămureşte Sfântul Tihon de Zadonsk, care a zis: „Ce rugăciune îi trebuie bolnavului? Mulţumire şi suspinare.“ Acestea înlocuiesc orice nevoinţă. Deci, fiţi senină! 
Nu puteţi merge la biserică din pricina bolii, aşa încât aţi rămas la pravila de chilie. Împliniţi-o după putere. Să ştiţi că pravila este de trebuinţă din pricina neputinţei noastre, nu pentru rugăciunea în sine, care se poate face şi fără pravilă... Staţi cu gândul la Liturghie – nu ca un săvârşitor, ci ca unul ce e de faţă (prin mutarea cu gândul) la Liturghia săvârşită de altul. 
Nu aveţi gânduri prea vesele în ce vă priveşte? Era în Egipt un bătrân duhovnicesc – Apollo, mi se pare... Acesta le spunea cu tărie tuturor fraţilor, şi străinilor, de asemenea: „Nouă, creştinilor, nu ni se cuvine să ne mâhnim... Să se mâhnească păgânii şi jidovii. Iar noi, cei mântuiţi de Domnul... al nostru este raiul, a noastră este împărăţia Cerurilor. Cu noi sunt Hristos, harul Sfântului Duh, Maica lui Dumnezeu, oştirile cereşti şi sfinţii toţi...“ 

În tratarea Sfântului Ioan Gură de Aur, patimile È™i virtuÈ›ile nu sunt simple instrumente retorice.  ÎnÈ›elese terapeutic, ca boală È™i sănătate, stricăciune È™i nemurire, ele reprezintă coordonate ce definesc traiectoria noastră prin această viaţă È™i punctul ei final din cea viitoare.  De cele mai multe ori ne dorim sănătatea virtuÈ›ii doar atunci când ne confruntăm cu manifestările evidente ale îmbolnăvirii fiinÈ›ei noastre.  Abia atunci înÈ›elegem tragismul condiţiei noastre de oameni căzuÈ›i È™i adevărul că Hristos este singurul dătător nemincinos al sănătăÈ›ii È™i nemuririi. 
Din imensa operă a unuia dintre cei mai mari îndrumători duhovniceÈ™ti ai tuturor timpurilor, lucrarea de faÈ›ă sintetizează o sumă de repere practice, uÈ™or de înÈ›eles È™i însuÈ™it pentru omul contemporan. 

Traducere din limba rusa de Adrian Tanasescu-Vlas 

Într-un colţ de rai din împrejurimile Kievului, numit Teofania de către mitropolitul de obârşie românească Gavriil Bănulescu, s-a nevoit unul dintre marii Cuvioşi ai Ucrainei secolului al XIX-lea. Cuviosul Bonifatie, pe care Biserica Rusă se pregăteşte să-l proslăvească în ceata Sfinţilor, a fost părintele săracilor Kievului, care îşi găseau la el întotdeauna mângâierea şi adăpostul. 
Din inima plină de dragoste dumnezeiască a acestui ascet a cărui teologie era izvorâtă nu din cărţi, ci din multa iubire pentru Dumnezeu şi făptura Lui, vă aducem, prin cartea de faţă, o comoară de sfaturi şi învăţături despre bucuria de a fi ortodox. 

Traducere din limba engleza de Anca Popescu 

Natura icoanei nu poate fi înteleasa cu ajutorul criticii de arta, dar nici cu ajutorul sentimentalismului. Formele sale se întemeiaza pe întelepciunea cuprinsa în textele teologice si liturgice ale Bisericii Ortodoxe rasaritene si sunt strâns legate de experienta vietii contemplative. Lucrarea de fata este prima de acest gen care ofera o introducere serioasa în contextul spiritual al acestei arte. 
Prin introducerea lui Uspensky în cadrul sensului si limbajului icoanelor ne împartasim într-un mod uimitor de conceptiile spirituale ale Bisericii Ortodoxe fara de a caror cunoastere nu putem întelege deloc lumea icoanei. 

Omul trebuie neapărat să se teamă de abaterea la stânga, adică spre amăgirile păcatului, şi de cea la dreapta, adică spre nevoinţele din cale-afară de aspre, şi să nu cadă în trufie; el trebuie să meargă pe calea împărătească, adică pe calea vieţii cu măsură, a nevoinţei cu măsură. Sfântul Ioan Gură de Aur ne dă o pildă potrivită: „Când povara drepţilor e prea grea, corabia lor se cufundă, iar când povara lor este cu măsură, corabia pluteşte cu bine. Cu adevărat, viaţa noastră seamănă cu plutirea unei corăbii, lumea – cu o mare, trupul – cu o corabie; sufletul este în trup ca un om în corabie, iar faptele sunt ca o încărcătură. Dacă corabia este goală, se porneşte vântul şi ea se răstoarnă în scurtă vreme. Dacă este împovărată peste măsură, este aproape de înec chiar şi atunci când nu sunt valuri şi nu e vânt – iar dacă se pornesc valurile şi vântul, se va cufunda fără întârziere. Doar încărcând cu măsură corabia vei putea pluti fără de necazuri, se va cufunda fără întârziere”. 
La fel să gândeşti şi cu privire la nevoinţe. Dacă n-ai nimic din faptele cele bune, te vei răsturna în noianul ispitelor. Dacă vei începe să ridici povară mai presus de puterile tale, curând te vor strivi istovirea sau trufia. Dacă te vei osteni şi te vei ­nevoi însă după putere, vei rămâne slobod de nenorociri. 
Să ştii: calea împărătească înseamnă nevoinţe cu măsură, viaţă cu măsură şi conştiinţă curată. Astfel, câte puţin, din virtute în virtute, vei urca la Cer ca pe o scară şi vei ajunge în Rai.
Sfântul Dimitrie al Rostovului 

Aceasta carte impleteste Sfanta Traditie cu experienta personala. In afirmatiile sale, autorul se sprijina pe invataturile Sfintilor Parinti ai Bisericii, cu precadere pe cele ale Cuviosului Isaia Pustnicul si ale Sfantului Ioan Scararul, carora le-a dedicat studii aprofundate.  De mentionat faptul ca John Chryssavgis are marele dar de a ne infatisa aspectele contemporane ale invataturilor patristice.  Desi s-a aplecat indeosebi asupra scrierilor monahilor, autorul nu e calugar, ci preot casatorit, cu experienta atat in slujirea pastorala, cat si intr-o intensa activitate cu studentii si cu tinerii, in general.  De asemenea, el este un bun cunoscator al suferintelor persoanelor cu handicap, carora le impartaseste atat bucuriile, cat si durerile.  Toate acestea il ajuta sa ni se adreseze cu o autoritate ferma, dar plina de smerenie, care nu poate izvori decat din matca unor experiente personale.

Patima este o stare bolnăvicioasă a sufletului, care îl atrage pe om către încălcarea poruncilor, îl împiedică să Îl urmeze pe Hristos. Cum să scăpăm, dar, de tirania mândriei, a slavei deşarte, a deznădejdii, a mâniei? De ce, spovedind unele şi aceleaşi păcate, nu putem scăpa de ele? Aceste întrebări le‑a adresat jurnalistul Leonid Vinogradov nu preoţilor, ci psihologilor ortodocşi. În conversaţiile cu ei sunt revelate cele opt patimi capitale dintr‑un unghi mai puţin aşteptat – din punctul de vedere al psihologiei creştine. Şi se pare că stările păcătoase adesea parazitează pe complexele noastre şi pe traumele noastre sufleteşti, iar problemele psihologice nerezolvate pot deveni o piedică serioasă în calea duhovnicească.

Am alergat îndată la Palatul Mitropolitan. Intru în Cabinet şi aflu şezând pe Mitropolit în Scaun. Îi fac metanie şi îi sărut mâna. Mitropolitul, cu ochii înlăcrimaţi, spuse încetişor să‑mi aşez patrafirul şi să citesc rugăciunile Tainei Spovedaniei. Emoţionat, în faţa icoanelor, citesc rugăciunile din Molitvelnicul aflat pe birou şi nu‑mi dau seama de ce va urma. Mă cuprinde un fior, vocea mea începe să se stingă şi deodată văd pe Mitropolit căzut în Scaun şi aud cu răsuflarea întretăiată mărturisiri de păcate şi păreri de rău. În clipa în care mi‑am dat seama că am devenit duhovnic, am îngenunchiat şi sărutându‑i şi îmbrăţişându‑i genunchii ne‑am rugat împreună, apoi l‑am susţinut şi aşezat pe Mitropolit în jilţ. I‑am făcut trei metanii şi, primind binecuvântarea Ierarhului, am ieşit lăcrimând.

(lipsa text)

colinde

Zice Domnul: „Vedeţi să nu dispreţuiţi pe vreunul din aceştia mici, că zic vouă: Îngerii lor, în ceruri, pururea văd faţa Tatălui Meu, Care este în ceruri.” (Matei 18, 10 ). Dacă am conÈ™tientiza mai adânc aceste cuvinte ale Mântuitorului, multe rele pe care È™i le fac oamenii ar dispărea dintre noi. Mare este darul Preamilostivului Dumnezeu de a avea sfinÈ›i îngeri ocrotitori! Niciun suflet născut pe pământ nu este uitat! Niciunul nu este de prisos! Fiecare are îngerul său care îl vede pe ÎnsuÈ™i Dumnezeu, căruia i se roagă pentru omuleÈ›ul pe care-l acoperă sub aripile protectoare, întru purtare de grijă.

AÈ™adar, să nu trecem cu vederea aceste puteri ale cerului, aceste „duhuri slujitoare”, ci să ne rugăm lor cu înÈ›elegere È™i să ne purtăm cu fiecare semen ca È™i cum îngerul ocrotitor al acestuia este de faÈ›ă. Fiecare înger păzitor este un martor al cuvintelor È™i faptelor noastre È™i un sfeÈ™nic care luminează chipul aproapelui nostru!