Cartea aceasta cu invataturi folositoare de suflet, „care din limba greceasca in limba romaneasca s-au ostenit preacuviosul intre ieromonahi kyr Filothei Svetagoretul”, adica Aghioritul, s-o talmaceasca, a aparut pentru prima data in romaneste la 1700 prin osardia lui Gheorghe Radovici, ucenic al Sfantului Antim Ivireanul.  Dupa un veac si jumatate a ramas indragita si cautata, iar in anul 1861 staretul Manastirii Neamtu hotaraste retiparirea ei spre folosul crestinilor, pentru pricinile ce sunt descrise atat de frumos si limpede in predoslovia primei editii, care in romana vremurilor de astazi ar suna astfel:

„In aceasta carticica, iubiti cititori, nu veti afla cuvinte anevoie de inteles, ca sunt invataturi simple, pe scurt si usoare, care se inteleg fara osteneala de fiecare.  Aceste invataturi nu sunt date doar pentru cei lepadati de lume si pentru cei ce petrec pururea in rugaciuni neincetate, ci si catre cei care vietuiesc in lume si nu cunosc atat de curat tainele lui Dumnezeu, ca pot si acestia, dupa ce se ingrijesc de treburile lumesti, sa le citeasca, intrucat le prisoseste putintica vreme si pentru mantuirea lor.  De nu vor putea s-o citeasca toata intr-o zi, vor putea sa citeasca in fiecare zi cate un capitol, inainte de a incepe treburile.  Dimineata, dupa ce veti sfarsi rugaciunea catre Dumnezeu, cititi cate un capitol, insa cu luare-aminte, ca sa puteti intelege bine.  De nu va lasa treburile sa cititi dimineata, puteti si catre seara, inainte de a va culca.  Aceste invataturi, chiar daca sunt mici, intra in sufletul nostru si-l pecetluiesc...”

Necazurile vietii constituie, fara indoiala, o mare problema existentiala care il chinuie pe om – si fiecare da propriile interpretari, propriile explicatii acestor mari si eterne probleme.  A da o explicatie oarecare nu este insa o rezolvare: trebuie data explicatia corecta!
In aceasta carte s-a incercat o privire asupra necazurile vietii prin prisma Adevarului, adica prin prisma invataturii lui Hristos si a Sfintilor Parinti, spre folosul si mantuirea „fratilor nostri care zac in boli, a celor cuprinsi de intristare si nevoi”. Amin!

Nimeni nu s‑a supărat vreodată că pe din afară castanele au ghimpi care înţeapă, că nucile au coaja groasă verde, care înnegreşte mâinile, că migdalele au înveliş tare, care trebuie spart, È™i nimeni n‑a încetat să le mănânce pentru că aceste fructe creează greutăţi la curăţat, ci fiecare, în linişte, înlătură ghimpii cei din afară, îndepărtează coaja greu de curăţat şi se bucură de fructul gustos.  De ce oare să nu se întâmple acelaşi lucru şi în relaţiile noastre cu semenii?  De ce să nu ne îngrijim cu aceeaşi linişte şi răbdare, calm şi simplitate, de aflarea frumuseÈ›ii ascunse a sufletului semenilor, care există cu siguranÈ›ă în toÈ›i?  Când îl iubeşti pe aproapele tău, admiri „diamantul” care se găseşte înlăuntrul lui şi inima ta se bucură.  Când nu‑l iubeşti, te agăţi de „pietrele” şi de „mărăcinii” lui şi‑ţi îmbolnăveşti inima. 

Fiecare sfânt spune lumii, prin viaÈ›a lui, o poveste de iubire: iubirea nemăsurată a lui Dumnezeu faÈ›ă de om È™i iubirea smerită, extatică, a omului faÈ›ă de Dumnezeu.  SfinÈ›enia este o taină care se plămădeÈ™te în sufletul omului, dar – strălucitoare – devine manifestă în lume, între semeni: Nici nu aprind făclie şi o pun sub obroc, ci în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă (Mt. 5, 15).  O asa făclie, menită să manifeste puterea harului divin È™i să ajute celor credincioÈ™i aflaÈ›i în nevoi, este È™i Sfântul Mucenic Vlasie cel Nou, făcătorul de minuni, din Sclavena Akarnaniei.  Trăitor la cumpăna dintre mileniul întâi È™i al doilea, a fost un egumen cu viaÈ›ă sfântă care È™i-a încheiat viaÈ›a muceniceÈ™te.  A rămas necunoscut până în secolul al XX-lea, când, din iconomie dumnezeiască, i s-au descoperit sfintele moaÈ™te.  Impresionantul său martiriu, aÈ™a cum a fost revelat unei femei evlavioase, viaÈ›a sa pilduitoare È™i minunile săvârÈ™ite ies la lumină prin intermediul numeroaselor mărturii adunate în această carte.  Astfel, creÈ™tinătatea este mai bogată, dobândind încă un mijlocitor înaintea tronului ceresc È™i un grabnic ajutător în tumultul vieÈ›ii pământeÈ™ti.

(lipsa text)

Copiii nostri cresc in vremuri foarte pri­­mej­dioase, in care societatea se leapada de idea­lurile acceptate de popoarele crestine si, mai presus de orice, de toate idealurile dragostei jertfitoare.  In locul acestora, in spiritul vremurilor noastre, se sadeste in inimile copiilor cultul iubirii de sine si al placerilor.

Fara ajutorul lui Dumnezeu, fara participarea la binecuvantatele si mantuitoarele Taine ale Sfintei Biserici, nu vom putea rezista in fata acestei pri­mejdii.  De o importanta capitala in crestinism, in educatia morala a copiilor, este marturisirea pacatelor in Taina Pocaintei.  Marturisindu‑si pacatele, copiii, prin puterea data preotului de Sus, primesc nu doar iertare, ci si invataturi pentru viata, si astfel se vor deprinde sa caute rezolvarea problemelor cu care se confrunta nu prin alte mijloace (ceea ce pare intotdeauna mai usor), ci in Biserica, unde primesc binecuvantare, intremare, iertare, intarirea nadejdii in mantuire.

Nu este un secret faptul ca fiecare copil trebuie educat tinandu‑se cont de temperamentul, caracterul si capacitatile sale.  Probabil ca nu este foarte greu sa‑l transformi intr‑un mic rob in conditiile unei discipline de fier, dar va fi mult mai dificil sa culegi pe termen lung roadele unei astfel de „educatii”.  Sa nu se insele parintii‑dictatori ca vor reusi sa cultive pe aceasta cale in sufletul lui smerenia si ascultarea – mari virtuti crestinesti!  De fapt, ei risca sa faca din el un om nefericit sau chiar bolnav.  La extrema cealalta a educatiei este dra­gostea oarba a parintilor fata de odrasla lor.  Aceasta dezvolta in copil neinfranarea si egoismul, care atrag dupa sine boli duhovnicesti, nu de putine ori si trupesti.

Simtind dragostea, grija, blandetea parintilor, copilul va impartasi aceeasi iubire prin fapta. Daca parintii si‑au educat din pruncie fiii cu intelepciune si discernamant, obisnuindu‑i cu un comportament atent si cu o atitudine binevoitoare fata de oameni, ei vor perpetua acest model de comportament toata viata.

Aceasta carte, preocupata de responsabilitatea deosebita a educarii copiilor in traditia Ortodoxiei, este un ghid in care va afla raspunsuri orice parinte interesat de sanatatea du­hovniceasca si fizica a copiilor sai.

A sti cand sa vorbesti si cand sa taci este o arta. A putea rosti orice cuvant cu rsponsabilitate pentru adevarul sau si pentru efectele sale in sufletul interlocutorului tau este rodul unui studiu si al unei asceze interioare, ale unei priceperi dobandite.

Cartea aceasta se doreste a fi un mic ghid care ne poarta pasiipe calea spre o mai adanca intelegere a insemnatatii cuvantului in viata noastra. Problemele infranarii limbii, calomniei, judecarii si osandirii aproapelui, minciunii, blestemelor, cuvintelor jignitoare sunt cateva jaloane pe acest parcurs spre controlul asupra acestui aspect extrem de important al vietii noastre care este comunicare verbala. Nu intamplator, discursul autorului este presarat cu citate din Biblie, dar si cu exemple din Pateric si din Sfinti Parinti - surse ale celei mai profunde cunoasteri a sufletului omenesc.

Sfântul Sofronie Saharov
viaÈ›a • acatistul • paraclisul • rugăciuni

Ediţie îngrijită de L.S. Desartovici

MulÈ›i dintre noi ar părea că suntem înfrânÈ›i irevocabil de moÈ™tenirea cataclismului morÈ›ii lui Adam proprie tuturor urmaÈ™ilor lui, dar nu e aÈ™a, pentru că în sânul Sfintei Treimi, atunci când fiecare dintre noi am fost chemaÈ›i la ViaÈ›ă, am fost zidiÈ›i din bucurie È™i întâmpinaÈ›i cu un surâs. E surâsul veÈ™nic al lui Dumnezeu. Acest surâs l-a avut Domnul Hristos pe sfânta Sa faÈ›ă când a înviat din morÈ›i, când a prădat iadul È™i l-a făcut pe Om biruitor asupra morÈ›ii. Atunci ne-a îmbrăÈ›iÈ™at pe toÈ›i cu plinătatea dragostei purtată în trup de Om Care a trecut prin moarte „cu moartea pre moarte călcând”.
Aceasta e puterea prin care ne îmbrăÈ›iÈ™ăm unii pe alÈ›ii, nefiind îngrădiÈ›i de loc, distanÈ›ă sau timp. Suspinul dinaintea durerii È™i a morÈ›ii se preschimbă în îmbrăÈ›iÈ™are a întregii firi omeneÈ™ti, fie ea adeseori dureroasă sau alteori nespus de istovitoare.
Credem că această cărticică È™i rugăciunile cu­prinse în ea pot fi un mic sprijin în această cale.

Prigoana impotriva credintei se va inmulţi mereu.  Nenorociri nemaiauzite pana acum si intuneric vor cuprinde tot si toate, iar bisericile vor fi inchise.  Insa chiar cand va fi peste putinta de rabdat, atunci va veni izbavirea.  Si toate vor inflori.  Se va reincepe constructia de biserici.  Dar aceasta va fi inflorirea de dinainte de sfarsit.

Va veni vremea cand nu prigoana, ci banii si placerile lumii acesteia ii vor indeparta pe oameni de Dumnezeu si vor omori mai multe suflete decat in timpul prigoanei ateiste.  Pe de o parte, vor fi ridicate cruci si vor fi aurite cupole, iar pe de alta, va incepe im­paratia minciunii si a raului.  Biserica adevarata in­totdeauna va fi prigonita.  Prigoana va avea cel mai subtil si imprevizibil caracter.

Din prorocirile preacuviosului Varnava de la Schitul Ghetsimani, anul 1905

Pocainta e cea mai mare si mai de folos minune pentru suflet – poate chiar mai mult decat invierea unui mort.  Dar asta nu inseamna ca minunile nu au nici un fel de importanta in viata duhovniceasca. ­ Altminteri pentru ce Sfanta Scriptura – mai cu seama Evangheliile – descrie atat de multe intamplari de felul acesta?  De ce Insusi Hristos a savarsit minuni intr-un numar atat de mare, dupa marturia Evangheliei: lumea aceasta n-ar cuprinde cartile ce s-ar fi scris (In 21, 25)?  Care este chiar rostul prezentei carti, cu zecile de minuni cuprinse in ea?  Raspunsul la aceste intrebari il da Sfantul Apostol Pavel: un semn nu pentru cei credinciosi, ci pentru cei necredinciosi (I Cor. 14, 22).  Vom adauga: si pentru cei putini credinciosi.

Hristos a ales sa faca multe si mari minuni, pentru a trezi constiinta adormita a omului cazut in pacat.  Minunile Lui au fost ca o trambita rasunatoare, ce a desteptat si continua sa destepte milioane de suflete omenesti din somnul lor de moarte.

Aceasta carte cuprinde minuni din vremea noastra...  Unele din intamplarile descrise aici nu sunt minuni in adevaratul sens al cuvantului, ci marturii ale indurarii lui Dumnezeu.  Totul este scris cu emotie sincera si potrivit adevarului, calauzind catre ­Dumnezeu si catre intarirea credintei in El.

Sfântul Iosif Isihastul
viaÈ›a • acatistul • paraclisul • rugăciuni

Ediţie îngrijită de L.S. Desartovici

Sfântul Iosif Isihastul a cunoscut că tot ceea ce a fost, este sau va fi el vreodată, nu poate să fie decât în Dumnezeu. Pentru aceea, cu o încordare neasemănată a cuprins Numele lui Dumnezeu în lăuntrul său È™i nu L-a mai lăsat din braÈ›ele inimii pe Cel Ce Este. De aceea s-a È™i făcut asemenea Lui, vitejia sa fiind a celui care nu vrea cu nici un chip să se despartă de Domnul în nici unul din gândurile, simÈ›irile È™i făptuirile sale.
ToÈ›i cei care voim, îi putem urma Sfântului Iosif începând prin a nu mai ascunde de Dumnezeu nici un gând, cuvânt sau faptă de a noastră, ci a le trăi pe toate dimpreună cu El. Aceasta poate să ne fie început al rugăciunii. Unde ne va duce această strădanie, această simÈ›ire, depinde de fiecare dintre noi.