Dacă deschidem cărticica aceasta, copii, şi începem să o citim, pagină după pagină, vom pătrunde, cu paşi nevăzuţi, în peştera şi sufletul tâlharului Dismas. Tâlhar de temut şi lipsit de milă, până într-o zi, în care s-a întâmplat ceva. Ceva foarte important, atât de important, încât i-a schimbat întreaga viaţă, ba am putea spune că a schimbat viaţa întregii omeniri. Pentru că, prin tâlharul Dismas, omenirea întreagă a învăţat o lecţie. Una dătătoare de nădejde.
Vreţi să aflaţi despre ce este vorba? Psssst!... Fără zgomot, luaţi cartea în mână şi deschideţi-o: rândurile vă vor purta, ca valurile unui râu de munte, prin vremurile acelea de demult, şi vă vor face martori ai unor evenimente fără de pereche!