Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Cartea de faţă este şocantă. Şocantă prin faptul că ne pune înaintea ochilor, într-un mod foarte iscusit, file aproape ignorate din istoria bisericească.

Vom afla de aici că pământul englez a fost binecuvântat prin apostolul Sfântului Iosif din Arimateea. Vom afla o mulţime de minuni, de vindecări, care i se par greu de crezut omului contemporan. Vom afla că dreapta credinţă a fost apărată cu mult eroism, şi vom înţelege că nimic nu este mai important decât războiul duhovnicesc.

Minunile făcute de regii binecredincioşi sau de diferiţi pustnici sau clerici, în timpul vieţii lor sau după trecerea la Domnul, ne oferă o imagine a faptului că lumea întreagă ar fi fost altfel dacă ar fi îmbrăţişat cu adevărat credinţa în Hristos.

Căderea Angliei ortodoxe a însemnat abandonarea credinţei Sfinţilor Părinţi şi primirea ereziei catolice. Înţelegând cât de gravă a fost această rătăcire vom putea aprecia aşa cum se cuvine situaţia din vremurile noastre.

O nevoie pastorală, prezentă întotdeauna în rândul credincioşilor, o găsim în întrebarea: Cum pot, părinte, să înaintez duhovniceşte şi să mă eliberez de slăbiciunile mele? De ce nu reuşesc să mă menţin în aceeaşi stare duhovnicească? 

O astfel de nevoie trebuie să fie sprijinită, dând credinciosului posibilitatea de a descoperi şi a-şi clarifica ce înseamnă cu adevărat din punct de vedere practic viaţă duhovnicească, ce răspunderi decurg din aceasta, la ce trebuie să fie atent sau ce ar fi de folos să evite. Va cunoaşte astfel adevărul, fără ascunzişuri sau jumătăţi de măsură, ajungând să-şi conştientizeze propria sărăcie duhovnicească şi să ia deciziile potrivite. 

Urmând sfaturile din această carte, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom ajunge la capătul ţelului nostru: Ca Dumnezeu să devină prin rugăciune, dragostea şi dorirea noastră, El călăuzind în acest fel fiecare gând şi lucrare a noastră. 

Parintele Filothei Faros este unul dintre cei mai non-conformisti apologeti ai vremurilor in care traim. El incearca sa puna degetul pe rana, analizand problemele societatii moderne nu cu aerul unui om de stiinta care face experiente in laborator, ci cu aerul unui frate mai mare care face tot ce ii sta in putinta pentru a-si ajuta fratii mai mici sa gaseasca drumul cel bun. E adevarat ca, uneori, expunerile sale, temeinic argumentate, par dificil de digerat. Dar pasajele dificile alterneaza cu pasaje scrise pe limba omului de rand. Iata ca exemplu modul in care ironizeaza comportamentul necioplit al multora din capii de familie de astazi: Sotul se arunca asupra partenerei sale asemenea unui taur in calduri, in timp ce noua si moderna Julieta ii striga plina de indiferenta "sa ai grija sa nu-mi strici coafura" sau "Haide, termina odata, ca vreau sa dorm". O astfel de abordare poate soca... Dar tocmai pe asta si mizeaza autorul. Intr-o vreme in care limbajul de lemn folosit cu emfaza produce pur si simplu efecte anti-misionare, parintele sta impotriva curentului. Exista totusi unele idei discutabile in cartea de fata. Ele se datoreaza faptului ca parintele incearca sa darame pur si simplu zidul ridicat de fatarnicii puritani, atinsi de virusul ereziei dualiste potrivit carei trupul e rau si sufletul e bun...

Traducere din limba greaca de Ovidiu Lazarescu

Problema comunicării este una din cele mai grave urmări ale păcatului şi este prezentată în mod dramatic în istoria turnului Babel. Simţământul conştient sau inconştient al decăderii noastre personale ne face să ne temem a ne descoperi şi a avea încredere în aproapele nostru, deoarece ne temem că, de ne va vedea aşa cum suntem în mod real, ne va respinge. Aşa că zidim împrejurul nostru ziduri de apărare, ţesem perdele de fum şi codificăm mesajele trimise celorlalţi oameni. Cel care înţelege ­problemele comunicării ignoră exprimarea verbală şi ­răspunde direct la mesajul esenţial. 
Măsura psihoterapiei depinde de măsura psihoterapeutului, iar măsura acestuia depinde de măsura omeniei din el – acestei raze diafane a iubirii dumnezeieÈ™ti care a pătruns întunecimea grea a egoismului omenesc. Preotul trebuie să înveÈ›e È™i unele tehnici, căci È™i aceasta poate fi o dovadă a dragostei, dar va trebui să nu uite niciodată că rodnicia lui pastorală va fi direct proporÈ›ională cu gradul iubirii sincere pentru omul ­care se cuibăreÈ™te în inima lui. Iar psihoterapeutul ­care se va încredinÈ›a că răspunsul la această ­arzătoare întrebare nu se află în scrierile psihiatrice poate îÈ™i va depăÈ™i prejudecăÈ›ile È™i va încerca È™i teologia. (Pr. Filoteu Faros)

Traducere din limba greaca de Pr. Serban Tica