Icoana Maicii Domnului „a Semnului” este una dintre cele mai importante şi vechi icoane ale Rusiei ortodoxe. Istoria acesteia, plină de mulţime de semne harice și de minuni, nespus de folositoare pentru creștini, naște o osebită evlavie către acest odor de neprețuit. 
Descoperită în anul 1295, în împrejurimile cetății Kursk, la rădăcina unui copac, icoana avea să arate încă dintru început minunate semne: apariția unui izvor tămăduitor la aflarea ei, întoarcerea, în mai multe rânduri, în chip minunat, din cetatea Kursk în Pustia Koren, vindecări de orbire etc. Icoana Maicii Domnului „a Semnului” îl va salva, de asemenea, de la moarte, în copilărie, pe cel ce avea să ajungă farul luminos al Rusiei creștine – Sfântul Serafim de Sarov, devenind icoana sa de suflet. Cunoscutul sfânt Ioan Maximovici a plecat pe cărările veșniciei rugându-se înaintea acestei icoane făcătoare de minuni a Născătoarei de Dumnezeu… 
Minunile icoanei Maicii Domnului „a Semnului” din Rusia, Serbia, Austria, Germania și Statele Unite – loc în care se află astăzi acest vechi odor sfânt, prezentate în cartea de față, sunt întregite de istoria fabuloasă a icoanei și de acatistul celei care arată pururea lumii semnele milostivirii sale...

În cartea de faţă, Tatiana Şişova – cunoscută cititorilor români din cărţile Probleme şi dificultăţi în educarea co­piilor. Îndrumar pentru părinţi È™i Când copilul nu as­cultă, apărute la Editura Sophia – împreună cu prof. dr. Galina Kozlovskaia, unul dintre cei mai cunoscuţi specialişti ruşi în psihiatria pediatrică, abordează sub formă de dialoguri o serie întreagă de probleme psihice serioase, care afectează un număr considerabil de copii, de la autism şi hiperactivitate până la depresie sau alte dependenţe. 
Această carte reprezintă o resursă unică, ce oferă, din perspectiva avizată a unor specialişti creştini în sănătate psihică, sfaturi fundamentate pentru cei care se confruntă cu probleme grave, dar mai ales pentru cei care doresc să le preîntâmpine È™i să-i ferească de ele, dacă este cu putinţă, pe cei dragi. 
 
autismul • hiperactivitatea • depresia • nevrozele • narcomania • sinuciderea • dependenţele 
 
Tatiana Şişova este psiholog, membru al Uniunii Scriitorilor Rusiei, autor a numeroase articole şi cărţi de psihologie şi pedagogie, poveşti şi piese de teatru pentru copii. 
 
Prof. dr. Galina Kozlovskaia este p­sihiatru de copii cu o experienţă de câteva decenii. La ora actuală este şefa departamentului de patologie psihică a copilului mic din cadrul Centrului ştiinţific federal de sănătate psihică din Moscova. 

„Acesta este felul adevărat de a posti: nu da minţii ­hrana ­voluptăţii simţurilor; să nu uneltească înăuntrul tău boldul desfrânării; mintea să nu cunoască temniţa patimilor; fugi de în­so­È›irea cu cei întinaÈ›i. Prin acestea te vei face însemnat în faţa lui Dumnezeu; prin ele È›i se va aduce cununa dreptăţii.” 
Sfântul Chiril al Alexandriei 
* * * 
Scrisorile pascale se disting, în ansamblul literaturii omiletice, ca un gen literar, prin excelenţă, alexandrin. Originea acestui gen se află în strânsă corelaÈ›ie cu datoria episcopului Alexandriei (instituită prin hotărârea Sinodului I Ecumenic) de a anunţa anual, oficial, data sărbătoririi Paştilor, pe care astronomii alexandrini o aflau în urma unor calcule astronomice complexe. 
Sfântul Chiril (cca. 375/380-444) pare a nu se regăsi pe sine decât în răgazul oferit de alcătuirea acestor Scrisori pascale – cu prilejul cărora, prin arta sa literară unică, dezvoltă, într-un demers exegetic pe marginea citirilor liturgice veterotestamentare proprii perioadei Triodului, temeiurile adevăratei prăznuiri a Sfintelor PaÈ™ti prin nevoinÈ›ă, cumpătare È™i mai ales prin administrarea „medicamentului” postului, „maica a tot lucrul bun”, „duşmanul a tot păcatul”, aducătorul harului înfrumuseÈ›ării în Hristos a omului È™i, totodată, garantul împăcării cu Dumnezeu.

După o veche tradiţie a Bisericii, Sfântul Evanghelist Luca a zugrăvit chipul Maicii Domnului încă din timpul vieţii ei pământeşti. Terminând de zugrăvit icoana, apostolul a arătat‑o pe ea Pururea Fecioarei, care a spus: „Harul Celui Care S‑a născut din mine şi harul meu să fie cu această icoană!” Binecuvântarea Maicii Domnului a făcut ca icoana să se umple de har, devenind îndrumătoare a oamenilor pe calea mântuirii, dăruind celor ce cred mulțime de binefaceri și izbăvire de păcate. 
Icoana Maicii Domnului „Caută la smerenie”, apar­ți­nând tipului iconografic al Maicii Domnului Hodighitria, s‑a arătat pentru prima oară în părțile Pskovului, în anul 1420, într‑o vreme în care asupra acelui loc se abătuseră necazuri fără seamăn, poporul, deznădăjduit, cerând atunci în rugăciuni ajutorul Împărătesei cerurilor. 
Credincioșii care se roagă astăzi, plini de evlavie, înaintea acestei icoane făcătoare de minuni a Maicii Domnului, cerând mângâiere în necazuri ori tămăduire în felurite boli trupești și sufletești, dau mărturie că Născătoarea de Dumnezeu, luând aminte la toată inima „înfrântă și smerită”, după cum Cel Preaînalt „a căutat la smerenia roabei Sale” spre a mântui neamul omenesc, le împlinește fără zăbavă rugăciunile.

Se cade preotului să fie sfînt şi cu sufletul, şi cu trupul. Să fie stîlp de foc care să lumineze Biserica, adică norodul lui Dumnezeu, şi să fie mai curat decît razele soarelui, ca să nu‑l lase pustiu Duhul cel Sfînt. Preoţia se face pe pămînt, însă are rînduiala cetelor cereşti. Pentru că nu om, nici înger, nici altă putere zidită poate să o facă, ci singur Preasfîntul Duh săvîrşeşte Liturghia aceasta şi preotul face slujba îngerilor. Pentru aceasta se cade ca şi cel preoţit să pună în mintea lui, cînd face Liturghie, că stă cu îngerii în Cer înaintea lui Dumnezeu; deci se cade să fie curat ca şi îngerii. Oare nu ştiţi că nici un suflet omenesc n‑ar putea să rabde vreodată focul acela al Jertfei, dacă n‑ar fi mult ajutorul lui Dumnezeu? Căci, de va cunoaşte cineva în ce chip poate să se apropie de acea fericită şi prea‑curată fiinţă omul ce este încă învelit cu trup şi cu sînge, atunci va vedea bine cu cîtă cinste i‑a învrednicit pe preoţi darul Duhului Sfînt. Pentru că şi sfinţii şi purtătorii de Dumnezeu părinţi s‑au cucerit preoţiei – ca unei înalte, şi cereşti şi dumnezeieşti [vrednicii] – şi că de nevoie se cade şi se cuvine numai sfinţilor să o aibă. Deci, pentru aceasta, preotul care nu e sfînt să fugă de Liturghie, ca să nu ardă şi trupeşte, şi sufleteşte! Atîta este mai înaltă preoţia decît împărăţia cîtă osebire este între suflet şi trup. (Sfîntul Maxim Mărturisitorul) 
 
Cuprinde: 34 de predici ale Sf. Ioan Gura de Aur si 11 cuvinte ale multor Sfinti si Dascali 

„Doamne, învaţă‑ne să ne rugăm” (Luca 11,1). Câtă dreptate au avut Sfinții Apostoli! Nici unul dintre noi n-ar fi știut cu adevărat să se roage dacă Domnul În­suși nu ne‑ar fi îndrumat.
Rugăciunea Domnească este socotită modelul tuturor rugăciunilor, căci prin puține cuvinte sunt arătate aici toate cele de care avem nevoie pentru a petrece pe pământ „viaţă paşnică şi liniştită întru toată cuvioşia şi buna‑cuviinţă” (I Timotei 2, 2), spre a ajunge pe lumea cealaltă la desfătarea celor mântuiți. Într-o simplitate dumnezeiască inconfundabilă, ne sunt amintite ­nevoile noastre duhovnicești și trupești, precum și îndatoririle față de Dumnezeu și aproapele. Prin ea ni se deschid ochii spre a vedea întâietatea fără seamăn a duhului asupra trupului și a ne înălța de la tina păcatelor noastre către sfințenia cea dumnezeiască. 
Toate cuvintele acestei rugăciuni sunt adânc de în­­țe­­lep­ciune, mărgăritare fără de preț. E de datoria fie­­că­rui creștin să o cunoască și să înţeleagă în chip drept conţinutul ei.
În rândurile cărții de față – a celui mai cunoscut te­o­­­­­log bulgar din veacul al XX-lea, arhimandritul ­Se­­ra­­fim Alexiev –, Rugăciunea Domnească este lămurită într‑un mod cât se poate de accesibil, în lumina Sfintei Scripturi și pe temeiul cuvintelor Sfinților Părinți, în fo­losul nostru duhovnicesc.

Praznuita pe 31 decembrie, Cuvioasa Melania Romana a trait in prima jumatate a secolului V si a avut un destin spiritual in acelasi timp asemanator si diferit de cel al diaconitei Olimpiada din Constantinopol, contemporana ei.

Fiica a unor senatori romani, posesoare a unei averi imense, cea mai mare mostenire din lumea romana, aristocrata Melania impreuna cu sotul ei au renuntat de bunavoie la toate pentru a realiza desavarsirea crestina.  Pe fundalul dramatic la prabusirii Imperiului Roman de Apus si al dezbinarilor bisericesti, itinerarul ei duhovnicesc o va conduce de la Roma in Africa, Egipt si apoi in Tara Sfanta unde va intemeia mai multe manastiri si isi va sfarsi viata.  Uitata la Roma, memoria ei va fi pastrata vie in Rasaritul ortodox.

Acest volum prezinta cititorului interesat un dosar cuprinzand totalitatea marturiilor Bisericii vechi pastrate despre Cuvioasa Melania, prefatate de doua lecturi contemporane: una spirituala, de identificare (Tomas Spidlik), alta istorico-critica (Elizabeth A. Clark).

In centrul „dosarului” sta „Viata” Melaniei — tradusa pentru prima data in romaneste —, unul dintre cele mai tulburatoare documente crestine ale Bisericii vechi.  El ofera o lectie duhovniceasca permanent actuala, aratandu-ne cu puterea vie a exemplului cum pot deveni bogatii sfinti.

Tipărită cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române cu binecuvântarea si purtarea de grijă ale Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Cel care se smereşte, care crede în Cuvântul lui Dumnezeu din tot sufletul È™i îl împlineÈ™te, prin puterea rugăciunilor, Îl va primi pe ÎnsuÈ™i Domnul în inima sa; cu adevărat, Îl va vedea È™i Îl va auzi pretutindeni. Chiar È™i atunci când este ocărât È™i cuvinte rele sunt adresate împotriva sa, el va auzi vocea călăuzitoare a Domnului, va vedea degetul Lui arătând rănile sale păcătoase È™i cu mulÈ›umire va primi, din acea mână care îl vindecă, această arzătoare şi totuşi tămăduitoare oblojire.

El È™tie că nu există un folos mai mare decât cel primit de la vrăjmaÈ™i, iar această poruncă devine uÈ™oară, chiar de dorit pentru el: „IubiÈ›i pe vrăjmaşii voştri, bine­cuvântaÈ›i pe cei ce vă blestemă, faceÈ›i bine celor ce vă urăsc şi rugaÈ›i-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc” (Mt. 5, 44). El îi vede pe aceştia ca pe nişte binefăcători, care îl ajută să se apropie de Dumnezeu È™i să intre în ÎmpărăÈ›ia Lui, È™i nu doar că nu simte ură faÈ›ă de ei sau să devină mânios, ci îi iubeÈ™te mai mult decât pe ceilalÈ›i È™i se întristează de amărăciunile È™i căderile lor.

Sfântul Gavriil de la Mănăstirea „Șapte Lacuri”