Icoana Maicii Domnului „a Semnului” este una dintre cele mai importante şi vechi icoane ale Rusiei ortodoxe. Istoria acesteia, plină de mulţime de semne harice și de minuni, nespus de folositoare pentru creștini, naște o osebită evlavie către acest odor de neprețuit. 
Descoperită în anul 1295, în împrejurimile cetății Kursk, la rădăcina unui copac, icoana avea să arate încă dintru început minunate semne: apariția unui izvor tămăduitor la aflarea ei, întoarcerea, în mai multe rânduri, în chip minunat, din cetatea Kursk în Pustia Koren, vindecări de orbire etc. Icoana Maicii Domnului „a Semnului” îl va salva, de asemenea, de la moarte, în copilărie, pe cel ce avea să ajungă farul luminos al Rusiei creștine – Sfântul Serafim de Sarov, devenind icoana sa de suflet. Cunoscutul sfânt Ioan Maximovici a plecat pe cărările veșniciei rugându-se înaintea acestei icoane făcătoare de minuni a Născătoarei de Dumnezeu… 
Minunile icoanei Maicii Domnului „a Semnului” din Rusia, Serbia, Austria, Germania și Statele Unite – loc în care se află astăzi acest vechi odor sfânt, prezentate în cartea de față, sunt întregite de istoria fabuloasă a icoanei și de acatistul celei care arată pururea lumii semnele milostivirii sale...

În cartea de faţă, Tatiana Şişova – cunoscută cititorilor români din cărţile Probleme şi dificultăţi în educarea co­piilor. Îndrumar pentru părinţi È™i Când copilul nu as­cultă, apărute la Editura Sophia – împreună cu prof. dr. Galina Kozlovskaia, unul dintre cei mai cunoscuţi specialişti ruşi în psihiatria pediatrică, abordează sub formă de dialoguri o serie întreagă de probleme psihice serioase, care afectează un număr considerabil de copii, de la autism şi hiperactivitate până la depresie sau alte dependenţe. 
Această carte reprezintă o resursă unică, ce oferă, din perspectiva avizată a unor specialişti creştini în sănătate psihică, sfaturi fundamentate pentru cei care se confruntă cu probleme grave, dar mai ales pentru cei care doresc să le preîntâmpine È™i să-i ferească de ele, dacă este cu putinţă, pe cei dragi. 
 
autismul • hiperactivitatea • depresia • nevrozele • narcomania • sinuciderea • dependenţele 
 
Tatiana Şişova este psiholog, membru al Uniunii Scriitorilor Rusiei, autor a numeroase articole şi cărţi de psihologie şi pedagogie, poveşti şi piese de teatru pentru copii. 
 
Prof. dr. Galina Kozlovskaia este p­sihiatru de copii cu o experienţă de câteva decenii. La ora actuală este şefa departamentului de patologie psihică a copilului mic din cadrul Centrului ştiinţific federal de sănătate psihică din Moscova. 

„Acesta este felul adevărat de a posti: nu da minţii ­hrana ­voluptăţii simţurilor; să nu uneltească înăuntrul tău boldul desfrânării; mintea să nu cunoască temniţa patimilor; fugi de în­so­È›irea cu cei întinaÈ›i. Prin acestea te vei face însemnat în faţa lui Dumnezeu; prin ele È›i se va aduce cununa dreptăţii.” 
Sfântul Chiril al Alexandriei 
* * * 
Scrisorile pascale se disting, în ansamblul literaturii omiletice, ca un gen literar, prin excelenţă, alexandrin. Originea acestui gen se află în strânsă corelaÈ›ie cu datoria episcopului Alexandriei (instituită prin hotărârea Sinodului I Ecumenic) de a anunţa anual, oficial, data sărbătoririi Paştilor, pe care astronomii alexandrini o aflau în urma unor calcule astronomice complexe. 
Sfântul Chiril (cca. 375/380-444) pare a nu se regăsi pe sine decât în răgazul oferit de alcătuirea acestor Scrisori pascale – cu prilejul cărora, prin arta sa literară unică, dezvoltă, într-un demers exegetic pe marginea citirilor liturgice veterotestamentare proprii perioadei Triodului, temeiurile adevăratei prăznuiri a Sfintelor PaÈ™ti prin nevoinÈ›ă, cumpătare È™i mai ales prin administrarea „medicamentului” postului, „maica a tot lucrul bun”, „duşmanul a tot păcatul”, aducătorul harului înfrumuseÈ›ării în Hristos a omului È™i, totodată, garantul împăcării cu Dumnezeu.

După o veche tradiţie a Bisericii, Sfântul Evanghelist Luca a zugrăvit chipul Maicii Domnului încă din timpul vieţii ei pământeşti. Terminând de zugrăvit icoana, apostolul a arătat‑o pe ea Pururea Fecioarei, care a spus: „Harul Celui Care S‑a născut din mine şi harul meu să fie cu această icoană!” Binecuvântarea Maicii Domnului a făcut ca icoana să se umple de har, devenind îndrumătoare a oamenilor pe calea mântuirii, dăruind celor ce cred mulțime de binefaceri și izbăvire de păcate. 
Icoana Maicii Domnului „Caută la smerenie”, apar­ți­nând tipului iconografic al Maicii Domnului Hodighitria, s‑a arătat pentru prima oară în părțile Pskovului, în anul 1420, într‑o vreme în care asupra acelui loc se abătuseră necazuri fără seamăn, poporul, deznădăjduit, cerând atunci în rugăciuni ajutorul Împărătesei cerurilor. 
Credincioșii care se roagă astăzi, plini de evlavie, înaintea acestei icoane făcătoare de minuni a Maicii Domnului, cerând mângâiere în necazuri ori tămăduire în felurite boli trupești și sufletești, dau mărturie că Născătoarea de Dumnezeu, luând aminte la toată inima „înfrântă și smerită”, după cum Cel Preaînalt „a căutat la smerenia roabei Sale” spre a mântui neamul omenesc, le împlinește fără zăbavă rugăciunile.

Se cade preotului să fie sfînt şi cu sufletul, şi cu trupul. Să fie stîlp de foc care să lumineze Biserica, adică norodul lui Dumnezeu, şi să fie mai curat decît razele soarelui, ca să nu‑l lase pustiu Duhul cel Sfînt. Preoţia se face pe pămînt, însă are rînduiala cetelor cereşti. Pentru că nu om, nici înger, nici altă putere zidită poate să o facă, ci singur Preasfîntul Duh săvîrşeşte Liturghia aceasta şi preotul face slujba îngerilor. Pentru aceasta se cade ca şi cel preoţit să pună în mintea lui, cînd face Liturghie, că stă cu îngerii în Cer înaintea lui Dumnezeu; deci se cade să fie curat ca şi îngerii. Oare nu ştiţi că nici un suflet omenesc n‑ar putea să rabde vreodată focul acela al Jertfei, dacă n‑ar fi mult ajutorul lui Dumnezeu? Căci, de va cunoaşte cineva în ce chip poate să se apropie de acea fericită şi prea‑curată fiinţă omul ce este încă învelit cu trup şi cu sînge, atunci va vedea bine cu cîtă cinste i‑a învrednicit pe preoţi darul Duhului Sfînt. Pentru că şi sfinţii şi purtătorii de Dumnezeu părinţi s‑au cucerit preoţiei – ca unei înalte, şi cereşti şi dumnezeieşti [vrednicii] – şi că de nevoie se cade şi se cuvine numai sfinţilor să o aibă. Deci, pentru aceasta, preotul care nu e sfînt să fugă de Liturghie, ca să nu ardă şi trupeşte, şi sufleteşte! Atîta este mai înaltă preoţia decît împărăţia cîtă osebire este între suflet şi trup. (Sfîntul Maxim Mărturisitorul) 
 
Cuprinde: 34 de predici ale Sf. Ioan Gura de Aur si 11 cuvinte ale multor Sfinti si Dascali 

„Doamne, învaţă‑ne să ne rugăm” (Luca 11,1). Câtă dreptate au avut Sfinții Apostoli! Nici unul dintre noi n-ar fi știut cu adevărat să se roage dacă Domnul În­suși nu ne‑ar fi îndrumat.
Rugăciunea Domnească este socotită modelul tuturor rugăciunilor, căci prin puține cuvinte sunt arătate aici toate cele de care avem nevoie pentru a petrece pe pământ „viaţă paşnică şi liniştită întru toată cuvioşia şi buna‑cuviinţă” (I Timotei 2, 2), spre a ajunge pe lumea cealaltă la desfătarea celor mântuiți. Într-o simplitate dumnezeiască inconfundabilă, ne sunt amintite ­nevoile noastre duhovnicești și trupești, precum și îndatoririle față de Dumnezeu și aproapele. Prin ea ni se deschid ochii spre a vedea întâietatea fără seamăn a duhului asupra trupului și a ne înălța de la tina păcatelor noastre către sfințenia cea dumnezeiască. 
Toate cuvintele acestei rugăciuni sunt adânc de în­­țe­­lep­ciune, mărgăritare fără de preț. E de datoria fie­­că­rui creștin să o cunoască și să înţeleagă în chip drept conţinutul ei.
În rândurile cărții de față – a celui mai cunoscut te­o­­­­­log bulgar din veacul al XX-lea, arhimandritul ­Se­­ra­­fim Alexiev –, Rugăciunea Domnească este lămurită într‑un mod cât se poate de accesibil, în lumina Sfintei Scripturi și pe temeiul cuvintelor Sfinților Părinți, în fo­losul nostru duhovnicesc.

Sfantul Alexandru Nevski este unul dintre cei mai iubiti sfinti ai Rusiei.  El a primit de la Dumnezeu crucea de conducator al poporului rus si de ocrotitor al credintei ortodoxe.

Lumea contemporana ne impune ca modele de conducatori politicieni corupti, mincinosi, lipsiti de credinta.  Viata Sfantului Alexandru ne prezinta un model de conducator care astazi pare utopic: acela al unui conducator care este dispus la orice jertfa pentru binele supusilor sai, al unui conducator care este gata sa isi piarda viata pamanteasca pentru a marturisi credinta in Hristos.

Mâncarea mănăstirească este renumită nu doar pentru gustul său autentic, ci È™i pentru simplitatea È™i beneficiile sale pentru sănătate. De-a lungul timpului, reÈ›etele mănăstireÈ™ti au fost păstrate È™i transmise din generaÈ›ie în generaÈ›ie, fiind marcate de o înÈ›elegere profundă a importanÈ›ei unei alimentaÈ›ii echilibrate. Aceasta reflectă stilul de viaÈ›ă monahal, caracterizat de modestie È™i cumpătare. Legumele proaspete, cerealele, leguminoasele È™i fructele sunt baza meselor mănăstireÈ™ti.

Omul, chip al lui Dumnezeu este înțeles numai în legătură cu această dragoste a lui Dumnezeu, cu acest mod de ființare a Sfintei Treimi - structura supremei iubiri. De aceea orice păcat denaturează, schimonosește ființa umană și o depărtează de la drumul desăvârșirii, de la scopul final al vieții pământești care este îndumnezeirea după har atât cât este cu putință firii omenești.
Cu toții greșim dar nu putem rămâne mereu ancorați în această stare din care nu se poate proiecta nici un sens al existenței. Remediul lăsat de Bunul Dumnezeu omului care cade în păcat constă în asumarea păcatului, conștinetizarea lui, părerea de rău, mărturisirea și dorința de îndreptare.

Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului

In chilia Cinstitei Cruci a mănăstirii Stavronikita, în ultimii ani ai vieţii sale, stareţul Tihon primea monahi de pe întregul Munte Athos, printre ei – şi pe viitorul sfânt Paisie Aghioritul. Înainte de a muri, stareţul Tihon i-a lăsat moştenire Cuviosului Paisie chilia sa, promiţându-i că „va veni să se vadă cu el”. Cuviosul Paisie îşi amintea mai târziu: „Era 10 septembrie 1971, miezul nopţii. Eu mă rugam şi deodată am văzut cum intră în chilie Stareţul meu! Am sărit, i-am prins picioarele şi le-am sărutat cu evlavie. Nu am înţeles cum s-a desprins din mâinile mele, a intrat în biserică şi a dispărut. Desigur, nimeni nu înţelege cum se petrec asemenea întâmplări. Şi acestea nu se pot explica logic, de aceea se şi numesc minuni. Am aprins îndată o lumânare (în timpul în care s-a întâmplat aceasta, ardea doar candela), pentru a însemna în calendar ziua în care mi s-a arătat Stareţul, ca să nu uit. Când am văzut că aceea era ziua adormirii lui (10 septembrie), m-am întristat foarte tare că această zi trecuse pe neobservate pentru mine. Mă gândesc că bunul părinte mă va ierta, pentru că în ziua aceea, de la răsărit până la apus, am avut mulţi vizitatori, obosisem mult, eram la capătul puterilor şi uitasem absolut de toate. Altfel, aş fi înfăptuit ceva, ca să-mi aduc şi mie folos, şi pe stareţ să-l bucur cu o priveghere de noapte”.

Binecuvântăm cu multă bucurie duhovnicească iniţierea Colecţiei tematice „Comorile Filocaliei”, la Editura TRINITAS a Patriarhiei Române, în anul 2019, Anul comemorativ al traducătorilor de cărţi bisericeşti în Patriarhia Română, aducând astfel un omagiu pios Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae, traducătorul inspirat al Filocaliei românești, cel mai mare teolog ortodox român şi unul dintre cei mai talentaţi traducători şi comentatori de texte patristice în limba română.
Noua colecţie reprezintă o însemnătate deosebită pentru fiecare familie ortodoxă românească. Această colecţie conţine o selecție din cele mai frumoase texte filocalice, dar și unele maxime sau cugetări ale Părinţilor a căror înţelepciune duhovnicească a fost întotdeauna încălzită de flacăra dumnezeieştii Iubiri şi de adierea harului Sfântului Duh.
„Comorile Filocaliei” ne ajută să adunăm lumini în suflet și „comori în cer”! Aici vom găsi hrană duhovnicească și multă pace pentru sufletele noastre. Vom găsi sfaturi și îndemnuri sfinte ca să ne înnoim mintea atrasă tot mai mult de grijile cotidiene, să ne curăţim de patimi şi să cultivăm virtuţi, cu ajutorul lui Hristos, Cel Ce este „Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14, 6), Calea dreaptă, Adevărul deplin şi Viaţa veşnică.
Primul volum din noua colecție este dedicat Postului, ca ofrandă liberă a iubirii smerite a omului față de Dumnezeu – Dăruitorul vieţii. Postul adevărat are ca scop eliberarea omului de lăcomia faţă de bunurile
materiale, limitate şi trecătoare sau pământești, pentru a se uni, prin rugăciune și împărtășire euharistică mai deasă cu Dumnezeu Cel Milostiv, Izvorul vieții și al bucuriei veșnice din Împărăția cerurilor. Postul
este nu numai material, ci și spiritual, adică postul de bucate și de păcate, mai precis înfrânarea ochilor de la priviri urâte, înfrânarea gurii de la cuvinte jignitoare și înfrânarea simțurilor de la porniri posesive
sau pătimașe.
Postul adevărat produce o schimbare a modului de a fi al omului, o trecere de la lăcomia sau iubirea pătimașă de lucruri materiale la căutarea de valori sau virtuți spirituale, pentru a cultiva mai intens rugăciunea sau comuniunea de iubire cu Dumnezeu Cel nematerial, nelimitat și netrecător, Dăruitorul vieții și al fericirii veșnice.
Postul pacifică patimile egoiste, luminează mintea, sfințește simțirile, schimbă atitudinea și comportamentul nostru față de oameni și față de natură, înțelegându-le pe toate în lumina prezenței iubitoare a lui Dumnezeu – Creatorul universului și al omului1. În acest sens, nădăjduim ca acest volum, care reunește mai multe texte filocalice, maxime și cugetări despre Post şi care inaugurează Colecția „Comorile Filocaliei”, să constituie un sprijin duhovnicesc pentru perioada Postului Mare, ca urcuș duhovnicesc spre prăznuirea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, întrucât rugăciunea unită cu postul și cu milostenia ajută sufletul să învieze din moartea spirituală pricinuită de păcat. Prin urmare, postul adevărat este școală a despătimirii și a sfințirii vieții, izvor de pace și de bucurie sfântă!
† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Noi, creÈ™tinii, Îl urmăm pe Hristos, Care ne‑a spus: „Voi sunteţi din lumea aceasta. Eu nu sunt din lumea aceasta” (Ioan 8, 23). Adevărata patrie È™i sensul cel adevărat al vieÈ›ii noastre sunt într‑o altă lume, la care nu se poate ajunge decât pe calea descoperită nouă de Domnul, care nu e atât de departe, dincolo de constelaÈ›ii, nici un misticism lipsit de sens, cum cred unii, ci înlăuntrul nostru. A năzui către această lume nu înseamnă să ne grăbim, aÈ™adar, către stele, în spaÈ›iul infinit, în necunoscutul de sori È™i constelaÈ›ii.
Cartea de faÈ›ă e lămuritoare pe deplin, pentru orice creÈ™tin, în privinÈ›a vieÈ›ii veÈ™nice È™i a învierii, a faptului că prin Hristos moartea este biruită. Ea ne arată că nu trebuie să ne ­temem vreodată de moarte câtă vreme vieÈ›uim în lumina harului È™i a poruncilor celor dumnezeieÈ™ti, împreună cu Hristos, Biruitorul ei atotputernic.