Cartea este o marturie autentica si cutremuratoare a unui fost calugar catolic care si-a stabilit ca prioritate in viata gasirea Adevarului. Punctul lui de plecare a fost un document pe care l-a descoperit pe cand ordona si evalua cartile din biblioteca manastirii de care apartinea. Acest document a declansat inlauntrul sau o criza de constiinta, care l-a pus in conflict cu duhovnicul sau, cu prietenii, cu fratii din manastire, cu ierarhia si chiar cu Biserica sa, cu toate dogmele si "adevarurile" ei.

Ați văzut vreodată filmul ,, Mary Poppins ' ( ecranizarea din 1964 )? Există acolo o scenă fabuloasă, în care Mary Poppins, coșarul Bert și cei doi copii pășesc într-un tablou desenat cu creta pe un trotuar din Londra.... Da, pur și simplu pășesc în el și se trezesc în lumea zugrăvițî în tabloul respectiv. 

Ei bine, cartea pe care o țineți în mâini are puterea de a vă transporta în lumea ei, la fel de ușor ca tabloul fermecat, desenat cu cretă.

Dacă deschidem cărticica aceasta, copii, şi începem să o citim, pagină după pagină, vom pătrunde, cu paşi nevăzuţi, în peştera şi sufletul tâlharului Dismas. Tâlhar de temut şi lipsit de milă, până într-o zi, în care s-a întâmplat ceva. Ceva foarte important, atât de important, încât i-a schimbat întreaga viaţă, ba am putea spune că a schimbat viaţa întregii omeniri. Pentru că, prin tâlharul Dismas, omenirea întreagă a învăţat o lecţie. Una dătătoare de nădejde.

Vreţi să aflaţi despre ce este vorba? Psssst!... Fără zgomot, luaţi cartea în mână şi deschideţi-o: rândurile vă vor purta, ca valurile unui râu de munte, prin vremurile acelea de demult, şi vă vor face martori ai unor evenimente fără de pereche!

Considerat de critici cel mai „adult“ volum al seriei „Anne de la Green Gables“, Rilla din Ingleside ne prezintă familia Blythe în preajma izbucnirii Primului Război Mondial şi în timpul desfăşurării lui. Ca foarte mulţi alţi tineri canadieni, băieţii Annei şi ai lui Gilbert, Jem şi Walter, se înrolează voluntari şi pleacă pe front, alături de soldaţii englezi. Acasă rămân fetele, iar personajul principal al romanului e Rilla, mezina. Cu o inteligenţă la fel de vie ca a mamei sale, fetiţa, în vârstă de 15 ani, transmite cititorului adevăruri adânci despre viaţă şi despre oameni.

Avem în faÈ›ă un volum încântător È™i ne aÈ™teaptă nu mai puÈ›in de douăsprezece povestiri de citit cu sufletul la gură. Pentru că, deÈ™i Avonlea È™i Anne sunt elementele de legătură, ceea ce ne atrage la aceste poveÈ™ti este relaÈ›ia dintre oameni, iar oamenii nu sunt deloc o ficÈ›iune, chiar dacă numele lor sunt aici doar luate cu împrumut. Suntem puÈ™i în faÈ›a unei dileme: abia aÈ™teptăm să ajungem la finalul povestirii pentru a vedea ce se întâmplă, pentru că intrigile sunt de minune È›esute, dar în acelaÈ™i timp parcă am vrea să zăbovim cât mai mult alături de personaje, pentru că autoarea are darul de a le face nemaipomenit de dragi cititorilor. În afară de calităÈ›ile È™i virtuÈ›ile care fac oamenii plăcuÈ›i È™i apreciaÈ›i, Montgomery reuÈ™eÈ™te să ne facă să îndrăgim personajele, de fapt oameni în carne È™i oase, È™i prin defectele lor, care sunt de fapt ale fiecăruia dintre noi.

Anne şi Gilbert s-au căsătorit. Au plecat din Avonlea şi s-au stabilit într-un mic sat de pescari, în care Gilbert a primit un post de medic. Locuiesc în casa visurilor Annei-cea-fără-de-pereche şi au parte de tot felul de peripeţii, de la cele mai comice, la cele mai triste, totdeauna emoţionante, însă.

Anne, în casa visurilor sale: romantism, suspans, o viziune sănătoasă şi înălţătoare despre viaţă şi lume. O odă a mării, a naturii, a călătoriilor, a prieteniei, a vieţii însăşi! Personaje fascinante, pe care nu te poţi abţine să nu le socoteşti fiinţe atât de vii, că te şi miri că nu te trezeşti faţă în faţă cu ele, când laşi, pentru o clipă, cartea din mână!

Un roman cu adevărat ieşit din comun, pur şi simplu, fermecător!

— Editorul

Sfântul cel drag al copilăriei noastre nu este doar bătrânul cu părul şi barba ninse, cu ochii strălucind de blândeţe şi sacul plin de daruri, cum ne-am obişnuit cu toţii să ni-l închipuim, din cele ce ne-au spus părinţii şi bunicii. Aceasta e numai o mică parte din povestea vieţii sale şi din personalitatea lui; Sfântul Nicolae a fost, mai întâi, un prunc postitor, un copil cuminte şi dornic de învăţătură, un tânăr ascet, mare iubitor de rugăciune… apoi, un preot plin de râvnă şi har şi, în cele din urmă, un episcop ce şi-a purtat turma pe umeri ca un bun păstor, apărând-o de lupii răpitori, lepădând, la nevoie, în această luptă, blândeţea din glas şi zâmbetul luminos din privire. De fiecare dată, însă, a fost drept şi bun, curajos şi demn, neieşind cu o singură iotă din Cuvântul Celui pe Care atât de mult L-a iubit: Domnul nostru, Iisus Hristos.

„Fetiţa care nu înţelegea culorile“ ne poartă într-o lume în care, ca în toate poveştile care se respectă, animăluţele vorbesc, vânturile cântă, izvoarele poartă veşti, iar anotimpurile nu se supun legilor din lumea noastră. Pe tărâmul acela, fără îndoială fermecat, Adina, fetiţa care nu poate vedea cu ochii trupeşti, dar care vede printr-o dragoste imensă, învaţă să „înţeleagă culorile cu inima“. Cel care îi predă lecţia, silabisind-o odată cu ea, e un iepuraş argintiu şi timid, ce nu putea să lege două vorbe dinaintea străinilor, de sfială, înainte s-o întâlnească pe Adina. Între copilul de om şi copilul de iepure se naşte o mare prietenie, încă din prima clipă. Pentru Adina, iepuraşul este „mai înţelept decât un profesor de la Harvard“, iar pentru iepuraş, Adina e „cea mai frumoasă fetiţă din toate lumile de pe pământ“. Inimile lor bat, la unison, a albastru. Veniţi, să ne unim bătăile inimii cu ale lor, în pulsări colorate cu linişte! La sfârşitul cărticelei, nu vom şti dacă povestea a fost adevărată, a fost fantezie, a fost vis, sau câte puţin din toate acestea. Ori... dacă cineva reuşeşte să afle, să ne spună şi nouă, da ?

„Am întâlnit‑o pe Mădălina Andreescu într‑o zi frumoasă, de vară (cred că aşa spun toţi cei care o cunosc pe Mădălina, chiar dacă ziua în care au văzut‑o prima oară a fost una de mijloc de decembrie, zi cu nămeţi îngheţaţi, sub aspră răsuflare de viscol). Are fata asta, în toată fiinţa ei, un zâmbet văratic, un zâmbet răsărit de acolo, de unde trebuie că s‑a sădit rădăcina tuturor verilor terestre. Şi te învăluie în el, când te întâlneşte, te îmbracă în el, pur şi simplu, iar tu nu ai cum să nu te crezi în luna lui iulie şi nu ai cum să nu te simţi cel mai important om de pe faţa pământului, în clipa aceea, de VARĂ. Nu am ştiut, atunci, dar m‑am bucurat, mult, acum, să văd că şi‑a eternizat zâmbetul într‑o carte! O carte în care am descoperit‑o pe Mădălina, toată numai suflet, însufleţind cuvinte, într‑un fel în care numai un om cu adevărat talentat o poate face.Pe apele paginilor acestei cărţi, Mădălina rememorează zile din viaţa ei sau din viaţa celor dragi, de acum sau de mai demult; ni se confesează, „se iartă, se vindecă“, „se înţelege mai bine pe ea“ şi ne înţelege mai bine pe noi, ceilalţi. Însă, mai ales, ne ajută să ne înţelegem, să ne iertăm şi să ne vindecăm, la rându‑ne, de dureri pe care, poate, noi le‑am tăcut şi pe care le regăsim, povestite de ea, cu blândeţe şi lumină.Mulţumesc, Mădălina, pentru zâmbetul tău!”BrânduÈ™a Vrânceanu

Aceasta carte contine CD mp3

"A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi fost, nu s-ar fi povestit, a fost odată, intr-un oraÈ™ micuÈ›, liniştit È™i aproape necunoscut, de munte, o familie care nu se deosebea prin absolut nimic de alte familii din acel oraÈ™ sau din alte oraÈ™e, fie ele de munte sau de campie, ale acelei È›ări sau ale altora, de pe cuprinsul pămantului.
Bine-bine, o să mă întrebi mătăluÈ›ă, cititorule, păi, dacă nu se deosebea prin nimic, pentru ce să te osteneÈ™ti dumneata, scriitorule, să scrii o poveste despre ea, iar noi, copiii, s-o citim? Iar eu aproape că È›i-aÈ™ da dreptate È™i te-aÈ™ sUatui să închizi cartea È™i s-o aÈ™ezi înapoi, pe raft, s-o bată soarele verii È™i s-o colbuiască anii, acolo, nedeschisă, dacă n-aÈ™ avea răspunsul pregătit, uite, iei, în buzunarul de la vestă! È˜i răspunsul sună aÈ™a: pentru că, după cum o dovedeşte viaÈ›a, chiar È™i în familiile cu totul È™i cu totul obişnuite, se pot întâmpla lucruri de mai mare mirarea, de să nu-È›i vină a-È›i crede urechilor, cand È›i le povesteÈ™te cineva! AÈ™a că, ia Ua mătăluÈ›ă pustiu de bine È™i aÈ™ează-te biniÈ™or pe laiÈ›ă, cu cartea in mană, pregătindu-te s-o citeşti din scoarÈ›ă în scoarÈ›ă, că, la sfârşit, o să te alegi c-o invăÈ›ătură din cele mari!"