A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

Cartea cuprinde o selectie de texte din scrisorile Sfantului Teofan Zavoratul, cu explicatii si sfaturi despre boala si moarte. Sfantul explica motivul si intelesul bolii si mortii in lumina iubirii lui Dumnezeu.

Rugăciunea în vremea bolii 

Vă simţiţi foarte slăbită şi credeţi că vă apropiaţi de ieşirea sufletului din trup. Boala aminteşte de moarte, însă nu proroceşte ceasul ei. Totuşi, de vreme ce aţi primit aducerea-aminte de moarte, nu e nepotrivit să vă pregătiţi de ea. Dat fiind că sunteţi mereu bolnavă, nu vă este greu să vă însuşiţi gândul la ieşirea din trup, după pilda Cuviosului Nicanor – şi această ieşire nu vă va lua pe neaşteptate. Fericită este pomenirea morţii; ea, împreună cu aducerea-aminte de Domnul, e temelia tare a bunei rânduieli creştineşti a duhului. 
Vă plângeţi de dumneavoastră înşivă că vă rugaţi prost şi nu vă ţineţi de nevoinţe. În această privinţă vă lămureşte Sfântul Tihon de Zadonsk, care a zis: „Ce rugăciune îi trebuie bolnavului? Mulţumire şi suspinare.“ Acestea înlocuiesc orice nevoinţă. Deci, fiţi senină! 
Nu puteţi merge la biserică din pricina bolii, aşa încât aţi rămas la pravila de chilie. Împliniţi-o după putere. Să ştiţi că pravila este de trebuinţă din pricina neputinţei noastre, nu pentru rugăciunea în sine, care se poate face şi fără pravilă... Staţi cu gândul la Liturghie – nu ca un săvârşitor, ci ca unul ce e de faţă (prin mutarea cu gândul) la Liturghia săvârşită de altul. 
Nu aveţi gânduri prea vesele în ce vă priveşte? Era în Egipt un bătrân duhovnicesc – Apollo, mi se pare... Acesta le spunea cu tărie tuturor fraţilor, şi străinilor, de asemenea: „Nouă, creştinilor, nu ni se cuvine să ne mâhnim... Să se mâhnească păgânii şi jidovii. Iar noi, cei mântuiţi de Domnul... al nostru este raiul, a noastră este împărăţia Cerurilor. Cu noi sunt Hristos, harul Sfântului Duh, Maica lui Dumnezeu, oştirile cereşti şi sfinţii toţi...“ 

În tratarea Sfântului Ioan Gură de Aur, patimile È™i virtuÈ›ile nu sunt simple instrumente retorice.  ÎnÈ›elese terapeutic, ca boală È™i sănătate, stricăciune È™i nemurire, ele reprezintă coordonate ce definesc traiectoria noastră prin această viaţă È™i punctul ei final din cea viitoare.  De cele mai multe ori ne dorim sănătatea virtuÈ›ii doar atunci când ne confruntăm cu manifestările evidente ale îmbolnăvirii fiinÈ›ei noastre.  Abia atunci înÈ›elegem tragismul condiţiei noastre de oameni căzuÈ›i È™i adevărul că Hristos este singurul dătător nemincinos al sănătăÈ›ii È™i nemuririi. 
Din imensa operă a unuia dintre cei mai mari îndrumători duhovniceÈ™ti ai tuturor timpurilor, lucrarea de faÈ›ă sintetizează o sumă de repere practice, uÈ™or de înÈ›eles È™i însuÈ™it pentru omul contemporan. 

Traducere din limba rusa de Adrian Tanasescu-Vlas 

Într-un colţ de rai din împrejurimile Kievului, numit Teofania de către mitropolitul de obârşie românească Gavriil Bănulescu, s-a nevoit unul dintre marii Cuvioşi ai Ucrainei secolului al XIX-lea. Cuviosul Bonifatie, pe care Biserica Rusă se pregăteşte să-l proslăvească în ceata Sfinţilor, a fost părintele săracilor Kievului, care îşi găseau la el întotdeauna mângâierea şi adăpostul. 
Din inima plină de dragoste dumnezeiască a acestui ascet a cărui teologie era izvorâtă nu din cărţi, ci din multa iubire pentru Dumnezeu şi făptura Lui, vă aducem, prin cartea de faţă, o comoară de sfaturi şi învăţături despre bucuria de a fi ortodox. 

Traducere din limba engleza de Anca Popescu 

Natura icoanei nu poate fi înteleasa cu ajutorul criticii de arta, dar nici cu ajutorul sentimentalismului. Formele sale se întemeiaza pe întelepciunea cuprinsa în textele teologice si liturgice ale Bisericii Ortodoxe rasaritene si sunt strâns legate de experienta vietii contemplative. Lucrarea de fata este prima de acest gen care ofera o introducere serioasa în contextul spiritual al acestei arte. 
Prin introducerea lui Uspensky în cadrul sensului si limbajului icoanelor ne împartasim într-un mod uimitor de conceptiile spirituale ale Bisericii Ortodoxe fara de a caror cunoastere nu putem întelege deloc lumea icoanei. 

Omul trebuie neapărat să se teamă de abaterea la stânga, adică spre amăgirile păcatului, şi de cea la dreapta, adică spre nevoinţele din cale-afară de aspre, şi să nu cadă în trufie; el trebuie să meargă pe calea împărătească, adică pe calea vieţii cu măsură, a nevoinţei cu măsură. Sfântul Ioan Gură de Aur ne dă o pildă potrivită: „Când povara drepţilor e prea grea, corabia lor se cufundă, iar când povara lor este cu măsură, corabia pluteşte cu bine. Cu adevărat, viaţa noastră seamănă cu plutirea unei corăbii, lumea – cu o mare, trupul – cu o corabie; sufletul este în trup ca un om în corabie, iar faptele sunt ca o încărcătură. Dacă corabia este goală, se porneşte vântul şi ea se răstoarnă în scurtă vreme. Dacă este împovărată peste măsură, este aproape de înec chiar şi atunci când nu sunt valuri şi nu e vânt – iar dacă se pornesc valurile şi vântul, se va cufunda fără întârziere. Doar încărcând cu măsură corabia vei putea pluti fără de necazuri, se va cufunda fără întârziere”. 
La fel să gândeşti şi cu privire la nevoinţe. Dacă n-ai nimic din faptele cele bune, te vei răsturna în noianul ispitelor. Dacă vei începe să ridici povară mai presus de puterile tale, curând te vor strivi istovirea sau trufia. Dacă te vei osteni şi te vei ­nevoi însă după putere, vei rămâne slobod de nenorociri. 
Să ştii: calea împărătească înseamnă nevoinţe cu măsură, viaţă cu măsură şi conştiinţă curată. Astfel, câte puţin, din virtute în virtute, vei urca la Cer ca pe o scară şi vei ajunge în Rai.
Sfântul Dimitrie al Rostovului 

In anul 313, Împaratul Constantin cel Mare declara crestinismul ca religie licita pe întreg cuprinsul Imperiului Roman. Perioada imediat urmatoare este marcata de înflorirea gândirii si a culturii crestine, într-o societate înca tributara conceptiilor antice de viata. Parintii Capadocieni s-au aflat în centrul acestui proces fara precedent, fiecare în parte constituind o mirabila punte de întâlnire între cultura clasica si teologia crestina. 
„Capadocienii” reprezinta o buna introducere în viata si în opera celor trei mari personalitati ale sfârsitului de secol IV: Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie de Nazianz si Sfântul Grigorie de Nyssa. Daca îi privim la un loc, acesti barbati constituie, împreuna, o putere majora în procesul de aparare si dezvoltare a Ortodoxiei crestine dupa Sinodul de la Niceea. Daca îi privim individual, fiecare se vadeste a fi un teolog de seama. Lucrarea de fata subliniaza principalele aspecte ale contributiei teologice a fiecaruia dintre ei. 

(lipsa text)

Antologie alcatuita de Ieromonah Benedict Stancu

In carte gasim raspunsuri la intrebari legate de exorcizare, vindecare, boala, Sfantul Maslu si alte subiecte din aceeasi categorie oferite de : Sfantul Iustin Popovici, Sfantul Nicolae Velimirovici, Parintele Dumitru Staniloaie, Staretul Tadei, Parintele Nicolae Steinhardt, Cuviosul Paisie Aghioritul, Arhim. Arsenie Papacioc, Sfantul Ioan de Kronsatdt, Sfantul Ioan Hrisostom, IPS Bartolomeu Anania, Pr. Prof. Alexander Schmemann, Sfantul Ioan Iacob Hozevitul, Sfantul Ierarh Nifon al Constantianei, Sfantul Siluan Athonitul, Arhim. Sofronie Saharov, Parintele Efrem Filotheitul, Parintele Epifanie I. Teodoropoulos, Pr. Prof. Dr. Nicolae D. Necula, Sfantul Nectarie de la Optina, Pr. Prof. Ion Buga, IPS Antonie Plamadeala, Mihai Urzica, Staretul Leonid de la Optina, Preot Mihai Valica.

Rugaciunile indreptate cu credinta catre cel mai indragit sfant al Ortodoxiei nu raman niciodata lipsite de roada, si oricare ar fi nevoile tale, blandul sfant din Mirele Lichiei le va acoperi cu darnicie din nesecatele comori ale harului, asa cum a facut-o pentru atati crestini, de atatea veacuri.

Drumul nostru pe sub soare este scurt, iar drumul până la poarta Raiului este de o prescură.
Dacă îÈ›i iei ca merinde o prescură, când vei pleca din lumea aceasta, ea îÈ›i va ajunge până la poarta Raiului. Aici, Dumnezeu ÎÈ™i hrăneÈ™te fiii cu prescură, iar în Rai cu lumina harului dumnezeiesc. Aici pres­cură, acolo lumină!
Iată hrana pentru veÈ™nicie! Iată o sfântă È™i bine­cuvântată diadă! Românul cultiva grâu È™i viÈ›ă de vie, ceea ce îl făcea să se gândească mereu la prescură È™i la potir.
Atunci, la Constantinopol (1714), moartea a frânt o stâncă românească – Brâncovenii. În istoria neamului nostru românesc avem multe pilde de martiri. Mar­ti­rul este martorul vieÈ›ii, iar călăul este martorul mor­È›ii. România este un antimis plin cu multe sfinte moaÈ™te pe care noi azi slujim lui Dumnezeu.
Doamne, du neamul nostru acolo unde dorul nu mai doare!
† Ioan al MunÈ›ilor

Sfantul Ioan Gura de Aur (349-407) poate sa ni se para departe de noi – prin epoca in care a trait, prin situarea geografica (Siria, apoi Constantinopol), prin limba si cultura sa eline.  Si totusi, accentele din omiliile si din scrisorile sale ajung la inima oamenilor secolului al XXI-lea.

Constient de limitele fiintei umane, el pune sub semnul intrebarii nemasurata noastra incredere in propriile puteri in fata tainelor unui Dumnezeu Care nu va putea fi niciodata redus la un obiect al discutiilor intelectuale, ca si in fata absurditatii suferintelor omenesti.

De asemenea, ne clatina din temelii constiinta asa-zisei superioritati provenite din calitatile noastre morale.  Sfantul Ioan ne risipeste iluziile si ne alunga din confortabilele noastre esafodaje, dar totodata ne deschide orizontul nemarginit al unei nadejdi nebanuite in Hristos – Chipul suprem al iubirii smerite.