Parintii Capadocieni. Istorie, literatura, teologie

Format: 14.5X20.5 cm
ISBN: 978-606-29-0501-9
Status: in stoc

Parintii Capadocieni. Istorie, literatura, teologie

Colectia: Alte carti
Autor:
Editura: Basilica
Numar de pagini: 671

Părinţii Capadocieni. Istorie, literatură, teologieTitlul de „Părinți Capadocieni”, în prezent de uz comun, dar care nu a existat în vremea în care au trăit Sfântul Vasile și fratele său, Sf. Grigorie de Nyssa, împreună cu prietenul lor, Sf. Grigorie de Nazianz, fiind, prin urmare, de origine bizantină și modernă, indică, pentru a rămâne la explicația cea mai elementară, existența unui grup de mari personalități ale creștinismului de limbă greacă unite prin legături de rudenie și de prietenie.Dar, desigur, acest lucru nu este suficient: mai importantă este unitatea manifestată în activitatea acestor persoane în ierarhia Bisericii din Capadocia și din Constantinopol și, în consecință, în activitatea comună în domeniul religios. Ceea ce pare a fi cel mai important – dar poate că nu avem întru totul dreptate în această privință – în activitatea religioasă a Capadocienilor este contextul teologic, înțeles, în sens larg, ca „vorbire despre Dumnezeu”, în acord cu înțelesul termenilor „teolog” și „teologie”, dar și, prin urmare, ca vorbire despre Hristos cel întrupat printre oameni.Nu fără motiv, unul dintre cei trei, Grigorie de Nazianz, a fost numit de către toți „Teologul” în epoca bizantină, precum Ioan Evanghelistul. Dar, cu siguranță, nu putem uita marea importanță pe care Părinții Capadocieni au avut-o pentru formarea monahismului în diferitele sale forme și, nu în ultimul rând, pentru conceperea a ceea ce am putea numi un „umanism creștin”.Această unitate de intenții religioase, duhovnicești și culturale ne-a convins că este oportun să propunem un studiu de ansamblu, cum este cel de față, care nu a mai fost încercat până acum și care va deveni probabil din ce în ce mai dificil, pe măsură ce literatura de specialitate va deveni din ce în ce mai aprofundată, fie în legătură cu un singur personaj, fie, chiar mai probabil, în legătură cu o singură chestiune dintre atâtea pe care aceștia le-au discutat.Claudio Moreschini

Pret: 69.00 LEI   
  Cumpara


Scrieti o recenzie

Nume:
Email:
Mesajul:
Apreciere:



  Trimite comentariul


(Nu exista recenzii la aceasta carte. Fiti primul care scrie o recenzie!)


Carti similare

Volume apartinand de la aceeasi editura

    • În 2013, Biserica Ortodoxă Română omagiază două dintre cele mai importante personalități ale Creștinismului, împărat roman și mamă care au fost numiți „întocmai cu Apostolii”: Sfinții Constantin cel Mare și Elena. 
       
      La Editura „Basilica” a Patriarhiei Române a fost publicată, ca prim eveniment cultural dedicat acestui an omagial, traducerea revizuită și adăugită a cunoscutei opere a lui Eusebiu de Cezareea, „Viața Împăratului Constantin”, pe scurt „Viața lui Constantin”, alături de care au fost tipărite și: „Discursul (Împăratului Constantin) adresat adunării sfinților”, „Discursul rostit de Eusebiu la aniversarea a 30 de ani de domnie a împăratului Constantin” și „Discursul rostit de Eusebiu cu prilejul sfinții Bisericii Sfântului Mormânt de la Ierusalim”, după cum informează TRINITAS TV. 
       
      În prologul volumului se arată că „reeditarea acestei cărţi, apărută pentru prima oară în 1991 ca al XIV-lea volum în colecţia Părinţi şi Scriitori Bisericeşti, trebuie pusă în legătură cu două mari evenimente istorico-religioase: primul eveniment s-a petrecut cu 1700 de ani în urmă, la 28 octombrie 312, când pe cerul Romei s-a arătat Împăratului Constantin cel Mare şi armatei sale semnul Sfintei Cruci, făcut din lumină şi însoţit de cuvintele: Prin aceasta vei învinge. Cel de-al doilea a avut loc în februarie 313 la Mediolanum, când a fost alcătuit şi promulgat Edictul de libertate pentru creştinii din tot Imperiul Roman”. 
       
      Acad. Emilian Popescu mai subliniază în prolog că „lucrarea contribuie la mai buna cunoaştere a evenimentelor determinante din istoria creştinismului, fiind totodată un prilej de a veni în contact cu viaţa şi faptele unuia dintre cei mai mari oameni care au îndreptat cursul istoriei pe calea cea bună”.

    • Volumul cuprinde poezii selectate de către Narcisa Mihalea Câdă și Ani Eliza Busuioc. Autorii sunt prezentați în ordine cronologică, astfel încât să se poată sesiza evoluția poeziei din secolul al XVI-lea până în zilele noastre. Prin urmare, cartea debutează cu o poezie ce aparține lui Petru Cercel, domnitor al Țării Românești între anii 1583 – 1585, și se încheie cu poezia modernă a lui Daniel – Ilie Turcea (1945 – 1979).
      Literatura românească este foarte bogată în poezie religioasă, dar s-a urmărit ca selecția să fie potrivită nivelului de vârstă școlară. Cele mai multe poezii sunt în legătură cu sărbătoarea Învierii Domnului și cu Sărbătoarea Nașterii Domnului, puncte de referință în credința și tradiția ortodoxă. Dar poeții închină și rugăciuni către Maica Domnului, către sfinți și către îngeri, arătând cât de prezenți sunt aceștia în viața noastră.
      Anul 2014 este Anul Omagial Euharistie (al Sfintei Spovedanii și al Sfintei împărtășanii) și Anul Comemorativ al Sfinților Martiri Brâncoveni. Se va descoperi în această antologie mai multe poezii frumoase despre Sfânta Euharistie – centrul Sfintei Liturghii, în care darurile de pâine și vin aduse înaintea lui Dumnezeu se transformă în Trupul și Sângele Domnului, și poezii închinate Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu. Nu trebuie să uităm că poporul român a rămas în strânsă relație cu Dumnezeu și Biserica, atât în momentele de bucurie, cât și în perioadele de prigoniri, războaie și suferințe. Prin Cuminecare (Sfânta împărtășanie), neamul nostru a rămas în continuă comunicare cu Dumnezeu, cu Maica Domnului, cu sfinții și îngerii.
      Așadar, antologia se dorește a fi un potir spiritual din care să vă împărtășiți din înțelepciunea, inspirația și harul poeților români. Citiți poeziile cu atenție, lăsați-vă îndrumați de ele, pentru că vă vor călăuzi spre Hristos. Prin ele puteți deveni voi înșivă cupe de înțelepciune și de iubire față de Dumnezeu, se îndeamnă în Nota Editorială.

    • Evanghelia slavei lui Hristos – Predici la Duminicile de peste an, ediția a II-aPrezentul volum, intitulat Evanghelia slavei lui Hristos, este alcătuit din cele 56 de predici la Duminicile de peste an și reprezintă o formă revizuită și îmbogățită a primei ediții apărute în anul 2016 la Editura Basilica a Patriarhiei Române. Toate textele prezentului volum, fără excepție, au fost revăzute de mai multe ori în decursul celor șapte ani de la apariția primei ediții.Astfel, unele fraze sau paragrafe au fost restructurate sau condensate, unele subtitluri au fost diortosite, iar unele pasaje din text au fost dezvoltate și îmbogățite prin aprofundarea învățăturilor de credință. În plus, această ediție a doua se distinge de prima ediție prin faptul că indică în notele subliniare bibliografia selectivă folosită la pregătirea acestor predici, fiind acordată o atenție deosebită referințelor patristice, pentru a evita astfel interpretări subiective sau individualiste. Cu acest prilej, au fost reținute în notele subliniare și unele citate din Sfinții Părinți și din unii teologi contemporani, citate care contribuie la consolidarea interpretărilor ortodoxe ale textelor biblice.Sperăm astfel ca publicarea ediției revizuite și îmbogățite a volumului de predici Evanghelia slavei lui Hristos să fie de folos clerului și credincioșilor Bisericii noastre.Preafericitul Părinte Patriarh Daniel

watch series