Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Părintele Haralambos Papadopoulos are curajul și onestitatea de a vorbi în ultima sa carte, Viața fără rețete, despre căutarea de sine și a lui Dumnezeu în cuvinte ce neîndoielnic vor emoționa, mișca și trezi orice conștiință.

Nu doar confesiuni ale unui suflet ales, ci mărturisiri în intonații de rugăciune, încercări de trezire a propriei conștiințe spre a înțelege și transmite mai departe iubirea lui Dumnezeu, ce nu cunoaște opreliști, hotar, limitare... Imbolduri de sensibilitate sacră spre a ne ascuți  auzul și a da urmare chemării lui Dumnezeu...

„Dumnezeu nu e ceva ce căutăm să aflăm în mod obiectiv, precum ceasul pierdut în spatele canapelei. Este nepotolita noastră sete după un sens al vieții. Focul acesta care se aprinde în noi și nu vrea să se stingă. O absență continuă pe care dorim s‑o umplem.”

Pr. Haralambos Papadopoulos

Astepti de zile, de luni, de ani, o anume intalnire. Dar nu a venit inca. Nu s-a aratat. A intarziat mult, asa incat ochii au inceput sa sangereze de asteptare, inima ti s‑a sfasiat de nerabdare. O sa-ti spun eu, chiar daca te doare: nu va veni. Nu mai astepta. Nu pentru ca te evita, ci pentru ca nu poate veni...

Nu va veni niciodata acel sine pe care-l astepti de ani si ani, cu care ti-ai dat intalnire. Nu va veni niciodata ziua in care se va arata inauntrul tau un sine placut, impecabil, fara de pacat, fara cusur. Nu poate veni, pentru ca pur si simplu el nu exista.

Incepe calatoria chiar daca nu te simti pregatit. Chiar daca nu te simti perfect, bun si impresionant... Nu astepta ca intai sa simti pentru a darui. Nu astepta sa te simti bine si perfect pentru a trai.

Dar nu stiu calea, vei spune. Chiar daca nu o ştii, nu e nevoie. Cand pasesti, se deschid drumurile si vezi peste tot ivindu-se carari.

Tu pur si simplu nu astepta sa te simti pregatit pentru a porni. Este o capcana. Porneste, si calea te va invata. Calea este in toate...

E foarte important să înÈ›elegem că încrederea în pronia lui Dumnezeu este neîndoielnic izbăvitoare È™i mântuitoare, dar nicicum nu ne va scăpa de ispitele È™i încercările vieÈ›ii. Însă ea ne va întări convingerea că atât cele pe care le înÈ›elegem, cât È™i cele ce scapă puterii noastre de înÈ›elegere nu sunt întâmplătoare, ci au un sens în existenÈ›a noastră.

NegreÈ™it, toate acestea vor fi însoÈ›ite de ex­­perienÈ›a prezenÈ›ei mângâietoare È™i întăritoare a Domnului, Care nu ne va lăsa niciodată singuri È™i neajutoraÈ›i.

Golgota este un loc comun tuturor oamenilor. S‑o acceptăm È™i să o folosim spre sfinÈ›irea noastră. UÈ™or? Deloc. Prin harul lui Dumnezeu însă poa­te deveni realitate, trăire de zi cu zi.

Arta vieÈ›ii creÈ™tine este cum putem trece marea învolburată fără a ne îneca, fără a ne pierde.

Aş vedea viaţa ca pe un dar, nu ca pe o povară

Să vezi viaţa ca pe un dar este un dar. Fericiţi sunt oamenii care se pot bucura de călătoria vieţii. Care-L pot slăvi pe Dumnezeu într-o viaţă care nu este perfectă, dar este minunată. Perfecţiunea are nevoie de un alt timp. Aceasta trebuie să fie veşnică, atemporală, în afara limitelor şi angajărilor. Altfel devine tiranie, impunere şi o formă de fascism. Imperfecţiunea se potriveşte aici, în lumea aceasta, lume cu limitări şi angajări. Ne lipseşte mereu ceva şi asta ne face mari. Acest sentiment de insuficienţă ne îndeamnă încontinuu să căutăm, să ne fie foame şi sete de frumuseţe şi sens.
Poate că nu există păcat mai mare decât să-ţi vezi viaţa ca pe o povară de care trebuie să scapi, şi nu să o trăieşti. Este o tragedie existenţială să te întorci acasă şi, cu puţin înainte de a adormi, să te bucuri cu satisfacţie că a mai trecut o zi. Momente pe lângă care ai trecut şi nu le-ai trăit, persoane pe care le-ai privit, dar nu le-ai văzut, care, deşi ţi-au vorbit, niciodată nu le-ai auzit, locuri unde ai mers, dar n-ai călătorit.

„Cel mai mare rău care ţi se poate întâmpla este ca viaţa să-ţi treacă fără s-o fi trăit…
Omul nu este făcut să supravieţuiască, este făcut să trăiască”.
(Hronis Missios)

Cuprins

Prolog
Aş vedea viaţa ca pe dar şi nu ca pe o povară
Aş accepta ceea ce sunt
N-aş aştepta o viaţă fără probleme
Aş vedea greşelile ca parte din viaţa mea
N-aş amâna bucuria pentru mai târziu
Aş călători prin viaţă fără destinaţie
N-aş lipsi din viaţa mea
Aş trăi un vis „inutil”, nu o minciună „utilă”
Nu m-aş îngrijora pentru lucruri care nu se vor întâmpla niciodată
Aş trăi mai mult cu întrebări decât cu răspunsuri
Aş spune toate cuvintele de iubire pe care mi-a fost frică să le rostesc
N-aş combate problemele, ci m-aş îngriji de sinele meu
Ultima zi
Poem al lui Jorge Luise Borges