Dupa 1990, din ce in ce mai multi oameni au aflat de pustnicul de la Mitoc si au inceput sa bata la usa modestei sale casute, pentru a primi povata si a se bucura de binecuvantarea lui.  Si pe masura ce il ascultau isi dadeau seama de darurile cu care fusese inzestrat de Bunul Dumnezeu.  Cati oameni nu au marturisit ca parintele Proclu dadea in mod minunat raspunsuri la intrebari, inainte de a fi rostite?  Cati nu au simtit ca sunt diagnosticati si li se da si reteta inainte de a-si marturisi suferinta?  Cati nu au simtit darul inainte-vederii prin care parintele, in mod atat de discret descoperea lucrui din viitor?  Si mai ales, cati din cei ce au mers la parintele cu sufletul deschis si neiscoditor nu au primit mangaierea sufletesca, pace, nadejde, bucurie?  Toti cei care l-au cercetat au primit raspuns dupa nevoile si trbuintele lor si au ramas cu dorul revederii.

Nepunand nici un pret pe aceasta viata trecatoare, pe sanatatea sa, se lepada de orice iubire de sine pentru a fi de folos aproapelui.  Iar aceasta jertfa nu ramanea fara roade.  Oamenii plecau mangaiati si intariti duhovniceste dupa intalnirea cu acest om al iubirii, al milei, si al jertfei.

In seara zilei de 28 ianuarie, inconjurat de cativa ucenici, monahi si cunoscuti, parintele a trecut la Domnul.  Era un ceas al despartirii pentru noi, nu pentru el.  "Spusese candva: Eu o sa mor, dar o sa fiu viu!", aratand ca, prin rugaciune, va fi in continuare alaturi de noi.

Cartea de fata aduce ceva nou. Desigur, cea mai mare parte este rezervata marturiilor, fie ele culese prin interviu, fie trimise personal pe adresa manastirii, si care poarta, cu toata diortosirea cuvenita, pecetea originalitatii si autenticitatii cuvantului-martor plin de recunostinta. Ultimile pagini insa, sunt un mic compendiu din invatatura Parintelui Proclu, extras cu grija din doua interviuri date de parintele insusi, disponibile de altfel pe retelele media de internet. Temele recurente ale cuvintelor-apoftegma le banuiti care sunt: despre pocainta, despre rugaciune si cugetarea la moarte, despre slava desarta si leacul ei, smerenia, despre lacrimi si dragoste.

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Ce om nu a cunoscut boala? Cine poate spune ca viata l-a tinut departe de orice suferinta trupeasca? Sau care este crestinul care, fiind apasat de boala, nu si-a ridicat ochii inimii spre Hristos in rugaciune? aceasta lucrare reuseste sa prezinte simplu si clar invatatura Sfintilor Parinti despre boala si despre felul in care ar trebui sa fie purtata crucea bolii. Orice calator are nevoie de indicatii precise pentru a ajunge la destinatie. Tot asa, bolnavii au nevoie de sfaturile Sfintilor Parinti pentru a primi cununa pentru patimirea lor. Daca pentru necredinciosi boala este lipsita de sens, fiind o piedica in navala lor de a se bucura de desfatarile trupesti, pentru crestini boala poate fi un prilej de curatire sufleteasca? Rugaciunile cuprinse aici pot fi rostite atat de catre cei care se afla pe patul de boala, cat si de catre cei care sufera vazand cum cei de aproape ai lor sunt greu incercati de durere. Fie ca pentru rugaciunile Sfintilor Parinti Bunul Dumnezeu sa aduca mangaiere si nadejde in sufletele incercate de durere, de apasare sau de deznadejde?

(lipsa text)

Lucrarea Învierea și Schimbarea la Față. Florilegiu patristic este nu numai un dar închinat cu generozitate și recunoștință de către domnul Remus Rus Mănăstirii Sucevița, ci și un dar oferit tuturor celor dornici să aprofundeze, din perspectivă patristică și nu numai, semnificațiile teologice și duhovnicești ale celor două mari sărbători creștine.

Damaschin Dorneanul - Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților