"Din perspectivă creştină ortodoxă, moartea nu este un rău absolut, care trebuie amânat cu orice preţ, nici viaţa biologică nu este un bine absolut, care trebuie prelungit cu orice preţ. Moartea spirituală este răul absolut de care trebuie să ne ferim, şi viaţa spirituală este binele absolut care trebuie dobândit. Să amintim aici minunata zicere a Sfântului Ioan Gură de Aur:<< Nu e rău să mori; rău e să mori rău >>. [...] Pentru creştin, sfârşitul vieţii este un moment crucial. Starea spirituală în care îl află moartea e hotărâtoare pentru viaţa sa în veşnicie. Răgazul dinaintea morţii e timp de pocăinţă, de împăcare cu Dumnezeu şi cu semenii, de curăţire a minţii şi a inimii, timp de rugăciune fierbinte şi alipire puternică de Dumnezeu." 

Jean-Claude Larchet 

Parintele Zaharia se inscrie intr-o aleasa scoala de spiritualitate monahala ortodoxa fiind fiu duhovnicesc al vrednicului de fericita pomenire Arhi­mandrit Sofronie Saharov, el insusi ucenic al Sfan­tului Siluan Athonitul. „De altfel, din ravna misionara a Parintelui Zaharia a rodit si continutul acestei carti, care cuprinde cuvantarile duhov­nicesti rostite de Preacuviosia Sa in timpul unei vizite pe con­tinentul american, in anul 2007.  Si, probabil, nu s-ar gresi daca s-ar spune ca „inima", in calitatea ei de insondabil centru al persoanei umane si al vietii ei duhovnicesti, reprezinta pre­ocuparea esentiala a cugetarii teologice a Parintelui Zaharia.  De aceea si titlul acestui volum contine graitoarea formulare a Sfantului Apostol Petru, Omul tainic al inimii”, se mentioneaza in Cuvantul inainte semnat de Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane.  Aceasta carte este de mare folos, mai ales in anul 2014, ca An omagial al Sfintei Spovedanii si al Sfintei Impartasanii deoarece acorda o mare importanta pocaintei ca stare si lucrare de innoire duhovniceasca a omului credincios.

Acest volum insumeaza mai multe predici ale Parintelui Sofian Boghiu la unele Duminici, praznice si sarbatori ale sfintilor din timpul anului, care au fost rostite la Manastirea Antim, unde Parintele a fost staret o mare perioada de timp.  Ele pastreaza ordinea pe care a stabilit-o cel care a cules predicile ramase in manuscris de la Parintele Sofian, Ierodiaconul Gamaliel Sima, si anume ordinea cronologica, fixata insa nu in functie de anul bisericesc, ci de cel civil.

Aceste predici sunt urmate de cateva meditatii ale Parintelui pe tema providentei divine, a rugaciunii, a relatiei parinte duhovnicesc - ucenic, precum si cateva invataturi si sfaturi legate de Sfanta Taina a Spovedaniei.

Acest volum reprezinta editia a II-a a cartii cu acelasi titlu, publicata in toamna anului 2011 la Editura Cuvantul Vietii a Arhiepiscopiei Bucurestilor, cu prilejul aducerii in Romania a Cinstitului Cap al Sfantului Apostol Andrei.
Chiar daca de atunci nu a mai trecut o lunga perioada de timp, se constata ca intensitatea spirituala a evenimentului a avut un impact deosebit in viata Bisericii si a societatii. De aceea, reeditarea volumului, cu unele adaugiri necesare, la Editura Basilica a Patriarhiei Romane, se dovedeste binevenita.

De-a lungul anilor, m-am alăturat È™i eu nenumăraţilor pelerini din toată lumea care păÈ™esc pe urmele Mântuitorului Iisus Hristos în Ierusalim − Cetatea martor a mântuirii noastre. După un astfel de pelerinaj rămâi cu impresii unice: o stare sufletească negrăită, nemaiîntâlnită, o sfântă emoţie amestecată cu sentimentul de nevrednicie pe care un om obişnuit îl încearcă când urmează paşii Fiului lui Dumnezeu, Unul din Treime, Care a luat trup şi S-a făcut om, pentru a-i împăca pe oameni cu Dumnezeu.

† Timotei Prahoveanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor

Părinţii Capadocieni. Istorie, literatură, teologieTitlul de „Părinți Capadocieni”, în prezent de uz comun, dar care nu a existat în vremea în care au trăit Sfântul Vasile și fratele său, Sf. Grigorie de Nyssa, împreună cu prietenul lor, Sf. Grigorie de Nazianz, fiind, prin urmare, de origine bizantină și modernă, indică, pentru a rămâne la explicația cea mai elementară, existența unui grup de mari personalități ale creștinismului de limbă greacă unite prin legături de rudenie și de prietenie.Dar, desigur, acest lucru nu este suficient: mai importantă este unitatea manifestată în activitatea acestor persoane în ierarhia Bisericii din Capadocia și din Constantinopol și, în consecință, în activitatea comună în domeniul religios. Ceea ce pare a fi cel mai important – dar poate că nu avem întru totul dreptate în această privință – în activitatea religioasă a Capadocienilor este contextul teologic, înțeles, în sens larg, ca „vorbire despre Dumnezeu”, în acord cu înțelesul termenilor „teolog” și „teologie”, dar și, prin urmare, ca vorbire despre Hristos cel întrupat printre oameni.Nu fără motiv, unul dintre cei trei, Grigorie de Nazianz, a fost numit de către toți „Teologul” în epoca bizantină, precum Ioan Evanghelistul. Dar, cu siguranță, nu putem uita marea importanță pe care Părinții Capadocieni au avut-o pentru formarea monahismului în diferitele sale forme și, nu în ultimul rând, pentru conceperea a ceea ce am putea numi un „umanism creștin”.Această unitate de intenții religioase, duhovnicești și culturale ne-a convins că este oportun să propunem un studiu de ansamblu, cum este cel de față, care nu a mai fost încercat până acum și care va deveni probabil din ce în ce mai dificil, pe măsură ce literatura de specialitate va deveni din ce în ce mai aprofundată, fie în legătură cu un singur personaj, fie, chiar mai probabil, în legătură cu o singură chestiune dintre atâtea pe care aceștia le-au discutat.Claudio Moreschini

Manualul de față se adresează cu precădere lumii teologice, studenților, masteranzilor, doctoranzilor, preoților, dar nu în ultimul rând și tuturor celor din lumea laică, dornici să afle cât mai mult din misterul lumii biblice, adică a textului revelat.

Pr. prof. Stelian Tofană

Din pricina ca aceasta Randuiala de slujba lipsea din cartile noastre de cult, am decis sa redactez acest studiu cu binecuvantarea pracucerniciei sale. In urma consultarii catorva documente care atesta existenta acestei Randuieli de slujba, am ajuns la concluzia ca ea este de origine slava (probabil ruseasca) si se afla pana astazi in uzanta Bisericilor Ortodoxe din Rusia, Ucraina si Basarabia, si foarte probabil si a altor Biserici Ortodoxe vorbitoare de limba slava. Ca aceasta randuiala ar fi de origine slava, relativ recenta, o arata in primul rand faptul ca formularele liturgice vechi (Evhologhiile manuscrise grecesti), precum si ilustrul Evhologhiu slav, datat la sfarsitul secolului al XV-lea sau inceputul secolului al XVI-lea, nu o contin.

Atunci cand urmam lui Hristos, singura noastra grija este sa-I fim bineplacuti si in tot ceea ce facem sa-I aducem multumire.

Arh Zaharia Zaharou 

Dragi cititori,

va invităm să parcurgeți cartea Iov din Vechiul Testament pentru a vă insufla curaj într-o perioadă în care teama de boală și suferință a cuprins umanitatea la nvel mondial. Deși ne temem de suferințe, nu există om care să nu aibă parte de ele, de aceea Sfânta Scriptură ne așază înaintea ochilor minții priveliștea unei suferințe maxime, pe care cea mai mare parte a oamenilor nu pot s-o accepte nici măcar ipotetic, tocmai pentru a avea parte de un exercițiu duhovnicesc: văzând durerea maximă, să devenim conștienți de multitudinea darurilor primite de la Dumnezeu și să ne bucurăm că noi avem parte de suferințe mult mai mărunte și neînsemnate.

Întru eternizarea fericitului eveniment al unirii naţionale a tuturor românilor, să se ridice în capitala ţării, drept monument, o măreaţă biserică a mântuirii. Trăim zile glorioase, încât ne putem considera cea mai fericită dintre generaţii. Biserica Mântuirii Neamului trebuie să se ridice cu ajutorul îmbelşugat al ţării întregi şi cu ajutorul darnic al fiecărui cetăţean şi fiu al Bisericii noastre româneşti. Deci şi sfânta biserică, care dorim a se înălţa întru amintirea acestui strălucit eveniment, se cuvine să fie un monument vrednic de ţelul măreţ ce l-am atins, ca un simbol al unităţii de neam şi de credinţă”

Din Cuvântarea Mitropolitului Primat Miron Cristea în cadrul şedinţei festive a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în Catedrala Mitropoliei Ungrovlahiei (10/23 mai 1920)

Ajuns atât de sus, el [Patriarhul Miron Cristea] s-a arătat vrednic de începuturile sale prin aceea că trufia nu i s-a apropiat de suflet”.

Nicolae Iorga

„Ardelean, născut la Toplița, în 18 iulie 1868, primind la Botez numele de Ilie, având o cultură teologică, filologică şi filosofică solidă, dobândită
în țară şi străinătate, primul Patriarh al României, Miron Cristea, s-a impus în istoria Țării şi a Bisericii noastre prin trei calități remarcabile:
mare luptător pentru libertatea şi demnitatea românilor transilvăneni şi pentru unitatea poporului român, bun organizator al vieții bisericeşti şi promotor al
demnității Bisericii Ortodoxe Române pe plan internațional”.
† Daniel,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române