Cartea Genezei

Format: 21* 22 cm
ISBN: 978-606-666-461-5
Status: in stoc

Cartea Genezei

Colectia: Carti pentru copii
Autor:
Editura: Doxologia
Numar de pagini: 158

   Cartea Genezei, prima carte a Vechiului Testament, este poate şi cea mai dificil de priceput dintre toate cărţile Sfintei Scripturi. Este o carte dificilă nu numai pentru un copil, dar şi pentru un adult. De aceea acest proiect este cu atât mai important, el adresându-se în egală măsură copiilor şi părinţilor lor, invitându-i să participe, împreună, la redescoperirea miezului apariţiei vieţii pe Pământ.

   Ilustraţia Cărţii Genezei e construită pornind de la structura manuscrisului miniat de Ev Mediu. Pentru a vorbi copiilor, din punct de vedere al imaginii, mai pe înţelesul lor s-a optat pentru o abordare mai apropiată de ilustraţia de carte pentru poveşti, apelând numai acolo unde era absolut necesar la simbolurile şi rigorile iconografice. Astfel copiii vor putea vedea personificări ale celor şapte zile ale creaţiei sub forma unor personaje fantastice care ajută, prin felul în care au fost concepute la o rememorare a întâmplărilor petrecute pe parcursul lor....

 
 
 
 
 
   ( 0 review-uri)

Pret: 42.00 LEI   
  Cumpara


Scrieti o recenzie

Nume:
Email:
Mesajul:
Apreciere:



  Trimite comentariul


(Nu exista recenzii la aceasta carte. Fiti primul care scrie o recenzie!)


Carti similare

Volume apartinand de la aceeasi editura

    • pspanTragedia Hristos patimind scrisa de Sfantul Grigorie de Nazianz (329-390) este singura opera dramatica crestina, prezenta editie continand prima traducere in limba romana din greaca veche. Potrivit biografului sau, Sfantul Grigorie ar fi inceput sa scrie versuri pentru a se opune in felul acesta poruncii imparatului Iulian Apostatul (330-363) de a nu se permite crestinilor predarea literaturii antice, dar si pentru a-l contracara pe Apolinarie din Laodiceea, care, prin versurile sale, isi raspandea cu usurinta opiniile eretice. Tragedia Sfantului Grigorie este structurata ca o trilogie: a) Patimirea si moartea lui Hristos; b) Hristos in mormant; c) Onvierea. Onfrumusetata cu numeroase metafore si idei dogmatice, lucrarea Hristos patimind ni-L dezvaluie pe Mantuitorul ca Medic divin prin lucrarea Sa pamanteasca, ce culmineaza in Jertfa de pe Cruce si coborarea la cei din iad, si lucrarea Sa de dupa Onaltare si Cincizecime./spanbr /br /spanO, Tu, Care ai venit pe pamant pentru binele lumii, Fiul meu iubit, de ce patimesti toate acestea? Al caror pacate pret il platesti? Mainile Tale sunt curate si sangele nu le-a murdarit, curate Oti sunt buzele, curata gura si trupul Tau intreg; preacurat Oti este sufletul si fara de viclesug Oti este gura. Cum de Te vad acum cu talharii rastignit? Fiule, de ce Tatal Te ia de pe pamant?/spanbr /br /spanSfantul Grigorie de Nazianz, Hristos patimind/span/p
    • Este o antologie de istorisiri, evocări, cuvinte de duh, sfaturi duhovniceşti, întrebări şi răspunsuri, apoftegme şi minuni patristice din viaţa Bisericii, în 328 de pagini. Lucrarea vorbeşte despre virtuţile omeneşti care înalţă pe oameni la Dumnezeu, despre războiul necontenit al omului cu duhurile răutăţii şi despre prezenţa lucrătoare şi iubitoare a lui Dumnezeu în viaţa trăitorilor de Duh Sfânt din istoria Bisericii timpurii, cu deosebire Părinţii egipteni. 
      Antologia patristică are şi un cuvânt-înainte folositor de către suflete, scris de părintele Arsenie Papacioc, duhovnicul de la Mănăstirea „Sfânta Maria“ - Techirghiol, care recomandă cartea şi exprimă axiomatic douăsprezece îndemnuri şi cugetări despre viaţa creştină, necesare credicioşilor din vremea noastră. 
      Citind această carte, intrăm în atmosfera de har a veacurilor sfinte, în care iubirea de Dumnezeu şi părăsirea acestei lumi erau începuturile unui drum minunat în raiul interior, acolo unde Dumnezeu-Cuvântul vorbeşte cu oamenii şi le dăruieşte Trupul Său euharistic în Sfânta Liturghie. E o lume a însingurării sfinte şi a vorbirii cu lumea întreagă prin rugăciune, a smereniei şi slavei răstignite a pustiei, o lume de virtuţi şi de cădere, de întoarcere la esenţe, dar mai ales o lume a căutării sincere, a uceniciei în har şi a simţirii lui Dumnezeu. 

      "Istorii cu tâlc: Ce este tăcerea şi ce folos am de la dânsa? 
      Un frate l-a întrebat pe un bătrân, zicând: 
      - Avvo, ce este tăcerea şi ce folos am de la dânsa? Iar bătrânul i-a răspuns: 
      - Fiule, tăcerea este aceasta: a şedea singur în chilie cu înţelepciune şi cu frica lui Dumnezeu, ferindu-ţi inima de gânduri şi cugete necuvioase. O tăcere ca aceea naşte alte bunătăţi şi-l păzeşte pe călugăr de săgeţile cele aprinse ale vrăjmaşului şi nu-l lasă să fie rănit de ele. O, linişte fără de gâlceava, scară cerească! O, fără de grijă, maica umilinţei! O, fără de grijă, luminătoarea sufletului! O, tăcere vorbitoare cu îngerii! O, tăcere, strălucitoarea inimii! O, linişte fără gâlceava, născătoare a toate bunătăţile, întărirea postirii, frâul limbii, înfrânarea pântecelui! O, linişte, îndemnarea rugăciunii şi a citirii Sfintelor Scripturi! O, tăcere îngrijorătoare numai pentru ale tale şi totdeauna cu Hristos vorbitoare şi neîncetat văzător a morţii înaintea ochilor săi şi păzitoarea luminii celei nestinse! Pe aceea, cine o păzeşte neîncetat cântă zicând: gata este inima mea, Dumnezeule, gata este inima mea, că Ţie se cuvine lauda şi slava, în veci, amin!

watch series