A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

Cartea cuprinde o selectie de texte din scrisorile Sfantului Teofan Zavoratul, cu explicatii si sfaturi despre boala si moarte. Sfantul explica motivul si intelesul bolii si mortii in lumina iubirii lui Dumnezeu.

Rugăciunea în vremea bolii 

Vă simţiţi foarte slăbită şi credeţi că vă apropiaţi de ieşirea sufletului din trup. Boala aminteşte de moarte, însă nu proroceşte ceasul ei. Totuşi, de vreme ce aţi primit aducerea-aminte de moarte, nu e nepotrivit să vă pregătiţi de ea. Dat fiind că sunteţi mereu bolnavă, nu vă este greu să vă însuşiţi gândul la ieşirea din trup, după pilda Cuviosului Nicanor – şi această ieşire nu vă va lua pe neaşteptate. Fericită este pomenirea morţii; ea, împreună cu aducerea-aminte de Domnul, e temelia tare a bunei rânduieli creştineşti a duhului. 
Vă plângeţi de dumneavoastră înşivă că vă rugaţi prost şi nu vă ţineţi de nevoinţe. În această privinţă vă lămureşte Sfântul Tihon de Zadonsk, care a zis: „Ce rugăciune îi trebuie bolnavului? Mulţumire şi suspinare.“ Acestea înlocuiesc orice nevoinţă. Deci, fiţi senină! 
Nu puteţi merge la biserică din pricina bolii, aşa încât aţi rămas la pravila de chilie. Împliniţi-o după putere. Să ştiţi că pravila este de trebuinţă din pricina neputinţei noastre, nu pentru rugăciunea în sine, care se poate face şi fără pravilă... Staţi cu gândul la Liturghie – nu ca un săvârşitor, ci ca unul ce e de faţă (prin mutarea cu gândul) la Liturghia săvârşită de altul. 
Nu aveţi gânduri prea vesele în ce vă priveşte? Era în Egipt un bătrân duhovnicesc – Apollo, mi se pare... Acesta le spunea cu tărie tuturor fraţilor, şi străinilor, de asemenea: „Nouă, creştinilor, nu ni se cuvine să ne mâhnim... Să se mâhnească păgânii şi jidovii. Iar noi, cei mântuiţi de Domnul... al nostru este raiul, a noastră este împărăţia Cerurilor. Cu noi sunt Hristos, harul Sfântului Duh, Maica lui Dumnezeu, oştirile cereşti şi sfinţii toţi...“ 

În tratarea Sfântului Ioan Gură de Aur, patimile È™i virtuÈ›ile nu sunt simple instrumente retorice.  ÎnÈ›elese terapeutic, ca boală È™i sănătate, stricăciune È™i nemurire, ele reprezintă coordonate ce definesc traiectoria noastră prin această viaţă È™i punctul ei final din cea viitoare.  De cele mai multe ori ne dorim sănătatea virtuÈ›ii doar atunci când ne confruntăm cu manifestările evidente ale îmbolnăvirii fiinÈ›ei noastre.  Abia atunci înÈ›elegem tragismul condiţiei noastre de oameni căzuÈ›i È™i adevărul că Hristos este singurul dătător nemincinos al sănătăÈ›ii È™i nemuririi. 
Din imensa operă a unuia dintre cei mai mari îndrumători duhovniceÈ™ti ai tuturor timpurilor, lucrarea de faÈ›ă sintetizează o sumă de repere practice, uÈ™or de înÈ›eles È™i însuÈ™it pentru omul contemporan. 

Traducere din limba rusa de Adrian Tanasescu-Vlas 

Într-un colţ de rai din împrejurimile Kievului, numit Teofania de către mitropolitul de obârşie românească Gavriil Bănulescu, s-a nevoit unul dintre marii Cuvioşi ai Ucrainei secolului al XIX-lea. Cuviosul Bonifatie, pe care Biserica Rusă se pregăteşte să-l proslăvească în ceata Sfinţilor, a fost părintele săracilor Kievului, care îşi găseau la el întotdeauna mângâierea şi adăpostul. 
Din inima plină de dragoste dumnezeiască a acestui ascet a cărui teologie era izvorâtă nu din cărţi, ci din multa iubire pentru Dumnezeu şi făptura Lui, vă aducem, prin cartea de faţă, o comoară de sfaturi şi învăţături despre bucuria de a fi ortodox. 

Traducere din limba engleza de Anca Popescu 

Natura icoanei nu poate fi înteleasa cu ajutorul criticii de arta, dar nici cu ajutorul sentimentalismului. Formele sale se întemeiaza pe întelepciunea cuprinsa în textele teologice si liturgice ale Bisericii Ortodoxe rasaritene si sunt strâns legate de experienta vietii contemplative. Lucrarea de fata este prima de acest gen care ofera o introducere serioasa în contextul spiritual al acestei arte. 
Prin introducerea lui Uspensky în cadrul sensului si limbajului icoanelor ne împartasim într-un mod uimitor de conceptiile spirituale ale Bisericii Ortodoxe fara de a caror cunoastere nu putem întelege deloc lumea icoanei. 

Omul trebuie neapărat să se teamă de abaterea la stânga, adică spre amăgirile păcatului, şi de cea la dreapta, adică spre nevoinţele din cale-afară de aspre, şi să nu cadă în trufie; el trebuie să meargă pe calea împărătească, adică pe calea vieţii cu măsură, a nevoinţei cu măsură. Sfântul Ioan Gură de Aur ne dă o pildă potrivită: „Când povara drepţilor e prea grea, corabia lor se cufundă, iar când povara lor este cu măsură, corabia pluteşte cu bine. Cu adevărat, viaţa noastră seamănă cu plutirea unei corăbii, lumea – cu o mare, trupul – cu o corabie; sufletul este în trup ca un om în corabie, iar faptele sunt ca o încărcătură. Dacă corabia este goală, se porneşte vântul şi ea se răstoarnă în scurtă vreme. Dacă este împovărată peste măsură, este aproape de înec chiar şi atunci când nu sunt valuri şi nu e vânt – iar dacă se pornesc valurile şi vântul, se va cufunda fără întârziere. Doar încărcând cu măsură corabia vei putea pluti fără de necazuri, se va cufunda fără întârziere”. 
La fel să gândeşti şi cu privire la nevoinţe. Dacă n-ai nimic din faptele cele bune, te vei răsturna în noianul ispitelor. Dacă vei începe să ridici povară mai presus de puterile tale, curând te vor strivi istovirea sau trufia. Dacă te vei osteni şi te vei ­nevoi însă după putere, vei rămâne slobod de nenorociri. 
Să ştii: calea împărătească înseamnă nevoinţe cu măsură, viaţă cu măsură şi conştiinţă curată. Astfel, câte puţin, din virtute în virtute, vei urca la Cer ca pe o scară şi vei ajunge în Rai.
Sfântul Dimitrie al Rostovului 

Am sa incep cu doua cuvinte, care sper sa fie de folos... nimic pe pamantul acesta nu merita un risc major...  Nicicand nimeni nu trebuie sa traiasca cu conceptia ca, este dispus sa faca orice pentru a depasi o situatie, indiferent de gravitatea ei...

Am sa va spun povestea unei tinere, care, consider ca, de multa vreme ar fi trebuit sa fie scrisa.  Aici, trebuie sa mentionez si recunostinta pe care o am fata de cel pe care am avut onoarea sa il cunosc personal, care a fost Iacovos Kabaneli, unul dintre marii academicieni si scriitori greci, care imi spunea mereu: scrie, scrie, povestea aceasta trebuie scrisa, ar fi un scenariu perfect.

Daniela Rebenciuc

Sfantul Ioan Maximovici de Shanghai si San Francisco (1896-1966) a fost in acelasi timp teolog inspirat de Dum­ne­zeu si nebun pentru Hristos, inflacarat ierarh misionar si hrani­tor al saracilor, ascet jertfelnic si parinte iu­bi­tor al or­fa­­nilor. Ase­me­nea lui Moise, si-a izbavit turma de asu­pri­re, adu­cand-o din Chi­na co­mu­nis­ta in lumea libera; ase­me­nea ce­lor dintai apostoli, i-a fost data de la Dum­ne­zeu puterea de a tamadui suflete ranite si trupuri suferinde. Om cu rugaciu­ne fier­binte si neince­tata, a fost un adevarat Sfant Batran in tra­ditia marilor stareti rusi. Strapun­gand valul timpului si spatiu­lui, auzea in chip tai­nic gandurile oamenilor si le raspundea ina­inte de a fi ex­­pri­ma­te. Avand acum locas in Ceruri, el con­ti­nua sa li se arate celor care ii cer aju­torul si sa se roage pentru ei, dupa cum adeveresc minu­nile si tamaduirile care, in pre­zent, sunt consemnate in toata lumea.

Aceasta carte cuprinde numeroase materiale despre viata Sfantului Ioan si mar­­­turii ale sfinteniei sale. Printr-o pri­vire amanun­tita in viata unui singur om, aceas­ta car­­te le ara­ta calea spre o viata de sfintenie in vremurile noas­tre celor care o cauta.

Taina fericirii este să știi să-l faci fericit pe cel de lângă tine, iar fericirea lui să fie suportul fericirii tale. - Părintele Vasile Ioana

Cu toții știm în adâncul inimii ce îi este cu adevărat de folos sufletului nostru, însă puțini îndrăznim să pășim pe caela iubirii și a jertfei. O familie fericită, în care domnesc armonia, liniștea și iubirea, reprezintă un ideal spre acre tinde sufletul oricărui bun creștin, însă câți dintre noi suntem dispuși să renunțăm la noi înșine pentru a ne regăsi apoi, mai buni, mai împliniți, în iubirea pentru celălalt?

Iubirea este poate cel mai prețios dar pe acre l-am primit, însă pentru a ne bucura cu adevărat de el trebuie, mai întâi, să învățăm să luptăm necontenit împotriva egoismului care ne desparte adesea de aproapele noastru, de familia noastră și de Dumnezeu.

Cartea Părintelui Vasile Ioana ne ajută să învățăm această lecție dificilă a iubirii și a jertfei și să redescoperim valorile fundamentale ale familiei creștine autentice. Asemenea unui duhovnic înțelept care nu cunoaște slăbiciunile și trudește ca să ne cultive virtuțile, acest volum privește până în profunzimea ființei noastre, vede toate slăbiciunile, viciile și obiceiurile care îi îndepărtează de noi pe cei pe care îi iubim și ne arată calea spre vindecarea sufletului.

Trei instituÈ›ii îi educă È™i îi formează pe tineri: Familia, Biserica È™i Școala. Totul începe în familie. Aici este mediul în care se formează viitorul om. PărinÈ›ii au o responsabilitate deosebită în ce priveÈ™te devenirea copiilor lor.

Andrei, Arhiepiscop și Mitropolit

Nădejdea este corabia pe care plutim pe marea vieÈ›ii, credinÈ›a este cârma, iar Dragostea – cea dintâi È™i cea din urmă dintre virtuÈ›i – este Căpitanul sufletului nostru, fără de care, întreaga fiinÈ›ă se scufundă.

Să dăruim dragoste! Să privim în jur, să-i ajutăm pe toÈ›i cei alături de care am fost aÈ™ezaÈ›i pe drumul vieÈ›ii! Să le înfrumuseÈ›ăm zilele prin tot ceea ce ne stă în putinÈ›ă! Astfel, însăÈ™i crucea noastră se va face cu mult mai lesne de purtat. Cel care încetează să-È™i mai ajute aproapele, se face povară È™i pentru sine însuÈ™i.

Vrednică este numai acea vieÈ›uire care poartă întru sine dragostea cea jertfelnică.

Pentru a urca pe marea scară cerească a dragostei, se cuvine ca noi înÈ™ine să devenim pietre, să devenim trepte ale scării pe care să poată păÈ™i cei de aproape ai noÈ™tri, în propriul lor urcuÈ™ către Rai.

CreÈ™tinismul este dragostea cerească, dragoste care înalÈ›ă sufletul omului aproape de măsurile dumnezeieÈ™ti. Inima creÈ™tinului trebuie să fie o adevărat vistierie a milei È™i a dragostei celei dumnezeieÈ™ti, să răspândească numai dragoste, È™i niciodată amărăciune sau mânie. Cel care doreÈ™te să aprindă în inimile altora dragostea pentru Hristos, trebuie să ardă el însuÈ™i, mistuit de această dragoste.

O lectură atentă a vieţilor sfinţilor iconari arată că iconografia este o chemare specială a lui Dumnezeu şi o slujire în Biserică, nedespărţită de viaţa duhovnicească. Efortul personal al iconarului are două axe: cea a însuşirii tehnicii sau artei iconografiei şi cea a curăţirii de patimi a sufletului.

Hagiografia şi imnografia dau mărturie despre faptul că pe măsură ce se curăţau de păcat şi dobândeau virtuţile, iconarii primeau de la Dumnezeu harul de a întipări în icoane expresia tuturor virtuţilor şi harismelor, pe care sfinţii zugrăviţi le dobândiseră în timpul vieţii lor pământeşti. După perioade lungi de nevoinţă, ajungând la vederea duhovnicească a lumii şi la contemplarea lui Dumnezeu, mâna iconarului reuşea să se supună inimii în care sălăşluia Domnul şi putea transpune în icoane, prin linie şi culoare, rodul contemplaţiei. Legătura dintre viaţa duhovnicească a iconarului şi iconografie, aşa cum o găsim exprimată în vieţile sfinţilor iconari, poate fi o chemare şi un model pentru toţi cei care se îndeletnicesc cu zugrăvirea icoanelor şi bisericilor. Lor le dedicăm această smerită carte.