Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

Pline de caldura si omenie, aceste istorisiri venite din inima blanda a Rusiei lui Serafim de Sarov si a nenumaratilor mucenici vor hrani cu dragoste sufletele copiilor, vor odihni cu gingasie sufletele ostenite si impovarate ale parintilor, vor insenina fruntile brazdate de vreme ale bunicilor.

Băiatul din munÈ›i este o zguduitoare poveste inspirată din realitate, pentru adolescenÈ›i È™i nu numai, despre iubirea creÈ™tină È™i spiritul de sacrificiu, despre rolul familiei È™i bunătatea înnăs­cută a sufletului omenesc, care prin răb­da­re È™i perse­verenÈ›ă poate învinge răul, re­dân­du‑ne dreptul la speranÈ›ă.

Cu o intrigă greu de prevăzut È™i întorsături neaÈ™teptate, ce alcătuiesc hăÈ›iÈ™urile unei drame complexe, autoarea Despina Tympanidou ur­mă­­reÈ™te păÈ›ania unui suflet nevinovat care reu­È™eÈ™te să supravieÈ›uiască, regăsindu‑și graiul pier­dut în circumstanÈ›e tragice, pentru a oferi izbăvire tuturor celor ce aleg să‑i fie în preajmă, într‑o lume care tânjeÈ™te după înfăptuirea învă­È›ăturii evanghelice È™i a cuvântului dătător de viaÈ›ă al lui Hristos.

O poveste despre sensul È™i adevărata menire a familiei.

Aceasta carte cuprinde 7 istorisiri minunate pentru copii, parinti si bunici. Nadajduim ca ele sa ne fie un ajutor si o cale spre impartasirea din necuprinsa slava a dragostei lui Dumnezeu pentru firea omeneasca.

Aceasta carte cuprinde opt povestiri despre adevaratul comportament crestin si constituie un minunat dar pentru copii, reusind, prin frumusetea si sensibilitatea naratiunii, sa le modeleze si sa le lumineze sufletul.

Casa unde domneÈ™te iubirea este un roman care ne poartă în vremuri de altădată, într‑o lume ce nu ni se pare deloc străină. 
Într‑o casă dominată de ostilitate È™i nemulÈ›umire, soseÈ™te într‑o seară o orfană. ViaÈ›a de zi cu zi este aspră È™i plină de încercări, dar răbdarea fetei È™i curăÈ›ia ei sufletească pun în miÈ™care o întreagă lume, spre a ne face martori tainei ce dă naÈ™tere binelui. 
GingăÈ™ia È™i dârzenia personajului principal le oferă È™i copiilor de astăzi un model de înfruntare a oricăror greutăÈ›i È™i ne determină să ne întrebăm ce am putea deveni, cât am putea spori duhovniceÈ™te dacă È™i noi am citi în fiecare zi, asemenea acestei copile, din Sfânta Scriptură. 
Elizabeth Cheney (1859‑1953) reuÈ™eÈ™te să se ­aplece asupra perso­na­jelor sale cu dragoste È™i luciditate, îm­părtăÈ™indu‑ne din viaÈ›a lor interioară, din purtările È™i consecinÈ›ele faptelor lor, făcându‑ne sufletele să vi­breze È™i înnoindu‑ne nădejdea că toÈ›i suntem părtaÈ™i lucrării tainice de mântuire a lumii.

Sfântul Inochentie al Penzei a trecut tânăr la cele veşnice, fără să piardă nici o clipă din cei 35 de ani pe care i-a petrecut pe acest pământ. A scris, a propovăduit, s-a nevoit, a îndurat prigoană şi a păstorit, urmând ­îndeaproape marilor Părinţi care au slujit Bisericii ca ierarhi, mărturisitori şi învăţători. Unul dintre cei mai învăţaţi ierarhi ai vremii sale, a fost şi unul dintre cei mai ascetici, dar şi dintre cei mai smeriţi şi blânzi. Cu toate că a păstorit ca arhiereu numai patru luni, pomenirea lui a rămas neştearsă în eparhia slujirii sale, ca a unuia ce a fost cu adevărat „dreptar credinţei şi chip blândeţelor”.

Cartea de faţă aduce pentru prima dată la ­îndemâna cititorilor români o parte din moştenirea de bună mi­reas­­mă duhovnicească a acestui sfânt puţin cunoscut la noi, cuprinsă în scrisori şi cuvinte de învăţătură, în care ­fiecare creştin, fie el mirean sau monah, va găsi negreşit folos pentru suflet, mângâiere în încercări, răspuns ­pentru problemele şi căutările sale duhovniceşti.

Cartea de faţă reprezintă ediţia a doua a volumului "ViaÈ›a care urcă la cer. ÎnvăÈ›ăturile unui sfânt tânăr", apărut pentru prima dată în 2012.

Inima iubitoare este mijlocul prin care cineva reuseste sa cunoasca adevarul, cu toate ca uneori Dumnezeu este silit sa o franga si sa o smereasca pentru a o face receptiva - precum a facut cu Apostolul Pavel, care la un moment dat sufla amenintare cumplita impotriva crestinilor si ii prigonea. Insa Dumnezeu cunoaste deodata trecutul, prezentul si viitorul inimii si El vede momentul cand poate sa intervina si sa comunice cu ea.

Opusul inimii iubitoare, care primeste descoperire de la Dumnezeu, este calculu rece, incercarea de a obtine tot ce poti de la oameni; in viata religioasa, acest lucru da nastere la falsitate si sarlatanism de toate felurile. Privind la marginea religioasa de astazi, puteti vedea ca se intampla multe astfel de lucruri: atat de multa falsitate, afectare, calcul, profitare de curentii modei, prin care o anumita religie sau atitudine religioasa devine la moda, apoi alta. Pentru a gasi adevarul trebuie sa cauti mai adanc.

O carte despre greutăÈ›ile, lacrimile È™i mângâierile cu care este presărat drumul de întoarcere Acasă, despre strădaniile neobosite ale autoarei de a sfinÈ›i locurile prin care păÈ™eÈ™te – „să las doar flori în urma mea – aici, afară, chiar că răsar cu atâta greutate din asfalt”. O carte-dorinÈ›ă de a aduna cât mai multe răspunsuri la întrebarea ce ne-ar putea fi pusă cândva de copii: „De ce suntem ortodocÈ™i?”. O carte-luptă, al cărei scop final nu este altul decât cel de „a È›ine aprinsă flacăra lumânării mele, chiar È™i prin furtuni de lacrimi È™i prin pustietăÈ›i de dor, să dau mai departe din comoara ce mi-a fost cu atâtea jertfe lăsată, să mă ghemuiesc cât pot de tare în braÈ›ele părinteÈ™ti cele nepieritoare… Și mai ales, să îmi învăÈ› È™i pruncii să o facă, pentru a le fi cald È™i bine È™i când eu voi fi doar o fotografie”.Și mai presus de toate, Floarea din asfalt, volumul al doilea – Să mă întorc Acasă, este o carte despre o mare dragoste ce se doreÈ™te mărturisită, oricât de riscant este un astfel de demers în aceste zile tulburi pe care le trăim: „Oamenii sunt ca niÈ™te copii. Le dai drumul în viaÈ›ă cum le-ai da drumul într-o încăpere plină de jucării... Și fiecare aleargă în disperare să pună mâna repede, repede, primul, pe ce poate. Unii aleargă după palate, vile, maÈ™ini, alÈ›ii după titluri, funcÈ›ii, putere, după conturi, blănuri, aventuri, pantofi, poÈ™ete, haine, ceasuri, yachturi, restaurante. Și apoi, după ce le-au apucat, trag cu dinÈ›ii de ele. Eu am alergat după dragoste... È™i L-am găsit pe Hristos. Să mă ajute Dumnezeu să nu Îi dau drumul. Și dacă aÈ™ putea să Îl arăt È™i altora, câtor mai mulÈ›i, ce bine ar fi!”.
„Astăzi aÈ™ îmbrăca‑o pe Măriuca în costum popular, i‑aÈ™ pune opincuÈ›e, o broboadă roÈ™ie cu flori, o bundiÈ›ă groasă È™i aÈ™ sui‑o într‑o sanie trasă de doi cai albi. Cu bundiÈ›e È™i ei. I‑aÈ™ mângâia năsucul roÈ™u, m‑aÈ™ bucura să o văd cum râde È™tirbă È™i i‑aÈ™ spune despre neamul meu frumos È™i despre Domnul Iisus. I‑aÈ™ cânta colinde în timp ce sania ne‑ar duce, ne‑ar tot duce... Am lăsa în goana noastră câmpii, dealuri, munÈ›i È™i sate cuminÈ›i, frumos împodobite de sărbătoare, aÈ™teptând cu emoÈ›ie naÈ™terea ce ne‑a dăruit îndumnezeirea. Am ajunge poate acasă chiar în Ajun, să le facem mamei È™i tatei bucurie; parcă îi văd, nu È™i‑ar mai vedea capul de treabă să nu ne lipsească nimic. Ar veni la noi prietenele mele cu copiii, îmbrăcaÈ›i toÈ›i în costumele tradiÈ›ionale, cu pieptarele lor pe care e desenat Raiul, ne‑ar cânta colinde învăÈ›ate din bătrâni È™i am adormi apoi amândouă, învelite în bucuria Crăciunului, acasă.
Sau poate că nu o să ajungem acasă în Ajun. Poate că o să ne cântăm colindele altundeva, în cealaltă Românie risipită prin lume, alături de toÈ›i cei care plâng în pumn pentru că sunt È™i anul acesta departe de casă. Poate că anul acesta vom face Crăciunul în cealaltă Românie, ruptă, tristă, rătăcindă, flămândă, de afară. Afară, românii plâng, râd, cântă colinde, îÈ™i botează copiii, se cunună, mor. Sunt unii, mulÈ›i, care nici măcar morÈ›i nu mai ajung acasă pentru că nu au rudele bani să îi aducă înapoi.
Poate că la ei ne va duce anul acesta sania... Poate că anul acesta trebuie să în­È›e­legem cu adevărat ce înseamnă «dorul» È™i ce înseamnă dragostea de È›ară. Căci parcă niciodată nu mi‑am iubit mai mult È›ara decât atunci când am fost într‑o sanie trasă de doi căluÈ›i albi, care nu mă duce acasă în ajun de Crăciun cu Măriuca.“

Alexandros Papadiamandis, scriitorul din „Umbra Athosului” (insula Skiathos), simbolul constiintei crestine literare neoelene, supranumit si „sfantul literelor”, este unul dintre cei mai studiati si iubiti scriitori din literatura neoelena a ultimelor doua secole.

„Cat despre mine, atat cat voi trai si voi respira si voi avea cugetul nevatamat, nu voi inceta niciodata, mai ales in vremea acestor preastralucite zile (pascale), sa slavesc cu evlavie pe Hristosul meu, sa descriu cu iubire natura si sa zugravesc cu duiosie obiceiurile crestine autentice.” 

Alexandros Papadiamandis („Psalt Pascal”) 

Acest volum cuprinde cuvinte de folos ale nevoitorilor ortodocsi din veacul al XX-lea – incepand cu staretii de la Optina si sfintitii mucenici rusi, pana la staretii trecuti de curand la Domnul, precum arhimandritul Ioan Krestiankin –, tratand aspecte importante ale vietii crestine si mantuirii sufletului: Dumnezeiasca Liturghie, citirea Sfintelor Scripturi, lupta cu patimile, postul, ascultarea, osteneala intru virtute.

Reprezentand, practic, un indrumar de aplicare a invataturilor patristice in viata contemporana, cartea cuprinde in capitole dedicate monahismului, preotiei si vietii de familie esenta vietuirii bisericesti, orice crestin putand afla intre filele sale hrana duhovniceasca, indrumare, mangaiere si sprijin pe calea ingusta si plina de osteneala, care duce la viata vesnica.

Încă din vremea viețuirii sale pământești, puterea rugăciunilor Sfântului Efrem a ajuns până la noi, cei de azi, dar și până la strămoșii Adam și Eva, precum și la cel din urmă om care se va naște pe pământ. Astfel de lucruri sunt proprii rugăciunii adevărate, care se săvârșește în Duh și în Adevăr. Azi, Sfântul Efrem s-a făcut contemporan cu noi prin rugăciune și, nemaifiind mărginit de îngrădirile viețuirii în trup, multora le dăruiește credință, prin lucrările sale minunate, deschizându-le ochii pentru acea lume care nu mai este supusă timpului, Împărăția cea veșnică a Preasfintei Treimi. Acum, sălașul său este în lumina dumnezeiască, iar aceasta nu poate fi mărginită de timp, astfel încât Sfântul Efrem este prezent de îndată oriunde este chemat, pentru că lumea văzută „gravitează” în jurul Veșniciei, aceasta din urmă pătrunzând-o cu totul și susținând-o în ființă. Și iată, chipul și lucrările Sfântului Efrem ne mângâie pe toți cu razele cele veșnice ale bunătății, blândeții, mărinimiei, păcii și frumuseții. Setea sa de a ne milui este izvorâtă din însetarea Mântuitorului Hristos de a mântui neamul omenesc. De aceea, el ajută cu grăbire tuturor, împlinind o mare felurime de cereri și trebuințe, spre a ne sluji tuturor, după cum și Sfântul Apostol Pavel mărturisește: „tuturor toate m-am făcut, ca, în orice chip, să mântuiesc pe unii” (Corinteni 9, 22).