Cine dintre noi nu a ascultat, sau chiar nu a cântat măcar o singură dată în viață un cântec de Stea, sau un colind de Crăciun? Oare cum era când nu apăruseră încă aceste cântece de Stea? Cum au apărut ele? Cine erau păstorii despre care ne povestesc aceste cântece? Cine erau cei trei crai de la Răsărit? Și mai ales: Ce s-a întâmplat în seara primului Ajun de Crăciun? 
 
 Cartea „Nașterea Domnului” ne invită pe toți, copii mici și mari, într-o călătorie peste timp, să descoperim împreună cum a apărut sărbătoarea Nașterii Domnului. Ne vor însoți un băiețel, o fetiță și un ren de pluș. 
 
 Bogat ilustrată și tipărită pe o hârtie specială, care aduce un plus de valoare stării de bine pe care orice cititor o trăiește atunci când răsfoiește o carte, „Nașterea Domnului” poate fi prima literă a alfabetului pentru copilul care abia începe să descopere lectura și totodată un timp de calitate...

Invatatura de credinta ortodoxa pe intelesul copiilor.

Invatatura de credinta ortodoxa pe intelesul copiilor

Ispravile lui Guguta este o carte cu umor subtil, de respiratie universala.

Paisprezece cântări preluate din diverse cărÈ›i ale Vechiului È™i Noului Testament ocupă un loc special în Biblia creÈ™tină: ele apar reunite pentru prima dată în secolul al V-lea, formând o colecÈ›ie poetică aşezată după Psaltirea din codexul Septuagintei, Alexandrinus. Aceste cântări sau ode scripturistice dau mărturie despre o perioadă în care se organiza în catedrale şi mănăstiri rugăciunea solemnă bazată pe citirea Psaltirii, însoţită de cântece È™i muzică. Aceste ode È™i rugăciuni au fost intonate în Biblie de câteva personaje celebre din istoria poporului Israel, precum Moise, care iese biruitor din lupta împotriva lui Faraon la Marea RoÈ™ie şi cântă Dumnezeului Atotputernic încrederea şi recunoÈ™tinÈ›a poporului. La vocile lor de laudă, răspund trei imnuri luate din Evanghelia după Luca ce sărbătoresc NaÈ™terea lui Iisus, Mesia cel vestit.

După prezentarea celor paisprezece cântări în textul lor grec È™i în traducere, Marguerite Harl face cercetări în Biblie, în iudaismul elenistic È™i la PărinÈ›ii greci pentru a reconstitui etapele formării colecţiei. MoÈ™tenitoare a unei lungi tradiÈ›ii, bucurându-se de prestigiu È™i autoritate, aceste cântări transmit în rugăciunea liturgică a Bisericii bogăÈ›iile teologice È™i spirituale ale Bibliei într-o formă prescurtată. Nouă dintre aceste cântări au constituit apoi „canonul odelor” cântat până astăzi în Biserica Ortodoxă. Este vorba de o îmbinare între imnografia bisericească (irmosul şi troparele canoanelor) şi textul scripturistic, „Cântările lui Moise” sau „Cântările biblice” cântate la slujba Utreniei.

Mămicile sunt daruri de la Dumnezeu pentru copiii lor!

Micuțul panda observă că nu ar putea găsi nicăieri în lume o mamă mai bună pentru el. De la sărutări și îmbrățișări, povești de noapte bună, zâmbete și chicoteli, toate acestea îi arată cât de multă dragoste are mama lui pentru el.

Cei mici vor învăța din această carte să-I muțumească lui Dumenzeu pentru atât de multe lucruri frumoase pe care mama le aduce în viața lor.

Scopul Povestirilor este îndoit: pe de-o parte întărirea duhovnicească a monahilor din pustia Sinaiului, pe de cealaltă parte, combaterea Islamului, adus în regiune de invaziile sângeroase ale triburilor arabe convertite la mohamedanism. Anastasie scrie pentru a-i susține pe creștinii prizonieri, evidențiază puterea minunilor (ale sfinților, Sfintei Cruci, Sfintei Euharistii, icoanelor, sfintelor moaște) ca argument al adevărului credinței creștine, căci „nu este altă credință decât numai a creștinilor” (Povestirea II, 10). Credința islamică este în general văzută de Sfântul Anastasie ca fiind inspirată de demoni, o falsă credință/necredință.

„Autorul este interesat de întărirea credinței, pe de o parte a monahilor, motivându-i în susținerea vieții ascetice, aducând înaintea acestora pilda exemplară a contemporanilor care s-au ridicat la măsura Părinților din vechime și pe de altă parte urmărește întărirea credinței mirenilor în vremuri de nesiguranță extremă, persecuții, invazii ale barbarilor și ale musulmanilor. În același timp, scrierea acestor povestiri era o formă de cinstire a memoriei sfinților. Dimensiunea apologetică a acestor povestiri a fost accentuată de autor și datorită faptului că mulți dintre creștinii luați prizonieri erau forțați să treacă la islamism, iar alții o făceau de bună voie de frica torturilor sau pentru a nu mai avea încercări și suferințe din partea demonilor sau ale partenerilor lor umani, ceea ce s-ar fi întâmplat cu siguranță câtă vreme rămâneau creștini. Lor autorul le aduce înainte aceste istorioare pline de credință, mărturii ale singurei credințe revelate și mântuitoare, cea creștină, în varianta sa ortodoxă. Ereziile sunt permanent înfierate, iar islamismul este în mod repetat asociat cu o credință de origine demonică și de aceea orice adeziune a creștinilor la acesta este o apostazie” (Pr. Dragoş Bahrim, Fragment din studiul introductiv).

Parintelui Isaachie nu i-a fost deloc usoara lupta monahala nevazuta si neintrerupta, ca om matur si deja format, venit la manastire.  Fiind din nastere linistit si plin de duh, smerindu-se pe sine intru toate, facea impresia unui om aspru si tacut.  S-a observat ca, pe masura primirii rangurilor monahale, se afunda tot mai mult in liniste, intr-o viata launtrica si tainica.  Parintele Isaachie a petrcut aproape douazeci de ani al schitul Sfantul Ioan Botezatorul, in rugaciune si osteneli neintrerupte.  Dar a venit timpul cand Domnul l-a chemat la o noua nevointa: ieromonahul din schit a fost numit succesorul adormitului intaistatator, al parintelui Moise, iar cuviosul parinte Isaachie a fost chemat sa-i ia locul la conducerea obstii.  Recunoscandu-si neputinta si smerindu-se in fata fratilor, din ascultare pentru parintele sau duhovnicesc, parintele Isaachie a primit crucea grea a raspunderii si a grijii neincetate pentru sufletele incredintate lui.

Vezi cum Dumnezeu pretutindeni poartă de grijă oamenilor? Când iudeii erau în Egipt şi ţara era lipsită de călăuze, aveau exemplul lui Iov. Vezi-l pe el în bogăţie şi în sărăcie, în amândouă fiind pildă, nu plin de mândrie în prima, nici umilit în a doua, şi mai înainte de Lege respectând Legea, ca şi când ar fi fost sub Lege. „Căci, zice, legea nu este pusă pentru cel drept” . Vezi strălucind aici cugetele firii. De unde L-a cunoscut acesta pe Dumnezeu? De unde L-a slujit astfel? Cum de a fugit de înşelare? Cum de a arătat o petrecere potrivită Evangheliilor? De unde atâta răbdare? Nimic nu a învăţat de la nimeni. Atunci de unde era astfel? Cine l-a învăţat? Cine l-a educat? Vezi că Hristos nu a venit învăţător a nimic nou şi străin?