Îngerul din mahala. Minunea săvârșirii binelui

Format: 13x20 cm
ISBN: 978-606-95435-1-1
Status: in stoc

Îngerul din mahala. Minunea săvârșirii binelui

Colectia: Alte carti
Autor:
Editura: Predania
Numar de pagini: 368

Grace Livingston Hill a scris peste o sută de romane și numeroase povestiri scurte. Scrierile ei, de o profundă inspirație creștină, s-au bucurat de mare succes în epocă.
În romanul Îngerul din mahala, iubirea de oameni a autoarei se vădește în parcursul vieții personajului central, aducându-ne suflul unei epoci în care se trăia mult mai firesc, cu toate că nu era nici ea ferită de ispitele marilor orașe, în care săracii ajung delicvenți din pricina lipsurilor, iar bogații nu se gândesc decât cum să-și sporească averile.
Micuțul Mikky este un copil al nimănui, de când se știe trăiește într-un cartier al săracilor din New York. Singura sa familie sunt ceilalți copii ai străzii, alături de care cu greu își agonisește traiul de pe o zi pe alta. Într-o bună zi însă Mikky își riscă viața pentru a o salva pe cea a unei fetițe din lumea bună. Tatăl micuței, un bancher foarte cunoscut, fără nicio urmă de considerație pentru „gloata nespălată și needucată,” dar cuprins de un sincer sentiment de recunoștință, îi răsplătește gestul trimițându-l la studii. Evadând astfel din șablonul propriului său destin, Mikky va învăța cu sete și râvnă, transformându-se treptat în fermecătorul Michael, în al cărui suflet vor rămâne mereu vii iubirea pentru micuța Starr și pentru cei din rândul cărora plecase.
Ajuns acum, prin muncă și dăruire, pe tărâmul celor acceptați și respectați, singură sa preocupare va rămâne cum să-i ajute pe necăjiții săi. Remarcabil este faptul că va reuși cu adevărat să mângâie rănile apropiaților săi, să aducă bucurie și să schimbe în bine vieți ce păreau țintuite în mocirlă.
Citind pe nerăsuflate povestea vieții sale, nu poți să nu te gândești la ecoul de final din pilda samarineanului milostiv: „Du-te și fă și tu asemenea!” sau, la vorbele pline de miez ale Părintelui Cleopa: „Fă rai cu ce ai!”

Pret: 30.00 LEI   
  Cumpara


Scrieti o recenzie

Nume:
Email:
Mesajul:
Apreciere:



  Trimite comentariul


(Nu exista recenzii la aceasta carte. Fiti primul care scrie o recenzie!)


Carti similare

    • Cartea de faţă, intitulată modest „Cuvinte puţine oarecare din ceale multe, ale celor întru sfinţi părinţilor noştri Vasilie celui Mare şi Grigorie Cuvântătoriului de Dumnezeu,” a fost alcătuită de Grigorie Dascălul, Mitropolitul Ungrovlahiei (1765–1834), ca o anthologie a prieteniei celor doi mari Sfinţi Părinţi ai veacului al patrulea, precum mărturiseşte tipograful Pafnutie în prefaţa intitulată „Cătră cititoriul”: „Mitropolitul Grigorie, fiindcă marele Vasilie au fost ca un suflet în dooă trupuri cu Bogoslovul Grigorie, tălmăcind câteva Cuvinte, Epistolii, Stihuri de ale Bo¬goslovului Grigorie, le-au unit cu ale marelui Vasilie, ca să se cunoască că precum în viiaţă au fost iubiţi şi uniţi, aşa şi în Cartea aceasta să fie uniţi”. Grigorie Dascălul (proslăvit între sfinţi în anul 2006), este unul dintre vestiţii traducători ai scrierilor patristice din obştea Stareţului Paisie de la Neamţ. Numele lui Grigorie este legat de un alt mare traducător nemţean, Gherontie, care i-a fost şi duhovnic, şi cu care a tradus mai multe scrieri patristice. După moartea duhovnicului şi împreună-truditorului său, Grigorie, ajuns Mitropolit al Ungrovlahiei (1823-1834), va continua nevoinţa tălmăcirii şi tipăririi scrierilor patristice, reuşind să tipărească şi câteva manuscrise ale altor traducători nemţeni.

      Anthologia Mitropolitului Grigorie, publicată în 1826 la Bucureşti, la trei ani după urcarea sa în scaunul Ungrovlahiei, nu este însă nici mică, şi nici neînsemnată în ce priveşte conţinutul. În cele 379 de pagini format mare (21x30,5 cm) ea adună câteva dintre cele mai reprezentative scrieri ale Sfântului Vasilie (cele nouă „Omilii la Exaimeron”, împreună cu cele două omilii „Despre Facerea Omului” şi cea „Despre Rai”; două lucrări ascetice, „Aşăzământuri călugăreşti” şi „Epistola către Hilon”; apoi încă optsprezece Omilii dintre cele mai cunoscute; la care se adaugă şase Omilii, optsprezece Epistole şi opt Poeme ale Sfântului Grigorie al Nazianzului. Cu excepţia „Omiliilor la Exaimeron”, a celor două omilii „Despre Facerea Omului” şi a celei „Despre Rai” (pe care doar le-a diorthosit), toate scrierile sânt traduse de Mitropolitul Grigorie Dascălul.

       

Volume apartinand de la aceeasi editura

    • Mary Lennox este o copilă născută într-o bogată familie britanică ce trăia în India. AcaparaÈ›i de iureÈ™ul petrecerilor luxoase È™i al multelor îndatoriri sociale, părinÈ›ii o ignoră lăsând pe mâna servitorilor bine plătiÈ›i toate neplacerile legate de creÈ™terea şi educaţia micuÈ›ei nedorite. Fără iubirea È™i căldura familiei, Mary ajunge un copil bolnăvicios, arogant È™i răutăcios.

      Rămasă singura supravieÈ›uitoare a familiei ei, după o epidemie de holeră, fetiÈ›a este trimisă în Anglia, la reÈ™edinÈ›a izolată a unui bogat unchi. Copleşită mai întâi de sentimentul de respingere totală faÈ›ă de toÈ›i È™i toate, Mary ajunge să aprecieze mai întâi compania Marthei, tânăra È™i inimoasa servitoare, apoi pe cea a lui Dickon, fratele mai mic al Marthei. Provenind, la rândul lor, dintr-o familie pe cât de numeroasă, pe atât de strâmtorată material, Martha È™i Dickon s-au bucurat de iubirea unei mame ce a È™tiut cu înÈ›elepciune să răsădească în fiecare dintre copiii ei seminÈ›ele virtuÈ›ii. Aceasta o va ocroti într-un chip minunat È™i pe Mary, a cărei viaÈ›ă la conacul misterios se schimbă încetul cu încetul.

      DorinÈ›a de a reînvia grădina, strălucitoare odinioară, dar care zăcea acum într-o amorÈ›ită părăginire, îi dă aripi lui Mary, dar È™i puterea de a-È™i smulge veriÈ™orul din temniÈ›a unei boli închipuite È™i de a-l face È™i pe el să-È™i dorească să se bucure de viaţă. Mary È™i Colin învaÈ›ă să lucreze pământul È™i să ajute florile să iasă la lumină, încântându-le ochii È™i bucurându-le sufletele. Amândoi se simt inundaÈ›i de o putere nebănuită È™i necunoscută lor până atunci, Puterea cea mai presus de fire, Puterea Celui Preaînalt care transformă uscăciunea È™i pustiul lăuntric în bogată È™i rodnică grădină.

      Grădina secretă a fost citită pe nerăsuflate, trăită cu intensitate È™i iubită din adâncul inimii de generaÈ›ii întregi de cititori, care È™i-au regăsit în paginile ei lujerii firavi ai propriilor aspiraÈ›ii către lumină. CitiÈ›i-o împreună cu copiii È™i veÈ›i dori cu siguranÈ›ă voi înÈ™ivă să lucraÈ›i în grădina secretă a inimilor voastre!

watch series