Gândurile, starea lăuntrică, dorinÈ›ele ne ocârmuiesc viaÈ›a. AÈ™a cum ne sunt gândurile cu care ne îndeletnicim, aÈ™a ne este È™i viaÈ›a. Dacă avem gânduri de pace, liniÈ™te, dragoste deplină, bunătate, virtute, curăÈ›ie, atunci È™i întru noi va fi pace, căci toate gândurile de pace aduc pace lăuntrică, care răzbate din noi – căci gândurile ne sunt pline de pace, liniÈ™te, dragoste È™i bunătate. Dacă purtăm întru noi gânduri rele, diavoleÈ™ti, atunci È™i pacea noastră lăuntrică se nimiceÈ™te.

SfinÈ›ii PărinÈ›i spun despre gânduri: „Orice gând care năruieÈ™te pacea È™i gândurile ce nu ne dau pace, acestea toate de la diavol sunt, È™i trebuie să le îndepărtăm È™i să nu le primim.” Trebuie să ne ostenim pentru binele nostru, ca să se întărească în noi pacea, bucuria, dragostea cea Dumnezeiască. Părintele nostru cel Ceresc voieÈ™te ca fiii Săi să aibă trăsăturile Lui DumnezeieÈ™ti: vrea să fim cu toÈ›ii plini de dragoste, pace, mângâiere, bucurie, adevăr, virtute.

StareÈ›ul Tadei de la Mănăstirea VitovniÈ›a

Cartea de faţă, intitulată modest „Cuvinte puţine oarecare din ceale multe, ale celor întru sfinţi părinţilor noştri Vasilie celui Mare şi Grigorie Cuvântătoriului de Dumnezeu,” a fost alcătuită de Grigorie Dascălul, Mitropolitul Ungrovlahiei (1765–1834), ca o anthologie a prieteniei celor doi mari Sfinţi Părinţi ai veacului al patrulea, precum mărturiseşte tipograful Pafnutie în prefaţa intitulată „Cătră cititoriul”: „Mitropolitul Grigorie, fiindcă marele Vasilie au fost ca un suflet în dooă trupuri cu Bogoslovul Grigorie, tălmăcind câteva Cuvinte, Epistolii, Stihuri de ale Bo¬goslovului Grigorie, le-au unit cu ale marelui Vasilie, ca să se cunoască că precum în viiaţă au fost iubiţi şi uniţi, aşa şi în Cartea aceasta să fie uniţi”. Grigorie Dascălul (proslăvit între sfinţi în anul 2006), este unul dintre vestiţii traducători ai scrierilor patristice din obştea Stareţului Paisie de la Neamţ. Numele lui Grigorie este legat de un alt mare traducător nemţean, Gherontie, care i-a fost şi duhovnic, şi cu care a tradus mai multe scrieri patristice. După moartea duhovnicului şi împreună-truditorului său, Grigorie, ajuns Mitropolit al Ungrovlahiei (1823-1834), va continua nevoinţa tălmăcirii şi tipăririi scrierilor patristice, reuşind să tipărească şi câteva manuscrise ale altor traducători nemţeni.

Anthologia Mitropolitului Grigorie, publicată în 1826 la Bucureşti, la trei ani după urcarea sa în scaunul Ungrovlahiei, nu este însă nici mică, şi nici neînsemnată în ce priveşte conţinutul. În cele 379 de pagini format mare (21x30,5 cm) ea adună câteva dintre cele mai reprezentative scrieri ale Sfântului Vasilie (cele nouă „Omilii la Exaimeron”, împreună cu cele două omilii „Despre Facerea Omului” şi cea „Despre Rai”; două lucrări ascetice, „Aşăzământuri călugăreşti” şi „Epistola către Hilon”; apoi încă optsprezece Omilii dintre cele mai cunoscute; la care se adaugă şase Omilii, optsprezece Epistole şi opt Poeme ale Sfântului Grigorie al Nazianzului. Cu excepţia „Omiliilor la Exaimeron”, a celor două omilii „Despre Facerea Omului” şi a celei „Despre Rai” (pe care doar le-a diorthosit), toate scrierile sânt traduse de Mitropolitul Grigorie Dascălul.

(lipsa text)

Ce este credinta Crestina?

Credinta Crestina este invatatura lui Hristos despre cele mai insemnate taine ale fiintei si ale vietii, invatatura pe care oamenii o pot primi numai prin credinta in El, si nu prin propriile stradanii.

Cuprins: 

TÂLCUIRE LA FACERE 
TÂLCUIRE LA CELE ZECE PORUNCI 
TÂLCUIRE LA TATĂL NOSTRU 
TÂLCUIRE LA FERICIRI 
TÂLCUIRE LA ZILELE SĂPTĂMÂNII 
TÂLCUIRE LA LUNILE ANULUI 
INIMA ÎN MARELE POST 
TÂLCUIRE LA SIMBOLUL CREDINÈšEI

Sfântul Nicolae Velimirovici este, fără putinÈ›ă de tăgadă, unul din marii scriitori bisericeÈ™ti ortodocÈ™i din veacul al XX-lea, de o mare prolificitate, lucru ce a făcut să fie socotit, pe bună dreptate, „Noul Gură-de-Aur al zilelor noastre... È™i dascăl sobornicesc al Bisericii.”1 Potrivit cuvintelor unui alt mare teolog È™i părinte duhovnicesc sârb, Arhimandritul Iustin Popovici, „el cugetă întru rugăciune, el filosofează întru rugăciune. PoÈ›i simÈ›i că, printr-însul, grăiesc sufletele purtătoare de lumină ale marilor nevoitori ortodocÈ™i, È™i mai ales minunatul suflet al Sfântului Simeon Noul Cuvântător-de-Dumnezeu. El îl află pe Dumnezeu întru rugăciune, È™i simte întreaga zidire. În rugăciunea sa, tuturor se face părtaÈ™.” În chip paradoxal, însă, abia în ultimele decenii publicul român a început să cunoască marea parte a scrierilor sale (chiar dacă, cu niÈ™te excepÈ›ii notabile, adesea prin intermediul unor traduceri la mâna a doua, din engleză sau franceză, È™i de o calitate mai îndoielnică).

Cartea de faÈ›ă ne revelează adevărul esenÈ›ial È™i calea de urmat în câteva pagini. Succint, Vlădica ne spune de la ce pornim (Prima Lege a lui Dumnezeu sau cele zece porunci ale Vechiului Legământ), unde trebuie să ajungem (piramida cu zece caturi a fericirilor din „Legea lui Dumnezeu cea nouă, cea din urmă sau cea lăuntrică, adică desăvârÈ™ita È™i singura lege dumnezeiască mântuitoare”).
Și pentru ca instrucÈ›iunile de utilizare ale drumului creÈ™tinului spre mântuire să fie desăvârÈ™ite, pe lângă punctul de pornire È™i cel în care trebuie să ajungem, episcopul Nicolae Velimirovici ne arată È™i cum să facem să parcurgem acest drum pas cu pas.
Astfel, el ne dezvăluie un capitol special cu rânduieli È™i sfaturi pentru o viaÈ›ă creÈ™tinească È™i un set de reguli de purtare sau etica creÈ™tină după Sfântul Vasile cel Mare.
Citind aceste rânduri, vom înÈ›elege de ce toÈ›i cei care l-au cunoscut îndeaproape îl numeau Bunicul (Deda). Adesea veÈ›i găsi aici vorbele aproapelui, care ne numeÈ™te atât de frumos, fraÈ›i sau fii: „Să nu crezi, frate, că Dumnezeu i-a dat înÈ›elepciune doar omului, căci vei greÈ™i. ÎnÈ›elepciune are È™i boul, are È™i calul, È™i albina, È™i musca, È™i rândunica, È™i barza, È™i lemnul, È™i piatra, È™i apa, È™i văzduhul, È™i focul È™i vântul...” Sau È™i mai frumos: „Și să È™tiÈ›i, fiii mei...” Pentru că atunci când vom întoarce È™i ultima filă a acestei cărÈ›i chiar asta va trebui să facem. Să È™tim. AÈ™a cum piatra È™tie să tacă.

Pentru a înțelege pe deplin viața și toate încercările marelui Apostol, trebuie să cercetăm, măcar în parte, desfrâul fără de leac al celor sus-puși și să privim pentru o clipă la hăul groaznic în care voiau, la acea vreme, religiile decadente să azvârle omenirea. De aceea, am căutat să descriu cât mai bine lumea aceasta fără de Hristos, pentru a vedea cu toții cum arăta lumea „la plinirea vremii,” dar și cum a primit tămăduirea prin leacul cel dumnezeiesc. (...)
Privind omul lui Dumnezeu în toată complexitatea personalității sale, vom citi fără îndoială Epistolele cu alți ochi, văzând cum din acestea se scurge îmbelșugat șuvoiul de dragoste al unei inimi nespus de iubitoare ce bate deopotrivă dumnezeiește pentru toată omenirea, și citindu-le astfel, se va trezi în noi dorul de a ne putea număra printre toți sfinții și frații credincioși cărora le scrie el.
Florence Morse Kingsley

Avem în față un volum încântător și ne așteaptă nu mai puțin de douăsprezece povestiri de citit cu sufletul la gură. Pentru că, deși Avonlea și Anne sunt elementele de legătură, ceea ce ne atrage la aceste povești este relația dintre oameni, iar oamenii nu sunt deloc o ficțiune, chiar dacă numele lor sunt aici doar luate cu împrumut. Suntem puși în fața unei dileme: abia așteptăm să ajungem la finalul povestirii pentru a vedea ce se întâmplă, pentru că intrigile sunt de minune țesute, dar în același timp parcă am vrea să zăbovim cât mai mult alături de personaje, pentru că autoarea are darul de a le face nemaipomenit de dragi cititorilor. În afară de calitățile și virtuțile care fac oamenii plăcuți și apreciați, Montgomery reușește să ne facă să îndrăgim personajele, de fapt oameni în carne și oase, și prin defectele lor, care sunt de fapt ale fiecăruia dintre noi.

Când vorbesc despre Dumnezeu, părinții au impresia că știu ce trebuie să le spună copiilor. Dar, adeseori, copiii vor altceva. Ei caută înțelesul lăuntric, viu și dătător de bucurie al unei legături pe care o presimt în rugăciunea celor mari. Ei vor să se întâlnească cu Dumnezeu „față către față” și să-I mulțumească pentru cele primite de la început și pentru totdeauna.

„Vreau să știu ce înseamnă rugăciunea,” „cine este Dumnezeu” și „dacă Dumnezeu are zile de plată,” se întreabă cu o gingașă seriozitate Jessica, fetița care a făcut celebră această carte scrisă de Hesba Stratton. Receptarea cărții Jessica’s First Prayer a întrecut toate așteptările. A ajuns rapid în câteva milioane de case.

Cartea aceasta candidă și plină de înțelepciune,adresată tuturor părinților și copiilor din România, ne învață un lucru de căpătâi: că delicatețea cunoașterii lui Dumnezeu și bucuria facerii de fapte bune ne definesc în mod esențial.

Vom pă?i din nou, alături de Anne, pe un nou tărâm al bucuriei ?i al imagina?iei, un tărâm plin de peripe?ii ?i de întâmplări nea?teptate. Cu toate că are acum ?aisprezece ani ?i este învă?ătoare în Avonlea, tânăra Anne nu ?i-a pierdut nimic din firea ei visătoare ?i copilăroasă. Fără a-?i nesocoti îndatoririle pe care ?i le împline?te cu multă dăruire, ?inând seamă de idealuri de neclintit, Anne rămâne aceea?i copilă sensibilă, cu suflet curat ?i ginga?, fascinată de cutreierarea potecilor nebătătorite ale tărâmului închipuirilor.

Citesc și răscitesc Rugăciuni pe malul lacului, însă toată dulcea lor desfătare se revarsă în sufletul meu când le citesc și le răscitesc în rugăciune. El, făcătorul de minuni al ritmurilor rugăciunii, are putere asupra sufletului meu. Îmi spun: eu sunt întemnițat de propriile mele simțuri, eu cuget prin simțuri, însă atunci când rugăciunea lui cea făcătoare de minuni străfulgeră sufletul meu cel deznădăjduit, de îndată simțurile – acele șuruburi ale sufletului – se deșurubează, și sufletul meu, pasărea mea cea rănită, se întraripează și zboară, cufundându-se în adâncurile cele dulci ale Veșniciei.
Cu adevărat, el este făgașul prin care Veșnicia se revarsă în sufletul meu și prin care sufletul meu se revarsă în Veșnicie. El întărește simțământul propriei mele nemuriri până la înveșnicirea mea, și eu mă simt străin în lume, dar acasă în Veșnicie.
El cugetă întru rugăciune, filosofează întru rugăciune. Se simte că printr-însul glăsuiesc sufletele cele luminate ale marilor nevoitori ortodocși – mai cu seamă minunatul suflet al Sfântului Simeon Noul Teolog. Întru rugăciune Îl simte pe Dumnezeu și întru rugăciune simte și este în legătură cu întreaga zidire. La aceasta duce Ortodoxia, și doar Ortodoxia! Întreg sufletul se adună în rugăciune și, străbătând întortocheata minune cea fără de margini ce poartă numele de lume, este călăuzit de rugăciune, căci rugăciunea este singura călăuză văzătoare a minții, a inimii și a voinței.