De ce, oare, această iniÈ›iativă care comportă multă muncă, dificultăÈ›i, timp È™i investiÈ›ie materială? Răspunsul este simplu. Poporul cel dreptcredincios are nevoie de „chipuri de pocăinÈ›ă” cum rosteÈ™te o rugăciune din canonul de pregătire pentru primirea Sfintei ÎmpărtăÈ™anii. Poporul lui Hristos din România este însetat de „apa cea vie”, este înfometat după „pâinea cea spre fiinÈ›ă”.
„Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim în viaÈ›a sfinÈ›ilor din primele veacuri creÈ™tine, în viaÈ›a sfinÈ›ilor cu care Dumnezeu a binecuvântat neamul românesc.
„Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim, de asemenea, în viaÈ›a bineplăcuÈ›ilor lui Dumnezeu care au odrăslit în sânul altor popoare. CuvioÈ™ii StareÈ›i de la Optina se numără printre aceste „chipuri de pocăinÈ›ă”, printre „geniile sfinÈ›eniei” spre care se îndreaptă omul contemporan în căutare de odihnă sufletească.
IntenÈ›ia publicării unei colecÈ›ii dedicate vieÈ›ii mănăstireÈ™ti de la Optina are È™i un alt scop È™i anume: tot ceea ce s-a petrecut ca viaÈ›ă monahală autentică timp de peste 100 de ani la Optina se datorează influenÈ›ei exercitate asupra Lavrei de Sfântul Paisie Velicicovski de la Mănăstirea NeamÈ›. În viaÈ›a celor 14 stareÈ›i ai Optinei, canonizaÈ›i de Biserica Ortodoxă Rusă în 1996, se descoperă amprenta geniului paisian.
După moartea Sf. Paisie, ucenicii săi au mers în Rusia È™i prin intermediul lor s-a născut fenomenul numit „Optina”. Timp de peste 100 de ani după moartea Sfântului Paisie Velicicovski, monahismul din Èšările Române, din Rusia È™i din alte părÈ›i ale Bisericii Ortodoxe a fost influenÈ›at de lucrarea duhovnicească a Mănăstirii NeamÈ› de la sfârÈ™itul secolului al XVIII-lea.
Vremurile au fost grele pentru Rusia în tot veacul XX, iar pentru România nu tocmai uÈ™oare. InfluenÈ›a vieÈ›ii duhovniceÈ™ti rezultată din lucrarea Sfântului Paisie s-a diminuat considerabil.
Redescoperirea Filocaliei prin traducerile Părintelui Dumitru Stăniloae, revigorarea monahismului atonit, traducerile din SfinÈ›ii PărinÈ›i, redobândirea libertăÈ›ii în spaÈ›iul Europei răsăritene după 1990 au oferit cadrul necesar redescoperirii cu mai multă vigoare a influenÈ›ei Sfântului Paisie asupra vieÈ›ii creÈ™tine ortodoxe.
Publicarea colecÈ›iilor dedicate stareÈ›ilor mănăstirii Optina se doreÈ™te a fi, aÈ™adar, È™i un omagiu adus Sfântului Paisie de la NeamÈ›.
Prin intermediul acestei colecÈ›ii creÈ™tinul de azi intră în legătură cu un izvor de viaÈ›ă care-l adapă autentic în setea lui după sens, lumină, în setea lui după Dumnezeu. ViaÈ›a È™i învăÈ›ăturile stareÈ›ilor de la Optina arată, dincolo de locul È™i timpul în care ei au trăit, că existenÈ›a omului fără Hristos È™i fără Evanghelie, fără Biserică, este un non-sens, o confuzie, o disperare fără leac. Spre stareÈ›ii de la Optina, în veacul al XIX-lea È™i începutul veacului XX, se îndreptau pentru cuvânt duhovnicesc mulÈ›imi de călugări, È›ărani È™i moÈ™ieri, prinÈ›i È™i intelectuali. De ce? Pentru că trăiau dramatic golul din ei È™i simÈ›eau că la umbra sfinÈ›ilor de la Optina găseau izvorul umplerii vieÈ›ii lor cu duh È™i adevăr.
Astăzi, omenirea trăieÈ™te È™i mai dramatic decât în veacurile XIX È™i XX, tragedia singurătăÈ›i, a disperării, a lipsei de libertate lăuntrică. Unde să alerge omul de azi pentru a-È™i regăsi echilibru vieÈ›ii interioare È™i, prin aceasta, să redescopere sensul existenÈ›ei sale?
Răspunsul nu este È™i nu poate fi altul decât: HRISTOS. „VeniÈ›i la mine toÈ›i cei osteniÈ›i È™i împovăraÈ›i È™i Eu vă voi odihni pe voi.” (Matei 11, 28) Numai trăirea întru Hristos umple existenÈ›a omului.
Spre Hristos ne conduce Liturghia, ne conduce Filocalia, ne conduce bucuria lăuntrică a rugăciunii minÈ›ii È™i a inimii, ne conduce lupta cu mândria, ne conduce iubirea de vrăjmaÈ™i. Toate aceste căi ne conduc spre Hristos È™i călăuză avem pe cei ce au parcurs acelaÈ™i drum: pustnicii din Egipt sau cei din CarpaÈ›i, cuvioÈ™ii din Athos sau cei de la Optina.
Rog pe Dumnezeu să binecuvinteze strădania traducătorului, Părintele Profesor Teoctist Caia È™i a ostenitorilor din cadrul Editurii È™i Tipografiei Mitropoliei Moldovei È™i Bucovinei care fac posibilă publicarea colecÈ›iei „CuvioÈ™i stareÈ›i de la Optina”.
Dumnezeu să te binecuvinteze È™i pe tine, cititorule al acestei cărÈ›i, conducându-te prin pocăinÈ›ă, rugăciune È™i iubire, la viaÈ›a în Hristos, singura care-È›i va oferi bucurii adevărate, libertate reală È™i lumină în viaÈ›ă. († TEOFAN, Mitropolitul Moldovei È™i Bucovinei)

Volumul cuprinde marturiile pelerinilor credinciosi care au primit ajutor si folos din partea Cuvioasei Parascheva.

Adunandu-si toate simturile inauntru, silindu-si mintea impreuna cu duhul, atintind-o si legand-o strans si, intr-un cuvant, tintuind-o de Crucea lui Hristos, Sfantul Grigorie repeta adeseori in rugaciune: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul, cu sufletul plin de tremur, cu gemete si cu inima franta; si uda pamantul cu lacrimi calde ce izvorau abundent din ochii sai.

Cei care spun că nu le pasă de cealaltă viaţă şi că nu vor să vieţuiască dincolo de aceasta se înşală pe ei înşişi, chiar dacă nu sunt conştienţi de aceasta. Căci cum e cu putinţă ca oamenii să nu dorească cealaltă viaţă, când ei nu se mai satură de viaţă, aici, pe pământ, fiind ataşaţi de ea ca stridiile de o stâncă… Toţi oamenii iubesc viaţa, dar unii o iubesc pe cea trupească, trecătoare, în vreme ce alţii o iubesc pe cea duhovnicească, veşnică.

În orice caz, chiar dacă cineva nu ar dori să vieţuiască dincolo de viaţa actuală, ar trebui să ştie că aceasta nu depinde de el, ci depinde de Cel ce ne-a creat...

Dumnezeu este Creatorul şi sprijinitorul universului. Chiar dacă El este înfricoşător şi atotputernic, El te iubeşte mai mult decât te pot iubi mama şi tatăl tău, şi El te va îmbrăţişa dacă tu voieşti să experiezi dragostea pe care El o are faţă de tine.

Avem in fata un volum de poezie categoric crestina, o poezie extraordinara, cum n-am mai avut in literatura noastra si cum nu este in lumea intreaga. O poezie de mare adancime si caldura despre ortodoxie. O poezie care se va impune in lumea intreaga.

Pr. D. Staniloae

Spiridon este un băiat sărac din Corfu, care îÈ™i doreÈ™te mult să meargă la È™coală. El prinde caracatiÈ›e, pe care le vinde în piaÈ›ă, în încercarea sa de a strânge bani pentru a plăti educaÈ›ia. Dar viaÈ›a lui se schimbă într-o zi, când, lovindu-se grav la picior pe plajă, se întâlneÈ™te cu un bătrân care îi îngrijeÈ™te rana. Dar acest bătrân, pe care îl cheamă tot Spiridon, ca pe Sfântul ocrotitor al insulei Corfu, este cumva neobiÈ™nuit: poartă o robă, se încalÈ›ă cu papuci din pâslă, se roagă mult timp È™i apare exact atunci când băiatul are nevoie. După o serie întreagă de întâmplări minunate, copilul Spiridon află cu uimire că acel bătrân nu era chiar un om obiÈ™nuit…

Lucrarea de faÈ›ă este, în primul rând, rodul împărtăÈ™irii unei experienÈ›e personale în ceea ce priveÈ™te viaÈ›a creÈ™tină în ansamblul ei, dar È™i în punctele ei specifice, fundamentale: rugăciunea, pocăinÈ›a, ascultarea, nevoinÈ›a È™i tot ceea ce È›ine de sfinÈ›enia vieÈ›ii. StareÈ›ul Iosif Vatopedinul, ucenic al Sfântului Iosif Isihastul, marele Părinte contemporan cu vieÈ›uire neptic-filocalică, ne face părtaÈ™i la o cultură duhovnicească specific athonită, o cultură isihastă actuală ce oferă răspunsuri pentru omul contemporan.Modul prezenÈ›ei harului la începători este bucuria duhovnicească sau lacrimile liniÈ™tite È™i aducătoare de bucurie, sau o frică liniÈ™tită care izvorăÈ™te din amintirea păcatelor pentru sporirea plânsului È™i tânguirii. Progresiv, harul devine simÈ›irea iubirii lui Hristos, încât dispare cu desăvârÈ™ire înălÈ›area minÈ›ii È™i se înfierbântă inima în dragostea lui Dumnezeu într-atât, încât socoteÈ™te că nu va putea suporta mai mult. Alteori, iarăÈ™i, se gândeÈ™te È™i vrea să rămână pentru totdeauna în starea în care se găseÈ™te È™i să nu caute să vadă sau să audă nimic altceva. Toate acestea È™i multe alte felurite chipuri ale percepÈ›iei È™i mângâierii harului sunt introductive pentru cei care se străduiesc să spună È™i să È›ină rugăciunea minÈ›ii, atât cât depinde de ei È™i cât le stă în putere. Până în acest punct, care este atât de simplu, socotesc că fiecare suflet care a fost botezat È™i petrece în mod ortodox poate să pună în aplicare È™i se află în această bucurie duhovnicească, având, în acelaÈ™i timp, È™i dumnezeiescul acoperământ, È™i ajutor în toate faptele È™i lucrările lui.Gheronda Iosif Vatopedinul

Acest volum cuprinde cele mai vechi texte hagiografice referitoare la Sfântul Spiridon, episcopul Trimitundei, taumaturg şi făcător de minuni din secolul al IV-lea, traduse pentru prima dată în limba română.

Uimit de Hristos este o autobiografie, o istorie intelectuală şi povestea unei convertiri. Dorinţa şi nevoinţa părintelui James de a-L cunoaşte pe Dumnezeu l-au dus de la iudaism la creştinism. Această carte este de o importanţă deosebită pentru majoritatea protestanţilor contemporani care au o puternică orientare fie spre iudaism, fie spre sionism. Autorul oferă o excelentă prezentare a tranziţiei sale intelectuale şi spirituale de la iudaism la protestantismul evanghelic şi, în cele din urmă, la Ortodoxie, oferind în paginile cărţii răspunsuri la întrebările evanghelicilor despre Liturghia ortodoxă, Taine, sfinţi, şi despre deosebirile dintre Biserica Ortodoxă şi romano-catolicism. 
 
 
 
„Pentru mine, ca evreu, a crede în Hristos a însemnat să mă despart de poporul evreu, de rudele şi părinţii mei. În căutarea adevăratei Biserici, a trebuit să mă despart de prietenii mei creştini: de protestanţii tradiţionalişti, de evanghelicii din IVCF, şi de semenii mei din Evrei pentru Iisus şi Mişcarea pentru Iisus. Am continuat căutarea Bisericii care a scris şi compilat Noul Testament. Descoperisem că două trăsături majore ale acelei Biserici adevărate sunt forma de cult şi accentul pus pe centralitatea Împărtăşaniei în cult. Pentru mine era limpede că amândouă fuseseră păstrate într-un mod unic în Biserica Ortodoxă din zilele noastre. 
 
Ortodoxia are o continuitate istorică şi o succesiune apostolică limpede, care coboară de la Hristos şi Apostoli, fiind Biserica Ţării Sfinte. Cercetând Scriptura şi istoria creştinismului, am înţeles că Biserica Ortodoxă se află în continuitate cu Biserica primară iudeo-creştină şi este împlinirea iudaismului ortodox.” 
 
 
 
 Pr. James A. Bernstein 

De trei ori pe săptămână, miercuri, vineri și duminică, în zorii zilei, după slujba utreniei, Sfântul Teodor Studitul adresa un Cuvânt monahilor săi. Tematica era foarte diversă, de multe ori cuvântul fiind prilejuit de sărbători sau prăznuiri liturgice, alteori de evenimente din viața cotidiană a mănăstirilor sale. Libertatea totală pe care o arată în ele și caracterul improvizat de multe ori, dar nu lipsit de substanță, pe care îl au catehezele sale, ne descoperă din interior principiile și modul în care marele reformator bizantin al monahismului practica înnoirea acestuia. 
S-au păstrat până astăzi în manuscrise aproape 400 de cateheze (unele încă inedite), deși numărul celor ținute a fost mult mai mare, după unele calcule, până la 1500. Ele au fost organizate după moartea sfântului în 4 colecții. Colecția Catehezelor mici, datată între anii 821-826, reprezintă nu doar cea mai populară colecție de cateheze studite, păstrându-se până astăzi în peste 250 de manuscrise, ci poate cel mai important Catehetikon bizantin, unele piese fiind preluate și în cărțile de cult. Ediția de față reprezintă prima traducere integrală în limba română din originalul în greaca veche, tipărit, a Catehezelor mici, continuând în mod fericit colecția a II-a a Catehezelor mari, publicate deja în seria Pagini de Filocalie a colecției Viața în Hristos.