Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Dacă în vremurile noastre – vremuri de sărăcie, de foamete şi de întunecare duhovnicească – mai sunt monahi ce au cât de cât dreaptă socotinţă duhovnicească adevărată, ei sunt aceia, foarte puţini la număr, care, fiind luminaţi cu rugăciunea minţii, şi‑au cunoscut amănunţit patimile, au cunoscut amănunţit lucrările duhurilor viclene şi, în fine, lucrarea Dumnezeiescului Duh, care începe prin revărsarea în sufletul omenesc a sfinţitei păci celei în Hristos – iar cine nu şi‑a văzut, în lumina rugăciunii minţii, patimile sale, cine n‑a cunoscut lucrările duhurilor necurate şi n‑a gustat din pacea lui Hristos, care adună laolaltă mintea, sufletul şi trupul, acela nici nu are idee despre dreapta socotinţă duhovnicească, chiar dacă, amăgit de slava deşartă, i se pare că o are... 
Vrei să simţi uşurare de patimile care te luptă? Vrei să afli umilinţă în chilia ta, umilinţă fără de care gândul, răpit de vântul sălbatic ca o corabie fără ancoră, goneşte pe valurile închipuirii şi este aruncat în adâncul trândăvirii? Vrei să vezi lumină din Lumină? Vrei să guşti dragoste care iese din Dragoste şi duce la Dragostea veşnică? Ia gândul tău şi aruncă‑l la picioarele fraţilor şi surorilor, fără să faci deosebire între răi şi buni; spune‑i gândului tău şi repetă‑i cât mai des, ca din gând să se nască şi simţământul: „Aceştia sunt nişte îngeri ai lui Dumnezeu, numai eu mă asemăn diavolului prin păcat şi întunecare”. 

Cand generalul Antonescu a ordonat „trecerea Prutului”, Virgil Gheorghiu a fost angajat corespondent de razboi si a participat la luptele pentru eliberarea Basarabiei si Bucovinei (1941), reportajele sale fiind publicate sub titlul „Ard malurile Nistrului”.  Participa apoi la luptele de eliberare din Crimeea si se imbarca(1942) pe submarinul „Delfinul”, participand la asediul Sevastopolului.  Dupa aventura cu „Delfinul” s-a imbolnavit si a parasit frontul.  Dupa 23 august 1944 refuza sa se mai intoarca in Romania ocupata de sovietici.  Trece prin mai multe inchisori si lagare, iar in 1947 este eliberat si va scrie celebrul roman „Ora 25”.

„Erau odata, intr‑un vechi castel din Carpati, o frumoasa printesa si un tanar soldat cu nume de perla...” Ar putea fi începutul unui basm, daca toate acestea nu si‑ar avea obarsia in 1944, atunci cand zanele se fac nevazute de pe pamant, cand oamenii ucid si domneste teroarea. Pentru cei doi, paradisul iubirilor copilaresti face loc unui univers de fier si de foc. Despartirea si moartea par a fi partea harazita lor. Dumnezeu nu are insa aceleasi masuri pentru timp ca oamenii. Sapte zile pentru El, treizeci de ani pentru cei doi, si incepe cautarea...

Un mare roman al autorului Orei 25. Rand pe rand, tandru si salbatic, poetic si halucinant. Tratat in maniera unei anchete politiste, Dumnezeu nu primeste decat duminica este, totodata, o marturie coplesitoare despre epoca noastra si regimurile totalitare. O carte pasionanta si rascolitoare.

Constantin Virgil Gheorghiu (1916‑1992) debutează în 1937 ca poet în Bilete de papagal. Apropierea sa de Arghezi (care îi va prefaÈ›a mai târziu o carte de reportaje) avea să însemne, practic, introducerea definitivă a lui C.V. Gheorghiu în lumea literară.
În 1937, îi va apărea la Cartea Românească prima plachetă de poezie, ViaÈ›a de toate zilele a poetului. În 1940, Gheorghiu publică cel de‑al doilea volum de versuri – Caligrafie pe zăpadă –, care va fi încununat cu Premiul pentru scriitorii tineri al FundaÈ›iilor Regale. Poetul va lua atitudine, condamnând public, în virtutea credinÈ›ei sale creÈ™tine, asasinarea lui Armand Călinescu È™i închinând memoriei sale un poem, ce avea să fie publicat în 1940. Ultima plachetă de versuri a lui Constantin Virgil Gheorghiu, de dinaintea exilului său, Ceasul de rugăciune, se va bucura È™i ea de o bună primire în lumea literară.
DeÈ™i cunoscut mai cu seamă ca un prolific romancier al exilului românesc postbelic – până în prezent cel mai tradus scriitor român din toate timpurile –, Constantin Virgil Gheorghiu este autorul unei opere poetice ce a rămas nemeritat în umbră. Retipărită acum, după mai bine de opt decenii, ea reîntregeÈ™te portretul celui ce s‑a numit, până la trecerea sa la cele veÈ™nice în 1992, „poetul lui Hristos È™i al României”.
Și pentru toți am scris

Romanul Marele Exterminator ar putea fi numit (daca ne-am putea permite o gluma privind perioada comunista) si Carlos Sacalul in varianta mioritico-securisto-damboviteana.  Insa gluma ar parea mult prea macabra fata de suferintele poporului roman si ne-am departa pre mult de profunzimea temei acestei carti trecand prea superficial chiar si peste aparenta schema de roman politist.  Cartea apare in 1979 la Paris si este o atitudine pe care autorul o ia impotriva starii de fapt din tara natala dar si ca o marturisire de dragoste si credinta pentru locuitorii ei.  Astfel ramane un roman liber implinindu-si arta poetica, asa cum isi propusese de la refuzul intoarcerii in tara si cum o declarase ambasadorului Mitilineu.  Astfel, Romania, prin constiinta poetului ei, ramane o Romanie libera, invincibila si nemuritoare prin farama ei, poetul.

Tema romanului este tema Omului si a Timpului, care-l obsedeaza pe romancier inca de la debutul sau.  Omul va fi prezentat in romanul de fata intr-o forma de maxima dezumanizare: aceea de criminal al Aproapelui sau, dar si in aceea de impostor metafizic care, deturnand sistematic eshatologia crestina, pune in locul Raiului celest, raiul colhozist al sovietelor.

"PoveÈ™tile româneÈ™ti" ("Rumänische Märchen") ale lui Constantin Virgil Gheorghiu îÈ™i au istoria lor, fiind prima carte din exil (Heidelberg, 1948) a celebrului scriitor român – tradus, astăzi, în aproape toate lim­bi­le pământului È™i cunoscut tuturor mai cu seamă prin romanul "Ora 25". În număr de opt, acestea par adevărate mini-romane de aventuri. Sub pana lui Gheorghiu, tărâmul celălalt, Pădurea de argint, MeÈ™terul Manole, Făt-Frumos etc. sunt locuri È™i personaje cărora li se adaugă valenÈ›e noi, făcând ca lectura să devină tot mai captivantă. Iar aceasta nu doar pentru copiii aflaÈ›i la vârsta minunatei lumi a basmelor, ci È™i pentru toÈ›i cei care tânjesc astăzi necontenit după copilărie, simplitate È™i armonie cu Divinitatea...

„Am început să scriu poveÈ™ti româneÈ™ti. Mă întorceam în România pe poarta poveÈ™tilor. Ca È™i cum un înger m-ar fi văzut purtat de torentul occidental, care îmi smulgea rădăcinile, È™i se pogorâse pentru a-mi întări aceste rădăcini. MulÈ›umită poveÈ™tilor româneÈ™ti am străbătut din nou toată istoria poporului meu È™i m-am cufundat iarăÈ™i ca într-un râu până în străfundul sufletului românesc, scrutând personaje miraculoase.”

Constantin Virgil Gheorghiu

„N-am citit nimic, în nici o literatură, care să se apropie, cât de departe, de teroarea istoriei pe care o îndură personagiile dumitale. Consider Ora 25 una din cele mai mari cărÈ›i ale generaÈ›iei noastre, din toate È›ările.” 
Mircea Eliade

„Gheorghiu remarcă pe bună dreptate că osândirea (È™i pătimirea) lui Hristos a fost asociată cu cea a celor doi tâlhari. Tehnica amalgamului era deja practicată în anul zero. Singurul progres, după Gheorghiu: astăzi, zece mii de nevinovaÈ›i se află între doi vinovaÈ›i...” 
Albert Camus

„Cu un milion de exemplare vândute, acest roman a fost, fără doar È™i poate, unul dintre cele mai mari succese literare de după război. Cu toate că autorul lui era un mare necunoscut, despre care nu se È™tia decât că e un român, în jur de treizeci de ani, sosit clandestin în FranÈ›a de câteva luni [...] NedreptăÈ›ile posterităÈ›ii literare – dar, poate mai bine spus, omerta de care a avut parte Gheorghiu după cabala lansată împotriva lui de Lettres françaises, organ politico‑literar finanÈ›at de Moscova – pot explica de la sine de ce Ora 25 nu a intrat în «canonul» operelor clasice, al acelor cărÈ›i esenÈ›iale, vizionare, situate la limita distopiei, care au marcat istoria secolului al XX‑lea. 
Provoc, astfel, orice cititor care va deschide acest roman pentru prima oară să ia aminte dacă, după lectura lui, va putea rămâne «nevătămat». Eu, unul, n-am reuÈ™it...” 
Thierry Gillyboef