Acum o mie de ani, apostolatul mistic al Sfantului Simeon Noul Teolog in Bizant si incercarea sa de a reforma monahismul epocii au produs entuziasm si scandal.  De atunci incoace scrierile sale n-au incetat sa fie o adevarata provocare la adresa crestinismului institutionalizat si formalist, lipsit de respiratie mistica si incandescenta duhovniceasca, dovedindu-si in fiecare epoca o actualitate nedepasita.  „Catehezele prezentate aici sunt bogate in detalii personale, autentice si sincere, privitoare la viata interioara si experienta spirituala a autorului lor.  Ele constituie o veritabila autobiografie mistica, unica in felul ei, in literatura crestina bizantina. Catehezele sunt adevarate palme deschise, in care Sfantul Simeon arata tuturor celor ce se indoiesc posibilitatea comuniunii cu Hristos inca din aceasta viata, monedele de aur ale luminarilor sale duhovnicesti” (arhiepiscopul Vasili Krivosein).  Acest volum continua seria dedicata publicarii in traduceri romanesti moderne integrale (insotite de studii introductive la nivelul cercetarilor stiintifice actuale) ale operelor complete ale misticilor patristici si bizantini prezenti numai fragmentar in marea antologie si enciclopedie a literaturii spirituale rasaritene cunoscute sub numele de Filocalia.

În prelungirea amintirilor despre tatăl său, „preotul care s-a urcat la cer”, părintele Gheorghiu îşi evocă aici mai pe larg primii ani din viaţă, o viaţă petrecută în jurul Bisericii. Dându-şi seama că poartă un nume care nu există în calendarul bisericesc, copilul Virgil îşi propune la vârsta de şapte ani să se facă el însuşi sfânt. Află că pentru aceasta trebuie să ajungă să-şi iubească vrăjmaşii… Într-o minunată împletire de poezie, suspans şi înaltă spiritualitate, ni se oferă o neuitată iniţiere într-un creştinism trăit ca realizare a aspiraţiei spre sfinţenie a fiinţei umane. Hagiografia nu ţine de spectaculos, ci e perfect ancorată în viaţă ca răspunsul sufletului credincios la chemarea Evangheliei ce răsună de veacuri în Biserică. Lectură fascinantă, aceste noi amintiri dintr-o copilărie teologică sunt nu numai o admirabilă teologie literară, ci poate cartea cea mai revelatoare a sufletului părintelui Virgil Gheorghiu.

Intr-un moment cand literatura catehetica ortodoxa adresata copiilor sau educatorilor lor incepe sa abunde, elaborata de obicei de autori fara prea multa experienta spirituala, cartea de fata este speciala pentru ca autoarea ei este speciala.

Maica Magdalena vietuieste in binecunoscuta Manastire Ortodoxa „Sfantul Ioan Botezatorul” din Essex (Anglia) fiind ucenica Arhimandritului Sofronie, legatarul testamentar al Sfantului Staret Siluan Athonitul.  De la Parintele Sofronie Maica Magdalena a primit ascultarea de a se ocupa si a discuta despre credinta ortodoxa cu copiii si tinerii care viziteaza manastirea.  Aceasta carte, ca si cea deja publicata(Sfaturi pentru o educatie ortodoxa a copiilor de azi), este rodul acestei preocupari desfasurate ani de zile cu delicatete si responsabilitate exemplara atat pentru adevarul Bisericii lui Hristos, cat si pentru persoana fiecarui copil concret in parte.  Adresandu-se unor copii din lumea occidentala, ea anticipeaza multe din intrebarile si problemele noi cu care se vor confrunta parintii, copiii si tinerii nostri in anii care vor veni.

Impartasindu-si cu generozitate experienta de invatator crestin care a asimilat profund intreaga literatura duhovniceasca si patristica pentru a putea da raspunsurile necesare fiecarui copil in parte, Maica Magdalena ne ofera in acest volum un adevarat catehism in duhul Sfantului Siluan.

Sfântul Isaac Sirul este unul dintre cei mai iubiţi şi frecventaţi autori duhovniceşti din toate timpurile. Traduse în greacă la începutul secolului IX, scrierile sale au exercitat o uriaşă influenţă asupra spiritualităţii monahale din Răsăritul ortodox, dar şi din Occidentul latin. În 1983 profesorul Sebastian Brock a avut şansa extraordinară de a descoperi singurul manuscris siriac integral al Părţii a II-a, ezoterică, a scrierilor Sfântului Isaac, considerate definitiv pierdute. Editate în originalul siriac în 1985 şi traduse deja în italiană, engleză, rusă şi franceză, scrierile recent descoperite ale Părţii a II-a din corpusul isaachian apar acum şi în limba română. Descriind parcursul duhovnicesc al isihastului „singuratic” de la asceza eremitică la revelaţia iubirii infinite a lui Dumnezeu, ele se constituie într-o veritabilă Şcoală a rugăciunii şi a iubirii care deschide perspectivele generoase, dar şi provocatoare, ale unei eshatologii universaliste şi optimiste.

Traducerea celor 41 de „cuvinte” (incluzând 405 Capitole gnostice) recent descoperite e însoţită de o serie de studii care permit pentru prima dată cititorului român o viziune obiectivă asupra nenumăratelor probleme de natură istorică, literară şi teologică ridicate de acest nou şi necunoscut Isaac. Aşa cum nimerit spunea recent părintele Alexander (Golitzin): „Isaac e nu numai minunat şi sfânt. E şi tulburător. […] Poate că Dumnezeu ne-a lăsat acest sfânt ca un delicat semn de întrebare pus peste unele din certitudinile noastre. Nu asupra celor esenţiale, ci asupra altora pe care noi — iar nu Dumnezeu — le-am declarat sigure. Fie ca Isaacul Său să ne tulbure pe noi toţi, iar noi, drept urmare, să creştem în iubirea pe care Sfântul Isaac n-a obosit să o laude."

Unul din evenimentele majore în plan duhovnicesc ale sfârşitului secolului XX este redescoperirea în manuscrise salvate miraculos de la distrugere a unor scrieri uitate şi considerate definitiv pierdute aparţinând Sfântului Isaac Sirul. Ascet singuratic din secolul VII, născut în Qatar şi trăitor în ţinuturi aflate azi în Irak şi Iran, Sfântul Isaac era cunoscut ca autor al 90 de „cuvinte” duhovniceşti extrem de intens citite în Răsăritul ortodox. În 1983 a fost regăsit la Oxford unicul manuscris medieval complet al „Părţii a II-a” a scrierilor sale, cuprinzând 41 de „cuvinte către singuratici”. El a reprezentat o veritabilă revelaţie oferind tabloul complet şi surprinzător al unei gândiri duhovniceşti unice. Experienţa eremitică şi isihastă se modela pe revelaţia iubirii infinite a lui Dumnezeu constituindu-se într-o extrem de proaspătă şcoală a rugăciunii şi iubirii în orizonturile generoase ale unei soteriologii şi eshatologii universaliste şi optimiste. Surprizele nu s-au oprit aici. În 1990 a fost identificat într-o bibliotecă privată din Teheran alt manuscris siriac. Copiat între 1900–1903 în zona lacului Urmia, el cuprindea 17 „cuvinte” aparţinând „Părţii a III-a” a scrierilor Sfântului Isaac, dintre care 14 erau total necunoscute. Restituite recent de Sabino Chialà, monah de la Bose, ele dezvoltă şi precizează teme aflate în inima meditaţiilor sale ascetico-teologice: rugăciunea, harul şi mila infinită a lui Dumnezeu faţă de creaţia Sa. Veritabil breviar al scrisului Sfântului Isaac, „cuvintele” „Părţii a III-a” oferă nu doar o neaşteptată întregire a imaginii gândirii sale duhovniceşti, ci şi o călăuză practică de prim rang pentru toţi creştinii doritori să se apropie de Dumnezeu.

Scrierea care vede lumina tiparului intaia oara intr-o limba moderna este unica in felul ei in intreaga literatura religioasa a Rasaritului ortodox. Ea nu se incadreaza in nici o categorie. Nu apartine literaturii omiletice, stralucit reprezentata de Parintii Bisericii, mai ales in „epoca de aur”, iar in literatura de spiritualitate sau duhovniceasca, din care face parte prin natura temelor cuprinse intr-insa, ocupa un loc inconfundabil, nesemanand ca modalitate de redactare cu nimic din ceea ce cunoastem si a fost adunat in marea colectie editata de Sfintii Macarie din Corint si Nicodim Aghioritul sub titlul celebru Filocalia sfintilor neptici.
Ideea de a alcatui 32 de „Cuvinte” adresate propriului suflet, intr-o continua dojana, dar abordand numeroase teme comune intregii literaturi duhovnicesti, il asaza pe autor intr-o pozitie cu totul singulara. Tot ce se stie sigur la ora actuala despre carte si despre autor este ca s-au bucurat de mult interes, scrierea ajungand pana la noi intr-un relativ mare numar de manuscrise, inventariate prima oara de catre invatatul grec Demostene Russo.
Pentru istoria culturii romane scrierea monahului Simeon are o importanta capitala: patru din cele 32 de „cuvinte” ce alcatuiau cartea — atribuita in mod eronat de primul ei editor lui Simeon Metafrastul — au fost alipite de Neagoe Basarab la Invataturile catre fiul sau Theodosie. Aceasta facea din cultura noastra singura pe taramul careia a dat roade.
Darul pe care, la sugestia pe care i-am facut-o, parintele diacon Ioan Ica jr a tinut sa-l faca prin aceasta traducere Bisericii si Culturii Romane chiar in ajunul proclamarii locale a canonizarii Sfantului voievod Neagoe Basarab, este esential in acest sens. Se deschide prin aceasta infaptuire un intreg orizont duhovnicesc in care este asezata „intaia mare carte a culturii romanesti”, cum a numit Constantin Noica opera lui Neagoe Basarab. Avem posibilitatea, in sfarsit, sa vorbim in deplina cunostinta de cauza de problema ridicata cu peste un secol in urma de catre Demostene Russo: aceea a raportului operei domnului roman cu izvorul folosit pentru cele mai multe pagini, dupa Sfanta Scriptura a Vechiului si Noului Testament. Ce anume a ales si cum a fost folosita de intaiul nostru mare scriitor aceasta scriere unica in literatura Rasaritului ortodox nu mai este de acum inainte, si pentru totdeauna, o problema acoperita de ceata nestiintei. 

Teolog de excepție și mărturisitor al ortodoxiei în epoca întunecată a disputei iconoclaste, Sfântul Teodor Studitul a rămas cunoscut în istorie, în același timp, ca unul dintre principalii reformatori ai monahismului chinovial. Potrivit impactului pe care l-a avut, Sfântul Teodor este alăturat astăzi celorlalte mari figuri ale monahismului ortodox, care, în alte diferite epoci, au avut proiecte comparabile, precum Sfinții Pahomie (sec. IV), Atanasie Athonitul (sec. X), Paisie Velicikovski (sec. XVIII). Însă nu am putea să avem o viziune clară asupra amplorii și profunzimii acestui fenomen, fără accesul la opera sa ascetică, reflectată deplin în catehezele pe care marele stareț le rostea obștii sale de mai multe ori pe săptămână, păstrate astăzi în patru colecții. 
Volumul de față, care va fi urmat de Catehezele mici, reprezintă prima traducere românească completă a cărții a II-a a Catehezelor mari, având la bază textul grec editat și publicat de A. Papadopoulos-Kerameus la Sankt-Petersburg, în 1904.

Volumului de față reunește — cu prilejul împlinirii în octombrie 2017 a 1230 de ani de la Sinodul VII Ecumenic — în traducerea și prezentarea diac. Ioan I. Ică jr piesele esențiale din dosarul teologic al celei de-a doua faze a disputelor despre icoane și venerarea lor din Bizanțul secolelor VIII–IX. În centru se află tratatele și scrisorile redactate în perioada 810–826 de sfântul Teodor Studitul (759–826), sufletul rezistenței față de a doua iconomahie bizantină. Revenirea controverselor a fost cu putință din pricina reținerii teologice a hotărârii Sinodului VII Ecumenic de la Niceea din 787, care evita să dea un răspuns pe fond contestării dogmatice a icoanelor de către sinodul iconomah de la Hieria-Vlaherne din 757. Acest răspuns a venit abia între 815 și 826, când, din exil, cuviosul Teodor Studitul a oferit în sfârșit adevărata teologie ortodoxă a icoanelor și venerării lor cu toate distincțiile filozofice, fundamentările biblice și patristice și analizele teologice necesare. 
La fel ca în cazul Sinodului I Ecumenic, al cărui sens nu poate fi înțeles corect decât prin scrierile sfântului Atanasie cel Mare, ca în cazul Sinodului II Ecumenic, care nu poate fi înțeles decât prin scrierile Părinților Capadocieni, sau în cazul Sinodului VI Ecumenic, a cărui hristologie nu poate fi asimilată fără scrierile sfântului Maxim Mărturisitorul, tot așa tratatele și scrisorile sfântului Teodor Studitul sunt indispensabile pentru corecta receptare a Sinodului VII Ecumenic și a tainei Persoanei divino-umane a lui Iisus Hristos, înscrisă pe fața Lui omenească, pecetea întregului parcurs al teologhisirii apostolice și patristice. 

De trei ori pe săptămână, miercuri, vineri și duminică, în zorii zilei, după slujba utreniei, Sfântul Teodor Studitul adresa un Cuvânt monahilor săi. Tematica era foarte diversă, de multe ori cuvântul fiind prilejuit de sărbători sau prăznuiri liturgice, alteori de evenimente din viața cotidiană a mănăstirilor sale. Libertatea totală pe care o arată în ele și caracterul improvizat de multe ori, dar nu lipsit de substanță, pe care îl au catehezele sale, ne descoperă din interior principiile și modul în care marele reformator bizantin al monahismului practica înnoirea acestuia. 
S-au păstrat până astăzi în manuscrise aproape 400 de cateheze (unele încă inedite), deși numărul celor ținute a fost mult mai mare, după unele calcule, până la 1500. Ele au fost organizate după moartea sfântului în 4 colecții. Colecția Catehezelor mici, datată între anii 821-826, reprezintă nu doar cea mai populară colecție de cateheze studite, păstrându-se până astăzi în peste 250 de manuscrise, ci poate cel mai important Catehetikon bizantin, unele piese fiind preluate și în cărțile de cult. Ediția de față reprezintă prima traducere integrală în limba română din originalul în greaca veche, tipărit, a Catehezelor mici, continuând în mod fericit colecția a II-a a Catehezelor mari, publicate deja în seria Pagini de Filocalie a colecției Viața în Hristos.

Lupta şi silinţa voastră să fie neîncetată şi ajutând unul altuia şi râvnind spre faptele cele bune, să sporim întru cele ce sunt de folos. Iară de vom vedea la cineva vreo faptă bună săvârşindu-se, adică, blândeţe, evlavie, smerenie, ascultare sau altceva din cele ce sunt de laudă, să ne silim prin bună râvnă până ce vom ajunge şi noi la acea cale. Căci din aceasta se naşte legătura păcii şi starea cea bună a dragostei.

Sfântul Teodor Studitul