Cine ar putea ramane impasibil atunci cand ar afla groaznicele chinuri, suferintele inimaginabile indurate pentru Hristos de ei, oameni simpli precum noi? Au fost cu siguranta si caderi, dar multimea biruitorilor stiuti si nestiuti au deschis portile raiului. Avandu-le chipul in fata ochilor nostri duhovnicesti ne intrebam: in ce masura viata noastra se aseamana cu a unuia dintre ei? cat am facut sau facem din ceea ce am putea face? Sunt intrebari simpple ce nasc in noi semnele strigarii.

Aceasta carte s-a ivit de la sine, izvorand din sufletul scriitorului, la putin timp dupa adormirea Batranului Porfirie.  Fara a avea pretentia unei expuneri sistematice a celor scrise, cartea a fost bine primita de toti credinciosii crestini, care au vazut in scriitor doar un alt crestin, la fel de simplu ca si ei, care le vorbeste in limbajul de zi cu zi despre toate lucrurile cele minunate si despre toate invataturile pe care si le aminteste din discutiile cu Parintele Porfirie.

Scopul acestei carti nu este aducerea unor laude Parintelui Porfirie, ci acela de a-i indemna pe toti sa-L iubeasca pe Hristos, Care este Totul, asa cum insusi parintele spunea.  Daca fie si un singur suflet se va folosi de aceasta carte, atunci este indreptatita osteneala celor ce au inlesnit aparitia sa.

Educatia copiilor este obligatia primordiala a parintilor.  Parintii care au esuat in educarea copiilor lor sunt socotiti, de obicei, ratati in toate.  Daca ei si-au pus viata in slujba extinderii afacerilor si a inmultirii banilor si averilor, facandu-se magnati si bogatasi, dar n-au miscat nici un deget pentru educarea elementara a copiilor lor, atunci inseamna ca nu numai ca nu le-au oferit nimic acestora, dar s-au mai si luptat si ostenit sa-i faca lenesi, neispraviti si infractori!  si stiti de ce?  Pentru ca banul, cand intra pe mana unor oameni decazuti, face rau atat celor ce il au, cat si celor care sunt lipsiti de el.  Deoarece primii - cei care-l au - profita de ultimii - cei care nu-l au - dupa bunul lor plac.

Din cuprins:

Icoane facatoare de minuni
Medic neplatit
Aparitii binefacatoare
Ocrotire si ajutor

Cuviosul Isaia Pustnicul a vietuit in veacul al cincilea, in pustia schetica din Egipt si in pustia din Gaza Palestinei.  Este cunoscut ca un mare Parinte duhovnicesc, plin de intelepciune si dreapta socoteala; de aceea a fost numit "Inteleptul intre intelepti".  Cele treizeci de cuvinte catre monahi care ne-au ramas de la dansul, sunt izvorate dintr-o adanca traire duhovniceasca si reprezinta adevarata traditie a Parintilor pustiei.  El insusi spune ucenicilor sai ca: nu intelege sa-i invete altceva, decat ceea ce a auzit si vazut la batranii sai Parinti duhovnicesti(Cele 27 de capete despre paza mintii, pe care le avem in Filocalia, vol I, reprezinta un mic extras din Asketiconul Avvei Isaia).

Exista in invataturile lui Dorotei un mare optimism.  Marele vrajmas a fost biruit prin moartea lui Hristos.  Deci il putem birui si noi.  Raul, demonii, n-au putere prea mare de existenta si deci nici de lucrare, decat atata cat le concedem noi.  Ei sunt tari numai prin amagiri, prin inscenari.  Intarirea constiintei de sine, a sensibilitatii noastre spirituale, ne scapa din mrejele inconsistente ale patimilor, ale demonilor.  Patimile lucreaza prin gandurile noastre, mai bine zis prin strambarea lor.  Dar ele sunt constructii ajutate de noi prin neatentie.  Atentia noastra le poate risipi usor, reinsanatosindu-ne.  Ele au sprijin intr-o vointa inselata si inselatoare a noastra.  Socotim ca prin aceasta vointa ne slujim interesele proprii cand de fapt ne deservim fiinta noastra.  E o vointa amagitoare, care e intarita de o pretentie, de pretentia ca avem dreptate cand urmarim interesele noastre egoiste care in scurta vreme se dovedesc contrarii noua.

Acesta este aspectul principal al invataturilor: o simplicitate naturala, o spontaneitate care nu se mai gaseste in nici o alta scriere duhovniceasca din epoca parintilor; ele nu sunt scrieri, sunt cuvinte vii ale unui mare povatuitor duhovnicesc.

Pr. Dumitru Staniloae

Răscumpărarea omenirii de sub puterea diavolului, a morÈ›ii È™i a iadului, s-a făcut de Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Pentru înlăturarea stării nefericite: "Trebuia - precum zice fericitul Augustin una din două: Sau omul să se ridice la Dumnezeu, sau Dumnezeu să se pogoare la om". Prima fiind cu neputinÈ›ă, a rămas ca răscumpărarea omenirii să se facă tot din partea Dumnezeirii, prin Domnul Iisus Hristos. Pentru aceasta El poartă È™i numirea de Răscumpărător. Aceasta ne-o arată Dumnezeiasca Scriptură în mai multe locuri. Odată cu rostirea pedepsei protopărinÈ›ilor noÈ™tri pentru călcarea poruncii, Dumnezeu în milostivirea Sa, le-a dat È™i nădejdea mângâietoare a venirii în lume a unui Răscumpărător sau Mântuitor, care să scape omenirea de sub greutatea păcatului.

Răscumpărarea sufletului nostru a adus-o Mântuitorul prin sângele Lui, asemenea unui pelican care îÈ™i hrăneÈ™te puii cu sângele său. Despre pelican se spune că îÈ™i hrăneÈ™te puiÈ™orii cu sângele său. ÎÈ™i împunge pieptul cu ciocul È™i lasă să picure sânge pentru puiÈ™orii lui. Dacă pelicanul ar avea grai, el ar putea zice: "Eu îmi hrănesc puii cu sânge". Iar puiÈ™orii, la rândul lor, ar putea zice È™i ei: "Noi trăim cu sânge"". [...]

Ce icoană minunată este aceasta pentru Jertfa Crucii È™i Sângele Crucii! Și noi trăim prin Sânge. Și noi trăim prin "Sângele Mielului". Fără acest Sânge nu este - È™i nu poate fi - nici viaÈ›ă, nici mântuire.

Protos. Nicodim MăndiÈ›ă

Cartea aceasta este un minunat dascal, care edifica pe cititorii atenti, ii clarifica in mai multe nelamuriri, ii indrumeaza minunat, pentru a deveni mai buni, mai devotati binelui, stele calauzitoare pe calea vietii si a mantuirii. In lumina citirii si istorisirii acestor minuni, multi necredinciosi disperati si uratori ai binelui, imbratiseaza credinta vie, spreranta, dragostea Sfanta, cei mandri imbratiseaza smerenia, hulitorii slavoslovia, zgarcitii mila necuratii curatia, maniosii blandetea, zavistnicii bunatatea, lenevosii harnicia, lacomii cumpatarea, sufletul intristat isi afla imediat felurite pilde de mangaiere si incurajare sufleteasca.

Într-un autentic spirit patristic Părintele Nicodim MăndiÈ›ă prezintă în cartea de faÈ›ă adevăratele jaloane duhovniceÈ™ti pentru trăirea vieÈ›ii noastre înÈ›eleasă ca dar al lui Dumnezeu È™i crucea pusă peste acest dar ce conduce prin înviere la dobândirea ÎmpărăÈ›iei Cerurilor.

Chiar din "PRECUVÂNTARE" ilustrul duhovnic ne atenÈ›ionează spunând: "Adâncindu-ne în felul de vieÈ›uire al creÈ™tinilor după Dumnezeu, vedem patru feluri de vieÈ›uiri: Fecioria, Căsătoria, CurăÈ›ia È™i Călugăria. Aceste patru feluri de vieÈ›uire creÈ™tinească aÈ™ezându-le în cele patru părÈ›i ale punctelor cardinale, avem astfel în faÈ›a noastră aidoma, strălucitorul semn al Sfintei È™i de viaÈ›ă purtătoarei Cruci".

Dintru început trebuie să înÈ›elegem că niciunul dintre aceste feluri de vieÈ›uire nu este de condamnat căci toate se cer împlinite în dragoste faÈ›ă de Dumnezeu, în asceză È™i curăÈ›ie.

Constatăm cu bucurie că paginile cărÈ›ii sunt împodobite cu numeroase exemplificări din viaÈ›a trăitorilor cu viaÈ›ă îmbunătăÈ›ită È™i a sfinÈ›ilor. Aceasta "zideÈ™te" cu uÈ™urinÈ›ă pe credinciosul obiÈ™nuit È™i aduce un real folos sufletesc.

Dumnezeasca Liturghie e partea cea mai de căpetenie a cultului creÈ™tin. Ceea ce este capul pentru întreg corpul omenesc; Altarul pentru întregul edificiu al bisericii; rădăcina pentru corpul copacilor È™i plantelor;[...] soarele faÈ›ă de lună, stele È™i pământ; aceea este Dumnezeiasca Liturghie unită cu Sfânta Euharistie pentru toate divinele servicii bisericeÈ™ti. În timpul acestei DumnezeieÈ™ti Slujbe se aduce lui Dumnezeu, sub chipul Pâinii È™i Vinului, acelaÈ™i sacrificiu de împăcare adus la Cina cea de Taină È™i pe Crucea de pe Golgota, adică însuÈ™i Preasfântul Trup pironit pe Cruce È™i Sângele vărsat de Domnul nostru Iisus Hristos drept jertfă pentru iertarea păcatelor, însă în mod nesângeros. Pentru aceasta, ea se mai numeÈ™te È™i "Jertfa cea fără de sânge". Preasfântul Trup È™i Sânge al Domnului Hristos, se dă întotdeauna credincioÈ™ilor creÈ™tini, spre împărtăÈ™ire, sub chipul Pâinii È™i Vinului, pentru a se întări cu puterea Dumnezeiască existentă într-însele spre viaÈ›a È™i fericirea veÈ™nică.

Protos. Nicodim MăndiÈ›ă

Porunca a VII-a a Decalogului, hotaraste fiecaruia in parte si tuturor oamenilor in general, parte barbateasca si femeiasca, sa se pazeasca pe sinesi curati, zicand:  Sa nu fii desfranat (Ieş. 20, 14).  Desfranarea sau necuratia, este pofta neregulata, nelegiuita, sau peste masura Legilor Divine.  Placerile trupesti nu sunt in sine oprite, dar nu se pot nici macar dori prin gand, afara de randuiala stabilita de Dumnezeu.  Randuiala aceasta este casatoria legitima, intemeiata de insusi Dumnezeu, spre formarea familiei, propagarea si pastrarea omenirii.  Prima familie a facut-o Dumnezeu, punand ca temelie, a societatii omenesti casatoria infiintata in Rai, avand ca Preot si ca Martori (Nasi) pe Insusi Dumnezeu Creatorul: Tatal, Fiul si Duhul Sfant, Care dupa ce i-a creat si asezat in Rai, i-a binecuvantat zicandu-le: Cresteti si va inmultiti, umpleti pamantul si-l stapaniti pe el.  (Fac. 1, 26-30).  Dupa prima casatorie facuta in Rai, toate casatoriile, dupa Legile Divine si randuiala Ortodoxiei Crestine, se binecuvinteaza de Preotul Bisericii - Ministrul lui Dumnezeu - devenind astfel casatorii legitime, pentru trainica formare a familiei si a societatii omenesti.  Taina aceasta a resfintit-o Mantuitorul in Cana Galileei. (Ioan 2, 1-12).

Protos. Nicodim Mandita