De ce, oare, această iniÈ›iativă care comportă multă muncă, dificultăÈ›i, timp È™i investiÈ›ie materială? Răspunsul este simplu. Poporul cel dreptcredincios are nevoie de „chipuri de pocăinÈ›ă” cum rosteÈ™te o rugăciune din canonul de pregătire pentru primirea Sfintei ÎmpărtăÈ™anii. Poporul lui Hristos din România este însetat de „apa cea vie”, este înfometat după „pâinea cea spre fiinÈ›ă”.
„Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim în viaÈ›a sfinÈ›ilor din primele veacuri creÈ™tine, în viaÈ›a sfinÈ›ilor cu care Dumnezeu a binecuvântat neamul românesc.
„Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim, de asemenea, în viaÈ›a bineplăcuÈ›ilor lui Dumnezeu care au odrăslit în sânul altor popoare. CuvioÈ™ii StareÈ›i de la Optina se numără printre aceste „chipuri de pocăinÈ›ă”, printre „geniile sfinÈ›eniei” spre care se îndreaptă omul contemporan în căutare de odihnă sufletească.
IntenÈ›ia publicării unei colecÈ›ii dedicate vieÈ›ii mănăstireÈ™ti de la Optina are È™i un alt scop È™i anume: tot ceea ce s-a petrecut ca viaÈ›ă monahală autentică timp de peste 100 de ani la Optina se datorează influenÈ›ei exercitate asupra Lavrei de Sfântul Paisie Velicicovski de la Mănăstirea NeamÈ›. În viaÈ›a celor 14 stareÈ›i ai Optinei, canonizaÈ›i de Biserica Ortodoxă Rusă în 1996, se descoperă amprenta geniului paisian.
După moartea Sf. Paisie, ucenicii săi au mers în Rusia È™i prin intermediul lor s-a născut fenomenul numit „Optina”. Timp de peste 100 de ani după moartea Sfântului Paisie Velicicovski, monahismul din Èšările Române, din Rusia È™i din alte părÈ›i ale Bisericii Ortodoxe a fost influenÈ›at de lucrarea duhovnicească a Mănăstirii NeamÈ› de la sfârÈ™itul secolului al XVIII-lea.
Vremurile au fost grele pentru Rusia în tot veacul XX, iar pentru România nu tocmai uÈ™oare. InfluenÈ›a vieÈ›ii duhovniceÈ™ti rezultată din lucrarea Sfântului Paisie s-a diminuat considerabil.
Redescoperirea Filocaliei prin traducerile Părintelui Dumitru Stăniloae, revigorarea monahismului atonit, traducerile din SfinÈ›ii PărinÈ›i, redobândirea libertăÈ›ii în spaÈ›iul Europei răsăritene după 1990 au oferit cadrul necesar redescoperirii cu mai multă vigoare a influenÈ›ei Sfântului Paisie asupra vieÈ›ii creÈ™tine ortodoxe.
Publicarea colecÈ›iilor dedicate stareÈ›ilor mănăstirii Optina se doreÈ™te a fi, aÈ™adar, È™i un omagiu adus Sfântului Paisie de la NeamÈ›.
Prin intermediul acestei colecÈ›ii creÈ™tinul de azi intră în legătură cu un izvor de viaÈ›ă care-l adapă autentic în setea lui după sens, lumină, în setea lui după Dumnezeu. ViaÈ›a È™i învăÈ›ăturile stareÈ›ilor de la Optina arată, dincolo de locul È™i timpul în care ei au trăit, că existenÈ›a omului fără Hristos È™i fără Evanghelie, fără Biserică, este un non-sens, o confuzie, o disperare fără leac. Spre stareÈ›ii de la Optina, în veacul al XIX-lea È™i începutul veacului XX, se îndreptau pentru cuvânt duhovnicesc mulÈ›imi de călugări, È›ărani È™i moÈ™ieri, prinÈ›i È™i intelectuali. De ce? Pentru că trăiau dramatic golul din ei È™i simÈ›eau că la umbra sfinÈ›ilor de la Optina găseau izvorul umplerii vieÈ›ii lor cu duh È™i adevăr.
Astăzi, omenirea trăieÈ™te È™i mai dramatic decât în veacurile XIX È™i XX, tragedia singurătăÈ›i, a disperării, a lipsei de libertate lăuntrică. Unde să alerge omul de azi pentru a-È™i regăsi echilibru vieÈ›ii interioare È™i, prin aceasta, să redescopere sensul existenÈ›ei sale?
Răspunsul nu este È™i nu poate fi altul decât: HRISTOS. „VeniÈ›i la mine toÈ›i cei osteniÈ›i È™i împovăraÈ›i È™i Eu vă voi odihni pe voi.” (Matei 11, 28) Numai trăirea întru Hristos umple existenÈ›a omului.
Spre Hristos ne conduce Liturghia, ne conduce Filocalia, ne conduce bucuria lăuntrică a rugăciunii minÈ›ii È™i a inimii, ne conduce lupta cu mândria, ne conduce iubirea de vrăjmaÈ™i. Toate aceste căi ne conduc spre Hristos È™i călăuză avem pe cei ce au parcurs acelaÈ™i drum: pustnicii din Egipt sau cei din CarpaÈ›i, cuvioÈ™ii din Athos sau cei de la Optina.
Rog pe Dumnezeu să binecuvinteze strădania traducătorului, Părintele Profesor Teoctist Caia È™i a ostenitorilor din cadrul Editurii È™i Tipografiei Mitropoliei Moldovei È™i Bucovinei care fac posibilă publicarea colecÈ›iei „CuvioÈ™i stareÈ›i de la Optina”.
Dumnezeu să te binecuvinteze È™i pe tine, cititorule al acestei cărÈ›i, conducându-te prin pocăinÈ›ă, rugăciune È™i iubire, la viaÈ›a în Hristos, singura care-È›i va oferi bucurii adevărate, libertate reală È™i lumină în viaÈ›ă. († TEOFAN, Mitropolitul Moldovei È™i Bucovinei)

Volumul cuprinde marturiile pelerinilor credinciosi care au primit ajutor si folos din partea Cuvioasei Parascheva.

Adunandu-si toate simturile inauntru, silindu-si mintea impreuna cu duhul, atintind-o si legand-o strans si, intr-un cuvant, tintuind-o de Crucea lui Hristos, Sfantul Grigorie repeta adeseori in rugaciune: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul, cu sufletul plin de tremur, cu gemete si cu inima franta; si uda pamantul cu lacrimi calde ce izvorau abundent din ochii sai.

Cei care spun că nu le pasă de cealaltă viaţă şi că nu vor să vieţuiască dincolo de aceasta se înşală pe ei înşişi, chiar dacă nu sunt conştienţi de aceasta. Căci cum e cu putinţă ca oamenii să nu dorească cealaltă viaţă, când ei nu se mai satură de viaţă, aici, pe pământ, fiind ataşaţi de ea ca stridiile de o stâncă… Toţi oamenii iubesc viaţa, dar unii o iubesc pe cea trupească, trecătoare, în vreme ce alţii o iubesc pe cea duhovnicească, veşnică.

În orice caz, chiar dacă cineva nu ar dori să vieţuiască dincolo de viaţa actuală, ar trebui să ştie că aceasta nu depinde de el, ci depinde de Cel ce ne-a creat...

Dumnezeu este Creatorul şi sprijinitorul universului. Chiar dacă El este înfricoşător şi atotputernic, El te iubeşte mai mult decât te pot iubi mama şi tatăl tău, şi El te va îmbrăţişa dacă tu voieşti să experiezi dragostea pe care El o are faţă de tine.

Avem in fata un volum de poezie categoric crestina, o poezie extraordinara, cum n-am mai avut in literatura noastra si cum nu este in lumea intreaga. O poezie de mare adancime si caldura despre ortodoxie. O poezie care se va impune in lumea intreaga.

Pr. D. Staniloae

(lipsa text)

„Tâlcuirea Părinţilor nu este doar rodul cărţilor pe care le-au citit, ci şi al propriei lor experienţe. De aceea, când vorbesc despre dogme, Părinţii nu fac doar simpla tâlcuire a textelor, ci vorbesc şi din experienţa lor, la fel ca un astronom care, atunci când predă o lecţie, nu vorbeşte doar din tratatele de astronomie, ci se uită È™i prin telescop, verificând cu telescopul cele scrise în cărţi. De fapt, telescopul este mai important decât cărţile. La fel şi în teologia patristică, mintea (νοῦς) celor luminaţi este mai importantă decât cărţile. Mintea aflată în stadiul luminării este exact ca astronomul care se uită prin telescop. Aceasta este experienţa dogmei. Noi nu am moÈ™tenit numai dogma, am moÈ™tenit È™i experienÈ›a dogmei.”

Dar luându-l călăii, l-au dus în afara cetăÈ›ii, la apus, È™i după ce au aflat un loc unde a binevoit Domnul să se săvârÈ™ească dreptul, l-au legat pe el de un măslin. Căci era pomul în locul acela. Și sabia s-a îndoit ca ceara, fără a-l atinge pe drept, iar bărbaÈ›ii, când au văzut ce s-a întâmplat, au zis unii către alÈ›ii: „Să cădem la picioarele bărbatului, ca să se roage pentru noi, fiindcă mare este Dumnezeul creÈ™tinilor”. Și au căzut la picioarele lui: „Ne rugăm È›ie, robule al lui Dumnezeu, să te rogi pentru noi, ca să ne fie nouă iertare È™i vom crede È™i noi în Hristos”. Și a privit la cer fericitul È™i s-a rugat astfel: „Doamne Dumnezeule, plineÈ™te-mi dorinÈ›a È™i dă-mi să sfârÈ™esc în locul acesta È™i bărbaÈ›ilor acestora dăruieÈ™te-le iertare de păcate È™i un loc în ÎmpărăÈ›ia Ta”.Și i-a venit un glas din cer: „Pantoleon, robule al Meu iubit, s-a împlinit dorinÈ›a ta. Èši s-au deschis cerurile. OÈ™tirile îngerilor te aÈ™teaptă pe tine. Tronul tău este pregătit. Cununa îÈ›i este pregătită. Harul tămăduirilor îÈ›i este dăruit È›ie. Nu te vei mai numi Pantoleon, ci Pantelimon va fi numele tău, pentru că îi vei milui pe mulÈ›i. Căci tu vei fi limanul celor înviforaÈ›i, scăparea celor necăjiÈ›i, apărătorul celor oropsiÈ›i, doctorul celor bolnavi È™i izgonitorul duhurilor necurate”.

„Apocalipsa este o carte ce inspiră speranţă, dar şi spirit de luptă, împreună expresii ale adevăratei înduhovniciri. Imaginile triste nu ne provoacă teama, ci dorinţa arzătoare de a limita răul în nenumăratele sale forme, precum şi setea pentru dreptate şi impulsul spre eliberarea de sub stăpânirea forţelor potrivnice, cu feluritele lor nume.”

La Editura Doxologia a apărut lucrarea Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul. Cele dintâi şi cele de pe urmă în dialog, autor Pr. Ioannis Skiadaresis, traducere din limba greacă de Nicolae Burăş.

Lucrare profetică şi, în acelaşi timp, apocaliptică, cartea se oferă unor lecturări diferite, dăruindu-ne multe lucruri. Noi am lecturat-o din punct de vedere ecleziologic, savurându-i plenitudinea arhitecturală, structura filologică şi tehnica de redactare şi închinându-ne cu evlavie în faţa nenumăratelor imagini şi simboluri şi a realităţilor la care acestea fac trimitere. Identificăm, în această carte, imaginea Bisericii, aşa cum aceasta se proiecta la sfârşitul secolului I d.Hr., precum şi imaginea viitorului ei plin de glorie, eshatologic. Aflăm, aşadar, despre fronturile pe care luptă Biserica, precum şi despre biruinţa finală. Viziunile finale ale cărţii ne fac să ne fie dor de cele ce vor urma, aşa cum acestea vor să fie, iar tropismul liturgic al acesteia se constituie într-un indiciu spre descoperirea şi preţuirea Sfintei Euharistii, dimensiune şi mod diferit şi unic de a fi ale creştinilor.

Datorită bogăţiei rare pe care o ascunde în paginile sale, Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, această carte într-adevăr greu de pătruns a Noului Testament, atrage necontenit atenţia şi dragostea oamenilor.

Cele douăsprezece capitole cuprinse în volumul de faţă constituie rodul studiului îndelungat al cărţii Apocalipsei care, pe de o parte, încheie Canonul Sfintei Scripturi, însă pe de altă parte ne face să ne îndreptăm privirile spre orizontul larg, eshatologic, strălucitor şi tot mai apropiat nouă...

In urma cu 1350 de ani, Sfantul Maxim Marturisitorul (580-662) era judecat si condamnat pentru „erezie” In Constantinopol, Intr-un proces cu multe conotatii politice, din ordinul imparatului Constans II (641-668).  Dupa ce a fost mutilat, Sfantul Maxim a fost exilat in Lazica (Georgia de astazi), gasindu-si sfarsitul in cetatea Schemaris la 13 august 662.  Sinodul al VI-lea Ecumenic de la Constantinopol (680-681) va reabilita si va confirma ortodoxia hristologiei Sfantului Maxim, aparate cu pretul vietii.

Astazi este considerat, pe drept cuvant, unul dintre cei mai importanti teologi bizantini.  In acelasi timp, viziunea sa asupra diverselor capitole dogmatice a devenit normativa pentru multi teologi ortodocsi.  Influenta pe care a exercitat-o in ultima suta de ani asupra multor personalitati ale teologiei este unanim recunoscuta.

Intrebari si nedumeriri (Quaestiones et dubia) este una dintre lucrarile timpurii ale Sfantului Maxim, scrisa cel mai probabil intre 624 si 626, inaintea disputelor hristologice.  Este o colectie de intrebari si raspunsuri, exegeze la texte biblice si patristice, gen literar foarte utilizat in epoca.  Traducerea de fata este prima traducere integrala in limba romana, dupa textul grec editat de José H. Declerck, publicat in volumul 10 din colectia Corpus Christianorum. Series Greaca, in 1982.  Editia Declerck (239 intrebari) se bazeaza pe manuscrisul Vaticanus gr. 1703 si schimba radical viziunea asupra acestei opere, cunoscute anterior doar din editia mai veche din Patrologia Graeca 90 (79 intrebari), care a stat la baza traducerii Parintelui Dumitru Staniloae, publicata in volumul 2 al Filocaliei.

Multora nici măcar nu le este cunoscut faptul că există această carte, nici cel ce a scris-o È™i a alcătuit-o. De aceea am judecat să-mi dau silinÈ›a mai ales pentru ea, ca să-i învăÈ› pe cei necunoscători È™i ca să nu fie uitată È™i ascunsă o asemenea comoară. Căci poate să ne folosească nu mai puÈ›in decât înseÈ™i Evangheliile; de atâta filozofie, de corectitudinea dogmelor È™i de minuni este plină în chip arătat È™i mai ales de cele lucrate de Duhul. Să nu trecem de acum încolo peste ea, ci să o cercetăm cu migală! E cu putinÈ›ă a afla aici È™i dogme, care, de nu era cartea aceasta, nu s-ar fi făcut cunoscute nimănui aÈ™a de limpede, ci începătura mântuirii noastre s-ar fi ascuns È™i ar fi fost nearătată în privinÈ›a vieÈ›uirii È™i a dogmelor. Cea mai mare parte din cele puse aici sunt faptele lui Pavel, care s-a ostenit mai mult decât toÈ›i. Și pricina este că fericitul Luca, cel ce a alcătuit cartea aceasta, era învăÈ›ăcelul lui, a cărui virtute este cu putinÈ›ă a o vedea din multe părÈ›i, dar mai ales din aceea că s-a È›inut nedespărÈ›it de învăÈ›ătorul său È™i l-a urmat totdeauna.

Sfântul Ioan Gură de Aur