Copilul ar trebui sa-L cunoasca pe Hristos nu din carti cu poze, ci din modul de gandire, din stilul de viata, din legaturile reciproce ale membrilor familiei.  Daca in acest chip Il cunoaste pe Hristos, Hristos va fi aproape si va deveni drag sufletului sau pentru toata viata.  Tocmai in acest fel au fost crescuti crestinii cei de demult, mucenicii, mucenitele si Parintii Bisericii de catre familiile lor crestine.

Cartea de fata ne arata cum se pune temelia adevaratei educatii religioase: incepand cu cea mai frageda varsta, sa fie umplut sufletul copilului cu un continut crestin corespunzator – nu doar cu lucruri vremelnice si superficiale, ci cu cele care raspund celor mai profunde cerinte ale fiintei lui.  Astfel, copilul va putea depasi usor ispitele ce se nasc in suflet.

Drumul către viaţa cea veşnică şi fericită a Împărăţiei lui Dumnezeu trece prin multe necazuri şi ispite în această scurtă viaţă, iar noi avem nevoie de ajutor în aceste încercări, ajutor pe care nici un om nu poate să ni‑l dea. De aceea ne întoarcem către Dumnezeu, către Maica Domnului şi către sfinţi. Şi cele pe care nu întotdeauna putem de unii singuri să le înfăptuim, acelea întru care nu întotdeauna pot să ne ajute ­medicii cei pământeşti şi mai‑marii zilei, pot întotdeauna să ni le dea sfinţii lui Dumnezeu. Orice sfânt poate să ceară de la Dumnezeu ­lucrurile pentru care ne rugăm, dacă acestea ne sunt spre folos şi spre mântuirea sufletelor noastre. Şi totuşi, după cuvintele Apostolului, ­„darurile sunt felurite” (I Cor. 12, 4). După împrejurările vieţii sfinţilor, ori după voia osebită a lui Dumnezeu, unii ­dintre sfinţi ajută celor care se roagă lor pentru un anumit lucru, alţii – pentru un altul, după darurile lor; şi nu există necaz al vieţii, nevoie sufletească ori trupească la care să nu răspundă un plăcut al lui Dumnezeu şi pe care să n-o împlinească acesta. 

Pentru tine smerenia se asociaza cu haina neagra, cu privirea atintita in pamant, cu renuntarea la lume?

Sa stii: smerenia nu se practica doar la schit sau in manastire, ci si in statia de metrou sau la coada la bilete, cand ai ochii atintiti la ecranul calculatorului sau cand esti la serbarea copilului, cand ai de rezolvat problemele de serviciu sau de depasit dificultatile familiale.

Smerenia nu este o virtute rezervata clericilor sau monahilor: este o arta duhovniceasca a vindecarii de sine in viata de zi cu zi.  Ea detensioneaza relatiile cu ceilalti, aduce armonie in viata de familie si linistea interioara care ne lipseste adesea atat de mult – insa mult prea des ramane un concept abstract, surghiunit pe paginile scrise in grai uneori greu de inteles ale literaturii bisericesti clasice.

Ceea ce va propune cartea de fata este tocmai o perspectiva practica, adaptata modului contemporan de viata, asupra uneia dintre cele mai importante virtuti crestine, care, dupa cum afirma Sfintii Parinti, poate inlocui cu prisosinta asceza fizica, atat de greu accesibila de cele mai multe ori in conditiile modernitatii.

Lumea de astăzi nu ne oferă o viaţă liniştită şi lungă.  Stresurile şi bolile, ameninţările naturii (încălzirea globală, incendiile, inundaţiile), războaiele şi problemele economice fac din viaţa noastră un iad!  Trebuie însă să avem curaj, căci şi în acest iad putem să aflăm Raiul şi să fim fericiţi!  Este de ajuns să găsim cheia care ne va deschide poarta Raiului pământesc.  Această cheie este ţinerea poruncilor lui Dumnezeu, Care ne grăieşte: „Fiul Meu, nu uita învăţătura Mea şi inima ta să păzească sfaturile Mele, căci lungime de zile şi ani de viaţă şi propăşire ţi se vor adăuga.”  Şi fireşte că Dumnezeu nu grăieşte minciuni!  Iar ştiinţa confirmă lucrul acesta.  De fiecare dată specialiştii fac descoperiri care demonstrează că „poruncile” Bisericii noastre – iubirea, iertarea, postul, rugăciunea şi celelalte – influenţează pozitiv sănătatea psihosomatică a omului.  Cum se întâmplă acest lucru minunat veÈ›i afla în paginile cărţii noastre.

Traducere din limba greacă de Pr. Victor Manolache

Această carte despre relaţia cu duhovnicul, despre problemele care pot apărea în ea şi despre rezolvarea lor, despre spovedanie şi raportul dintre aceasta şi bolile sufleteşti, aparţine arhi­man­dritului Vasilios Bacoianis, unul dintre duhovnicii cunoscuţi ai Greciei contemporane. Scrisă într-un limbaj uşor accesibil, plină de exemple concrete şi explicaţii la obiect, ea vine în ajutorul creştinilor vremurilor de acum, care au în general puţin timp la dispoziţie şi multă dorinţă de a-şi lămuri problemele legate de acest aspect fundamental al vieţii bisericeşti care este relaţia cu părintele duhovnicesc şi mărturisirea păcatelor.

Traducere din limba greaca de pr. Victor Manolache 

Anul aparitiei: 2012 

Cartea de faÈ›ă, pornind de la înÈ›elegerile contemporane ale relaÈ›iei dintre femeie È™i Biserică, prezintă câteva chipuri de femei virtuoase – modele demne de urmat ale unor femei care răspund prin vieÈ›uirea lor multora dintre problemele, aparent de nerezolvat, ale zilelor noastre... 
De la cea dintâi femeie, Eva, până la Maica Domnului, prin care a venit Izbăvitorul, întâlnim un È™ir lung de femei dedicate credinÈ›ei. VirtuÈ›ile È™i purtarea lor, responsabilitatea femeii în momente cruciale ale neamului omenesc – cu adevărat, una covârÈ™itoare – sunt zugrăvite în rândurile de faÈ›ă cu o pană măiastră. 
Prin neascultare È™i păcat au venit moartea È™i stricăciunea pe pământ. Însă femeia n‑a încetat să nădăjduiască în mântuire È™i să se pună, prin harul lui Dumnezeu, în slujba Mântuitorului în lume...
 O carte, fără doar È™i poate, aducătoare de folos duhovnicesc.

De ce, oare, această iniÈ›iativă care comportă multă muncă, dificultăÈ›i, timp È™i investiÈ›ie materială? Răspunsul este simplu. Poporul cel dreptcredincios are nevoie de „chipuri de pocăinÈ›ă” cum rosteÈ™te o rugăciune din canonul de pregătire pentru primirea Sfintei ÎmpărtăÈ™anii. Poporul lui Hristos din România este însetat de „apa cea vie”, este înfometat după „pâinea cea spre fiinÈ›ă”.
„Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim în viaÈ›a sfinÈ›ilor din primele veacuri creÈ™tine, în viaÈ›a sfinÈ›ilor cu care Dumnezeu a binecuvântat neamul românesc.
„Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim, de asemenea, în viaÈ›a bineplăcuÈ›ilor lui Dumnezeu care au odrăslit în sânul altor popoare. CuvioÈ™ii StareÈ›i de la Optina se numără printre aceste „chipuri de pocăinÈ›ă”, printre „geniile sfinÈ›eniei” spre care se îndreaptă omul contemporan în căutare de odihnă sufletească.
IntenÈ›ia publicării unei colecÈ›ii dedicate vieÈ›ii mănăstireÈ™ti de la Optina are È™i un alt scop È™i anume: tot ceea ce s-a petrecut ca viaÈ›ă monahală autentică timp de peste 100 de ani la Optina se datorează influenÈ›ei exercitate asupra Lavrei de Sfântul Paisie Velicicovski de la Mănăstirea NeamÈ›. În viaÈ›a celor 14 stareÈ›i ai Optinei, canonizaÈ›i de Biserica Ortodoxă Rusă în 1996, se descoperă amprenta geniului paisian.
După moartea Sf. Paisie, ucenicii săi au mers în Rusia È™i prin intermediul lor s-a născut fenomenul numit „Optina”. Timp de peste 100 de ani după moartea Sfântului Paisie Velicicovski, monahismul din Èšările Române, din Rusia È™i din alte părÈ›i ale Bisericii Ortodoxe a fost influenÈ›at de lucrarea duhovnicească a Mănăstirii NeamÈ› de la sfârÈ™itul secolului al XVIII-lea.
Vremurile au fost grele pentru Rusia în tot veacul XX, iar pentru România nu tocmai uÈ™oare. InfluenÈ›a vieÈ›ii duhovniceÈ™ti rezultată din lucrarea Sfântului Paisie s-a diminuat considerabil.
Redescoperirea Filocaliei prin traducerile Părintelui Dumitru Stăniloae, revigorarea monahismului atonit, traducerile din SfinÈ›ii PărinÈ›i, redobândirea libertăÈ›ii în spaÈ›iul Europei răsăritene după 1990 au oferit cadrul necesar redescoperirii cu mai multă vigoare a influenÈ›ei Sfântului Paisie asupra vieÈ›ii creÈ™tine ortodoxe.
Publicarea colecÈ›iilor dedicate stareÈ›ilor mănăstirii Optina se doreÈ™te a fi, aÈ™adar, È™i un omagiu adus Sfântului Paisie de la NeamÈ›.
Prin intermediul acestei colecÈ›ii creÈ™tinul de azi intră în legătură cu un izvor de viaÈ›ă care-l adapă autentic în setea lui după sens, lumină, în setea lui după Dumnezeu. ViaÈ›a È™i învăÈ›ăturile stareÈ›ilor de la Optina arată, dincolo de locul È™i timpul în care ei au trăit, că existenÈ›a omului fără Hristos È™i fără Evanghelie, fără Biserică, este un non-sens, o confuzie, o disperare fără leac. Spre stareÈ›ii de la Optina, în veacul al XIX-lea È™i începutul veacului XX, se îndreptau pentru cuvânt duhovnicesc mulÈ›imi de călugări, È›ărani È™i moÈ™ieri, prinÈ›i È™i intelectuali. De ce? Pentru că trăiau dramatic golul din ei È™i simÈ›eau că la umbra sfinÈ›ilor de la Optina găseau izvorul umplerii vieÈ›ii lor cu duh È™i adevăr.
Astăzi, omenirea trăieÈ™te È™i mai dramatic decât în veacurile XIX È™i XX, tragedia singurătăÈ›i, a disperării, a lipsei de libertate lăuntrică. Unde să alerge omul de azi pentru a-È™i regăsi echilibru vieÈ›ii interioare È™i, prin aceasta, să redescopere sensul existenÈ›ei sale?
Răspunsul nu este È™i nu poate fi altul decât: HRISTOS. „VeniÈ›i la mine toÈ›i cei osteniÈ›i È™i împovăraÈ›i È™i Eu vă voi odihni pe voi.” (Matei 11, 28) Numai trăirea întru Hristos umple existenÈ›a omului.
Spre Hristos ne conduce Liturghia, ne conduce Filocalia, ne conduce bucuria lăuntrică a rugăciunii minÈ›ii È™i a inimii, ne conduce lupta cu mândria, ne conduce iubirea de vrăjmaÈ™i. Toate aceste căi ne conduc spre Hristos È™i călăuză avem pe cei ce au parcurs acelaÈ™i drum: pustnicii din Egipt sau cei din CarpaÈ›i, cuvioÈ™ii din Athos sau cei de la Optina.
Rog pe Dumnezeu să binecuvinteze strădania traducătorului, Părintele Profesor Teoctist Caia È™i a ostenitorilor din cadrul Editurii È™i Tipografiei Mitropoliei Moldovei È™i Bucovinei care fac posibilă publicarea colecÈ›iei „CuvioÈ™i stareÈ›i de la Optina”.
Dumnezeu să te binecuvinteze È™i pe tine, cititorule al acestei cărÈ›i, conducându-te prin pocăinÈ›ă, rugăciune È™i iubire, la viaÈ›a în Hristos, singura care-È›i va oferi bucurii adevărate, libertate reală È™i lumină în viaÈ›ă. († TEOFAN, Mitropolitul Moldovei È™i Bucovinei)

Cine dă, lui își dă. Regina zdrențuroasă

Într-o zi, o femeie înfăşurată în zdrenţe străbătea uliţele cetăţii, bătând din poartă în poartă şi cerând milostenie. Nu prea avea noroc, căci mulţi îi adresau vorbe de ocară, unii preasmuţeau câinii asupră-i, iar alţii îi aruncau doar coji de pâine mucegăită şi cartofi stricaţi. Numai doi bătrânei, care locuiau într-o casă micuţă de la marginea satului, o poftiră în casă cu ge nerozitate. — Şezi un pic de te încălzeşte! spuse moşul, în vre me ce soţia sa pregătea o ulcică de lapte şi o felie mare de pâine. A doua zi, în cetate se petrecu un lucru nemaipo menit! Un slujbaş regesc aduse fiecărei familii câte o invitaţie la palat. Neaşteptata invitaţie tulbură toată cetatea, iar după- amiaza toate familiile, gătite în stra ie de sărbătoare, sosiră la castel. Fură duse într-o im punătoare sală de ospeţe şi fiecăreia i se dădu un loc anume. După ce se aşezară toţi la masă, servitorii începură să servească mâncarea. Dar... la vederea acesteia, un mur mur de dezaprobare şi indignare se auzi în toată sala! 12 Cine dă, lui îşi dă În fapt, servitorii puneau sârguincioşi pe farfurii tuturor cartofi stricaţi, pâine mucegăită, resturi de mâncare deteriorată etc. Numai în farfuriile celor doi bătrânei, aşezaţi undeva la un colţ al mesei, puseră cu politeţe rafinate şi delicioase feluri de mâncare. La o vreme, în sală îşi făcu apariţia şi femeia cu haine zdrenţuite. Cu toţii amuţiră! — Aţi primit, astăzi, întocmai ce mi-aţi dat voi mie ieri! zise ea. Apoi, scoţându-şi hainele ei zdrenţuroase, rămase în straiele cele aurite, presărate cu nestemate. Era însăși …regina lor

 

Astfel de pilde nu sunt teorii academice expuse de teologi, nici povești inventate, cu finaluri previzibile. Ele sunt mărturii ale experienței și luminării dobândite de-a lungul secolelor de către căutători duhovnicești, care și-au închinat viețile lui Dumnezeu. Acești căutători s-au purificat și au fost curățiți prin nevoințe neobosite, rugăciuni, post și înfrânare. Împărtășind generos această experiență, ei ne îndeamnă pe toți să aspirăm la o viață duhovnicească profundă, accesibilă tuturor, căci ea reflectă esența creștinismului.

Sfânta Biserică a lui Hristos, fidelă misiunii sale de a conduce oamenii spre ÎmpărăÈ›ia Cerurilor È™i dând mărturie despre credinÈ›a în nemurirea sufletului creat de Dumnezeu, însoÈ›eÈ™te cu multe rugăciuni sufletele credincioÈ™ilor mutaÈ›i din viaÈ›a aceasta, iubirea ei fiind mai tare decât moartea (cf. Cântarea Cântărilor 8, 6). Alături de pomenirea la Dumnezeiasca Liturghie a sufletelor celor decedaÈ›i, principala slujbă pentru iertarea È™i odihna acestora este Parastasul, care se săvârÈ™eÈ™te de către arhierei sau preoÈ›i, întrucât ei au primit, prin harul Duhului Sfânt, puterea de a dezlega păcatele celor credincioÈ™i, vii sau adormiÈ›i în Domnul (cf. Matei 18, 18; Ioan 20, 22-23).

Numele slujbei provine din cuvântul grecesc παράστασις care înseamnă înfăţişare înaintea cuiva, mijlocire pentru cineva, semnificând, deci, rugăciunea stăruitoare pentru sufletul celui răposat, care se va înfăÈ›iÈ™a înaintea lui Hristos, Dreptul Judecător.

Textul slujbei Parastasului este alcătuit din cântări de la slujba înmormântării mirenilor, urmând structura unei Utrenii. Însă, pentru că această slujbă avea o lungime apreciabilă È™i era adesea solicitată, ea a primit, în practică, unele prescurtări (care se aplică, în parohii, È™i Utreniei obiÈ™nuite), încât lungimea ei a fost redusă, prin renunÈ›area la citirea Catismei È™i a altor Psalmi, la Canon È™i la elementele repetitive. Forma dezvoltată a Parastasului a rămas să fie săvârÈ™ită la mănăstiri (vezi Panihida, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2016). Din acest motiv, a apărut o discrepanÈ›ă între rânduiala indicată de Molitfelnic È™i modul practic al săvârÈ™irii acesteia, în bisericile de mir. Totodată, Molitfelnicul nu prezenta slujba integrală, ci arăta doar structura Parastasului È™i făcea trimiteri la slujba înmormântării. De aici a apărut necesitatea publicării cărÈ›ii de faÈ›ă, în care slujba Parastasului să fie tipărită într-un text unitar, integral, fără trimiteri la alte slujbe, în forma în care Parastasul este săvârşit în practica actuală a Bisericii Ortodoxe Române.

Pentru a veni în ajutorul preoÈ›ilor slujitori, alături de Parastasul de obÈ™te, în cartea de faÈ›ă au fost aÈ™ezate, cu text integral, pentru prima dată la un loc, rânduielile speciale de Parastas pentru pruncii botezaţi şi apoi decedaţi, pentru eroi, precum şi rânduielile Parastasului mic, numit şi Trisaghion ori Litia mică. Totodată, au fost adăugate: rugăciunea de binecuvântare a hainelor şi a altor lucruri ce se împart pentru cei răposaţi, sfinţirea crucii care se aşază la mormânt, precum şi hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române privind înmormântarea sinucigaşilor, a pruncilor morţi nebotezaţi şi a celor care au fost incineraţi. Lucrarea beneficiază de o grafică adecvată È™i de un font generos, foarte lizibil.

Binecuvântăm această nouă apariÈ›ie editorială, nădăjduind ca formatul ei practic È™i conÈ›inutul ei clar să uÈ™ureze lucrarea pastorală a preoÈ›ilor È™i să promoveze unitatea liturgică în parohii. Sfintele slujbe săvârÈ™ite corect, cu atenÈ›ie È™i cu evlavie, ajută mult sufletele celor ce au adormit întru nădejdea învierii şi a vieţii de veci, dar aduc şi mult folos duhovnicesc È™i mângâiere celor ce se roagă pentru cei adormiÈ›i în Domnul.

† DANIEL

Avem in fata o carte care a cuprins in sine, din plin, invatatura mantuitoare a staretilor purtatori de har ai Optinei.  In ea au fost adunate sfaturi si povete spicuite din vietile, invataturile si din mai mult de trei sute de scrisori nepublicate ale acestora.  Povetele sunt randuite in ordine alfabetica si raspund multor intrebari si probleme duhovnicesti, astfel incat aceasta carte poate sluji drept calauza de neinlocuit tuturor celor ce urmeaza caile poruncilor evanghelice, tuturor celor ce inseteaza de mantuire.

StareÈ›ul Siluan este un adevărat mărturisitor al lui Hristos, un om duhovnicesc al vremurilor noastre. 
Cuvântul lui simplu, dar plin de putere miÈ™că inimile.
Mărturia lui a salvat mulÈ›i oameni de la deznădejde