De ce, oare, această iniÈ›iativă care comportă multă muncă, dificultăÈ›i, timp È™i investiÈ›ie materială? Răspunsul este simplu. Poporul cel dreptcredincios are nevoie de „chipuri de pocăinÈ›ă” cum rosteÈ™te o rugăciune din canonul de pregătire pentru primirea Sfintei ÎmpărtăÈ™anii. Poporul lui Hristos din România este însetat de „apa cea vie”, este înfometat după „pâinea cea spre fiinÈ›ă”.
„Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim în viaÈ›a sfinÈ›ilor din primele veacuri creÈ™tine, în viaÈ›a sfinÈ›ilor cu care Dumnezeu a binecuvântat neamul românesc.
„Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim, de asemenea, în viaÈ›a bineplăcuÈ›ilor lui Dumnezeu care au odrăslit în sânul altor popoare. CuvioÈ™ii StareÈ›i de la Optina se numără printre aceste „chipuri de pocăinÈ›ă”, printre „geniile sfinÈ›eniei” spre care se îndreaptă omul contemporan în căutare de odihnă sufletească.
IntenÈ›ia publicării unei colecÈ›ii dedicate vieÈ›ii mănăstireÈ™ti de la Optina are È™i un alt scop È™i anume: tot ceea ce s-a petrecut ca viaÈ›ă monahală autentică timp de peste 100 de ani la Optina se datorează influenÈ›ei exercitate asupra Lavrei de Sfântul Paisie Velicicovski de la Mănăstirea NeamÈ›. În viaÈ›a celor 14 stareÈ›i ai Optinei, canonizaÈ›i de Biserica Ortodoxă Rusă în 1996, se descoperă amprenta geniului paisian.
După moartea Sf. Paisie, ucenicii săi au mers în Rusia È™i prin intermediul lor s-a născut fenomenul numit „Optina”. Timp de peste 100 de ani după moartea Sfântului Paisie Velicicovski, monahismul din Èšările Române, din Rusia È™i din alte părÈ›i ale Bisericii Ortodoxe a fost influenÈ›at de lucrarea duhovnicească a Mănăstirii NeamÈ› de la sfârÈ™itul secolului al XVIII-lea.
Vremurile au fost grele pentru Rusia în tot veacul XX, iar pentru România nu tocmai uÈ™oare. InfluenÈ›a vieÈ›ii duhovniceÈ™ti rezultată din lucrarea Sfântului Paisie s-a diminuat considerabil.
Redescoperirea Filocaliei prin traducerile Părintelui Dumitru Stăniloae, revigorarea monahismului atonit, traducerile din SfinÈ›ii PărinÈ›i, redobândirea libertăÈ›ii în spaÈ›iul Europei răsăritene după 1990 au oferit cadrul necesar redescoperirii cu mai multă vigoare a influenÈ›ei Sfântului Paisie asupra vieÈ›ii creÈ™tine ortodoxe.
Publicarea colecÈ›iilor dedicate stareÈ›ilor mănăstirii Optina se doreÈ™te a fi, aÈ™adar, È™i un omagiu adus Sfântului Paisie de la NeamÈ›.
Prin intermediul acestei colecÈ›ii creÈ™tinul de azi intră în legătură cu un izvor de viaÈ›ă care-l adapă autentic în setea lui după sens, lumină, în setea lui după Dumnezeu. ViaÈ›a È™i învăÈ›ăturile stareÈ›ilor de la Optina arată, dincolo de locul È™i timpul în care ei au trăit, că existenÈ›a omului fără Hristos È™i fără Evanghelie, fără Biserică, este un non-sens, o confuzie, o disperare fără leac. Spre stareÈ›ii de la Optina, în veacul al XIX-lea È™i începutul veacului XX, se îndreptau pentru cuvânt duhovnicesc mulÈ›imi de călugări, È›ărani È™i moÈ™ieri, prinÈ›i È™i intelectuali. De ce? Pentru că trăiau dramatic golul din ei È™i simÈ›eau că la umbra sfinÈ›ilor de la Optina găseau izvorul umplerii vieÈ›ii lor cu duh È™i adevăr.
Astăzi, omenirea trăieÈ™te È™i mai dramatic decât în veacurile XIX È™i XX, tragedia singurătăÈ›i, a disperării, a lipsei de libertate lăuntrică. Unde să alerge omul de azi pentru a-È™i regăsi echilibru vieÈ›ii interioare È™i, prin aceasta, să redescopere sensul existenÈ›ei sale?
Răspunsul nu este È™i nu poate fi altul decât: HRISTOS. „VeniÈ›i la mine toÈ›i cei osteniÈ›i È™i împovăraÈ›i È™i Eu vă voi odihni pe voi.” (Matei 11, 28) Numai trăirea întru Hristos umple existenÈ›a omului.
Spre Hristos ne conduce Liturghia, ne conduce Filocalia, ne conduce bucuria lăuntrică a rugăciunii minÈ›ii È™i a inimii, ne conduce lupta cu mândria, ne conduce iubirea de vrăjmaÈ™i. Toate aceste căi ne conduc spre Hristos È™i călăuză avem pe cei ce au parcurs acelaÈ™i drum: pustnicii din Egipt sau cei din CarpaÈ›i, cuvioÈ™ii din Athos sau cei de la Optina.
Rog pe Dumnezeu să binecuvinteze strădania traducătorului, Părintele Profesor Teoctist Caia È™i a ostenitorilor din cadrul Editurii È™i Tipografiei Mitropoliei Moldovei È™i Bucovinei care fac posibilă publicarea colecÈ›iei „CuvioÈ™i stareÈ›i de la Optina”.
Dumnezeu să te binecuvinteze È™i pe tine, cititorule al acestei cărÈ›i, conducându-te prin pocăinÈ›ă, rugăciune È™i iubire, la viaÈ›a în Hristos, singura care-È›i va oferi bucurii adevărate, libertate reală È™i lumină în viaÈ›ă. († TEOFAN, Mitropolitul Moldovei È™i Bucovinei)

Volumul cuprinde marturiile pelerinilor credinciosi care au primit ajutor si folos din partea Cuvioasei Parascheva.

Adunandu-si toate simturile inauntru, silindu-si mintea impreuna cu duhul, atintind-o si legand-o strans si, intr-un cuvant, tintuind-o de Crucea lui Hristos, Sfantul Grigorie repeta adeseori in rugaciune: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul, cu sufletul plin de tremur, cu gemete si cu inima franta; si uda pamantul cu lacrimi calde ce izvorau abundent din ochii sai.

Cei care spun că nu le pasă de cealaltă viaţă şi că nu vor să vieţuiască dincolo de aceasta se înşală pe ei înşişi, chiar dacă nu sunt conştienţi de aceasta. Căci cum e cu putinţă ca oamenii să nu dorească cealaltă viaţă, când ei nu se mai satură de viaţă, aici, pe pământ, fiind ataşaţi de ea ca stridiile de o stâncă… Toţi oamenii iubesc viaţa, dar unii o iubesc pe cea trupească, trecătoare, în vreme ce alţii o iubesc pe cea duhovnicească, veşnică.

În orice caz, chiar dacă cineva nu ar dori să vieţuiască dincolo de viaţa actuală, ar trebui să ştie că aceasta nu depinde de el, ci depinde de Cel ce ne-a creat...

Dumnezeu este Creatorul şi sprijinitorul universului. Chiar dacă El este înfricoşător şi atotputernic, El te iubeşte mai mult decât te pot iubi mama şi tatăl tău, şi El te va îmbrăţişa dacă tu voieşti să experiezi dragostea pe care El o are faţă de tine.

Avem in fata un volum de poezie categoric crestina, o poezie extraordinara, cum n-am mai avut in literatura noastra si cum nu este in lumea intreaga. O poezie de mare adancime si caldura despre ortodoxie. O poezie care se va impune in lumea intreaga.

Pr. D. Staniloae

(lipsa text)

Lucrarea de faÈ›ă este un adevărat tratat filocalic de vieÈ›uire creÈ™tină în general È™i monahală în special. Originalitatea catehezelor Părintelui Iosif Vatopedinul, ucenicul binecunoscutului avvă contemporan Iosif Isihastul, constă atât în mărturia È™i experienÈ›a personală a autorului, dar È™i în faptul că mare parte din învăÈ›ăturile È™i principiile monahale cunoscute în tradiÈ›ia creÈ™tină răsăriteană sunt expuse È™i aplicate în contextul actual. Cu alte cuvinte, dincolo de aspectele de fină analiză psihologic-duhovnicească È™i de prezentarea elementelor practice ale vieÈ›ii ascetice monahale, autorul face referire în multe situaÈ›ii la: contextul lumii actuale, tentaÈ›iile È™i ispitele caracteristice luptei duhovniceÈ™ti în ansamblul socio-uman al lumii de azi.

Pentru acest motiv, volumul acesta este o lucrare mărturisitoare de tip apostolic lăsată nevoitorilor creÈ™tini, spre a răzbate È™i a se arăta biruitori ai lumii împreună cu Hristos È™i cu toÈ›i sfinÈ›ii din veac.

După cum anunÈ›ă chiar o parte din titlu – „degetul dumnezeieÈ™tii pronii” –, cartea vine ca o mângâiere în întâmpinarea omului dezorientat în privinÈ›a adevăratelor valori È™i repere ale unei vieÈ›i echilibrate, dozate de bunul-simÈ› duhovnicesc. Pe deplin ancorat în realitatea noastră, a omului împovărat de bolile È™i compromisurile societăÈ›ii pe care o formăm È™i cu care ne-am deprins de la o generaÈ›ie la alta, Părintele Ioan Krestiankin este un model viu – aÈ™a cum îl descoperim în mărturiile contemporanilor săi, deopotrivă mireni, clerici È™i asceÈ›i – în primul rând prin viaÈ›a sa, dar È™i prin sfaturile simple È™i practice pentru oricine.

De asemenea, ne mai atrage atenÈ›ia tocmai contrastul dintre tendinÈ›ele moderne negative ale epocii È™i fenomenul „stăreÈ›ismului” care, în pofida vechimii, oferă soluÈ›iile cele mai potrivite pentru a ieÈ™i din colapsul sufletesc È™i pentru a deveni noi înÈ™ine „degetul dumnezeieÈ™tii pronii”, tocmai prin predarea de sine.

Volumul conÈ›ine învăÈ›ături È™i sfaturi ale Părintelui Eusebie Giannakakis, un om cu viaÈ›ă sfântă, după cum dau mărturie cei care l-au cunoscut. A fost preot călugăr È™i, în această calitate, a slujit timp de 34 de ani ca preot misionar la Spitalul „Hippokration” din Atena, unde s-a dedicat cu tot sufletul în îngrijirea spirituală a celor suferinzi. Este întemeietorul È™i ctitorul Mănăstirii Sfântul Ioan Botezătorul” din Verino, Grecia.

Cuvântările părintelui Eusebiu, o adevărată moÈ™tenire duhovnicească, sunt o mină de aur duhovnicesc È™i un izvor de apă cristalină È™i răcoritoare, ce reuÈ™eÈ™te să adape fiece suflet. Ele sunt asemenea unui indicator stradal care, fără greÈ™, indică traiectoria ce trebuie urmată, împreună cu pericolele È™i tâlharii care pândesc în drumul nostru către cer.

Nu poÈ›i iubi dacă nu ierÈ›i È™i nu poÈ›i fi fericit dacă nu iubeÈ™ti!

AÈ™adar, dacă te simÈ›i nefericit, este posibil să ai în inima ta pe cineva neiertat, o persoană sau o faptă peste care nu poÈ›i trece prea uÈ™or È™i, atunci când îÈ›i vine în minte, face ca orice urmă de zâmbet să dispară de pe chipul tău. MeÈ™teÈ™ugul bucuriei nu este unul greu de înÈ›eles, ci poate doar greu de pus în practică, însă, cu ajutorul Maicii Siluana, care È™tie să vorbească cu tine direct, cu o blândeÈ›e È™i o prietenie surprinzătoare, sigur vei găsi calea către bucuria după care tânjeÈ™ti.

Iar dacă nu suferi de această boală intitulată de medicii duhovniceÈ™ti „nefericire”, cu siguranÈ›ă vei întâlni în carte metode de a-i ajuta pe cei nefericiÈ›i să-È™i găsească drumul către inima lor, acolo unde, de cele mai multe ori, stă „ascuns” Hristos.

Citirea cărţilor despre sfinţii lui Dumnezeu nu ne face sfinţi, însă lectura acestora ne poate „disloca” din confortul şi rutina vieţii noastre, ne poate da un impuls pentru a ne angaja pe calea care duce la sfinţenie. Acest sentiment poate fi resimţit ori de câte ori parcurgem Patericul, o colecţie de apoftegme ale acelor remarcabili asceţi egipteni din secolul al IV-lea. Prin retragerea lor solitară în deşert, aceşti oameni sfinţi, pe care spiritualitatea ortodoxă îi cunoaşte sub numele de Părinţii pustiei, au ales să iasă dintr-o lume marcată de mândrie, bogăţie şi sete de putere pentru a intra într-o altă lume în care smerenia, simplitatea şi ascultarea constituie valorile ei fundamentale.

Această lume duhovnicească, care se degajă din paginile Patericului, reprezintă teritoriul viu şi concret al sfinţeniei, unde aceşti venerabili asceţi au contestat, în mod radical, toate principiile unei simple vieţuiri trupeşti. În acest context, accentuăm faptul că ei s-au retras în deşert nu pentru a fugi de lume, aşa cum s-a spus adeseori, ci, dimpotrivă, pentru a se confrunta cu ea. Dacă postulatul major al unei vieţuiri lumeşti înseamnă a lua tot ce-i mai bun de la viaţă (sănătate, bogăţie şi confort), fapt pentru care patimi precum egoismul, pofta sau lăcomia excesivă sunt transformate în vectori de civilizaţie, Părinţii deşertului, departe de a evalua totul din unghiul plăcerii egoiste, au ales să-şi trăiască viaţa după legile unei lumi în care încercările, ispitele şi privaţiunile de tot felul constituie reperele esenţiale pentru o creştere de tip duhovnicesc. Şi, într-adevăr, dacă omul de azi e atât de dependent de bunăstare şi confort, simplitatea radicală a acestor eremiţi din secolul al IV-lea ne învaţă că doar o viaţă pătrunsă de efort şi asceză ne întărește din punct de vedere duhovnicesc.

Spiritualitatea deşertului implică, aşadar, o „scurt-circuitare” a întregului angrenaj lumesc prin care aceşti asceţi egipteni au realizat suspendarea şi abandonarea tuturor acelor lucruri pe care omul trupesc le valorizează în mod excesiv doar pentru că ele sunt agreabile şi îi conferă o existenţă plăcută. Prin urmare, această experienţă a deşertului trebuie înţeleasă nu atât ca un fenomen istoric, cât mai ales ca un mod de viaţă, ca o cale perpetuă de sfinţire a omului.

SfinÈ›i È™i CuvioÈ™i PărinÈ›i athoniÈ›i precum Efrem Katunakiotul, Emilianos Simonopetritul, Paisie Aghioritul, Ambrozie Lazaris È™i mulÈ›i alÈ›ii ne vorbesc în cartea cartea „Athos, tărâmul sfinÈ›eniei. Întâlniri cu marii părinÈ›i athoniÈ›i ai veacului al XX-lea”, prin intermediul experienÈ›elor athonite ale doctorului oftalmolog Stefanos Dimopoulos, ucenic al Părintelui stareÈ› Emilianos. Autorul ne oferă prilejul de a respira atmosfera duhovnicească a Grădinii Maicii Domnului, de a cunoaÈ™te întâmplări minunate trăite de acesta alături de sfinÈ›ii athoniÈ›i ai veacului trecut.



„Cel care stă în mănăstire chiar È™i pentru o zi, poate înÈ›elege în chip practic, fără să fi citit în cărÈ›i, că aici Liturghia nu se sfârÈ™eÈ™te cu „Pentru rugăciunile”, ci este o experienÈ›ă neîncetată a prezenÈ›ei lui Dumnezeu în toate aspectele vieÈ›ii. Este de ajuns să pătrundă pentru puÈ›ină vreme în viaÈ›a armonios rânduită a obÈ™tii, ca să simtă că slujbele È™i ascultările nu sunt fapte executate mecanic, ci toate au un conÈ›inut duhovnicesc È™i o semnificaÈ›ie praznicală, fiind cu adevărat o continuă dumnezeiască Liturghie.

Pelerinul înÈ›elege cu uÈ™urinÈ›ă È™i în chip nemijlocit faptul că într-o mănăstire aghiorită vieÈ›uiesc oameni care au adânca simÈ›ire a înfierii lor de către Dumnezeu-Tatăl, pe care Dumnezeu le-o dă în dar; ei nu pretind a fi ceva sau cineva, oameni îmbunătăÈ›iÈ›i sau înÈ›elepÈ›i, ci se nevoiesc aspru pentru a ajunge la lipsa de griji, simplitatea inimii, È™i la încrederea în purtarea de grijă a lui Dumnezeu È™i în ocrotirea Preasfintei noastre Maici.”

Arhimandritul Elisei, StareÈ›ul Mănăstirii „Simono Petras”