De ce, oare, această iniÈ›iativă care comportă multă muncă, dificultăÈ›i, timp È™i investiÈ›ie materială? Răspunsul este simplu. Poporul cel dreptcredincios are nevoie de „chipuri de pocăinÈ›ă” cum rosteÈ™te o rugăciune din canonul de pregătire pentru primirea Sfintei ÎmpărtăÈ™anii. Poporul lui Hristos din România este însetat de „apa cea vie”, este înfometat după „pâinea cea spre fiinÈ›ă”.
„Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim în viaÈ›a sfinÈ›ilor din primele veacuri creÈ™tine, în viaÈ›a sfinÈ›ilor cu care Dumnezeu a binecuvântat neamul românesc.
„Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim, de asemenea, în viaÈ›a bineplăcuÈ›ilor lui Dumnezeu care au odrăslit în sânul altor popoare. CuvioÈ™ii StareÈ›i de la Optina se numără printre aceste „chipuri de pocăinÈ›ă”, printre „geniile sfinÈ›eniei” spre care se îndreaptă omul contemporan în căutare de odihnă sufletească.
IntenÈ›ia publicării unei colecÈ›ii dedicate vieÈ›ii mănăstireÈ™ti de la Optina are È™i un alt scop È™i anume: tot ceea ce s-a petrecut ca viaÈ›ă monahală autentică timp de peste 100 de ani la Optina se datorează influenÈ›ei exercitate asupra Lavrei de Sfântul Paisie Velicicovski de la Mănăstirea NeamÈ›. În viaÈ›a celor 14 stareÈ›i ai Optinei, canonizaÈ›i de Biserica Ortodoxă Rusă în 1996, se descoperă amprenta geniului paisian.
După moartea Sf. Paisie, ucenicii săi au mers în Rusia È™i prin intermediul lor s-a născut fenomenul numit „Optina”. Timp de peste 100 de ani după moartea Sfântului Paisie Velicicovski, monahismul din Èšările Române, din Rusia È™i din alte părÈ›i ale Bisericii Ortodoxe a fost influenÈ›at de lucrarea duhovnicească a Mănăstirii NeamÈ› de la sfârÈ™itul secolului al XVIII-lea.
Vremurile au fost grele pentru Rusia în tot veacul XX, iar pentru România nu tocmai uÈ™oare. InfluenÈ›a vieÈ›ii duhovniceÈ™ti rezultată din lucrarea Sfântului Paisie s-a diminuat considerabil.
Redescoperirea Filocaliei prin traducerile Părintelui Dumitru Stăniloae, revigorarea monahismului atonit, traducerile din SfinÈ›ii PărinÈ›i, redobândirea libertăÈ›ii în spaÈ›iul Europei răsăritene după 1990 au oferit cadrul necesar redescoperirii cu mai multă vigoare a influenÈ›ei Sfântului Paisie asupra vieÈ›ii creÈ™tine ortodoxe.
Publicarea colecÈ›iilor dedicate stareÈ›ilor mănăstirii Optina se doreÈ™te a fi, aÈ™adar, È™i un omagiu adus Sfântului Paisie de la NeamÈ›.
Prin intermediul acestei colecÈ›ii creÈ™tinul de azi intră în legătură cu un izvor de viaÈ›ă care-l adapă autentic în setea lui după sens, lumină, în setea lui după Dumnezeu. ViaÈ›a È™i învăÈ›ăturile stareÈ›ilor de la Optina arată, dincolo de locul È™i timpul în care ei au trăit, că existenÈ›a omului fără Hristos È™i fără Evanghelie, fără Biserică, este un non-sens, o confuzie, o disperare fără leac. Spre stareÈ›ii de la Optina, în veacul al XIX-lea È™i începutul veacului XX, se îndreptau pentru cuvânt duhovnicesc mulÈ›imi de călugări, È›ărani È™i moÈ™ieri, prinÈ›i È™i intelectuali. De ce? Pentru că trăiau dramatic golul din ei È™i simÈ›eau că la umbra sfinÈ›ilor de la Optina găseau izvorul umplerii vieÈ›ii lor cu duh È™i adevăr.
Astăzi, omenirea trăieÈ™te È™i mai dramatic decât în veacurile XIX È™i XX, tragedia singurătăÈ›i, a disperării, a lipsei de libertate lăuntrică. Unde să alerge omul de azi pentru a-È™i regăsi echilibru vieÈ›ii interioare È™i, prin aceasta, să redescopere sensul existenÈ›ei sale?
Răspunsul nu este È™i nu poate fi altul decât: HRISTOS. „VeniÈ›i la mine toÈ›i cei osteniÈ›i È™i împovăraÈ›i È™i Eu vă voi odihni pe voi.” (Matei 11, 28) Numai trăirea întru Hristos umple existenÈ›a omului.
Spre Hristos ne conduce Liturghia, ne conduce Filocalia, ne conduce bucuria lăuntrică a rugăciunii minÈ›ii È™i a inimii, ne conduce lupta cu mândria, ne conduce iubirea de vrăjmaÈ™i. Toate aceste căi ne conduc spre Hristos È™i călăuză avem pe cei ce au parcurs acelaÈ™i drum: pustnicii din Egipt sau cei din CarpaÈ›i, cuvioÈ™ii din Athos sau cei de la Optina.
Rog pe Dumnezeu să binecuvinteze strădania traducătorului, Părintele Profesor Teoctist Caia È™i a ostenitorilor din cadrul Editurii È™i Tipografiei Mitropoliei Moldovei È™i Bucovinei care fac posibilă publicarea colecÈ›iei „CuvioÈ™i stareÈ›i de la Optina”.
Dumnezeu să te binecuvinteze È™i pe tine, cititorule al acestei cărÈ›i, conducându-te prin pocăinÈ›ă, rugăciune È™i iubire, la viaÈ›a în Hristos, singura care-È›i va oferi bucurii adevărate, libertate reală È™i lumină în viaÈ›ă. († TEOFAN, Mitropolitul Moldovei È™i Bucovinei)

Volumul cuprinde marturiile pelerinilor credinciosi care au primit ajutor si folos din partea Cuvioasei Parascheva.

Adunandu-si toate simturile inauntru, silindu-si mintea impreuna cu duhul, atintind-o si legand-o strans si, intr-un cuvant, tintuind-o de Crucea lui Hristos, Sfantul Grigorie repeta adeseori in rugaciune: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul, cu sufletul plin de tremur, cu gemete si cu inima franta; si uda pamantul cu lacrimi calde ce izvorau abundent din ochii sai.

Cei care spun că nu le pasă de cealaltă viaţă şi că nu vor să vieţuiască dincolo de aceasta se înşală pe ei înşişi, chiar dacă nu sunt conştienţi de aceasta. Căci cum e cu putinţă ca oamenii să nu dorească cealaltă viaţă, când ei nu se mai satură de viaţă, aici, pe pământ, fiind ataşaţi de ea ca stridiile de o stâncă… Toţi oamenii iubesc viaţa, dar unii o iubesc pe cea trupească, trecătoare, în vreme ce alţii o iubesc pe cea duhovnicească, veşnică.

În orice caz, chiar dacă cineva nu ar dori să vieţuiască dincolo de viaţa actuală, ar trebui să ştie că aceasta nu depinde de el, ci depinde de Cel ce ne-a creat...

Dumnezeu este Creatorul şi sprijinitorul universului. Chiar dacă El este înfricoşător şi atotputernic, El te iubeşte mai mult decât te pot iubi mama şi tatăl tău, şi El te va îmbrăţişa dacă tu voieşti să experiezi dragostea pe care El o are faţă de tine.

Avem in fata un volum de poezie categoric crestina, o poezie extraordinara, cum n-am mai avut in literatura noastra si cum nu este in lumea intreaga. O poezie de mare adancime si caldura despre ortodoxie. O poezie care se va impune in lumea intreaga.

Pr. D. Staniloae

La Editura Doxologia a apărut în colecÈ›ia Patristica, seria Studii (nr. 3), lucrarea binecunoscutului teolog ortodox francez Jean-Claude Larchet, Sfântul Maxim Mărturisitorul. O introducere. Cartea reprezintă traducerea actualizată de autor pentru ediÈ›ia în limba română, a lucrării Saint Maxime le Confesseur (580-662), apărută la Éditions du Cerf, Paris, 2003, în colecÈ›ia „Initiations aux Pères de l’Église”. Versiunea românească, care apare astfel înaintea celei de a doua ediÈ›ii franceze, aflată în pregătire pentru a fi publicată tot în acest an, este tradusă de doamna Marinela Bojin, principalul traducător în limba română a lucrărilor lui Jean-Claude Larchet È™i atent editată de Pr. DragoÈ™ Bahrim. 
Jean-Claude Larchet este recunoscut astăzi drept unul din cei mai reputaÈ›i specialiÈ™ti în teologia Sfântului Maxim Mărturisitorul, deÈ™i preocupările sale ocupă o zonă mult mai largă de interes (spiritualitatea ortodoxă, teologia dogmatică, bioetica, È™i altele). Între lucrările sale dedicate marelui Părinte bizantin, menÈ›ionăm de asemenea: La Divinisation de l’homme selon saint Maxime le Confesseur (1996) È™iMaxime le Confesseur, médiateur entre l’Orient et l’Occident (1998, publicat în limba română la Editura Doxologia în 2010). De asemenea, a depus un efort considerabil în ultimii 20 de ani pentru editarea în limba franceză a operelor Sfântului Maxim publicând pe rând Răspunsuri către Talasie (1992, ediÈ›ie nouă revizuită în 2010-2013) Ambigua (1994), Epistole (1996), Opuscule teologice È™i polemice (1996), Întrebări È™i nedumeriri (1999). 
Volumul publicat acum la IaÈ™i, deÈ™i este structurat după metoda clasică a lucrărilor de patrologie, cuprinzând trei capitole principalele: viaÈ›a, opera È™i învăÈ›ătura Sfântului Maxim, este însă un adevărat bilanÈ› al cercetărilor maximiene până în momentul de faÈ›ă. Aici se găsesc în sinteză rezultatele tuturor direcÈ›iilor din care a fost analizat Sfântul Maxim. Teologia Sfântului este prezentată în cel de al treilea capitol în mod analitic È™i aproape didactic, multe noÈ›iuni È™i elemente care fac foarte dificil scrisul Sfântului devenind aici foarte accesibile. De asemenea, prin lectura fiecărei secÈ›iuni, prin bogatele note bibliografice, cititorul ia contact cu cele mai reprezentative exegeze la scrierile Mărturisitorului, sau poate găsi referinÈ›e consistente la întreaga operă a Sfântului în legătură cu orice temă chestionată. 
FaÈ›ă de ediÈ›ia precedentă în limba franceză din 2003, ediÈ›ia românească a fost consistent completată È™i actualizată. ReferinÈ›ele bibliografice au fost actualizate în întreaga lucrare, iar bibliografia volumului este una exhaustivă, la nivelul anului 2013, întinsă pe 120 de pagini, conÈ›inând inclusiv toate referinÈ›ele la ediÈ›iile operelor È™i la lucrările în limba română scrise despre Sfântul Maxim Mărturisitorul. 
Cartea este un indispensabil instrument de lucru ce se adresează deopotrivă celor care se iniÈ›iază în studiul teologiei ortodoxe È™i patrologiei, elevi, studenÈ›i sau simpli credincioÈ™i interesaÈ›i de gândirea fecundă a Sfântului Maxim È™i care vor să ia un prim contact cu poziÈ›iile sale teologice, dar este foarte utilă È™i specialiÈ™tilor care vor găsi în ea o sinteză completă È™i precisă despre cel care este socotit astăzi drept cel mai important teolog bizantin al primului mileniu.

Traducere de Felicia Dumas

Am ezitat vreme îndelungată înainte de a da curs acestor convorbiri cu ziaristul Jean-Claude Noyé. De la întemeierea mănăstirii noastre, atât eu cât şi ceilalţi părinţi ostenitori am încercat mereu să fim cât mai discreţi cu putinţă şi să facem în aşa fel încât să nu se vorbească prea mult despre noi. După cum spune Sfântul Isaac Sirul, „vorbirea este limbajul lumii acesteia, iar tăcerea este acela al lumii care va să vină”, al cetăţii cereşti, a cărei prefigurare şi pregustare pământească se străduiesc să fie mănăstirile noastre. În acelaşi timp însă, un călugăr trebuie să ştie să-şi taie voia proprie, făcând voia celorlaţi, dacă ea nu contravine voinţei divine. Am acceptat aşadar, în cele din urmă, să stau de vorbă cu Jean-Claude, un adevărat ziarist creştin, cu care m-am şi împrietenit de altfel. Nu am regretat încrederea pe care i-am acordat-o, numeroşi cititori – catolici, ortodocşi şi protestanţi – mărturisindu-şi interesul cu care au citit această carte, care le-a oferit răspunsuri la întrebări esenţiale, lămurindu-le totodată numeroase aspecte referitoare la Ortodoxie şi la viaţa monahală.
Prin urmare, mi-am dat din toată inima acordul pentru ca buna noastră prietenă Felicia Dumas să traducă în limba română această lucrare. Am încercat să îmi achit astfel, măcar în parte, o datorie pe care o aveam împreună cu ceilalţi părinţi, tovarăşi ai mei, faţă de ţara dumneavoastră, pe care o păstrăm cu dragoste şi recunoştinţă în inimile noastre. Într-adevăr, într-o perioadă în care ne aflam în căutarea Ortodoxiei, în România am descoperit pentru prima dată un popor ortodox şi o Biserică care, în ciuda unei persecuţii dintre cele mai crude, nu au încetat să păstreze vie, prin sângele mucenicilor şi jertfelnicia a numeroşi mărturisitori, credinţa în Hristos şi unde, în pofida dificultăţilor, viaţa monahală înflorea în jurul unor părinţi duhovnici purtători ai focului Duhului Sfânt, pe care am avut binecuvântarea de a-i întâlni şi noi în pădurile Moldovei, în mănăstirile Transilvaniei şi ale Olteniei, din Bucureşti şi din împrejurimi. Chipurile şi cuvintele Părinţilor Cleopa, Petroniu, Teofil, Sofian, Benedict, Dumitru Stăniloae şi mulţi alţii ne-au rămas întipărite în inimă pentru totdeauna şi ne străduim să transmitem la rândul nostru în mănăstirile Sfântul Antonie cel Mare şi Acoperământul Maicii Domnului, unde vin atât de mulţi credincioşi cu viaţă duhovnicească autentică, ceva din flacăra pe care ne-au încredinţat-o. Vremurile din urmă au făcut ca mulţi români să fie nevoiţi să îşi părăsească ţara şi să emigreze în Occident, iar apariţia numeroaselor parohii româneşti, sau mai degrabă franco-române, în regiunile noastre este modul prin care Duhul Sfânt lucrează pentru ca Ortodoxia să fie cunoscută şi răspândită aici, într-o perioadă în care Franţa este măcinată de un ateism care, chiar dacă nu persecută pe faţă ca marxismul de inspiraţie sovietică de altădată, este la fel de agresiv şi nu mai puţin periculos pentru suflet. Metocuri ale mănăstirii Simonos Petra din Sfântul Munte, unde voievodul Mihai Viteazul este pomenit ca ctitor, mănăstirile noastre se străduiesc să-i primească cu dragoste frăţească pe toţi aceşti exilaţi, care le îmbogăţesc, la rându-le, cu credinţa lor.
Bunul Dumnezeu să le dăruiască credincioşilor români forţa de a rămâne în continuare fideli admirabilei tradiţii spirituale ai cărei purtători sunt şi de a o transmite intactă generaţiilor viitoare. Binecuvântăm, prin rugăciunile noastre, apariţia acestei traduceri în limba română.
Arhimandritul Placide
Mănăstirea Sfântul Antonie cel Mare,
23 mai 2011

S-a scris mult despre Sfântul Serafim de Sarov, însă numai Arhimandritul Ioan Krestiankin ar fi putut să-l prezinte atât de frumos, încadrându-l în societatea rusă de la sfârÈ™itul secolului al XVIII-lea È™i începutul secolului al XIX-lea, societate aflată într-o epocă de răcire a credinÈ›ei È™i de îndepărtare de Biserică. RuÈ™ii acelor vremuri aveau nevoie de un Sfânt care să-i aducă mai aproape de Dumnezeu, care să le fie model, erou, tată, profet, judecător, iar Sfântul Serafim de Sarov a reuÈ™it, prin forÈ›a iubirii care-l caracteriza, să le fie călăuză către Hristos. DeÈ™i se afla în pustia pădurilor Sarovului, Sfântul Serafim vedea patimile societăÈ›ii de care era izolat prin puterea Sfântului Duh, pe care a dobândit-o È™i pe care a propovăduit-o drept scop al oricărui creÈ™tin.
Este important să ne apropiem de viaÈ›a unui sfânt nu numai din perspectiva supranaturalului È™i a minunilor, ci È™i prin intermediul societăÈ›ii în care a activitat acesta, a influenÈ›elor culturale È™i religioase specifice timpului său, care sigur au avut un rol important în decizia divină de a ridica din mijlocul poporului un Sfânt pentru popor, È™i nu orice Sfânt, ci Sfântul Serafim de Sarov.
În cele ce urmează redăm un fragment din carte, pentru a evidenÈ›ia cele afirmate mai sus:
Din toate colÈ›urile Rusiei veneau la Sfântul plăcut lui Dumnezeu cei însetaÈ›i de mângâiere duhovnicească în codrul de pini, nu departe de mănăstire, unde îl găseau pe StareÈ›ul gârbovit într-un chiton alb vechi, cu o cruce de cupru la gât. El îi primea pe toÈ›i cu dragoste, li se închina tuturor până la pământ, săruta mâna fiecărui om, binecuvântându-l. Chiar È™i pe cel mai mare păcătos îl numea „bucuria mea”, văzând în el darul dumnezeiesc: sufletul său nemuritor. În orice timp al anului îi saluta pe toÈ›i cu cuvintele: „Hristos a înviat!”.

Calea spre mântuire e una firească şi deloc înrobitoare, dimpotrivă, ea e deschisă oricui şi biruitoare, în cele dintâi stătătoare: părinţii, duhovnicii şi ascultarea. Olguţa Creangă-Caia se adresează sieşi, mai întâi, apoi Cititorilor inocenţi, fără vreo urmă de mustrare, îndemnându-i la meditaţie senină, la gesturi simple, fireşti, cutezătoare... E o încântare să citeşti despre Sensul şi Înţelesul celor înalte, revelate, cât mai firesc, aşa cum i s-au arătat şi autoarei, încă din copilărie, spre cinstea şi lauda Părinţilor.

Admirăm talentul ei, cu ecou din Marele Humuleştean, în fiecare pagină şi în fiecare Cuvânt, rostit şi înscris, ca o Taină. Fraze scurte, accesibile, memorabile, despre Taină, despre Fericiri, despre Suflet, toate întregesc şi fac să răsară, neopintit şi nesilit, Icoana vie a dreptei credinţe, pe calea cea mai la îndemână a unui suflet de copil: fără mustrări şi interdicţii, doar cu frica de Dumnezeu şi ascultarea de părinţi. Doar aşa se poate ajunge departe, chiar unde nu te aştepţi, în ţinutul de taină al cunoaşterii de sine. Printre rânduri şi printre gânduri, te trezeşti, aievea, într-un loc al încântării, într-o clipă a înminunării, însoţit şi confirmat de aripi nevăzute, ca într-un zbor iniţiatic, epifanic, spre zarea cuminecării şi spre orizontul încumetării...

Gheorghe Simon

Învăţăturile Sfântului Dimitrie al Rostovului cuprinse în acest volum sunt foarte folositoare, deoarece ele reprezintă sfaturi practice pentru depăşirea încercărilor vieţii. Scris sub forma unor întrebări şi răspunsuri duhovniceşti, indispensabile pentru maturizarea şi progresul spiritual al credinciosului, volumul cuprinde sfaturi şi poveţe îmbrăcate într-o cadenţă asemănătoare Patericului, purtând amprenta dialogului duhovnicesc dintre Awa (cel ce mângâie) şi novice (cel necăjit), într-un dialog plin de înţelepciune.
Lucrarea de faţă este diortosirea unei traduceri româneşti, tipărită cu caractere chirilice în 1833 la Mănăstirea Neamţ, pe care realizatorul diortosirii. Părintele Nicolae Nicău, a primit-o în dar de la Părintele Proclu Nicău, unchiul său.

In acest volum ne sunt prezentate 18 texte paisiene româneşti de epocă, scrieri care au circulat în manuscrise prin intermediul traducerilor româneşti efectuate după originalele slavone ale stareţului Paisie (cu câteva excepţii) în timpul vieţii lui sau mai târziu. Aceste scrieri se disting fie prin ineditul lor, precum cele 4 epistole necunoscute până astăzi de cititorii români (Cuvânt la îmbrăcarea îngerescului chip; Cuvânt după îmbrăcarea îngerescului chip; Cuvinte pentru ascultare; Cuvinte filocalice); fie prin importanţa lor istorică (precum Aşezământul vieţii de obşte de la Mănăstirea Dragomirna; Către domnitorul Moldovei, Constantin Moruzi; Către Părintele Sofronie Ardeleanul de la Schitul Robaia al Mănăstirii Argeşului), fie prin importanţa lor dogmatică şi duhovnicească. În privinţa acestui din urmă aspect Domnul academician Virgil Cândea atrăgea atenţia asupra unui grup de 3 Cuvinte (Alcătuire despre rugăciunea minţii; Adeverire pentru rugăciunea minţii şi Răspunsul Stareţului Paisie către Stareţul Atanasie) în care Sfântul Paisie expune practica rugăciunii minţii şi o justifică în faţa unor detractori al acestui sfânt meşteşug de îndumnezeire. Nu în ultimul rând, acest volum surprinde prin prezenţa în cuprinsul său a trei texte nepublicate până acum, scrise de ucenicii Sfântului stareţ: Cronica zilelor din preajma şi de după adormirea întru Domnul a Stareţului Paisie; Cuvânt de laudă a Preacuviosului stareţ Paisie; Rugăciune către Preafericitul nostru Stareţul Paisie Velicikovski.