Traducere din limba greacă de Laura Enache, studiu introductiv de Tatiana Petrache, ediţie îngrijită de Pr. Dragoş Bahrim.



„Cartea Cântării Cântărilor se aseamănă unei femei care străluceÈ™te de frumuseÈ›e È™i care îÈ™i sporeÈ™te frumuseÈ›ea naturală printr-o podoabă de mult preÈ›, dar care este cuvioasă în purtare, iar în ascuns, are dispoziÈ›ii potrivnice foarte înfăÈ›iÈ™ării exterioare. Căci privirea asupra unei asemenea femei stârneÈ™te poftă celor desfrânaÈ›i, cercarea însă vădeÈ™te cuminÈ›enia ei, care nu se potriveÈ™te cu cortul cel dinafară. Tot aÈ™a È™i cu cartea de faÈ›ă: expresia, întocmită într-o formă mai erotică, pare că este ademenirea poftei pentru cei neînvăÈ›aÈ›i, dar cugetul, descoperind celor ce se apropie austeritatea tainelor, face uÈ™or de primit dificultatea înÈ›elesurilor, prin farmecul expresiei È™i imită femeia care se foloseÈ™te de frumuseÈ›e ca de un meÈ™teÈ™ug pentru învăÈ›area înfrânării la cei tineri, luând forma frumuseÈ›ii, dar iconomisind învăÈ›ătura.

Căci femeia, care răpeÈ™te prin simpla privire È™i care stârneÈ™te un dor arzător, cu uÈ™urinÈ›ă miÈ™că mintea celor răpiÈ›i de ea oriîncotro voieÈ™te, punând stăpânire pe cei care sunt dispuÈ™i spre patimă È™i care de voie rabdă robia pentru bucurarea de vederea celei dorite; căci dragostea faÈ›ă de cea care le porunceÈ™te le uÈ™urează lor osteneala poruncilor È™i ei socotesc jugul robiei lor uÈ™or, având tirană constrângerea dispoziÈ›iei lor pătimaÈ™e. La fel È™i această carte care ne stă înainte, cugetul ei atrage cu uÈ™urinÈ›ă pe cititori spre primirea ei, fermecându-i prin expresia seducătoare, dar convingându-i să se supună cuvioÈ™iei contemplaÈ›iei, conducându-i cu îndemânare de la litera părutei patimi la mistagogia dogmelor semnificate.”

Sfântul Nil Ascetul, Talcuire la Cântarea Cântărilor, Prolog 1-2.

De ce, oare, această iniÈ›iativă care comportă multă muncă, dificultăÈ›i, timp È™i investiÈ›ie materială? Răspunsul este simplu. Poporul cel dreptcredincios are nevoie de „chipuri de pocăinÈ›ă” cum rosteÈ™te o rugăciune din canonul de pregătire pentru primirea Sfintei ÎmpărtăÈ™anii. Poporul lui Hristos din România este însetat de „apa cea vie”, este înfometat după „pâinea cea spre fiinÈ›ă”.
„Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim în viaÈ›a sfinÈ›ilor din primele veacuri creÈ™tine, în viaÈ›a sfinÈ›ilor cu care Dumnezeu a binecuvântat neamul românesc.
„Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim, de asemenea, în viaÈ›a bineplăcuÈ›ilor lui Dumnezeu care au odrăslit în sânul altor popoare. CuvioÈ™ii StareÈ›i de la Optina se numără printre aceste „chipuri de pocăinÈ›ă”, printre „geniile sfinÈ›eniei” spre care se îndreaptă omul contemporan în căutare de odihnă sufletească.
IntenÈ›ia publicării unei colecÈ›ii dedicate vieÈ›ii mănăstireÈ™ti de la Optina are È™i un alt scop È™i anume: tot ceea ce s-a petrecut ca viaÈ›ă monahală autentică timp de peste 100 de ani la Optina se datorează influenÈ›ei exercitate asupra Lavrei de Sfântul Paisie Velicicovski de la Mănăstirea NeamÈ›. În viaÈ›a celor 14 stareÈ›i ai Optinei, canonizaÈ›i de Biserica Ortodoxă Rusă în 1996, se descoperă amprenta geniului paisian.
După moartea Sf. Paisie, ucenicii săi au mers în Rusia È™i prin intermediul lor s-a născut fenomenul numit „Optina”. Timp de peste 100 de ani după moartea Sfântului Paisie Velicicovski, monahismul din Èšările Române, din Rusia È™i din alte părÈ›i ale Bisericii Ortodoxe a fost influenÈ›at de lucrarea duhovnicească a Mănăstirii NeamÈ› de la sfârÈ™itul secolului al XVIII-lea.
Vremurile au fost grele pentru Rusia în tot veacul XX, iar pentru România nu tocmai uÈ™oare. InfluenÈ›a vieÈ›ii duhovniceÈ™ti rezultată din lucrarea Sfântului Paisie s-a diminuat considerabil.
Redescoperirea Filocaliei prin traducerile Părintelui Dumitru Stăniloae, revigorarea monahismului atonit, traducerile din SfinÈ›ii PărinÈ›i, redobândirea libertăÈ›ii în spaÈ›iul Europei răsăritene după 1990 au oferit cadrul necesar redescoperirii cu mai multă vigoare a influenÈ›ei Sfântului Paisie asupra vieÈ›ii creÈ™tine ortodoxe.
Publicarea colecÈ›iilor dedicate stareÈ›ilor mănăstirii Optina se doreÈ™te a fi, aÈ™adar, È™i un omagiu adus Sfântului Paisie de la NeamÈ›.
Prin intermediul acestei colecÈ›ii creÈ™tinul de azi intră în legătură cu un izvor de viaÈ›ă care-l adapă autentic în setea lui după sens, lumină, în setea lui după Dumnezeu. ViaÈ›a È™i învăÈ›ăturile stareÈ›ilor de la Optina arată, dincolo de locul È™i timpul în care ei au trăit, că existenÈ›a omului fără Hristos È™i fără Evanghelie, fără Biserică, este un non-sens, o confuzie, o disperare fără leac. Spre stareÈ›ii de la Optina, în veacul al XIX-lea È™i începutul veacului XX, se îndreptau pentru cuvânt duhovnicesc mulÈ›imi de călugări, È›ărani È™i moÈ™ieri, prinÈ›i È™i intelectuali. De ce? Pentru că trăiau dramatic golul din ei È™i simÈ›eau că la umbra sfinÈ›ilor de la Optina găseau izvorul umplerii vieÈ›ii lor cu duh È™i adevăr.
Astăzi, omenirea trăieÈ™te È™i mai dramatic decât în veacurile XIX È™i XX, tragedia singurătăÈ›i, a disperării, a lipsei de libertate lăuntrică. Unde să alerge omul de azi pentru a-È™i regăsi echilibru vieÈ›ii interioare È™i, prin aceasta, să redescopere sensul existenÈ›ei sale?
Răspunsul nu este È™i nu poate fi altul decât: HRISTOS. „VeniÈ›i la mine toÈ›i cei osteniÈ›i È™i împovăraÈ›i È™i Eu vă voi odihni pe voi.” (Matei 11, 28) Numai trăirea întru Hristos umple existenÈ›a omului.
Spre Hristos ne conduce Liturghia, ne conduce Filocalia, ne conduce bucuria lăuntrică a rugăciunii minÈ›ii È™i a inimii, ne conduce lupta cu mândria, ne conduce iubirea de vrăjmaÈ™i. Toate aceste căi ne conduc spre Hristos È™i călăuză avem pe cei ce au parcurs acelaÈ™i drum: pustnicii din Egipt sau cei din CarpaÈ›i, cuvioÈ™ii din Athos sau cei de la Optina.
Rog pe Dumnezeu să binecuvinteze strădania traducătorului, Părintele Profesor Teoctist Caia È™i a ostenitorilor din cadrul Editurii È™i Tipografiei Mitropoliei Moldovei È™i Bucovinei care fac posibilă publicarea colecÈ›iei „CuvioÈ™i stareÈ›i de la Optina”.
Dumnezeu să te binecuvinteze È™i pe tine, cititorule al acestei cărÈ›i, conducându-te prin pocăinÈ›ă, rugăciune È™i iubire, la viaÈ›a în Hristos, singura care-È›i va oferi bucurii adevărate, libertate reală È™i lumină în viaÈ›ă. († TEOFAN, Mitropolitul Moldovei È™i Bucovinei)

Volumul cuprinde marturiile pelerinilor credinciosi care au primit ajutor si folos din partea Cuvioasei Parascheva.

Adunandu-si toate simturile inauntru, silindu-si mintea impreuna cu duhul, atintind-o si legand-o strans si, intr-un cuvant, tintuind-o de Crucea lui Hristos, Sfantul Grigorie repeta adeseori in rugaciune: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul, cu sufletul plin de tremur, cu gemete si cu inima franta; si uda pamantul cu lacrimi calde ce izvorau abundent din ochii sai.

Cei care spun că nu le pasă de cealaltă viaţă şi că nu vor să vieţuiască dincolo de aceasta se înşală pe ei înşişi, chiar dacă nu sunt conştienţi de aceasta. Căci cum e cu putinţă ca oamenii să nu dorească cealaltă viaţă, când ei nu se mai satură de viaţă, aici, pe pământ, fiind ataşaţi de ea ca stridiile de o stâncă… Toţi oamenii iubesc viaţa, dar unii o iubesc pe cea trupească, trecătoare, în vreme ce alţii o iubesc pe cea duhovnicească, veşnică.

În orice caz, chiar dacă cineva nu ar dori să vieţuiască dincolo de viaţa actuală, ar trebui să ştie că aceasta nu depinde de el, ci depinde de Cel ce ne-a creat...

Dumnezeu este Creatorul şi sprijinitorul universului. Chiar dacă El este înfricoşător şi atotputernic, El te iubeşte mai mult decât te pot iubi mama şi tatăl tău, şi El te va îmbrăţişa dacă tu voieşti să experiezi dragostea pe care El o are faţă de tine.

Avem in fata un volum de poezie categoric crestina, o poezie extraordinara, cum n-am mai avut in literatura noastra si cum nu este in lumea intreaga. O poezie de mare adancime si caldura despre ortodoxie. O poezie care se va impune in lumea intreaga.

Pr. D. Staniloae

Volumul conÈ›ine învăÈ›ături È™i sfaturi ale Părintelui Eusebie Giannakakis, un om cu viaÈ›ă sfântă, după cum dau mărturie cei care l-au cunoscut. A fost preot călugăr È™i, în această calitate, a slujit timp de 34 de ani ca preot misionar la Spitalul „Hippokration” din Atena, unde s-a dedicat cu tot sufletul în îngrijirea spirituală a celor suferinzi. Este întemeietorul È™i ctitorul Mănăstirii Sfântul Ioan Botezătorul” din Verino, Grecia.

Cuvântările părintelui Eusebiu, o adevărată moÈ™tenire duhovnicească, sunt o mină de aur duhovnicesc È™i un izvor de apă cristalină È™i răcoritoare, ce reuÈ™eÈ™te să adape fiece suflet. Ele sunt asemenea unui indicator stradal care, fără greÈ™, indică traiectoria ce trebuie urmată, împreună cu pericolele È™i tâlharii care pândesc în drumul nostru către cer.

Noi suntem case ale lui Dumnezeu, ogorul Lui…  Iubirea lui Dumnezeu, care ne este daruita din belsug prin Sfintele Taine si prin slujbe, canonul personal, Rugaciunea lui Iisus si studiul cartilor patristice, spre aceasta tintesc: sa ne zideasca pe noi insine casa trainica…  Sa fim neincetat cu luare aminte la noi insine.  Pe lume au existat cladiri stralucitoare, asezaminte si manastiri frumoase, care s-au pustiit.  De ce credeti ca s-a intamplat aceasta?  Pentru ca nu au fost oameni drepti si cumpatati care sa le locuiasca…  Asadar, ajutati de harul lui Dumnezeu si de mijlocirile sfintilor, sa facem mai mult efort in a ne zidi pe noi insine.

Sfintii in cer se roaga si mijlocesc pentru noi, dar si gandul si straduinta noastra sa fie cum sa ne zidim casa sufletului pe temelii sfinte si trainice, nu pe unele gata sa se darame, superficiale si slabe.  Nu asa!  Ci pe temelii sanatoase, trainice, luminate si sfinte, curate si fara prihana.  Sa lucram cu constiinciozitate, sinceritate si devotament.

Parintele Eusebiu Giannakakis 

Frica vine adesea din necunoaÈ™tere. Și evităm ceea ce cunoaÈ™tem prea puÈ›in. De aceea este vital să înÈ›elegem, ca să ne putem bucura chiar È™i atunci când vine vorba despre taina morÈ›ii noastre sau, mai exact, despre ieÈ™irea sufletului din trup. Cum o vedem? Poartă către ÎmpărăÈ›ia cerurilor, vestea cea bună, „PaÈ™tile cele frumoase”? Sau gheena focului, durerea amarnică, întristarea cea de nemângâiat, mustrarea conÈ™tiinÈ›ei, ca să nu mai amintim de chinurile cele nesfârÈ™ite? Ateu sau credincios, pe buza vieÈ›ii, când se confruntă cu iminenÈ›a morÈ›ii, care nu ocoleÈ™te pe nimeni, omul devine, fie È™i numai pentru câteva – ultimele – clipe, conÈ™tient că viaÈ›a nu se opreÈ™te aici.

Volumul de faÈ›ă se deschide cu vechi pilde ale Patericului alfabetic È™i tematic, È™i se continuă cu alte 22 de extrase (multe dintre ele traduse pentru prima oară în limba română) din texte hagiografice, omilii ale SfinÈ›ilor PărinÈ›i, povestiri È™i mărturii care ne trezesc È™i ne provoacă să ne luăm în serios viaÈ›a È™i să o preÈ›uim. Aici se găsesc răspunsuri la câteva dintre dilemele subiectului, fă-cându-ne cunoscute trăi-rile È™i vedeniile sfinÈ›ilor ce ne descoperă parcursul sufletului după ieÈ™irea din trup, ce înseamnă Raiul È™i iadul, ÎnfricoÈ™ătoarea Ju-decată, precum È™i îndem-nuri cu privire la pregătirea pentru Marea Trecere.

tunci când definim ca imposibil ceea ce depăÈ™eÈ™te puterile È™i posibilităÈ›ile omeneÈ™ti, realizarea imposibilului constituie o contradicÈ›ie în termeni. Iar pe când această contradicÈ›ie este evidentă pentru orice om raÈ›ional, creÈ™tinul este chemat să o urmărească È™i, mai mult, să o transforme în scopul vieÈ›ii sale.

PărtăÈ™ia cu firea divină este noutatea inegalabilă pe care o introduce în istorie Întruparea lui Dumnezeu. Este acel eveniment ontologic care îl înnoieÈ™te deplin pe om; nu priveÈ™te doar anumite faÈ›ete sau funcÈ›ii ale vieÈ›ii sale, ci întreaga fire È™i întregul său ipostas. Această lucrare nu este deloc uÈ™oară; este realizarea imposibilului. Însă devine posibilă prin credinÈ›ă È™i se demonstrează prin iubirea care îi îmbrăÈ›iÈ™ează È™i pe duÈ™mani. Iar iubirea faÈ›ă de duÈ™mani vine în contradicÈ›ie cu obiÈ™nuinÈ›a firii umane. Dar devine posibilă prin iubirea lui Hristos.

În Evanghelie, realizarea imposibilului face trimitere adesea la credinÈ›a omului. „Dacă veţi avea credinţă în voi cât un grăunte de muştar... nimic nu va fi vouă cu neputinţă” (Mt. 17, 20). Cererii pe care tatăl copilului demonizat o adresează lui Hristos, „de poţi ceva, ajută-ne”, Hristos îi răspunde: „De poţi crede, toate sunt cu putinţă celui ce crede” (Mc. 9, 22-23). Este demn de remarcat aici faptul că, precum cu alte ocazii, Hristos nu săvârÈ™eÈ™te imediat vindecarea, ci îi propune omului credinÈ›a, prin care îl face colaborator È™i părtaÈ™ la atotputernicia divină. Astfel omul dobândeÈ™te în viaÈ›a sa o anumită dovadă a realizării irealizabilului; „îÈ™i activează” începutul îndumnezeirii sale.

CreÈ™tinismul, în ansamblul său, îl cheamă pe om la înfăptuirea imposibilului. Și îl invită la înfăptuirea imposibilului, nu fiindcă poate reuÈ™i prin propriile sale puteri, ci È™i deoarece atunci când o urmăreÈ™te, se poate apropia de aceasta. Atunci când omul nu È›inteÈ™te imposibilul, nu realizează satisfăcător nici posibilul. Însă atunci când omul È›inteÈ™te imposibilul, descoperă în interiorul său puteri È™i posibilităÈ›i latente. Devine activ în mod deplin, începe „nevoinÈ›ele cele mai presus de fire” È™i acÈ›ionează ca o făptură care Îl reflectă pe Dumnezeu cel atotputernic.În cele din urmă, înfăptuirea imposibilului se realizează prin participarea la puterea Arhetipului atotputernic È™i se obÈ›ine prin credinÈ›ă.

Georgios I. Mantzaridis