De ce, oare, această iniÈ›iativă care comportă multă muncă, dificultăÈ›i, timp È™i investiÈ›ie materială? Răspunsul este simplu. Poporul cel dreptcredincios are nevoie de „chipuri de pocăinÈ›ă” cum rosteÈ™te o rugăciune din canonul de pregătire pentru primirea Sfintei ÎmpărtăÈ™anii. Poporul lui Hristos din România este însetat de „apa cea vie”, este înfometat după „pâinea cea spre fiinÈ›ă”.
„Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim în viaÈ›a sfinÈ›ilor din primele veacuri creÈ™tine, în viaÈ›a sfinÈ›ilor cu care Dumnezeu a binecuvântat neamul românesc.
„Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim, de asemenea, în viaÈ›a bineplăcuÈ›ilor lui Dumnezeu care au odrăslit în sânul altor popoare. CuvioÈ™ii StareÈ›i de la Optina se numără printre aceste „chipuri de pocăinÈ›ă”, printre „geniile sfinÈ›eniei” spre care se îndreaptă omul contemporan în căutare de odihnă sufletească.
IntenÈ›ia publicării unei colecÈ›ii dedicate vieÈ›ii mănăstireÈ™ti de la Optina are È™i un alt scop È™i anume: tot ceea ce s-a petrecut ca viaÈ›ă monahală autentică timp de peste 100 de ani la Optina se datorează influenÈ›ei exercitate asupra Lavrei de Sfântul Paisie Velicicovski de la Mănăstirea NeamÈ›. În viaÈ›a celor 14 stareÈ›i ai Optinei, canonizaÈ›i de Biserica Ortodoxă Rusă în 1996, se descoperă amprenta geniului paisian.
După moartea Sf. Paisie, ucenicii săi au mers în Rusia È™i prin intermediul lor s-a născut fenomenul numit „Optina”. Timp de peste 100 de ani după moartea Sfântului Paisie Velicicovski, monahismul din Èšările Române, din Rusia È™i din alte părÈ›i ale Bisericii Ortodoxe a fost influenÈ›at de lucrarea duhovnicească a Mănăstirii NeamÈ› de la sfârÈ™itul secolului al XVIII-lea.
Vremurile au fost grele pentru Rusia în tot veacul XX, iar pentru România nu tocmai uÈ™oare. InfluenÈ›a vieÈ›ii duhovniceÈ™ti rezultată din lucrarea Sfântului Paisie s-a diminuat considerabil.
Redescoperirea Filocaliei prin traducerile Părintelui Dumitru Stăniloae, revigorarea monahismului atonit, traducerile din SfinÈ›ii PărinÈ›i, redobândirea libertăÈ›ii în spaÈ›iul Europei răsăritene după 1990 au oferit cadrul necesar redescoperirii cu mai multă vigoare a influenÈ›ei Sfântului Paisie asupra vieÈ›ii creÈ™tine ortodoxe.
Publicarea colecÈ›iilor dedicate stareÈ›ilor mănăstirii Optina se doreÈ™te a fi, aÈ™adar, È™i un omagiu adus Sfântului Paisie de la NeamÈ›.
Prin intermediul acestei colecÈ›ii creÈ™tinul de azi intră în legătură cu un izvor de viaÈ›ă care-l adapă autentic în setea lui după sens, lumină, în setea lui după Dumnezeu. ViaÈ›a È™i învăÈ›ăturile stareÈ›ilor de la Optina arată, dincolo de locul È™i timpul în care ei au trăit, că existenÈ›a omului fără Hristos È™i fără Evanghelie, fără Biserică, este un non-sens, o confuzie, o disperare fără leac. Spre stareÈ›ii de la Optina, în veacul al XIX-lea È™i începutul veacului XX, se îndreptau pentru cuvânt duhovnicesc mulÈ›imi de călugări, È›ărani È™i moÈ™ieri, prinÈ›i È™i intelectuali. De ce? Pentru că trăiau dramatic golul din ei È™i simÈ›eau că la umbra sfinÈ›ilor de la Optina găseau izvorul umplerii vieÈ›ii lor cu duh È™i adevăr.
Astăzi, omenirea trăieÈ™te È™i mai dramatic decât în veacurile XIX È™i XX, tragedia singurătăÈ›i, a disperării, a lipsei de libertate lăuntrică. Unde să alerge omul de azi pentru a-È™i regăsi echilibru vieÈ›ii interioare È™i, prin aceasta, să redescopere sensul existenÈ›ei sale?
Răspunsul nu este È™i nu poate fi altul decât: HRISTOS. „VeniÈ›i la mine toÈ›i cei osteniÈ›i È™i împovăraÈ›i È™i Eu vă voi odihni pe voi.” (Matei 11, 28) Numai trăirea întru Hristos umple existenÈ›a omului.
Spre Hristos ne conduce Liturghia, ne conduce Filocalia, ne conduce bucuria lăuntrică a rugăciunii minÈ›ii È™i a inimii, ne conduce lupta cu mândria, ne conduce iubirea de vrăjmaÈ™i. Toate aceste căi ne conduc spre Hristos È™i călăuză avem pe cei ce au parcurs acelaÈ™i drum: pustnicii din Egipt sau cei din CarpaÈ›i, cuvioÈ™ii din Athos sau cei de la Optina.
Rog pe Dumnezeu să binecuvinteze strădania traducătorului, Părintele Profesor Teoctist Caia È™i a ostenitorilor din cadrul Editurii È™i Tipografiei Mitropoliei Moldovei È™i Bucovinei care fac posibilă publicarea colecÈ›iei „CuvioÈ™i stareÈ›i de la Optina”.
Dumnezeu să te binecuvinteze È™i pe tine, cititorule al acestei cărÈ›i, conducându-te prin pocăinÈ›ă, rugăciune È™i iubire, la viaÈ›a în Hristos, singura care-È›i va oferi bucurii adevărate, libertate reală È™i lumină în viaÈ›ă. († TEOFAN, Mitropolitul Moldovei È™i Bucovinei)

Volumul cuprinde marturiile pelerinilor credinciosi care au primit ajutor si folos din partea Cuvioasei Parascheva.

Adunandu-si toate simturile inauntru, silindu-si mintea impreuna cu duhul, atintind-o si legand-o strans si, intr-un cuvant, tintuind-o de Crucea lui Hristos, Sfantul Grigorie repeta adeseori in rugaciune: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul, cu sufletul plin de tremur, cu gemete si cu inima franta; si uda pamantul cu lacrimi calde ce izvorau abundent din ochii sai.

Cei care spun că nu le pasă de cealaltă viaţă şi că nu vor să vieţuiască dincolo de aceasta se înşală pe ei înşişi, chiar dacă nu sunt conştienţi de aceasta. Căci cum e cu putinţă ca oamenii să nu dorească cealaltă viaţă, când ei nu se mai satură de viaţă, aici, pe pământ, fiind ataşaţi de ea ca stridiile de o stâncă… Toţi oamenii iubesc viaţa, dar unii o iubesc pe cea trupească, trecătoare, în vreme ce alţii o iubesc pe cea duhovnicească, veşnică.

În orice caz, chiar dacă cineva nu ar dori să vieţuiască dincolo de viaţa actuală, ar trebui să ştie că aceasta nu depinde de el, ci depinde de Cel ce ne-a creat...

Dumnezeu este Creatorul şi sprijinitorul universului. Chiar dacă El este înfricoşător şi atotputernic, El te iubeşte mai mult decât te pot iubi mama şi tatăl tău, şi El te va îmbrăţişa dacă tu voieşti să experiezi dragostea pe care El o are faţă de tine.

Avem in fata un volum de poezie categoric crestina, o poezie extraordinara, cum n-am mai avut in literatura noastra si cum nu este in lumea intreaga. O poezie de mare adancime si caldura despre ortodoxie. O poezie care se va impune in lumea intreaga.

Pr. D. Staniloae

Mutarea moaştelor Sfântului Ierarh Nectarie a avut loc la data de 3 septembrie 1953 şi este sărbătorită începând din anul 1961. An de an, slujbele de pe 2 şi 3 septembrie transformă insula Eghina într-un adevărat stup duhovnicesc, unde roiesc mii de credincioşi din toate părţile Greciei şi din alte ţări, pentru a se bucura de mireasma şi de dulcile daruri ale marelui Ierarh.

Slujba mutării moaştelor Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina a fost scrisă în limba greacă de părintele Gherasim Mikraghiannanitul (1905-1991), călugăr de la Schitul Sfintei Ana -Mică- din Sfântul Munte Athos, încredinţat cu slujba de „imnograf al Marii Biserici a lui Hristos”, şi recunoscut astăzi ca cel mai de seamă imnograf grec de după Căderea Constantinopolului. Marele poet mărturisea că lucrarea sa imnografică urma trei paşi: pe cel al documentării cu privire la Sfântul despre care urma să scrie, pe cel al rugăciunii şi pe cel al scrierii. Lucrarea imnografului o privea ca pe o înaltă îndeletnicire plină de har: „Am pe Sfânt în faţă. De aceea nu doresc să vorbesc cu nimeni. Imnografia, această lucrare duhovnicească, este unire a sufletului cu Dumnezeu, este o rugăciune minunată, este o ridicare a minţii, este o vedere tainică ce nu se tâlcuieşte şi nu poate fi exprimată prin cuvinte. Imnografia este cea mai înaltă filozofie. Nu poate fi dezvăluită prin cuvintele noastre. Trebuie trăită pentru a fi simţită”.

Cartea de faţă este un prinos de laudă către marele făcător de minuni Sfântul Ierah Nectarie şi are la bază frumoasa traducere a textului liturgic grecesc al părintelui Gherasim Mikraghiannanitul, în limba română, de către Laura Enache. Tânărul Cezar Florin Cocuz, protopsaltul Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi, a împletit versul poetic şi melosul bizantin cu multă râvnă şi dragoste, în zile şi nopţi de veghe la candela tradiţiei. Cântările zugrăvesc pe graiul psaltic românesc chipul blând şi luminos al Sfântului Nectarie, care ne învaţă că „fericirea, adică bucuria interioară, izvorăşte din smerenie”.

Conf. Univ. Dr. Maria Alexandru

Nu poÈ›i iubi dacă nu ierÈ›i È™i nu poÈ›i fi fericit dacă nu iubeÈ™ti!

AÈ™adar, dacă te simÈ›i nefericit, este posibil să ai în inima ta pe cineva neiertat, o persoană sau o faptă peste care nu poÈ›i trece prea uÈ™or È™i, atunci când îÈ›i vine în minte, face ca orice urmă de zâmbet să dispară de pe chipul tău. MeÈ™teÈ™ugul bucuriei nu este unul greu de înÈ›eles, ci poate doar greu de pus în practică, însă, cu ajutorul Maicii Siluana, care È™tie să vorbească cu tine direct, cu o blândeÈ›e È™i o prietenie surprinzătoare, sigur vei găsi calea către bucuria după care tânjeÈ™ti.

Iar dacă nu suferi de această boală intitulată de medicii duhovniceÈ™ti „nefericire”, cu siguranÈ›ă vei întâlni în carte metode de a-i ajuta pe cei nefericiÈ›i să-È™i găsească drumul către inima lor, acolo unde, de cele mai multe ori, stă „ascuns” Hristos.

Optimismul si pesimismul sunt doua moduri diferite de a aprecia viata.  Conform aprecierii optimiste, viata este un mare dar, in timp ce dupa gandirea pesimista, viata este un mare rau.  Optimism inseamna fericire, iar pesimism inseamna nenorocire.  Pentru om, cea mai mare fericire nu este sanatatea, bogatia, prietenii sau slava.  Cea mai mare fericire pentru om este sa fie optimist.  Pe de alta parte, cea mai mare nenorocire pentru om nu este boala, saracia, singuratatea, parasirea, nedreptatea sau oricare alta greutate sau pierdere.  Cea mai mare nenorocire pentru om este sa fie pesimist.  Pentru ca, in timp ce optimismul constituie imn de viata, pesimismul constituie imn de moarte.  Refrenul primului imn este: „Merita sa traiesti!”, in timp ce refrenul celui de-al doilea este: „Nu merita sa traiesti!”.  A trai inseamna sa gandesti, sa simti, sa muncesti.  Optimistul repeta: „Merita sa gandesti, merita sa simti, merita sa muncesti”.

Tradiţia creştină îi atribuie Sfântului Macarie Egipteanul numeroase scrieri duhovniceşti. O parte dintre acestea, cele 64 de „Cuvinte ascetice şi epistole” sunt cunoscute drept Colecţia I. Volumul de față cuprinde traducerea primelor 20 dintre ele, realizată de Laura Enache, cu un studiu introductiv de pr. Cătălin Pălimaru. Ediţia de faţă, prima traducere integrală în limba română, a fost îngrijită de pr. Dragoş Bahrim şi a fost realizată după ultima ediţie critică, publicată în 2015 la Moscova şi Sfântul Munte Athos de Alexei Dunaev şi Vincent Desprez.

„Prin trei lucruri rodesc folosul și prin trei moduri primesc zidire și câștig cei ce cercetează riguros creștinismul, și se străduiesc să cunoască voia desăvârșită a lui Dumnezeu, și își dau toată silința și osteneala și nevoința pentru desăvârșirea cuvintelor Domnului în credința și nădejdea scopului, năzuind să-l împlinească prin nevoință multă și să ajungă la odihna aceea, iar, prin credință și harul lui Hristos, sârguindu-se să ajungă la împlinirea virtuților, fiindcă cuvintele Domnului și ale Apostolilor îndeamnă în orice chip la desăvârșire.

Cel dintâi: socotesc, ca niște robi credincioși, Sfintele Scripturi și cuvintele Domnului adevărate, ca fiind ale lui Dumnezeu. Al doilea: privind spre scopul desăvârșit al creștinismului se silesc să se facă viteji și curajoși cu fiecare zi pentru înălțimea chemării, având fără preget osteneala, și alergarea, și nevoința neîncetată și neîntreruptă, grăbind spre fericita nădejde a dragostei și desăvârșirii, nedându-și lor odihnă cu lenevire din pricina înălțimii scopului. Al treilea: având înaintea ochilor scopul desăvârșirii, cred cuvintelor Domnului ca adevărate, anume că cel ce vine să slujească Domnului trebuie să ajungă la măsurile nepătimirii și libertății. Fiindcă la acea fericire a vredniciei îndeamnă Domnul și acolo îi cheamă pe cei ce îi urmează Lui, zicând: Fiți desăvârșiți precum și Tatăl vostru cel ceresc (Mt. 5, 48), învățând să fie întru noi toată curăția pe care sufletul a dobândit-o prin după chipul și asemănarea (Fc. 1, 26) zidită în noi la început, care și acum se lucrează în sufletul credincios prin energia Duhului, potrivit cu ceea ce s-a spus: Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și Duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele (Ps. 50, 12).

Sf. Macarie Egipteanul, Cuvântul 1, 13, 2-3