De ce, oare, această iniÈ›iativă care comportă multă muncă, dificultăÈ›i, timp È™i investiÈ›ie materială? Răspunsul este simplu. Poporul cel dreptcredincios are nevoie de „chipuri de pocăinÈ›ă” cum rosteÈ™te o rugăciune din canonul de pregătire pentru primirea Sfintei ÎmpărtăÈ™anii. Poporul lui Hristos din România este însetat de „apa cea vie”, este înfometat după „pâinea cea spre fiinÈ›ă”.
„Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim în viaÈ›a sfinÈ›ilor din primele veacuri creÈ™tine, în viaÈ›a sfinÈ›ilor cu care Dumnezeu a binecuvântat neamul românesc.
„Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim, de asemenea, în viaÈ›a bineplăcuÈ›ilor lui Dumnezeu care au odrăslit în sânul altor popoare. CuvioÈ™ii StareÈ›i de la Optina se numără printre aceste „chipuri de pocăinÈ›ă”, printre „geniile sfinÈ›eniei” spre care se îndreaptă omul contemporan în căutare de odihnă sufletească.
IntenÈ›ia publicării unei colecÈ›ii dedicate vieÈ›ii mănăstireÈ™ti de la Optina are È™i un alt scop È™i anume: tot ceea ce s-a petrecut ca viaÈ›ă monahală autentică timp de peste 100 de ani la Optina se datorează influenÈ›ei exercitate asupra Lavrei de Sfântul Paisie Velicicovski de la Mănăstirea NeamÈ›. În viaÈ›a celor 14 stareÈ›i ai Optinei, canonizaÈ›i de Biserica Ortodoxă Rusă în 1996, se descoperă amprenta geniului paisian.
După moartea Sf. Paisie, ucenicii săi au mers în Rusia È™i prin intermediul lor s-a născut fenomenul numit „Optina”. Timp de peste 100 de ani după moartea Sfântului Paisie Velicicovski, monahismul din Èšările Române, din Rusia È™i din alte părÈ›i ale Bisericii Ortodoxe a fost influenÈ›at de lucrarea duhovnicească a Mănăstirii NeamÈ› de la sfârÈ™itul secolului al XVIII-lea.
Vremurile au fost grele pentru Rusia în tot veacul XX, iar pentru România nu tocmai uÈ™oare. InfluenÈ›a vieÈ›ii duhovniceÈ™ti rezultată din lucrarea Sfântului Paisie s-a diminuat considerabil.
Redescoperirea Filocaliei prin traducerile Părintelui Dumitru Stăniloae, revigorarea monahismului atonit, traducerile din SfinÈ›ii PărinÈ›i, redobândirea libertăÈ›ii în spaÈ›iul Europei răsăritene după 1990 au oferit cadrul necesar redescoperirii cu mai multă vigoare a influenÈ›ei Sfântului Paisie asupra vieÈ›ii creÈ™tine ortodoxe.
Publicarea colecÈ›iilor dedicate stareÈ›ilor mănăstirii Optina se doreÈ™te a fi, aÈ™adar, È™i un omagiu adus Sfântului Paisie de la NeamÈ›.
Prin intermediul acestei colecÈ›ii creÈ™tinul de azi intră în legătură cu un izvor de viaÈ›ă care-l adapă autentic în setea lui după sens, lumină, în setea lui după Dumnezeu. ViaÈ›a È™i învăÈ›ăturile stareÈ›ilor de la Optina arată, dincolo de locul È™i timpul în care ei au trăit, că existenÈ›a omului fără Hristos È™i fără Evanghelie, fără Biserică, este un non-sens, o confuzie, o disperare fără leac. Spre stareÈ›ii de la Optina, în veacul al XIX-lea È™i începutul veacului XX, se îndreptau pentru cuvânt duhovnicesc mulÈ›imi de călugări, È›ărani È™i moÈ™ieri, prinÈ›i È™i intelectuali. De ce? Pentru că trăiau dramatic golul din ei È™i simÈ›eau că la umbra sfinÈ›ilor de la Optina găseau izvorul umplerii vieÈ›ii lor cu duh È™i adevăr.
Astăzi, omenirea trăieÈ™te È™i mai dramatic decât în veacurile XIX È™i XX, tragedia singurătăÈ›i, a disperării, a lipsei de libertate lăuntrică. Unde să alerge omul de azi pentru a-È™i regăsi echilibru vieÈ›ii interioare È™i, prin aceasta, să redescopere sensul existenÈ›ei sale?
Răspunsul nu este È™i nu poate fi altul decât: HRISTOS. „VeniÈ›i la mine toÈ›i cei osteniÈ›i È™i împovăraÈ›i È™i Eu vă voi odihni pe voi.” (Matei 11, 28) Numai trăirea întru Hristos umple existenÈ›a omului.
Spre Hristos ne conduce Liturghia, ne conduce Filocalia, ne conduce bucuria lăuntrică a rugăciunii minÈ›ii È™i a inimii, ne conduce lupta cu mândria, ne conduce iubirea de vrăjmaÈ™i. Toate aceste căi ne conduc spre Hristos È™i călăuză avem pe cei ce au parcurs acelaÈ™i drum: pustnicii din Egipt sau cei din CarpaÈ›i, cuvioÈ™ii din Athos sau cei de la Optina.
Rog pe Dumnezeu să binecuvinteze strădania traducătorului, Părintele Profesor Teoctist Caia È™i a ostenitorilor din cadrul Editurii È™i Tipografiei Mitropoliei Moldovei È™i Bucovinei care fac posibilă publicarea colecÈ›iei „CuvioÈ™i stareÈ›i de la Optina”.
Dumnezeu să te binecuvinteze È™i pe tine, cititorule al acestei cărÈ›i, conducându-te prin pocăinÈ›ă, rugăciune È™i iubire, la viaÈ›a în Hristos, singura care-È›i va oferi bucurii adevărate, libertate reală È™i lumină în viaÈ›ă. († TEOFAN, Mitropolitul Moldovei È™i Bucovinei)

Volumul cuprinde marturiile pelerinilor credinciosi care au primit ajutor si folos din partea Cuvioasei Parascheva.

Adunandu-si toate simturile inauntru, silindu-si mintea impreuna cu duhul, atintind-o si legand-o strans si, intr-un cuvant, tintuind-o de Crucea lui Hristos, Sfantul Grigorie repeta adeseori in rugaciune: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul, cu sufletul plin de tremur, cu gemete si cu inima franta; si uda pamantul cu lacrimi calde ce izvorau abundent din ochii sai.

Cei care spun că nu le pasă de cealaltă viaţă şi că nu vor să vieţuiască dincolo de aceasta se înşală pe ei înşişi, chiar dacă nu sunt conştienţi de aceasta. Căci cum e cu putinţă ca oamenii să nu dorească cealaltă viaţă, când ei nu se mai satură de viaţă, aici, pe pământ, fiind ataşaţi de ea ca stridiile de o stâncă… Toţi oamenii iubesc viaţa, dar unii o iubesc pe cea trupească, trecătoare, în vreme ce alţii o iubesc pe cea duhovnicească, veşnică.

În orice caz, chiar dacă cineva nu ar dori să vieţuiască dincolo de viaţa actuală, ar trebui să ştie că aceasta nu depinde de el, ci depinde de Cel ce ne-a creat...

Dumnezeu este Creatorul şi sprijinitorul universului. Chiar dacă El este înfricoşător şi atotputernic, El te iubeşte mai mult decât te pot iubi mama şi tatăl tău, şi El te va îmbrăţişa dacă tu voieşti să experiezi dragostea pe care El o are faţă de tine.

Avem in fata un volum de poezie categoric crestina, o poezie extraordinara, cum n-am mai avut in literatura noastra si cum nu este in lumea intreaga. O poezie de mare adancime si caldura despre ortodoxie. O poezie care se va impune in lumea intreaga.

Pr. D. Staniloae

(lipsa text)

Dorind să atingi cu mâna cea însetată de cunoaÈ™tere coasta lui Hristos, Apostole, ne-ai adeverit nouă credinÈ›a cea neînfrântă în El, în care roagă-te să fim întăriÈ›i în vecii vecilor, Toma, de Dumnezeu fericitule.
Canonul întâi, Cântarea a 6-a

Prin neliniÈ™tea sa, prin dorinÈ›a sa de certitudine, Sfântul Toma devine martorul ocular, accesibil È™i credibil al Învierii Domnului È™i al preaslăvirii Preacuratei Născătoare de Dumnezeu. CreÈ™tinul dintotdeauna se recunoaÈ™te cu uÈ™urinÈ›ă în caracterul uman al lui Toma: pe de o parte râvna, devotamentul, bucuria de a fi în preajma Domnului, iar pe de altă parte nevoia de a cerceta, de a-L cunoaÈ™te, de a-L simÈ›i È™i de a-L vedea.
Pr. Cristian Alexandru Barnea

Accentul se pune în acest volum pe importanÈ›a È™i respectul pe care omul contemporan nu-l mai acordă mesei. Masa nu mai reprezintă un ritual, nu mai reprezintă un moment în care membrii familiei se întâlnesc È™i Îi multumesc lui Dumnezeu pentru cele primite È™i binecuvântate de El. Autoarea Rita Madden porneÈ™te în această călătorie pentru o viaÈ›ă mai sănătoasă din toate punctele de vedere alături de cititor, având ca temelie TradiÈ›ia Ortodoxă. De aceea, deÈ™i cartea se recomandă a fi un ghid practic È™i modern de nutriÈ›ie, vom avea placuta surpriză să găsim numeroase citate ale SfinÈ›ilor PărinÈ›i ai Bisericii. Cartea conÈ›ine È™i exerciÈ›ii ce te responsabilizează pe tine, cel care citeÈ™ti, să faci anumite schimbări în viaÈ›a ta, legate de sănătate, schimbări care o să-È›i fie de folos o viaÈ›ă întreagă. Pe lângă informaÈ›iile referitoare la nutriÈ›ie È™i mai ales cele referitoare la beneficiile postului, cartea pune accentul È™i pe bucuria de a face miÈ™care.

Per ansamblu, volumul invită la un stil de viaÈ›ă sănătos, complet È™i complex, ce se adresează atât trupului, cât mai ales sufletului.

Intrucat Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, in sedinta sa de lucru din ziua de 17 februarie 2011 a proclamat anul 2012 ca „Anul omagial al Sfantului Maslu si al ingrijirii bolnavilor”, am considerat binevenita si utila, in panoplia de simpozioane, conferinte, alcatuiri de carti si volume colective de studii, articole, expozitii etc. inchinate acestor teme, alcatuirea unui florilegiu patristic tematic, precedat de un studiu introductiv in care am incercat a patrunde si a deslusi macar in parte taina suferintei si a arata importanta si folosul compatimirii si al ingrijirii bolnavilor, reactiile emotionale ale acestora, evidentiind faptul ca viata crestina este hristocentrica si hristomorfica, iar crestinii – urmatori ai lui Hristos – percep suferinta intr-o lumina pozitiva, ca mijloc de purificare si de crestere spirituala si nu ca ceva lipsit de sens.
Volumul de fata, intitulat Hristos, Prietenul nostru in suferinta este impartit in sase capitole dupa cum urmeaza: I. Teologia bolii; II. Ingrijirea bolnavilor; III. Arta medicala; IV; Pedagogia incercarilor; V. Crucea necazurilor; VI. Compatimirea.
Pentru alcatuirea acestui florilegiu tematic, am parcurs colectiile patristice aparute in limba romana, precum si unele opere ale Sfintilor Parinti care au avut in atentie temele propuse in acest volum. De asemenea, nu au fost lasate de-o parte Patericele traduse pana acum in limba romana. Dupa cum se va putea remarca prin lectura atenta, fiecare cuvant din Pateric este masurat, concis, ales dupa o lunga tacere, la inspiratia Duhului, dovedindu-se astfel ziditor de suflet.
Fiecare tema este alcatuita din asa-zisele capete sau texte ale cuviosilor parinti, care constituie de fapt sentinte, butade, exortatii, principii, sfaturi, experiente, meditatii, intamplari si atitudini. Fiind adunate si insiruite tematic, textele Sfintilor Parinti usureaza astfel lectura cititorului care este preocupat sau interesat de o tema anume. Astfel, acesta nu va mai cauta o idee, un sfat sau o butada in intreaga carte, ci se poate ghida direct la tema dorita.
Am considerat binevenita inserarea ca note explicative de subsol a unor observatii si comentarii suplimentare legate de diversi termeni sau idei, pentru o exacta si corecta intelegere a textului patristic. Aceste note apartin atat traducatorului sau talmacitorului textului, editorului, cat si celui care a alcatuit prezentul florilegiu, respectiv subsemnatului.
Sfaturile sau zicerile Parintilor, care constituie de fapt si o terapie spirituala, raspund multor intrebari, nedumeriri si probleme duhovnicesti, pe care lecturandu-le, realizam ca dragostea cuviosilor era atat de mare, incat aveau aplecare si intelegere pentru fiecare om, iar anduranta lor in suferinta, incercare sau necaz le era sprijinita si intarita de Hristos, de credinta in El si de gandul la bunatatile vesnice ale Imparatiei Lui. Scopul Parintilor, asa cum subliniaza si scrierile filocalice a fost sa faca din inima fiecarui crestin un altar aprins de flacarile iubirii de Dumnezeu si de oameni, pe care sa arda neincetat focul rugaciunilor catre Dumnezeu si sfanta meditatie a cuvintelor Duhului.
Textele patristice ne lanseaza si o exortatie la introspectie, la meditatia profunda si constanta, sprijinita pe continutul Sfintei Scripturi si a Sfintei Traditii si pe paradigmele oferite de acestea asupra fragilitatii, coruptibilitatii, nestatorniciei si efemeritatii lumii acesteia. Acesta este pentru om inceputul caii de a-si indrepta din ce in ce mai mult atentia catre suflet si catre ceea ce ar trebui sa primeze in viata lui, caci adesea, in goana dupa lucrurile urgente omul uita de fapt de cele fundamentale si cu adevarat folositoare ale vietii lui, iar grijile lumesti exterioare devin apasatoare si inrobitoare si-i rapesc timpul care ar trebui dedicat rugaciunii, meditatiei, lecturii etc. Omul secularizat, atunci cand este atins de boli sau de oarece suferinte ori necazuri, devine debusolat, nu le intelege taina, noima, rostul si modul cum le poate depasi sau cum poate urca, valorizandu-le, mai aproape de Dumnezeu.
Viata de acum este ca o lupta in stadion sau in arena, insa viata viitoare e cununa. Tentatiile de tot felul, bolile, suferintele si necazurile ce se abat asupra omului in aceasta viata efemera nu il fac sa fie slab sufleteste, ci il arata cum este de fapt si il pot intari daca acesta nu descurajeaza, ci se imbarbateaza in rabdare, rugaciune si multumire catre Dumnezeu. Insa, in aceasta lupta nevazuta si in acest razboi pe plan duhovnicesc, omul nu ramane singur, ci este ajutat de Dumnezeu Cel iubitor, Care este„mai iubitor decat un tata, cu mai multa grija decat o mama, un Stapan care te iubeste mai cu foc decat se iubesc mirele si mireasa; un Stapan care socoteste propria Lui odihna mantuirea ta, si de mantuirea ta Se bucura mai mult decat te bucuri tu cand scapi de primejdie si de moarte (…); un Stapan, Care-ti arata tot felul de dragoste, dragostea pe care o are tatal pentru copii, mama pentru odraslele ei, vierul pentru vie, arhitectul pentru casa pe care o construieste, mirele pentru mireasa, tanarul pentru fecioara; un Stapan, care vrea sa departeze de la tine raul tot atat de mult cat e de departe rasaritul de apus, cat e de inalt cerul de pe pamant – ca si aceasta ti-am dovedit-o! –, dar, mai bine spus, nu numai atat, ci chiar cu mult mai mult, asa precum am aratat cand am vorbit despre acestea si cand am indemnat sa nu ne oprim numai la pilde, ci cu gandirea sa depasim pildele. Da, pentru ca pronia lui Dumnezeu este netalmacita, purtarea Lui de grija neinteleasa, bunatatea Lui nespusa, iubirea Lui de oameni fara de urma”.
Hristos ramane de-a pururi Vesnicul indragostit:
„mai iubitor decat orice prieten,
mai drept decat orice stapan,
mai mangaietor decat orice tata,
mai intru noi decat orice madular al nostru,
mai de trebuinta noua decat chiar inima noastra”.
Datoria noastra consta in a-I raspunde si Lui cu iubirea noastra si a raspunde tuturor oamenilor cu puterea iubirii ce ne-o da El.
Astfel, crestinul este chemat sa pastreze neschimbata frumusetea chipului sadit de Dumnezeu in el, sa devina mai incercat, mai experimentat si mai puternic pentru unul dintre cele mai grele examene ale acestei vieti si anume lupta cu bolile si feluritele incercari, mai rabdator in suferinta, intelegand taina si rostul ei. Astfel, el se dovedeste a fi si un implinitor al cuvintelor dumnezeiesti si nu doar un auditor, graitor sau cititor al acestora.
Precum vom vedea, sfintii lanseaza nenumarate indemnuri la a rabda suferinta, multumind lui Dumnezeu, caci ea ajunge pricina si temei de cununi in ceruri. Ii avertizeaza, de asemenea, pe cei aflati in boli si felurite necazuri sa nu deznadajduiasca, sa nu carteasca impotriva Creatorului si sa nu invinuiasca purtarea Sa de grija, caci facand astfel, aceste atitudini gresite le sunt spre cadere. Celor in putere si sanatosi, le adreseaza calda invitatie de a cerceta pe cei bolnavi, pe suferinzi, caci dupa modul cum a implinit cineva porunca dragostei de aproapele va fi si judecat la judecata cea infricosatoare de la sfarsitul veacurilor. In literatura patristica ni se reliefeaza, cu referire la criteriile judecatii celei din urma, faptul ca Mantuitorul nu ne cere ceva aproape imposibil de realizat, sau fapte realizabile cu mari si indelungi eforturi si anume, nu ne spune: „Am fost bolnav si M-ati vindecat”, ci doar „M-ati cercetat”, adica ati venit la Mine, M-ati vizitat. Cu totii cred ca subscriem la cele spuse de Ecclesiast (4, 10): „vae soli!”, adica „vai de cel singur!”, vorba imprumutata si de antíci. Ce mare bucurie ne face cineva care ne viziteaza atunci cand ne aflam pe patul suferintei! Simpla prezenta si faptul de a ne fi alaturi la greu, ne pacifica, ne injumatateste durerea sufletului si a trupului atins de boala, ne insufla speranta si ne exalta sufletul. Dintre cele ce caracterizeaza firea noastra umana este si faptul de fi solidari unii cu altii.
Continuand prezentarea volumului de fata, subliniem faptul ca el reuneste atitudini spirituale de mare diversitate, autorii traind si scriindu-si operele in diferite secole din decursul primelor doua milenii, insa convingerile si sfaturile lor sunt convergente, caci sunt patrunse si inspirate de acelasi Duh Sfant, Care sufla unde voieste (In. 3, 8); toate aceste atitudini duhovnicesti pot constitui un adevarat ghid pentru urcusul duhovnicesc al omului spre desavarsire. In aceste scrieri, Parintii duhovnicesti se exprima uneori simplu, dar nu simplist, clar, direct, cu un minimum de mijloace, fara preocuparea de efecte stilistice, lapidar si ferm. Ei nu sunt preocupati de arta si stil, ci de frumusetea vietuirii in Hristos, de frumusetea sfinteniei si de sfintenia frumusetii.
Desi textele selectate nu sunt dogmatice, ci de Spiritualitate Ortodoxa, lectura acestui volum necesita totusi un anume efort intelectual si o atentie sporita, insa acestea merita depuse pentru ca lectorul va fi recompensat de o intelegere adanca si de o satisfactie spirituala certa, caci raspunsurile si explicatiile au gir divin si sunt pline de intelesuri marturisite cu patos si dragoste de frate. Folosul lecturarii si al aprofundarii acestei carti il vor intrezari si-l vor dobandi cititorii care vor avea in ea o calauza patristica pentru cunoasterea si aprofundarea tainei suferintei, a incercarilor si a necazurilor, precum si a rostului si a rolului lor expiator si benefic.
Nutrim nadejdea ca acest florilegiu tematic va fi util tuturor celor iubitori de intelepciune si traire crestina genuina, dornici de a cunoaste logica credintei noastre, caci el a fost alcatuit pentru a aduce o mai buna intelegere si cunoastere a tainei suferintei, precum si pentru a oferi un sprijin si mangaiere sufleteasca in necazuri, putandu-se constitui intr-un adevarat ghid pentru viata, caci prezinta o lectie rar intalnita de rabdare, de depasire a suferintei si de valorizare a ei.
Desi cititorul va putea constata ca o parte din textele patristice si ale scriitorilor duhovnicesti ai veacurilor primare ori ale unor cuviosi ce au fost contemporani noua sunt adresate monahilor, totusi intereseaza si folosesc deopotriva de mult si viata duhovniceasca a crestinilor mireni, fiecare dintre acestia fiind chemat, ca si monahul, la lupta cea buna pentru dobandirea mantuirii.
Volumul a fost alcatuit cu scopul de a oferi cititorilor pretioase indemnuri si explicatii duhovnicesti pe temele propuse de autorul florilegiului, iar predicatorilor un bogat material ce poate fi valorificat cu succes.

Se spune că Panaghia s-a născut demult, tare demult, pe când locurile străjuite de Moş Ceahlău şi udate de Mama Bistriţa erau aproape cu totul sălbatice… S-a născut, draga de ea, într-un cătun de la poalele Ceahlăului, în familia unor oameni sărmani. A fost însă binecuvântată, din fragedă pruncie, cu multe şi alese însuşiri. Că s-au strâns ursitoarele în jurul ei de îndată ce a venit pe lume, dăruindu-i pe rând, de la căpătâiul albiei ce-i era şi leagăn, mai toate bunătăţile vieţii… Numai că, nu ştiu cum s-a făcut, dar, întrecându-se ele în a-i lumina viitorul, au miluit-o cu frumuseţe la chip, cu frăgezime şi gingăşie în trup, cu pas mlădios, cu duioşie în suflet, cu strălucire de azur în priviri, dar… au uitat de noroc!

Aşa a crescut, ca bucurie a ochilor şi sufletelor celor doi părinţi ai săi, cu totul nevoiaşi în ale traiului cel de toate zilele. Că mult prea puţin pământ aveau pentru a cultiva cele trebuitoare la orice masă şi nici cu destulă fâneaţă pentru bietele animale nu erau dăruiţi. De aceea, doar câteva orătănii şi două capre ţineau pe lângă bordeiul lor… Au tot muncit din greu, sărmanii, dar n-au apucat să-şi vadă fata ieşită în lume şi măritată cu un flăcău vrednic, precum merita. S-au stins din viaţă într-o toamnă ploioasă şi rece, zdrobiţi de un trunchi de copac pe când încercau să-şi facă rost de lemn pentru iarna cea lungă şi grea.

Ei, şi dacă a rămas Panaghia orfană, iaca, ştiindu-i frumuseţea cea fără de seamăn, atât la trup cât şi la suflet, s-au grăbit să o ia în grija lor doi soţi mai înstăriţi, dar fără copii, care trăiau într-un sat vecin, ceva mai mare. Nu a durat însă prea mult bucuria noilor săi părinţi…

Frica vine adesea din necunoaÈ™tere. Și evităm ceea ce cunoaÈ™tem prea puÈ›in. De aceea este vital să înÈ›elegem, ca să ne putem bucura chiar È™i atunci când vine vorba despre taina morÈ›ii noastre sau, mai exact, despre ieÈ™irea sufletului din trup. Cum o vedem? Poartă către ÎmpărăÈ›ia cerurilor, vestea cea bună, „PaÈ™tile cele frumoase”? Sau gheena focului, durerea amarnică, întristarea cea de nemângâiat, mustrarea conÈ™tiinÈ›ei, ca să nu mai amintim de chinurile cele nesfârÈ™ite? Ateu sau credincios, pe buza vieÈ›ii, când se confruntă cu iminenÈ›a morÈ›ii, care nu ocoleÈ™te pe nimeni, omul devine, fie È™i numai pentru câteva – ultimele – clipe, conÈ™tient că viaÈ›a nu se opreÈ™te aici.

Volumul de faÈ›ă se deschide cu vechi pilde ale Patericului alfabetic È™i tematic, È™i se continuă cu alte 22 de extrase (multe dintre ele traduse pentru prima oară în limba română) din texte hagiografice, omilii ale SfinÈ›ilor PărinÈ›i, povestiri È™i mărturii care ne trezesc È™i ne provoacă să ne luăm în serios viaÈ›a È™i să o preÈ›uim. Aici se găsesc răspunsuri la câteva dintre dilemele subiectului, fă-cându-ne cunoscute trăi-rile È™i vedeniile sfinÈ›ilor ce ne descoperă parcursul sufletului după ieÈ™irea din trup, ce înseamnă Raiul È™i iadul, ÎnfricoÈ™ătoarea Ju-decată, precum È™i îndem-nuri cu privire la pregătirea pentru Marea Trecere.

Pentru Biserica Ortodoxă, sfinţenia nu este reuşită omenească, familiarizare morală individuală cu virtuţile, ci legătură şi comuniune cu Dumnezeul Treimic. Cu cât omul doreşte mai mult o relaţie sinceră cu Dumnezeu şi cu aproapele lui şi se luptă în acest scop, cu atât mai sfinţit este de Creatorul lui, ca să fie slăvit Dumnezeul Treimic în persoana lui şi prin el de întreaga umanitate.SfinÈ›ii È™i mulţi alÈ›i oameni ai lui Dumnezeu contemporani cu ei au înţeles de foarte devreme că au de-a face cu un Dumnezeu Care doreşte cu ardoare ca omul, făptura cea „după chipul Lui”, să se asemene cu El. Au înţeles că patimile, păcatul şi duhul acestei lumi nu au nici o stăpânire asupra omului din clipa în care Hristos, Dumnezeu-Omul, a nimicit puterea morţii prin Sfânta Lui Înviere. De aceea au şi ales în mod liber să trăiască cu Dumnezeu, au ales pocăinţa, rugăciunea, înfrânarea, smerenia, credinţa, nădejdea, iubirea, iertarea, sfinţenia, Împărăţia veşnică a Dumnezeului Treimic.