Molitfelnicul mic

Format: 12.5x17 cm
ISBN: 978-973-616-587-0
Status: in stoc

Molitfelnicul mic

Colectia: Alte carti
Autor:
Editura: Institutului Biblic de Misiune Ortodoxa
Numar de pagini: 414

Biserica lui Hristos, prin slujitorii ei, care sunt, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel, „iconomi ai tainelor lui Dumnezeu” (1 Corinteni 4, 1) povăţuieşte pe credincioşi pe calea mântuirii, împărtăşindu- le prin Sfintele Taine şi ierurgii, prin felurite rugăciuni şi slujbe specifice tradiţiei ortodoxe, harul, inecuvântarea şi ajutorul lui Dumnezeu. Acestea se revarsă în chip roditor atât asupra legăturii duhovniceşti a omului cu Dumnezeu, cât şi în relaţiile omului cu semenii săi şi cu elementele creaţiei din jurul său. Sfânta Scriptură ne învaţă că „orice făptură a lui Dumnezeu este bună… căci se sfinţeşte prin cuvântul lui Dumnezeu şi prin rugăciune” (1 Timotei 4, 4-5).

Tradiţia apostolică şi patristică ne-a dăruit textul liturgic necesar săvârşirii Sfintelor Taine şi ierurgii de către slujitorii Bisericii. Despre această lucrare liturgică – sacramentală stau mărturie scrieri din secolul al II-lea creştin (Didahia celor 12 Apostoli, Apologia I a Sf. Iustin Martirul şi Filosoful), dar, mai ales texte din secolele al III-lea (Tradiţia apostolică a lui Ipolit, scrierile lui Origen şi Tertulian) şi al IV-lea (Constituţiile apostolice). Odată cu libertatea dăruită creştinilor prin Edictul de la Milano, al împăratului Constantin cel Mare (anul 313), cultul creştin a luat un puternic avânt, mărturiile scrise dovedind vitalitatea vieţii liturgice din această perioadă. Textele rugăciunilor, improvizate până atunci şi transmise prin viu grai, sunt acum aşternute în scris. Prima colecţie importantă de rugăciuni folosite în cult şi păstrată integral este cartea numită Evhologhionul lui Serapion, episcop de Thmuis (Egipt), ucenic al Sfântului Atanasie cel Mare, în secolul al IV-lea. Deşi denumirea de evhologhion s-a consacrat în mod oficial mai târziu, colecţia a apărut ca o necesitate liturgică practică pentru orice comunitate creştină. De atunci şi până în zorii epocii moderne, Biserica a adunat în Evhologhion tradus la români prin termenul slav Molitfelnic) toate rânduielile Sfintelor Taine şi ierurgii.

În Biserica Ortodoxă Română, această carte de cult, Molitfelnicul, tradusă parţial încă din secolul al XVI-lea, a contribuit, alături de alte tipărituri şi manuscrise liturgice, la întărirea solidarităţii dintre românii ortodocşi despărţiţi atunci prin graniţe politice artificiale şi, în pofida tuturor dificultăţilor istorice, i-a ajutat să păstreze unitatea de credinÈ›ă È™i de neam, cultivând limba, credinţa şi cultura poporului român.

Consecventă principiului de a păstra unitatea dogmatică, liturgică şi canonică împreună cu celelalte Biserici Ortodoxe surori, Patriarhia Română a îmbogăţit treptat conţinutul acestei cărţi de cult, atât prin creaţii proprii, cât şi prin traducerea, din limbile greacă şi slavonă, a unor noi slujbe şi rânduieli solicitate de preoţi şi credincioşi în contextul apariţiei unor noi realităţi cultural-sociale.

Ediţia de faţă a Molitfelnicului mic vine în întâmpinarea dorinţei preoţilor de a avea la îndemână o carte în format accesibil, utilă în săvârşirea slujbelor solicitate de credincioşi în afara lăcaşului de cult, în case şi instituţii. De aceea, selecţia de slujbe nu cuprinde Cununia, care trebuie săvârşită totdeauna în sfânta biserică, dar conţine o varietate de rânduieli şi rugăciuni pentru binecuvântarea omului şi a naturii.

De aceea, nădăjduim că această primă ediţie a Molitfelnicului mic va fi de un real ajutor clericilor, în lucrarea liturgică şi pastorală a Bisericii, pentru mântuirea credincioşilor.

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Pret: 34.00 LEI   
  Cumpara


Scrieti o recenzie

Nume:
Email:
Mesajul:
Apreciere:



  Trimite comentariul


(Nu exista recenzii la aceasta carte. Fiti primul care scrie o recenzie!)


Carti similare

    • Acatistul Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş – format micAcest fericit Părinte era din pământul Dalmației, născut la anul 1568 în orașul Raguza, unde părinții săi, Ioan și Ecaterina, vlahi sau aromâni, se îndeletniceau cu negoțul pe mare, fiind cunoscuți de toți locuitorii acelei părți ca oameni cu frica lui Dumnezeu. Murindu-i tatăl, înecat cu corabia în apele Mării Adriatice, tânărul Iacob, cum se numea în mirenie, s-a mutat împreună cu mama sa în Ohrida, unde a și învățat carte mai multă vreme la Mănăstirea Macii Domnului din acea cetate.Dorind să-și închine viața Domnului, a plecat apoi la Sfântul Munte Athos, intrând în Mănăstirea Pantocrator, unde s-a călugărit, luând numele de Iosif. Până la vârsta patriarhală de 82 de ani a petrecut între viețuitorii Sfântului Munte, făcându-se pildă de adevărată trăire întru Hristos.  Înfruntând cu puterea credinței primejdiile și ostenelile de felul, alesul între Cuvioși a crescut duhovnicește și a rodit bogat în fapte minunate.În vremea aceea surpându-se stăpânirea creștinească din părțile Banatului, odată cu venirea turcilor, Domnul n-a lăsat fără mângâiere și întărire pe credincioșii acestor meleaguri; ci, din Sfântul Munte le-a hărăzit cârmuitor duhovnicesc pe vlădica Iosif, care prin alegerea și trimiterea sa de către Patriarhia Țarigradului, trebuia să împodobească scaunul mitropolitan al Timișoarei.Deși la vârstă înaintată, n-a precupețit osteneala purcederii la calea lungă ce-l ducea spre păstoriții săi, care-l așteptau ca pe un sfânt ales al lui Dumnezeu, al cărui dar al facerii de minuni în tot locul era vestit.Extras din Sinaxar 

Carti scrise de acelasi autor

    • Sufletul nostru este veşnic şi trebuie să purtăm grijă de el. Ni se pare că viaţa de aici este destul de îndelungată şi mulţi cred că ne-a fost dată pentru desfătări (deşi nu poate să nu observe fiecare dintre
      noi că viaţa noastră curge asemenea unui râu rapid sau că se învârte ca o roată, fără să se oprească nici pentru un minut) şi de aceea caută plăceri, sunt grabnici să se dedea la veselii, câtă vreme nu a trecut
      timpul, lăsând nevoile sufletului, cele veşnice şicele cereşti, fără de respect şi fără vreo grijă. Câtă înşelare este la mijloc!
      Viaţa de aici ni se pare destul de lungă din pricina limitării noastre, din pricina orbirii şi a miopiei noastre. Oamenii experimentaţi [duhovniceşte] spun că viaţa noastră nu este mai mult decât un abur care se arată aşa precum şi dispare: Ce este viaţa noastră? Căci abur sunteţi, care se arată o clipă, apoi piere (Iacov 4, 14). Şi toţi oamenii care au ajuns până la o vârstă înaintată, de obicei, spun că toată viaţa
      lor trecută li se pare ca un vis.
      Sfântul Ioan de Kronstadt

      Mai presus de toate, păstrează-ţi pacea inimii. Pune-le pe toate în mâinile Domnului, abandonează-te cu totul în mâinile Sale, căci toate sunt ale Sale şi vin de la El. Rupe legăturile cu ceilalţi, nu te duce
      în ospeţii şi nici nu invita pe alţii. Fugi de toţi, dar iubeşte-i pe toţi, nu interveni în treburi străine şi nu judeca pe nimeni: atunci vei avea pace în inimă. Iar dacă te vei întâlni cu mulţi, vei pierde tot ceea ce ai
      reuşit să aduni în inima ta.
      Stareţul Mihail al Valaamului

    • Binecuvântăm cu multă bucurie duhovnicească iniţierea Colecţiei tematice „Comorile Filocaliei”, la Editura TRINITAS a Patriarhiei Române, în anul 2019, Anul comemorativ al traducătorilor de cărţi bisericeşti în Patriarhia Română, aducând astfel un omagiu pios Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae, traducătorul inspirat al Filocaliei românești, cel mai mare teolog ortodox român şi unul dintre cei mai talentaţi traducători şi comentatori de texte patristice în limba română.
      Noua colecţie reprezintă o însemnătate deosebită pentru fiecare familie ortodoxă românească. Această colecţie conţine o selecție din cele mai frumoase texte filocalice, dar și unele maxime sau cugetări ale Părinţilor a căror înţelepciune duhovnicească a fost întotdeauna încălzită de flacăra dumnezeieştii Iubiri şi de adierea harului Sfântului Duh.
      „Comorile Filocaliei” ne ajută să adunăm lumini în suflet și „comori în cer”! Aici vom găsi hrană duhovnicească și multă pace pentru sufletele noastre. Vom găsi sfaturi și îndemnuri sfinte ca să ne înnoim mintea atrasă tot mai mult de grijile cotidiene, să ne curăţim de patimi şi să cultivăm virtuţi, cu ajutorul lui Hristos, Cel Ce este „Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14, 6), Calea dreaptă, Adevărul deplin şi Viaţa veşnică.
      Primul volum din noua colecție este dedicat Postului, ca ofrandă liberă a iubirii smerite a omului față de Dumnezeu – Dăruitorul vieţii. Postul adevărat are ca scop eliberarea omului de lăcomia faţă de bunurile
      materiale, limitate şi trecătoare sau pământești, pentru a se uni, prin rugăciune și împărtășire euharistică mai deasă cu Dumnezeu Cel Milostiv, Izvorul vieții și al bucuriei veșnice din Împărăția cerurilor. Postul
      este nu numai material, ci și spiritual, adică postul de bucate și de păcate, mai precis înfrânarea ochilor de la priviri urâte, înfrânarea gurii de la cuvinte jignitoare și înfrânarea simțurilor de la porniri posesive
      sau pătimașe.
      Postul adevărat produce o schimbare a modului de a fi al omului, o trecere de la lăcomia sau iubirea pătimașă de lucruri materiale la căutarea de valori sau virtuți spirituale, pentru a cultiva mai intens rugăciunea sau comuniunea de iubire cu Dumnezeu Cel nematerial, nelimitat și netrecător, Dăruitorul vieții și al fericirii veșnice.
      Postul pacifică patimile egoiste, luminează mintea, sfințește simțirile, schimbă atitudinea și comportamentul nostru față de oameni și față de natură, înțelegându-le pe toate în lumina prezenței iubitoare a lui Dumnezeu – Creatorul universului și al omului1. În acest sens, nădăjduim ca acest volum, care reunește mai multe texte filocalice, maxime și cugetări despre Post şi care inaugurează Colecția „Comorile Filocaliei”, să constituie un sprijin duhovnicesc pentru perioada Postului Mare, ca urcuș duhovnicesc spre prăznuirea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, întrucât rugăciunea unită cu postul și cu milostenia ajută sufletul să învieze din moartea spirituală pricinuită de păcat. Prin urmare, postul adevărat este școală a despătimirii și a sfințirii vieții, izvor de pace și de bucurie sfântă!
      † DANIEL
      Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

watch series