Octoih Mare

Cartea de cult numită Octoih È™i-a dobândit numele de la cele opt glasuri, pe care se cântă imnurile liturgice pe care le conÈ›ine. Istoria alcătuirii acestui corpus imnografic este în mod firesc legată de dezvoltarea teologiei timpului liturgic, dar È™i a muzicii bisericeÈ™ti.

MenÈ›ionăm că Octoihul nu este o carte dedicată exclusiv stranei, ci ea poate fi parcursă, în stare de rugăciune, de orice cleric, monah ori mirean ortodox. Titlul alternativ al ediÈ›iilor greceÈ™ti, acela de Paraklitiki, indică în fapt o colecÈ›ie de Paraclise ori canoane de mângâiere, care este menită să aducă sufletului pocăinÈ›ă, voinÈ›ă de lucrare a poruncilor Domnului È™i consolare în întristări, prin rugăciunea smerită È™i stăruitoare către Dumnezeu, către Maica Domnului È™i către sfinÈ›i.

Editorii

Paraclise – Vol. 1

Din iniÈ›iativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel au fost tipărite mai multe paraclise, unele dintre ele fiind traduse din limba greacă de d-ra Maria-Iuliana Rizeanu, filolog clasic È™i traducător asociat în cadrul Comisiei Patristice a Patriarhiei Române, după volumul grecesc intitulat Comoară de SfinÈ›i.

Paraclisul, ca formă de rugăciune, este foarte îndrăgit de credincioÈ™i, fiind folosit atât în pravila personală, cât È™i în cult. Denumirea de paraclis provine din cuvântul grecesc παράκλησις, care înseamnă atât invocare cât È™i consolare sau mângâiere.

Pe lângă cele 49 de Paraclise traduse din limba greacă, prezenta ediÈ›ie conÈ›ine È™i altele, publicate anterior în ediÈ›ii separate, alcătuindu-se astfel un prim volum care include un număr total de 62 de Paraclise.

Ceaslovul conţine părţile fixe din ciclul zilnic de slujbe oficiate în bisericile ortodoxe. Găsim aici Vecernia, Pavecerniţa (mare şi mică), Miezonoptica, Utrenia, Ceasurile, Obedniţa, rugăciunile de dinaintea meselor, rugăciunile de dinainte şi după Sf. Împărtăşanie etc.). 
Părţile pe care le rostesc mirenii sunt date complet, iar cele ale preotului si diaconului sunt prescurtate. 
Ceaslovul Mare conţine şi o listă cu sfinţi prăznuiţi în timpul anului (cu troparul şi condacul lor). 
CUPRINS: 
Capitole: 
1. Ceaslov 
2. Rugaciunile diminetii 
3. Randuiala Miezonopticii din toate zilele 
4. Randuiala Miezonopticii din duminici 
5. Utrenia 
6. Ceasul intai 
7. Mijloceasul intai 
8. Ceasul al treilea 
9. Mijloceasul al treilea 
10. Ceasul al saselea 
11. Mijloceasul al saselea 
12. Obednita 
13. Condacele de peste saptamana 
14. Randuiala mesei 
15. Randuiala Panaghiei 
16. Ceasul al noualea 
17. Mijloceasul al noualea 
18. Vecernia 
19. Rugaciunea la masa de seara 
20. Pavecernita Mare 
21. Pavecernita Mica 
22. Troparele de peste toata saptamana 
23. Rugaciunile de seara 

Biserica lui Hristos, prin slujitorii ei, care sunt, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel, „iconomi ai tainelor lui Dumnezeu” (1 Corinteni 4, 1) povăţuieşte pe credincioşi pe calea mântuirii, împărtăşindu- le prin Sfintele Taine şi ierurgii, prin felurite rugăciuni şi slujbe specifice tradiţiei ortodoxe, harul, inecuvântarea şi ajutorul lui Dumnezeu. Acestea se revarsă în chip roditor atât asupra legăturii duhovniceşti a omului cu Dumnezeu, cât şi în relaţiile omului cu semenii săi şi cu elementele creaţiei din jurul său. Sfânta Scriptură ne învaţă că „orice făptură a lui Dumnezeu este bună… căci se sfinţeşte prin cuvântul lui Dumnezeu şi prin rugăciune” (1 Timotei 4, 4-5).

Tradiţia apostolică şi patristică ne-a dăruit textul liturgic necesar săvârşirii Sfintelor Taine şi ierurgii de către slujitorii Bisericii. Despre această lucrare liturgică – sacramentală stau mărturie scrieri din secolul al II-lea creştin (Didahia celor 12 Apostoli, Apologia I a Sf. Iustin Martirul şi Filosoful), dar, mai ales texte din secolele al III-lea (Tradiţia apostolică a lui Ipolit, scrierile lui Origen şi Tertulian) şi al IV-lea (Constituţiile apostolice). Odată cu libertatea dăruită creştinilor prin Edictul de la Milano, al împăratului Constantin cel Mare (anul 313), cultul creştin a luat un puternic avânt, mărturiile scrise dovedind vitalitatea vieţii liturgice din această perioadă. Textele rugăciunilor, improvizate până atunci şi transmise prin viu grai, sunt acum aşternute în scris. Prima colecţie importantă de rugăciuni folosite în cult şi păstrată integral este cartea numită Evhologhionul lui Serapion, episcop de Thmuis (Egipt), ucenic al Sfântului Atanasie cel Mare, în secolul al IV-lea. Deşi denumirea de evhologhion s-a consacrat în mod oficial mai târziu, colecţia a apărut ca o necesitate liturgică practică pentru orice comunitate creştină. De atunci şi până în zorii epocii moderne, Biserica a adunat în Evhologhion tradus la români prin termenul slav Molitfelnic) toate rânduielile Sfintelor Taine şi ierurgii.

În Biserica Ortodoxă Română, această carte de cult, Molitfelnicul, tradusă parţial încă din secolul al XVI-lea, a contribuit, alături de alte tipărituri şi manuscrise liturgice, la întărirea solidarităţii dintre românii ortodocşi despărţiţi atunci prin graniţe politice artificiale şi, în pofida tuturor dificultăţilor istorice, i-a ajutat să păstreze unitatea de credinÈ›ă È™i de neam, cultivând limba, credinţa şi cultura poporului român.

Consecventă principiului de a păstra unitatea dogmatică, liturgică şi canonică împreună cu celelalte Biserici Ortodoxe surori, Patriarhia Română a îmbogăţit treptat conţinutul acestei cărţi de cult, atât prin creaţii proprii, cât şi prin traducerea, din limbile greacă şi slavonă, a unor noi slujbe şi rânduieli solicitate de preoţi şi credincioşi în contextul apariţiei unor noi realităţi cultural-sociale.

Ediţia de faţă a Molitfelnicului mic vine în întâmpinarea dorinţei preoţilor de a avea la îndemână o carte în format accesibil, utilă în săvârşirea slujbelor solicitate de credincioşi în afara lăcaşului de cult, în case şi instituţii. De aceea, selecţia de slujbe nu cuprinde Cununia, care trebuie săvârşită totdeauna în sfânta biserică, dar conţine o varietate de rânduieli şi rugăciuni pentru binecuvântarea omului şi a naturii.

De aceea, nădăjduim că această primă ediţie a Molitfelnicului mic va fi de un real ajutor clericilor, în lucrarea liturgică şi pastorală a Bisericii, pentru mântuirea credincioşilor.

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Sfânta Biserică a lui Hristos, fidelă misiunii sale de a conduce oamenii spre ÎmpărăÈ›ia Cerurilor È™i dând mărturie despre credinÈ›a în nemurirea sufletului creat de Dumnezeu, însoÈ›eÈ™te cu multe rugăciuni sufletele credincioÈ™ilor mutaÈ›i din viaÈ›a aceasta, iubirea ei fiind mai tare decât moartea (cf. Cântarea Cântărilor 8, 6). Alături de pomenirea la Dumnezeiasca Liturghie a sufletelor celor decedaÈ›i, principala slujbă pentru iertarea È™i odihna acestora este Parastasul, care se săvârÈ™eÈ™te de către arhierei sau preoÈ›i, întrucât ei au primit, prin harul Duhului Sfânt, puterea de a dezlega păcatele celor credincioÈ™i, vii sau adormiÈ›i în Domnul (cf. Matei 18, 18; Ioan 20, 22-23).

Numele slujbei provine din cuvântul grecesc παράστασις care înseamnă înfăţişare înaintea cuiva, mijlocire pentru cineva, semnificând, deci, rugăciunea stăruitoare pentru sufletul celui răposat, care se va înfăÈ›iÈ™a înaintea lui Hristos, Dreptul Judecător.

Textul slujbei Parastasului este alcătuit din cântări de la slujba înmormântării mirenilor, urmând structura unei Utrenii. Însă, pentru că această slujbă avea o lungime apreciabilă È™i era adesea solicitată, ea a primit, în practică, unele prescurtări (care se aplică, în parohii, È™i Utreniei obiÈ™nuite), încât lungimea ei a fost redusă, prin renunÈ›area la citirea Catismei È™i a altor Psalmi, la Canon È™i la elementele repetitive. Forma dezvoltată a Parastasului a rămas să fie săvârÈ™ită la mănăstiri (vezi Panihida, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2016). Din acest motiv, a apărut o discrepanÈ›ă între rânduiala indicată de Molitfelnic È™i modul practic al săvârÈ™irii acesteia, în bisericile de mir. Totodată, Molitfelnicul nu prezenta slujba integrală, ci arăta doar structura Parastasului È™i făcea trimiteri la slujba înmormântării. De aici a apărut necesitatea publicării cărÈ›ii de faÈ›ă, în care slujba Parastasului să fie tipărită într-un text unitar, integral, fără trimiteri la alte slujbe, în forma în care Parastasul este săvârşit în practica actuală a Bisericii Ortodoxe Române.

Pentru a veni în ajutorul preoÈ›ilor slujitori, alături de Parastasul de obÈ™te, în cartea de faÈ›ă au fost aÈ™ezate, cu text integral, pentru prima dată la un loc, rânduielile speciale de Parastas pentru pruncii botezaţi şi apoi decedaţi, pentru eroi, precum şi rânduielile Parastasului mic, numit şi Trisaghion ori Litia mică. Totodată, au fost adăugate: rugăciunea de binecuvântare a hainelor şi a altor lucruri ce se împart pentru cei răposaţi, sfinţirea crucii care se aşază la mormânt, precum şi hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române privind înmormântarea sinucigaşilor, a pruncilor morţi nebotezaţi şi a celor care au fost incineraţi. Lucrarea beneficiază de o grafică adecvată È™i de un font generos, foarte lizibil.

Binecuvântăm această nouă apariÈ›ie editorială, nădăjduind ca formatul ei practic È™i conÈ›inutul ei clar să uÈ™ureze lucrarea pastorală a preoÈ›ilor È™i să promoveze unitatea liturgică în parohii. Sfintele slujbe săvârÈ™ite corect, cu atenÈ›ie È™i cu evlavie, ajută mult sufletele celor ce au adormit întru nădejdea învierii şi a vieţii de veci, dar aduc şi mult folos duhovnicesc È™i mângâiere celor ce se roagă pentru cei adormiÈ›i în Domnul.

† DANIEL

Cartea, împodobită cu icoane color, conÈ›ine texte extrase din ultima ediÈ›ie a Molitfelnicului, cuprinzând slujba completă a Sfântului Maslu, Rugăciuni la felurite neputinÈ›e È™i boli, Rugăciuni la boli molipsitoare È™i primejdii de obÈ™te, precum È™i Rânduiala împărtăÈ™irii grabnice a celui bolnav. Având avantajul unui format uÈ™or de mânuit, noua ediÈ›ie vine în întâmpinarea nevoilor practice ale sfinÈ›iÈ›ilor slujitori ai Altarului, fiind de folos atât la săvârÈ™irea în biserică a Sfântului Maslu, cât È™i la rugăciunile făcute la căpătâiul bolnavilor în casele lor sau în s

Cartea prezintă o adunare de minuni săvârÈ™ite în special prin Sfânta ÎmpărtăÈ™anie, ca un îndemn la unirea noastră cu Dumnezeu prin Sfântul Trup È™i Sânge al Domnului Dumnezeului È™i Mântuitorului nostru Iisus Hristos, dar È™i a altora care din vremuri străvechi È™i până în zilele noastre au îndemnat la trăire sfântă È™i practicarea virtuÈ›ilor. Lucrarea de faÈ›ă are È™i menirea de a argumenta continuitatea minunilor până în zilele noastre, deÈ™i mult ne-am depărtat de trăirea primilor creÈ™tini.

Preot Tănase Nicolae

Dragi cititori,
Avem în faÈ›ă o cărticică cu părÈ›i alese din câÈ›iva psalmi - cântări care Îl măresc pe Dumnezeu. Cea mai mare parte din psalmi este scrisă de Împăratul David. Cu totul sunt 151 la număr È™i sunt cuprinÈ™i într-o carte care se numeÈ™te Psalmii, ce face parte din Vechiul Legământ, unde Cartea Psalmilor are un loc de seamă între toate celelalte cărÈ›i. Mai mult, Psaltirea este cea mai mare carte de rugăciuni din întreaga Biblie.

(lipsa text)

Viața paraclis canon Sfintii Mucenici Ciprian si Iustina 
 
Pe vremea împărăţiei lui Deciu, era în Antiohia Siriei un filozof şi vrăjitor vestit, anume Ciprian, de neam din Cartagina, născut din părinţi necredincioşi, care a fost dat în copilăria sa spre slujba păgânescului şi necuratului lor zeu, Apolon. În anul al şaptelea al vârstei sale îl încredinţară la vrăjitori spre învăţătura meşteşugului vrăjitoriei şi a drăceştii înţelepciuni. Iar după zece ani de la naşterea sa a fost trimis de părinţi spre săvârșirea jertfei în muntele Olimpului, pe care păgânii îl numeau locuinţă dumnezeiască, căci acolo se afla nenumărată mulţime de idoli întru care mulţi diavoli locuiau. Ciprian a învăţat în acel munte înalt mult meşteşug diavolesc, căci ştia fe- lurite năluciri drăceşti; se deprinsese a schimba văzduhul, a porni vântul, a slobozi tunete şi ploi, a tulbura valurile mării, a face stricăciune în răsaduri, grădini şi câmpii, a aduce vătămări şi răni asupra oamenilor şi se învăţase la înţelepciunea cea pierzătoare şi prea rea lucrare diavolească. Şi a văzut acolo nenumărate pâlcuri drăceşti împreună cu stăpânul întunericului, împrejurul căruia unii săltau, alţii slujeau, alţii chiuiau, lăudând pe stăpânul său, iar alţii erau trimişi în toată lumea spre înşelarea popoarelor. A văzut acolo pe toţi zeii şi zeiţele păgâne şi felurite năluciri şi vedenii, la care se învăţa câte patruzeci de zile în post; că mânca după apusul soarelui nu pâine, nici altă hrană, ci numai ghindă de stejar. Când era de cincisprezece ani avea ca dascăli şapte slujitori mari care slujeau la cele şapte planete. De la acei jertfitori a învăţat multe taine diavoleşti. Apoi s-a dus în cetatea Agra, unde, slujind câtva timp zeiţei Ira, a învăţat multe meşteşuguri de la slujitorul care era acolo. Şi a petrecut 
şi în Tauropoli slujind zeiţei Artemis. De acolo s-a dus la Lachedemonia şi a deprins să facă fel de fel de vrăji şi nă- luciri, ca aceea ca morţii din morminte să grăiască.

 Sfantul Gherasim din Kefalonia (1506-1579) are doua zile de praznuire in timpul anului bisericesc: 16 august si 20 octombrie. Acesta face parte din familia de nobili bizantini, Notara. Bunicul sau, Luca Notara, a fost ultimul prim ministru al Imperiului Bizantin.Sfantul Gherasim s-a nascut in anul 1508 in satul Trikkala din Peloponez. De tanar a fost calugarit in insula Zakintos, ulterior primind Schima Mare in Muntele Athos. A mers la Ierusalim unde a stat timp de 12 ani. In acest timp a fost hirotonit diacon si preot de catre Patriarhul Gherman. Va petrece apoi o vreme in Creta si Zakyntos, iar in 1555 a soseste in Kefalonia ( insula in sud vestul Greciei, in Marea Ionica, nu departe de tarm).Primii cinci ani i-a petrecut intr-o pestera din regiunea Lassi. In anul 1560, Cuviosul Gherasim s-a mutat in Omala, o regiune centrala a Kefaloniei, unde a restaurat o veche biserica inchinata Adormirii Maicii Domnului si a infiintat o manastire de maici pe care a numit-o „Noul Ierusalim”. Manastirea pe care a intemeiat-o avea un important rol social, purtand de grija celor saraci. In scurt timp, aceasta a devenit un important centru de caritate.Sfantul Gherasim s-a invrednicit de la Dumnezeu de multe daruri, ajungand vestit pentru vindecarile trupesti si sufletesti pe care le savarsea, si mai ales pentru puterea de a alunga duhurile necurate. Sfantul Gherasim cunoscandu-si dinainte sfarsitul vietii pamantesti s-a mutat la Domnul pe 15 august 1579.Dupa moartea sa, trupul a fost de doua ori inhumat si deshumat intact, ceea ce a si condus la canonizarea oficiala din partea Bisericii.In ziua de 20 octombrie 1581, odata cu deschidere mormantului sau, sfintele sale moaste si vesmintele erau intregi, iar mormantul raspandea buna mireasma. Moastele Sfantului Gherasim se gasesc intr-o racla din sticla si argint, in manastire, fiind plasata langa mormantul sfantului.