Prezenta ediție a Paracliselor a fost tradusă, în cea mai mare parte, din limba greacă de d-ra Maria-Iuliana Rizeanu, filolog clasic și traducător asociat în cadrul Comisiei Patristice a Patriarhiei Române. Textul a fost completat și revizuit de Preacuviosul Arhimandrit dr. Chiril Lovin, redactor-coordonator al Departamentului Carte de cult din cadrul Editurii Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, și de Preacuviosul Arhimandrit Clement Haralam, mare eclesiarh al Catedralei Patriarhale. Tehnoredactarea textului a fost efectuată de dna Aurelia Droană, iar grafica de dra. Fericirea Chichidopolo.

Biserica lui Hristos, prin slujitorii ei, care sunt, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel, „iconomi ai tainelor lui Dumnezeu” (1 Corinteni 4, 1) povăţuieşte pe credincioşi pe calea mântuirii, împărtăşindu- le prin Sfintele Taine şi ierurgii, prin felurite rugăciuni şi slujbe specifice tradiţiei ortodoxe, harul, inecuvântarea şi ajutorul lui Dumnezeu. Acestea se revarsă în chip roditor atât asupra legăturii duhovniceşti a omului cu Dumnezeu, cât şi în relaţiile omului cu semenii săi şi cu elementele creaţiei din jurul său. Sfânta Scriptură ne învaţă că „orice făptură a lui Dumnezeu este bună… căci se sfinţeşte prin cuvântul lui Dumnezeu şi prin rugăciune” (1 Timotei 4, 4-5).

Tradiţia apostolică şi patristică ne-a dăruit textul liturgic necesar săvârşirii Sfintelor Taine şi ierurgii de către slujitorii Bisericii. Despre această lucrare liturgică – sacramentală stau mărturie scrieri din secolul al II-lea creştin (Didahia celor 12 Apostoli, Apologia I a Sf. Iustin Martirul şi Filosoful), dar, mai ales texte din secolele al III-lea (Tradiţia apostolică a lui Ipolit, scrierile lui Origen şi Tertulian) şi al IV-lea (Constituţiile apostolice). Odată cu libertatea dăruită creştinilor prin Edictul de la Milano, al împăratului Constantin cel Mare (anul 313), cultul creştin a luat un puternic avânt, mărturiile scrise dovedind vitalitatea vieţii liturgice din această perioadă. Textele rugăciunilor, improvizate până atunci şi transmise prin viu grai, sunt acum aşternute în scris. Prima colecţie importantă de rugăciuni folosite în cult şi păstrată integral este cartea numită Evhologhionul lui Serapion, episcop de Thmuis (Egipt), ucenic al Sfântului Atanasie cel Mare, în secolul al IV-lea. Deşi denumirea de evhologhion s-a consacrat în mod oficial mai târziu, colecţia a apărut ca o necesitate liturgică practică pentru orice comunitate creştină. De atunci şi până în zorii epocii moderne, Biserica a adunat în Evhologhion tradus la români prin termenul slav Molitfelnic) toate rânduielile Sfintelor Taine şi ierurgii.

În Biserica Ortodoxă Română, această carte de cult, Molitfelnicul, tradusă parţial încă din secolul al XVI-lea, a contribuit, alături de alte tipărituri şi manuscrise liturgice, la întărirea solidarităţii dintre românii ortodocşi despărţiţi atunci prin graniţe politice artificiale şi, în pofida tuturor dificultăţilor istorice, i-a ajutat să păstreze unitatea de credinÈ›ă È™i de neam, cultivând limba, credinţa şi cultura poporului român.

Consecventă principiului de a păstra unitatea dogmatică, liturgică şi canonică împreună cu celelalte Biserici Ortodoxe surori, Patriarhia Română a îmbogăţit treptat conţinutul acestei cărţi de cult, atât prin creaţii proprii, cât şi prin traducerea, din limbile greacă şi slavonă, a unor noi slujbe şi rânduieli solicitate de preoţi şi credincioşi în contextul apariţiei unor noi realităţi cultural-sociale.

Ediţia de faţă a Molitfelnicului mic vine în întâmpinarea dorinţei preoţilor de a avea la îndemână o carte în format accesibil, utilă în săvârşirea slujbelor solicitate de credincioşi în afara lăcaşului de cult, în case şi instituţii. De aceea, selecţia de slujbe nu cuprinde Cununia, care trebuie săvârşită totdeauna în sfânta biserică, dar conţine o varietate de rânduieli şi rugăciuni pentru binecuvântarea omului şi a naturii.

De aceea, nădăjduim că această primă ediţie a Molitfelnicului mic va fi de un real ajutor clericilor, în lucrarea liturgică şi pastorală a Bisericii, pentru mântuirea credincioşilor.

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Sfânta Biserică a lui Hristos, fidelă misiunii sale de a conduce oamenii spre Împărăția Cerurilor și dând mărturie despre credința în nemurirea sufletului creat de Dumnezeu, însoțește cu multe rugăciuni sufletele credincioșilor mutați din viața aceasta, iubirea ei fiind mai tare decât moartea (cf. Cântarea Cântărilor 8, 6). Alături de pomenirea la Dumnezeiasca Liturghie a sufletelor celor decedați, principala slujbă pentru iertarea și odihna acestora este Parastasul, care se săvârșește de către arhierei sau preoți, întrucât ei au primit, prin harul Duhului Sfânt, puterea de a dezlega păcatele celor credincioși, vii sau adormiți în Domnul (cf. Matei 18, 18; Ioan 20, 22-23).

Numele slujbei provine din cuvântul grecesc παράστασις care înseamnă înfăţişare înaintea cuiva, mijlocire pentru cineva, semnificând, deci, rugăciunea stăruitoare pentru sufletul celui răposat, care se va înfățișa înaintea lui Hristos, Dreptul Judecător.

Textul slujbei Parastasului este alcătuit din cântări de la slujba înmormântării mirenilor, urmând structura unei Utrenii. Însă, pentru că această slujbă avea o lungime apreciabilă și era adesea solicitată, ea a primit, în practică, unele prescurtări (care se aplică, în parohii, și Utreniei obișnuite), încât lungimea ei a fost redusă, prin renunțarea la citirea Catismei și a altor Psalmi, la Canon și la elementele repetitive. Forma dezvoltată a Parastasului a rămas să fie săvârșită la mănăstiri (vezi Panihida, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2016). Din acest motiv, a apărut o discrepanță între rânduiala indicată de Molitfelnic și modul practic al săvârșirii acesteia, în bisericile de mir. Totodată, Molitfelnicul nu prezenta slujba integrală, ci arăta doar structura Parastasului și făcea trimiteri la slujba înmormântării. De aici a apărut necesitatea publicării cărții de față, în care slujba Parastasului să fie tipărită într-un text unitar, integral, fără trimiteri la alte slujbe, în forma în care Parastasul este săvârşit în practica actuală a Bisericii Ortodoxe Române.

Pentru a veni în ajutorul preoților slujitori, alături de Parastasul de obște, în cartea de față au fost așezate, cu text integral, pentru prima dată la un loc, rânduielile speciale de Parastas pentru pruncii botezaţi şi apoi decedaţi, pentru eroi, precum şi rânduielile Parastasului mic, numit şi Trisaghion ori Litia mică. Totodată, au fost adăugate: rugăciunea de binecuvântare a hainelor şi a altor lucruri ce se împart pentru cei răposaţi, sfinţirea crucii care se aşază la mormânt, precum şi hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române privind înmormântarea sinucigaşilor, a pruncilor morţi nebotezaţi şi a celor care au fost incineraţi. Lucrarea beneficiază de o grafică adecvată și de un font generos, foarte lizibil.

Binecuvântăm această nouă apariție editorială, nădăjduind ca formatul ei practic și conținutul ei clar să ușureze lucrarea pastorală a preoților și să promoveze unitatea liturgică în parohii. Sfintele slujbe săvârșite corect, cu atenție și cu evlavie, ajută mult sufletele celor ce au adormit întru nădejdea învierii şi a vieţii de veci, dar aduc şi mult folos duhovnicesc și mângâiere celor ce se roagă pentru cei adormiți în Domnul.

† DANIEL

Cartea, împodobită cu icoane color, conține texte extrase din ultima ediție a Molitfelnicului, cuprinzând slujba completă a Sfântului Maslu, Rugăciuni la felurite neputințe și boli, Rugăciuni la boli molipsitoare și primejdii de obște, precum și Rânduiala împărtășirii grabnice a celui bolnav. Având avantajul unui format ușor de mânuit, noua ediție vine în întâmpinarea nevoilor practice ale sfințiților slujitori ai Altarului, fiind de folos atât la săvârșirea în biserică a Sfântului Maslu, cât și la rugăciunile făcute la căpătâiul bolnavilor în casele lor sau în spitale.

Acatistul Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş – format micAcest fericit Părinte era din pământul Dalmației, născut la anul 1568 în orașul Raguza, unde părinții săi, Ioan și Ecaterina, vlahi sau aromâni, se îndeletniceau cu negoțul pe mare, fiind cunoscuți de toți locuitorii acelei părți ca oameni cu frica lui Dumnezeu. Murindu-i tatăl, înecat cu corabia în apele Mării Adriatice, tânărul Iacob, cum se numea în mirenie, s-a mutat împreună cu mama sa în Ohrida, unde a și învățat carte mai multă vreme la Mănăstirea Macii Domnului din acea cetate.Dorind să-și închine viața Domnului, a plecat apoi la Sfântul Munte Athos, intrând în Mănăstirea Pantocrator, unde s-a călugărit, luând numele de Iosif. Până la vârsta patriarhală de 82 de ani a petrecut între viețuitorii Sfântului Munte, făcându-se pildă de adevărată trăire întru Hristos.  Înfruntând cu puterea credinței primejdiile și ostenelile de felul, alesul între Cuvioși a crescut duhovnicește și a rodit bogat în fapte minunate.În vremea aceea surpându-se stăpânirea creștinească din părțile Banatului, odată cu venirea turcilor, Domnul n-a lăsat fără mângâiere și întărire pe credincioșii acestor meleaguri; ci, din Sfântul Munte le-a hărăzit cârmuitor duhovnicesc pe vlădica Iosif, care prin alegerea și trimiterea sa de către Patriarhia Țarigradului, trebuia să împodobească scaunul mitropolitan al Timișoarei.Deși la vârstă înaintată, n-a precupețit osteneala purcederii la calea lungă ce-l ducea spre păstoriții săi, care-l așteptau ca pe un sfânt ales al lui Dumnezeu, al cărui dar al facerii de minuni în tot locul era vestit.Extras din Sinaxar 

Volumul 10: Din scrierile Sf. Isaac Sirul.

Îndemn la o viaţă creştină
 Creat de Dumnezeu, omul a fost din început chemat la o viaÈ›ă de comuniune È™i conlucrare cu Ziditorul său. Această menire nobilă, cerească a fost îngreuiată de căderea protopărinÈ›ilor noÈ™tri, omenirea trecând prin perioade grele de depărtare, înstrăinare È™i chiar despărÈ›ire de Dumnezeu. De aceea, istoria omenirii în sens religios este istoria nevoinÈ›ei omului pentru mântuirea sa, revenirea la starea cea dintâi – a omului lui Dumnezeu pe acest pământ, apt de a se întoarce la Tatăl său, în patria lui cerească. „De la Dumnezeu ieÈ™im, petrecem pe pământ o vreme È™i iarăÈ™i la Dumnezeu ne întoarcem. Fericit cine se întoarce È™i ajunge Acasă, rotunjind ocolul. Aceasta e cărarea.”  Pentru a nu rătăci cărarea È™i a ajunge Acasă, în ÎmpărăÈ›ia Tatălui nostru ceresc, suntem chemaÈ›i de Evanghelia lui Hristos la o viaÈ›ă moral-duhovniceas-
 că plăcută Domnului. Numai aÈ™a putem redobândi haina cerească de lumină a fiilor pentru sufletul nostru, haină fără de care nu putem intra în ÎmpărăÈ›ia Cerurilor cea pregătită nouă. Ca să îndeplinim cele propovăduite de Iisus Hristos în Evanghelia Sa, trebuie să devenim creÈ™tini nu doar cu numele, ci cu întreaga noastră viaÈ›ă – să practicăm creÈ™tinismul, formându-ne aptitudini, priceperi, obiÈ™nuinÈ›e moral-duhovniceÈ™ti corespunzătoare învăÈ›ăturii creÈ™tine, adică să ne formăm anumite deprinderi de viaÈ›ă, prin care să adeverim creÈ™tinătatea noastră. Cartea pe care o prezentăm spre lectură cititorului reprezintă, prin conÈ›inutul său, îndemnul la un mod de viaÈ›ă creÈ™tin. Ca acest îndemn să fie mai convingător, vă propunem spre cercetare cuvântul de învăţătură, rostit de Mitropolitul Antonie al Surojului, la Duminica a 14-a după Rusalii: Pilda nunÈ›ii fiului de împărat. Prin cuvântul său, Sfântul Antonie cheamă toÈ›i creÈ™tinii la o cugetare profundă despre lucrarea mântuirii, pe care trebuie s-o facem ca să ne putem întoarce la Dumnezeu È™i să fim primiÈ›i drept fii ai Săi: „ToÈ›i suntem chemaÈ›i de Dumnezeu la viaÈ›a veÈ™nică, să intrăm în această minunată taină a iubirii pe care o reprezintă în sine ÎmpărăÈ›ia lui Dumnezeu. Suntem chemaÈ›i să fim fii ai lui Dumnezeu, înrudiÈ›i Lui, È™i mai mult decât atât – ni s-a dat să-L vedem pe Hristos, Care s-a făcut om de dragul nostru, să-L vedem frate după umanitate È™i Dumnezeu după natura Lui. Iar prin Hristos – să-L vedem în Dumnezeu pe Tatăl nos-
 tru È™i să ne facem «părtaÈ™i dumnezeirii», după cuvântul minunat spus de Apostolul Pavel. Pilda nunÈ›ii fiului de împărat din Evanghelie 2
 ne avertizează că nu toÈ›i cei chemaÈ›i vor intra în slava lui Dumnezeu. Oare nu suntem È™i noi asemenea celor din această pildă? Oare nu zicem noi lui Dumnezeu:
 «Doamne am alte treburi, mi-am cumpărat o parcelă de pământ, acum este a mea È™i trebuie s-o prelucrez (sunt angajat în ceva, trebuie să plec undeva etc.)» È™i
 astfel pierdem libertatea de a merge la Dumnezeu. Noi ne lipim de lucrurile pământeÈ™ti, lumeÈ™ti È™i nu ne
 putem rupe de ele. Cineva dintre noi, cei chemaÈ›i la sărbătoare, zice Domnului: «Acum am treabă, o să-mi aduc aminte de Tine, Doamne, după… Mă voi ruga Èšie altă dată, mai târziu, acum sunt ocupat, trebuie să fac ceva, să zidesc, să mă manifest…» Trec anii È™i niciodată nu vineDeprinderi de viata crestina

Aici in Silivria s-a născut Sfântul Nectarie, din părinÈ›i săraci dar foarte evlavioÈ™i È™i de aceea l-au învăÈ›at dreapta credinÈ›ă cu multă dragoste. La botez a primit numele Anastasie.

Editie trilingva: romana/ engleza/ greaca.

Albumul de fata, smerit raspuns al dragostei noastre pentru Parintele Gheorghe Calciu, care el ne-a iubit cel dintai, cuprinde o mica biografie in imagini, insotita de scurte cugetari duhovnicesti culese din bine-cunoscutele sale 7 Cuvinte catre tineri.

A iubi o fiinta inseamna a-i spune: „Tu nu vei muri!”. Si sa crezi. Aceasta credinta neargumentata este, de fapt, singurul adevar fundamental pe care il simtim in iubirea noastra cu adevarat profunda. Vorbesc de toate chipurile iubirii. Mama care isi dezmiarda copilul, ii spune, de fapt, cu o credinta care rastoarna muntii: „Tu nu vei muri!”. Iubitul care sopteste fiintei dragi cuvinte pline de ardoare,

ii spune, in realitate, cu aceeasi credinta adanca: „Tu nu vei muri!”

(Pr. Gheorghe Calciu, al saselea Cuvant catre tineri)

Sophia / Metafraze

ediție necartonată
 
Prefață de prof. univ. dr. pr. Viorel Sava 
 
Note și postfață de protopresbiter dr. Gabriel Mândrilă 
 
„Traducerea acestor rugăciuni în limba română și adunarea lor într‑un singur volum constituie o premie­ră pentru literatura teologico‑liturgică românească. (…) Este necesar să evidenţiem echilibrul din punct de vedere literar între fidelitatea textelor faţă de spiritul limbii liturgice și dinamica limbii române.” 
Prof. univ. dr. pr. Viorel Sava 
 
* * * 
„Rugăciunile Amvonului și-au făcut deja reintrarea în istoria liturgică, care se ocupă totodată nu doar cu trecutul, ci și cu prezentul. Ne respectăm trecutul nu pentru că e trecut, ci pentru că este trecutul nostru, din care izvorăște tradiția ce ne-a condus, bine sau rău, aici, unde ne aflăm acum.” 
Robert F. Taft, S.J.