De ce, oare, această iniÈ›iativă care comportă multă muncă, dificultăÈ›i, timp È™i investiÈ›ie materială? Răspunsul este simplu. Poporul cel dreptcredincios are nevoie de „chipuri de pocăinÈ›ă” cum rosteÈ™te o rugăciune din canonul de pregătire pentru primirea Sfintei ÎmpărtăÈ™anii. Poporul lui Hristos din România este însetat de „apa cea vie”, este înfometat după „pâinea cea spre fiinÈ›ă”.
„Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim în viaÈ›a sfinÈ›ilor din primele veacuri creÈ™tine, în viaÈ›a sfinÈ›ilor cu care Dumnezeu a binecuvântat neamul românesc.
„Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim, de asemenea, în viaÈ›a bineplăcuÈ›ilor lui Dumnezeu care au odrăslit în sânul altor popoare. CuvioÈ™ii StareÈ›i de la Optina se numără printre aceste „chipuri de pocăinÈ›ă”, printre „geniile sfinÈ›eniei” spre care se îndreaptă omul contemporan în căutare de odihnă sufletească.
IntenÈ›ia publicării unei colecÈ›ii dedicate vieÈ›ii mănăstireÈ™ti de la Optina are È™i un alt scop È™i anume: tot ceea ce s-a petrecut ca viaÈ›ă monahală autentică timp de peste 100 de ani la Optina se datorează influenÈ›ei exercitate asupra Lavrei de Sfântul Paisie Velicicovski de la Mănăstirea NeamÈ›. În viaÈ›a celor 14 stareÈ›i ai Optinei, canonizaÈ›i de Biserica Ortodoxă Rusă în 1996, se descoperă amprenta geniului paisian.
După moartea Sf. Paisie, ucenicii săi au mers în Rusia È™i prin intermediul lor s-a născut fenomenul numit „Optina”. Timp de peste 100 de ani după moartea Sfântului Paisie Velicicovski, monahismul din Èšările Române, din Rusia È™i din alte părÈ›i ale Bisericii Ortodoxe a fost influenÈ›at de lucrarea duhovnicească a Mănăstirii NeamÈ› de la sfârÈ™itul secolului al XVIII-lea.
Vremurile au fost grele pentru Rusia în tot veacul XX, iar pentru România nu tocmai uÈ™oare. InfluenÈ›a vieÈ›ii duhovniceÈ™ti rezultată din lucrarea Sfântului Paisie s-a diminuat considerabil.
Redescoperirea Filocaliei prin traducerile Părintelui Dumitru Stăniloae, revigorarea monahismului atonit, traducerile din SfinÈ›ii PărinÈ›i, redobândirea libertăÈ›ii în spaÈ›iul Europei răsăritene după 1990 au oferit cadrul necesar redescoperirii cu mai multă vigoare a influenÈ›ei Sfântului Paisie asupra vieÈ›ii creÈ™tine ortodoxe.
Publicarea colecÈ›iilor dedicate stareÈ›ilor mănăstirii Optina se doreÈ™te a fi, aÈ™adar, È™i un omagiu adus Sfântului Paisie de la NeamÈ›.
Prin intermediul acestei colecÈ›ii creÈ™tinul de azi intră în legătură cu un izvor de viaÈ›ă care-l adapă autentic în setea lui după sens, lumină, în setea lui după Dumnezeu. ViaÈ›a È™i învăÈ›ăturile stareÈ›ilor de la Optina arată, dincolo de locul È™i timpul în care ei au trăit, că existenÈ›a omului fără Hristos È™i fără Evanghelie, fără Biserică, este un non-sens, o confuzie, o disperare fără leac. Spre stareÈ›ii de la Optina, în veacul al XIX-lea È™i începutul veacului XX, se îndreptau pentru cuvânt duhovnicesc mulÈ›imi de călugări, È›ărani È™i moÈ™ieri, prinÈ›i È™i intelectuali. De ce? Pentru că trăiau dramatic golul din ei È™i simÈ›eau că la umbra sfinÈ›ilor de la Optina găseau izvorul umplerii vieÈ›ii lor cu duh È™i adevăr.
Astăzi, omenirea trăieÈ™te È™i mai dramatic decât în veacurile XIX È™i XX, tragedia singurătăÈ›i, a disperării, a lipsei de libertate lăuntrică. Unde să alerge omul de azi pentru a-È™i regăsi echilibru vieÈ›ii interioare È™i, prin aceasta, să redescopere sensul existenÈ›ei sale?
Răspunsul nu este È™i nu poate fi altul decât: HRISTOS. „VeniÈ›i la mine toÈ›i cei osteniÈ›i È™i împovăraÈ›i È™i Eu vă voi odihni pe voi.” (Matei 11, 28) Numai trăirea întru Hristos umple existenÈ›a omului.
Spre Hristos ne conduce Liturghia, ne conduce Filocalia, ne conduce bucuria lăuntrică a rugăciunii minÈ›ii È™i a inimii, ne conduce lupta cu mândria, ne conduce iubirea de vrăjmaÈ™i. Toate aceste căi ne conduc spre Hristos È™i călăuză avem pe cei ce au parcurs acelaÈ™i drum: pustnicii din Egipt sau cei din CarpaÈ›i, cuvioÈ™ii din Athos sau cei de la Optina.
Rog pe Dumnezeu să binecuvinteze strădania traducătorului, Părintele Profesor Teoctist Caia È™i a ostenitorilor din cadrul Editurii È™i Tipografiei Mitropoliei Moldovei È™i Bucovinei care fac posibilă publicarea colecÈ›iei „CuvioÈ™i stareÈ›i de la Optina”.
Dumnezeu să te binecuvinteze È™i pe tine, cititorule al acestei cărÈ›i, conducându-te prin pocăinÈ›ă, rugăciune È™i iubire, la viaÈ›a în Hristos, singura care-È›i va oferi bucurii adevărate, libertate reală È™i lumină în viaÈ›ă. († TEOFAN, Mitropolitul Moldovei È™i Bucovinei)

Volumul cuprinde marturiile pelerinilor credinciosi care au primit ajutor si folos din partea Cuvioasei Parascheva.

Adunandu-si toate simturile inauntru, silindu-si mintea impreuna cu duhul, atintind-o si legand-o strans si, intr-un cuvant, tintuind-o de Crucea lui Hristos, Sfantul Grigorie repeta adeseori in rugaciune: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul, cu sufletul plin de tremur, cu gemete si cu inima franta; si uda pamantul cu lacrimi calde ce izvorau abundent din ochii sai.

Cei care spun că nu le pasă de cealaltă viaţă şi că nu vor să vieţuiască dincolo de aceasta se înşală pe ei înşişi, chiar dacă nu sunt conştienţi de aceasta. Căci cum e cu putinţă ca oamenii să nu dorească cealaltă viaţă, când ei nu se mai satură de viaţă, aici, pe pământ, fiind ataşaţi de ea ca stridiile de o stâncă… Toţi oamenii iubesc viaţa, dar unii o iubesc pe cea trupească, trecătoare, în vreme ce alţii o iubesc pe cea duhovnicească, veşnică.

În orice caz, chiar dacă cineva nu ar dori să vieţuiască dincolo de viaţa actuală, ar trebui să ştie că aceasta nu depinde de el, ci depinde de Cel ce ne-a creat...

Dumnezeu este Creatorul şi sprijinitorul universului. Chiar dacă El este înfricoşător şi atotputernic, El te iubeşte mai mult decât te pot iubi mama şi tatăl tău, şi El te va îmbrăţişa dacă tu voieşti să experiezi dragostea pe care El o are faţă de tine.

Avem in fata un volum de poezie categoric crestina, o poezie extraordinara, cum n-am mai avut in literatura noastra si cum nu este in lumea intreaga. O poezie de mare adancime si caldura despre ortodoxie. O poezie care se va impune in lumea intreaga.

Pr. D. Staniloae

(lipsa text)

Muzica are atâtea calităÈ›i spirituale, încât nu ar trebui să ne surprindă faptul că numeroÈ™i compozitori au avut o credinÈ›ă puternică. Și totuÈ™i acesta este un subiect rareori adus în discuÈ›ie în biografiile marilor muzicieni È™i compozitori. Oamenii ascultă muzică, citesc despre muzicieni È™i pot studia literatura muzicală ani de zile, fără a cunoaÈ™te ceva despre credinÈ›a creÈ™tină a marilor muzicieni.

„În această carte vorbesc despre douăzeci de compozitori care au avut o viaţă È™i convingeri diferite. TotuÈ™i între aceştia există un acord surprinzător ce se bazează pe credinÈ›a creÈ™tină. Până È™i oameni complet diferiÈ›i precum Haydn È™i Stravinski par să aibă în comun o spiritualitate activă. Aceasta nu înseamnă că vreunul dintre aceÈ™ti compozitori a dus o viaÈ›ă exemplară, de sfânt. Au fost oameni obiÈ™nuiÈ›i, care s-au confruntat adesea cu împrejurări extrem de dificile, având fiecare partea lui de eÈ™ecuri personale. Însă toÈ›i au avut o credinÈ›ă sinceră. Scopul meu, în scrierea cărÈ›ii de faÈ›ă, este de a mă concentra pe acest aspect al vieÈ›ii lor, unul adesea neglijat.”



PATRICK KAVANAUGH

Cartea „Stâncă şi nisip. Concepţia ortodoxă despre reformatorii protestanţi şi învăţăturile lor” de Josiah Trenham este în prezent cel mai util şi cuprinzător studiu pentru a înţelege deosebirile dintre Ortodoxie şi creştinismul apusean, cu ramurile sale: romano-catolicismul şi protestantismul. Provenind el însuşi dintr-o veche familie de protestanţi americani, Părintele Trenham reprezintă ghidul ideal pentru a înţelege Reforma, dogmele protestanismului şi impactul reformatorilo

„Unii se minuneaza cum de multi dintre crestini nu iubesc pe Hristos. De fapt, a iubi pe Hristos nu inseamna altceva decat a pazi poruncile Lui, dupa cum a zis: «Cel ce are poruncile Mele si le pazeste, acela este cel ce Ma iubeste» (In 14, 21).  Prin urmare, cel ce nu pazeste poruncile Lui si spune: «Iubesc pe Hristos» nu savarseste adevarul.  Crestinul care nu-L slaveste pe Dumnezeu prin faptuirea randuielilor Lui si prin pazirea poruncilor Lui nu este cu nimic mai prejos decat cei ce nu cred in Hristos, daca nu cumva este mai rau decat aceia.”

Sfantul Simeon Noul Teolog

Volumul de față reproduce o parte a manuscrisului numărul 58 aflat în Biblioteca „Dumitru Stăniloae” a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. 

Maximos Constas este unul unul dintre cei mai importanţi tineri teologi ortodocşi. După o scurtă carieră fulminantă la Harvard Divinity School, a plecat la Muntele Athos, devenind monah la Mănăstirea Simonopetras. În „Arta de a vedea. Paradox şi percepţie în iconografia ortodoxă”, Părintele Maximos abordează iconografia ortodoxă, conţinutul fiind de-a dreptul remarcabil. S-au scris multe cărţi despre icoane, dar ele au tendinţa de a fi ori prea ştiinţifice, fără nici un interes asupra semnificaţiei religioase a icoanelor, fie mult prea preocupate de rolul icoanelor în rugăciune, dar cu pretenţii intelectuale limitate. Deşi subiectul cărţii de faţă este semnificaţia icoanei în tradiţia ortodoxă, ea nu este îngreunată de aparatul ştiinţific. Sunt pasaje care cer un efort de atenţie din partea cititorului; nimic nu este afirmat fără o argumentaţie atentă. Arta de a vedea este o carte frumoasă: observaţii uimitoare sutnt exprimate într-un limbaj convingător. Cele patru secţiuni ale cărţii au fost iniţial prelegeri susţine separat una de cealaltă. Adunate împreună alcătuiesc un volum convingător, unitatea fiind oferită nu de o serie de teme complementare, ci de ochiul şi gândirea Părintelui Maximos.

Pr. Andrew LOUTH

Cele 18 texte din prezentul volum au fost selectate aproape în exclusivitate din manuscrisele Bibliotecii Noul Neamţ (Republica Moldova). După cum mărturiseşte D-na. Valentina Pelin, în efortul traducerii din slavonă s-a căutat să fie redat stilul autorului şi specificul limbii române din acea perioadă, pentru a nu fi în disonanţă cu textele redate după versiunile româneşti de la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi prima jumătate a secolului al XIX-lea. Materialul este organizat pe criteriul cronologic, fiecare text fiind însoţit de note explicative, referinţe la cele mai vechi copii în slavonă şi română, existenţa unor ciorne ale Sfântului Paisie, ediţii şi alte informaţii lămuritoare. Printre textele primului volum se remarcă Scrisoarea despre pericolul uniaţiei trimisă preotului Ioan, emoţionanta epistolă către ucenicii plecaţi în Rusia, o „Alcătuire despre Semnul Cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci”, un „Cuvânt la Naşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, sau despre pacea Lui” dar şi importanta prefaţă la ediţia slavonă din 1812 a traducerii „Cuvintelor către singuratici” a Sfântului Isaac Sirul.