Gândurile, starea lăuntrică, dorinÈ›ele ne ocârmuiesc viaÈ›a. AÈ™a cum ne sunt gândurile cu care ne îndeletnicim, aÈ™a ne este È™i viaÈ›a. Dacă avem gânduri de pace, liniÈ™te, dragoste deplină, bunătate, virtute, curăÈ›ie, atunci È™i întru noi va fi pace, căci toate gândurile de pace aduc pace lăuntrică, care răzbate din noi – căci gândurile ne sunt pline de pace, liniÈ™te, dragoste È™i bunătate. Dacă purtăm întru noi gânduri rele, diavoleÈ™ti, atunci È™i pacea noastră lăuntrică se nimiceÈ™te.

SfinÈ›ii PărinÈ›i spun despre gânduri: „Orice gând care năruieÈ™te pacea È™i gândurile ce nu ne dau pace, acestea toate de la diavol sunt, È™i trebuie să le îndepărtăm È™i să nu le primim.” Trebuie să ne ostenim pentru binele nostru, ca să se întărească în noi pacea, bucuria, dragostea cea Dumnezeiască. Părintele nostru cel Ceresc voieÈ™te ca fiii Săi să aibă trăsăturile Lui DumnezeieÈ™ti: vrea să fim cu toÈ›ii plini de dragoste, pace, mângâiere, bucurie, adevăr, virtute.

StareÈ›ul Tadei de la Mănăstirea VitovniÈ›a

Cartea de faţă, intitulată modest „Cuvinte puţine oarecare din ceale multe, ale celor întru sfinţi părinţilor noştri Vasilie celui Mare şi Grigorie Cuvântătoriului de Dumnezeu,” a fost alcătuită de Grigorie Dascălul, Mitropolitul Ungrovlahiei (1765–1834), ca o anthologie a prieteniei celor doi mari Sfinţi Părinţi ai veacului al patrulea, precum mărturiseşte tipograful Pafnutie în prefaţa intitulată „Cătră cititoriul”: „Mitropolitul Grigorie, fiindcă marele Vasilie au fost ca un suflet în dooă trupuri cu Bogoslovul Grigorie, tălmăcind câteva Cuvinte, Epistolii, Stihuri de ale Bo¬goslovului Grigorie, le-au unit cu ale marelui Vasilie, ca să se cunoască că precum în viiaţă au fost iubiţi şi uniţi, aşa şi în Cartea aceasta să fie uniţi”. Grigorie Dascălul (proslăvit între sfinţi în anul 2006), este unul dintre vestiţii traducători ai scrierilor patristice din obştea Stareţului Paisie de la Neamţ. Numele lui Grigorie este legat de un alt mare traducător nemţean, Gherontie, care i-a fost şi duhovnic, şi cu care a tradus mai multe scrieri patristice. După moartea duhovnicului şi împreună-truditorului său, Grigorie, ajuns Mitropolit al Ungrovlahiei (1823-1834), va continua nevoinţa tălmăcirii şi tipăririi scrierilor patristice, reuşind să tipărească şi câteva manuscrise ale altor traducători nemţeni.

Anthologia Mitropolitului Grigorie, publicată în 1826 la Bucureşti, la trei ani după urcarea sa în scaunul Ungrovlahiei, nu este însă nici mică, şi nici neînsemnată în ce priveşte conţinutul. În cele 379 de pagini format mare (21x30,5 cm) ea adună câteva dintre cele mai reprezentative scrieri ale Sfântului Vasilie (cele nouă „Omilii la Exaimeron”, împreună cu cele două omilii „Despre Facerea Omului” şi cea „Despre Rai”; două lucrări ascetice, „Aşăzământuri călugăreşti” şi „Epistola către Hilon”; apoi încă optsprezece Omilii dintre cele mai cunoscute; la care se adaugă şase Omilii, optsprezece Epistole şi opt Poeme ale Sfântului Grigorie al Nazianzului. Cu excepţia „Omiliilor la Exaimeron”, a celor două omilii „Despre Facerea Omului” şi a celei „Despre Rai” (pe care doar le-a diorthosit), toate scrierile sânt traduse de Mitropolitul Grigorie Dascălul.

(lipsa text)

Ce este credinta Crestina?

Credinta Crestina este invatatura lui Hristos despre cele mai insemnate taine ale fiintei si ale vietii, invatatura pe care oamenii o pot primi numai prin credinta in El, si nu prin propriile stradanii.

Cuprins: 

TÂLCUIRE LA FACERE 
TÂLCUIRE LA CELE ZECE PORUNCI 
TÂLCUIRE LA TATĂL NOSTRU 
TÂLCUIRE LA FERICIRI 
TÂLCUIRE LA ZILELE SĂPTĂMÂNII 
TÂLCUIRE LA LUNILE ANULUI 
INIMA ÎN MARELE POST 
TÂLCUIRE LA SIMBOLUL CREDINÈšEI

Sfântul Nicolae Velimirovici este, fără putinÈ›ă de tăgadă, unul din marii scriitori bisericeÈ™ti ortodocÈ™i din veacul al XX-lea, de o mare prolificitate, lucru ce a făcut să fie socotit, pe bună dreptate, „Noul Gură-de-Aur al zilelor noastre... È™i dascăl sobornicesc al Bisericii.”1 Potrivit cuvintelor unui alt mare teolog È™i părinte duhovnicesc sârb, Arhimandritul Iustin Popovici, „el cugetă întru rugăciune, el filosofează întru rugăciune. PoÈ›i simÈ›i că, printr-însul, grăiesc sufletele purtătoare de lumină ale marilor nevoitori ortodocÈ™i, È™i mai ales minunatul suflet al Sfântului Simeon Noul Cuvântător-de-Dumnezeu. El îl află pe Dumnezeu întru rugăciune, È™i simte întreaga zidire. În rugăciunea sa, tuturor se face părtaÈ™.” În chip paradoxal, însă, abia în ultimele decenii publicul român a început să cunoască marea parte a scrierilor sale (chiar dacă, cu niÈ™te excepÈ›ii notabile, adesea prin intermediul unor traduceri la mâna a doua, din engleză sau franceză, È™i de o calitate mai îndoielnică).

Viaţa lui Stefan este o istorie plină de poveţe despre credinÈ›ă, nădejde È™i dragoste, o Evanghelie vie pe care autoarea o înfăţişează astfel încât vă veţi simţi părtaş la bucuriile şi suferinţele eroului.

Citind, veţi trăi alături de oamenii din vremea lui Hristos ce auziseră de El şi se porniră a-L căuta şi veţi descoperi, ca şi Ștefan, că „Dumnezeu e Dragoste şi Dătător a toate. Toată dragostea de la Dumnezeu vine, şi, fără de aceasta, lumea ar cădea din locul său, din Rai, în întunericul cel din afara dragostei – dacă poate fi, cu adevărat, vreun loc în care să nu răzbată lumina lui Dumnezeu.”

Odată ce a aflat de Hristos, Ștefan a trăit întreaga dramă a răstignirii Fiului lui Dumnezeu, ca È™i a celor mai apropiaÈ›i ai săi È™i asumându-şi propria cruce È™i nedezlipindu-se de învăÈ›ătura cea nouă adusă lumii a ajuns să-È™i dea propria viaÈ›ă pentru cel pe Care L-a iubit cel mai mult.

Aceste convorbiri au apărut ca un strigăt de disperare la vederea a tot ceea ce se întâmplă în familia din zilele noastre. De unde capătă tinerii cunoÈ™tinÈ›e despre familie È™i căsnicie? Privindu-i pe proprii părinÈ›i, gata întotdeauna de scandal, de pe micile ecrane È™i din filme. Ei pot numai să viseze la faptul că o căsnicie poate fi eternă, că iubirea adevărată È™i fidelitatea se pot întâlni È™i astăzi, întrucât nu văd întâmplându-se aceste lucruri în realitatea în care trăiesc.
Sarcina pe care mi-am propus-o, mergând la conferinÈ›ele organizate pentru elevii clasei a XI-a, era una foarte simplă: să le mărturisesc că toate acestea sunt cu putinÈ›ă È™i în realitate, că vor putea iubi cu adevărat È™i că, la rândul lor, pot fi iubiÈ›i în aceeaÈ™i măsură. Dar iubirea presupune, bineînÈ›eles, strădanie.
Mi-aÈ™ dori să cred că, într-o bună zi, va fi reintrodusă în È™coli o materie care s-ar putea numi Etica È™i psihologia vieÈ›ii de familie (dar care, spre deosebire de vechea disciplină comunistă, ar fi o variantă a viziunii ortodoxe asupra familiei). Până la urmă, fizicieni È™i chimiÈ™ti vor deveni unul dintr-o mie, deÈ™i aceste discipline sunt studiate ani la rând. O familie însă vor întemeia aproape toÈ›i, iar în È™coli nu li se vorbeÈ™te nimic despre lucrul acesta, în cel mai bun caz (de fapt, în cel mai rău caz) le este introdusă EducaÈ›ia sexuală.
Convorbirile de faÈ›ă au fost adresate elevilor din clasa a XI-a dintr-un liceu din oraÈ™ul Taldom. Însă unele subiecte legate de latura intimă a căsniciei au putut fi abordate abia cu elevii claselor absolvente.
Textele convorbirilor din această carte sunt mai ample decât orice conferinÈ›ă reală È›inută la È™coală. În funcÈ›ie de auditoriu È™i de întrebările adresate, discuÈ›iile se axau doar pe o anumită parte a subiectului. Cartea conÈ›ine È™i ceea ce s-ar fi putut spune È™i nu s-a spus acolo.

Anne este cel mai îndrăgit personaj din operele de ficţiune destinate copiilor, de la nemuritoarea Alice încoace. (Mark Twain)

Anne este la cei 17 ani ai săi un boboc ce se deschide delicat spre lume, înfrumuse?ând-o cu parfumul trăirilor sale pe cât de adânci, pe atât de curate ?i de autentice.
Tânăra învă?ătoare modelează sufletele celor mici, hrănindu-i din preaplinul unei inimi ce nu cunoa?te alt ritm decât cel al implicării ?i al dăruirii totale. Debordând de fantezie ?i entuziasm, Anne î?i croie?te pas cu pas drumul către propria sa menire, influen?ând hotărâtor vie?ile tuturor celor ce au bucuria să o cunoască. Chiar ?i pe cele ale cititorilor săi.
Căci reperele pe care această copilă visătoare a reu?it la anii ei să ?i le stabilească deja, sunt astăzi mai actuale ?i mai necesare ca niciodată: „să trăiască gra?ios, frumos, în adevăr, delicate?e ?i generozitate, ?inându-se departe de neadevăr, răutate ?i vulgaritate.’’

Nădejdea este corabia pe care plutim pe marea vieÈ›ii, credinÈ›a este cârma, iar Dragostea – cea dintâi È™i cea din urmă dintre virtuÈ›i – este Căpitanul sufletului nostru, fără de care, întreaga fiinÈ›ă se scufundă.

Să dăruim dragoste! Să privim în jur, să-i ajutăm pe toÈ›i cei alături de care am fost aÈ™ezaÈ›i pe drumul vieÈ›ii! Să le înfrumuseÈ›ăm zilele prin tot ceea ce ne stă în putinÈ›ă! Astfel, însăÈ™i crucea noastră se va face cu mult mai lesne de purtat. Cel care încetează să-È™i mai ajute aproapele, se face povară È™i pentru sine însuÈ™i.

Vrednică este numai acea vieÈ›uire care poartă întru sine dragostea cea jertfelnică.

Pentru a urca pe marea scară cerească a dragostei, se cuvine ca noi înÈ™ine să devenim pietre, să devenim trepte ale scării pe care să poată păÈ™i cei de aproape ai noÈ™tri, în propriul lor urcuÈ™ către Rai.

CreÈ™tinismul este dragostea cerească, dragoste care înalÈ›ă sufletul omului aproape de măsurile dumnezeieÈ™ti. Inima creÈ™tinului trebuie să fie o adevărat vistierie a milei È™i a dragostei celei dumnezeieÈ™ti, să răspândească numai dragoste, È™i niciodată amărăciune sau mânie. Cel care doreÈ™te să aprindă în inimile altora dragostea pentru Hristos, trebuie să ardă el însuÈ™i, mistuit de această dragoste.

Rugăciunea este tămâia cea mai bineplăcută lui Dumnezeu, cea mai trainică punte pentru a trece peste valurile ispitelor vieÈ›ii, stâncă neclintită a tuturor celor ce cred, liman neînviforat, veÈ™mântul cel Dumnezeiesc care îmbracă sufletul într-o mare bunătate È™i frumuseÈ›e; rugăciunea este maica tuturor faptelor bune, păzitoarea curăÈ›iei – adică a neprihănirii trupului –, pecetea fecioriei, îngrădire statornică împotriva tuturor înÈ™elătoriilor vrăjmaÈ™ului nostru dintotdeauna – diavolul. Ea îi izgoneÈ™te pe vrăjmaÈ™i cu Numele lui Hristos, căci nici în Cer, nici pe pământ nu se află altul mai puternic decât Acesta. Rugăciunea este cetatea lumii, milostivirea lui Dumnezeu pentru păcate, liman pe care valurile nu-l pot surpa, luminarea minÈ›ii, securea ce taie deznădejdea, naÈ™terea nădejdii, îmblânzirea mâniei, ocrotitoarea tuturor celor ce se judecă, bucuria celor din temniÈ›e, mântuirea celor ce pier.

Patriarhul Pavel al Serbiei

Volumul Lidia ne invită să fim în continuare părtaÈ™i în minunata călătorie misionară întreprinsă de Apostolul Pavel, refăcând cu mintea traseul punctelor istorice marcate de nemuritoarele sale Epistole È™i coborând mereu, către propriile noastre inimi, în încercarea de a descoperi acolo izvorul de bucurie pură, de nestăvilit È™i netăgăduit al VieÈ›ii celei Noi, pe care el a propovăduit-o cu fiecare fibră a fiinÈ›ei sale.

În Cesareea Antiohiei, însoÈ›it de Varnava, fugind apoi în Listra, ajungând în Ierusalim È™i Galatia, pornind spre Macedonia, împreună cu Sila, Timotei È™i Luca, oprindu-se la Filipi, sau săvârÈ™ind minunile de pe insula Malta, acelaÈ™i Pavel, însuflat de Dumnezeu, vorbeÈ™te tuturor celor care vor să-l asculte „că prin credinÈ›a în Acest Iisus Hristos toate păcatele vieÈ›ii lor de până atunci pot fi iertate, că prin moartea Sa a fost înghiÈ›ită toată amărăciunea gropii, că izvorul cel preacurat dătător de viaÈ›ă vecinică e descoperit nouă tuturor încă din această viaÈ›ă È™i că oricine poate sorbi în voie din această apă vie.”

În oraÈ™ul filipenilor facem cunoÈ™tinÈ›ă cu Lidia, o simplă vânzătoare de purpură, dar care este doar una dintre figurile pe care le vom regăsi, însufleÈ›ite de periplul fascinant al filelor ce se derulează una după cealaltă: Dionisie Areopagitul, Aquila È™i Priscilla din Corint, Sosthenes, argintarul Demetrius din Efes, sora È™i nepotul lui Pavel, prinÈ›ul Agrippa al II-lea, ultimul reprezentant al dinastiei Irozilor.

Volumul de faÈ›a, ni-l dezvăluie pe Pavel, dacă mai era nevoie de această întărire, a fi „un om drept, cu viaÈ›ă sfântă È™i cu dreaptă judecată.” AÈ™a cum, întru Adevăr, suntem chemaÈ›i cu toÈ›ii să trăim È™i să fim, cu bucuria negrăită a certitudinii că moartea nu este sfârÈ™itul.