M-am născut în Pipirig pe 13 august 1951, într-o familie cu unsprezece copii, eu fiind cea mai mică. Părinţii, Maria şi Dumitru Creangă, ne-au crescut cu iubire creştină. Părintele Sofian Boghiu, care pe atunci picta Biserica „Catedrala Munţilor” din Pipirig, ctitorie a Patriarhului Nicodim Munteanu, m-a botezat şi mi-a pus numele Olga, spunându-le părinţilor mei că Sfânta Olga mă va ajuta în viaţă. Am avut privilegiul ca primul meu duhovnic, pe când aveam doar şapte ani, să-mi fie Părintele Paisie Olaru, apoi am fost fiică duhovnicească a Părintelui Ilie Cleopa. Rugăciunile acestora s-au auzit la ceruri şi aşa am devenit preoteasă, căsătorindu-mă cu teologul Teoctist Caia, absolvent al Academiei Teologice din Zagorsk – Moscova. 
 
În anul 1973, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, Preafericitul Pimen mi-a trimis o invitaţie oficială de a face un pelerinaj în fosta U.R.S.S. vreme de o lună, „pentru încurajarea unei viitoare preotese”. Anii au trecut şi a venit vremea să înfiinţez Corul „Angeli” şi Atelierul de pictură la Biserica „Sfântul Haralambie” din Târgu-Neamţ. Cu aceşti copii am participat la Concursul „Icoana din sufletul copilului”, la care vrednicii de pomenire Preafericitul Teoctist şi Părintele Sofian Boghiu ne-au dăruit premii de excelenţă. Am făcut expoziţii de pictură la Palatul Patriarhiei, la Palatul Parlamentului şi la Palatul Culturii din Iaşi. Împreună cu Grigore Vieru, Spiridon Vangheli şi Claudia Balaban am ctitorit Festivalul „Izvor de Dor”, prin care câteva sute de copii din Basarabia au venit, an de an, în tabără la Parohia Nemţişor, apoi la „Sfântul Haralambie” din Târgu-Neamţ. Când casa noastră se umplea de copiii Basarabiei îmi aminteam de cuvintele pline de înţelepciune sau înainte-vedere ale părintelui Cleopa care ne-a spus mie şi părintelui Teoctist: „Copii, ştie Dumnezeu de ce aveţi această casă mare şi frumoasă...” 
 
Rugăciunile Sfinţiei Sale au rodit, căci casa s-a umplut mereu de pelerini. 
 
Sunt strănepoată a marelui povestitor Ion Creangă şi din dragoste şi datorie faţă de memoria străbunilor am ctitorit Muzeul „David Creangă” şi am publicat cărţile: Izvor de Dor, Editura Cronica, Iaşi; Corabia nădejdilor, antologie, Editura Vasile Cârlova, Bucureşti; Grigore Vieru – pelerin pe drumuri nemţene, Editura Princeps, Iaşi, Spiridon Vangheli – pelerin pe drumuri nemţene, Editura Kreativ, Târgu-Mureş şi am în lucru Copilăria copilului creştin – 12 volume, dintre care primul este acesta, Copilăria Sfintei Teodora de la Sihla. 

Olguţa Creangă - Caia
 

S-a întâmplat vreodată ca puiuțul tău să te întrebe ce este iubirea, de unde vine ea ori de ce să-i iubim pe ceilalți?
În noua apariție a Editurii Doxologia, Iubirea este darul lui Dumnezeu , Puiuțul de urs, stând de vorbă cu Bunicul său, descoperă un mare secret: că în fiecare dintre noi există un mare dar, singurul prin care putem vedea că bunătatea există și în ceilalți…  vrei să afli care este acesta?

O interpretare pe intelesul copiilor si nu numai. Aceasta Biblie ilustrata se adreseaza tuturor celor ce vor sa inteleaga, intr-o maniera placuta scrierile biblice.

Varsta recomandata: de la cel mai mic la cel mai mare.

(lipsa text)

(lipsa text)

ContribuÈ›ia uriaÈ™ă a Mitropolitului Veniamin Costachi (1768-1846) la dezvoltarea vieÈ›ii bisericeÈ™ti din Moldova È™i nu numai, este una ce se va constitui pildă peste veacuri pentru toate generaÈ›iile de clerici È™i mireni. Continuând È™i în veacul al XIX-lea tradiÈ›ia È™colii de traducători a Sfântului Paisie de la NeamÈ›, alături de Sfântul Mitropolit Grigorie Dascălul È™i ale altora, el s-a remarcat prin mii È™i mii de file de traducere din literatura patristică... Destule opere au rămas în manuscris, din care unele au fost editate ulterior trecerii lui din viaÈ›ă, iar altele încă aÈ™teaptă o publicare. Una dintre acestea este tălmăcirea Omiliilor Sfântului Ioan Gură de Aur la cele Paisprezece Epistole Pauline, păstrată în Biblioteca Mitropoliei Moldove È™i Bucovinei, din care publicăm aici o parte din ms. rom. 58/33, anume Omiliile la Filipeni È™i Coloseni, tălmăcite, precum ne spune însuÈ™i traducătorul, la anul 1817.

Viziunea Bisericii Ortodoxe cu privire la cei adormiÈ›i s-a cristalizat de-a lungul veacurilor, pe de o parte, printr-o doctrină antropologică specifică, iar pe de altă parte, printr-o serie de practici, conforme acesteia. Sufletele È™i trupurile celor morÈ›i nu se întorc în „nefiinÈ›ă”, cum se afirmă prea uÈ™or astăzi. DeÈ™i trupurile despărÈ›ite de suflete se descompun în pământ, aÈ™teptând recompunerea lor la sfârÈ™itul veacurilor, sufletele rămân conÈ™tiente de sine È™i după moarte, aÈ™a cum insistent s-a argumentat în Răsărit. Numeroase dezbateri teologice au avut meritul de a clarifica poziÈ›ia Bisericii faÈ›ă de acest subiect extrem de delicat. ÎnvăÈ›ătura Bisericii despre ieÈ™irea sufletului, despre moarte È™i despre efecienÈ›a rugăciunilor pentru cei adormiÈ›i, a fost exprimată È™i printr-o imnografie potrivită. Volumul de faÈ›ă aduce la lumină două serii de canoane de rugăciune, scrise de doi autori importanÈ›i ai secolului al IX-lea, Sfântul Teofan Graptul È™i Sfântul Clement Imnograful, completate cu câteva canoane de rugăciune pentru ieÈ™irea cu greu a sufletului.

Din experienţa mea personală aş da următorul sfat: când te găseşti în fundul prăpastiei să nu disperi, iar, dacă ai ajuns în vârful muntelui, să nu ameţeşti. Să ştiţi că această a doua primejdie este mai mare decât prima: să ameţeşti când ajungi sus. Pentru că în fundul prăpastiei apelezi la rugăciune, ca izvor de putere, însă când ai ajuns în vârful muntelui uiţi de ea. Aceasta nu înseamnă că trebuie să solicităm veşnic de la Dumnezeu fundul de prăpastie, dar, fatalmente, într-o groapă adâncă sau mai puţin adâncă aproape fiecare dintre noi cădem o dată sau de două ori în decursul unei vieţi. Este important să avem această armă, care este rugăciunea nesofisticată, fără pretenţii, care, însă, te sfinţeşte prin sfinţenia ei, prin care simţi că nu mai eşti singur, prin care simţi că te însoţeşte în primejdie, că te însoţeşte în boală, că-ţi întinde o mână. Este suficient ca tu să fii receptiv.

Mitropolitul Bartolomeu Anania

Dorul de Dumnezeu nu se termină niciodată È™i este hrănitor. E hrănitor pentru că ne scoate dorirea din efemer, ne scoate dorirea de pe orizontală È™i o deschide către dorirea veÈ™niciei, a vieÈ›ii veÈ™nice È™i a lui Dumnezeu, È™i în felul acesta ne altoieÈ™te È™i orizontal, ne altoieÈ™te È™i în viaÈ›a de zi cu zi cu prezenÈ›a Lui.Schimonahia Siluana Vlad

„Dumnezeu S-a făcut pe Sine Om ca pe om să-l facă dumnezeu!” Aceasta este esenÈ›a vieÈ›ii noastre creÈ™tine – Vestea cea Bună pe care Dumnezeu ne-a adus-o nouă, oamenilor. Este iubirea lui Dumnezeu coborâtă pe pământ. Modul în care această iubire devine realitate accesibilă nouă este ascultarea. Această imagine este admirabil ilustrată în imnul hristologic din capitolul 2 din Epistola către Filipeni. Autorul explică într-un mod limpede acest lucru, arătând că acest imn nu este altceva decât parcursul pe care Hristos ÎnsuÈ™i l-a făcut, pentru ca să-l refacem È™i noi È™i astfel să recăpătăm chipul Său.Recomand cu căldură citirea acestei cărÈ›i. Bazată pe SfinÈ›ii PărinÈ›i È™i în mod deosebit pe Sfântul Ioan Gură de Aur, aceasta este deopotrivă sistematică È™i profundă. A te adânci cu mintea È™i cu inima în citirea acestei cărÈ›i înseamnă a te adânci în taina iubirii  lui Hristos, ASCULTAREA de TATĂL. Acolo unde lipseÈ™te ascul-tarea, Hristos nu este la masă È™i Cina nu mai are binecuvântarea prezenÈ›ei Lui.”Arhim. Melchisedec, StareÈ›ul Mănăstirii Putna

Câţiva ani binecuvântaţi, sufletele multor credincioşi au simţit prezenţa Părintelui Paisie de la Mănăstirea Secu, respirată din minunatele comori duhovniceşti pe care cuvioşia sa le-a făcut cunoscute în mai toată ţara, printr-un misionarism ortodox autentic, altruist şi pilduitor.

Talanţii mulţi, cu care Bunul şi Preamilostivul Dumnezeu l-au înzestrat, au rodit şi prin darul scriitoricesc a izvorât această carte, ca o mărturie de sfinţenie, dăruire şi trăire duhovnicească vie a monahului pătimitor Paisie Costandel, ajunsă şi la noi după mutarea sa la cele veşnice.

Introducându-ne în duhul rugător şi duhovnicesc al legăturii lăuntrice dintre mari duhovnici, apropiaţi timpului şi neamului nostru, Părintele Paisie trezeşte şi în noi duhul rugăciunii şi al dorului neostoit pentru Împărăţia Cerească.

Din mărturiile cuvioşiei sale, aflăm rostul ziditor al pelerinajului la sfintele mănăstiri, prin întâlnirile cu marii nevoitori ai acestor locuri binecuvântate. Unii dintre fiii duhovniceşti ai Părintelui Paisie, dar şi modeşti martori ai dezvăluirilor minunate, mult folositoare de suflet, au peregrinat an de an, în timpul verii, pe la sfintele mănăstiri moldave, culegând roade de mântuire împărtăşite nouă cu tainică bucurie, prin această lucrare ziditoare mângâiată de duhul vetrelor sihăstreşti...

Părintele Paisie, iubind mult trăirea jertfitoare de pelerin şi misionar ortodox, la rândul lor, fiii săi duhovniceşti s-au străduit, au dorit şi în bună parte unii au reuşit, fără nici o răsplată, în semn de recunoştinţă şi dragoste creştină pentru cuvioşia sa, să scoată la lumină mărturii smerite şi convingătoare ale învierii lăuntrice, posibilă şi în vremurile noastre doar celor cu inima înfrântă!

În contextul vieţii de astăzi, mai mult ca oricând, sfatul testamentar al cuviosului monah, „de a ne ruga neîncetat şi de a nu osândi pe nimeni”, ar trebui să ni se sădească în inimi cu putere multă, dar să şi rodească cu sinceritate deplină!

Fie ca Bunul, Milostivul şi Dreptul Judecător, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, cu rugăciunile totdeauna bine primite şi grabnic ajutătoare la Tronul Ceresc ale Măicuţei Domnului, să ne lumineze cărarea spre mântuire şi prin acest îndemn paterical al Părintelui Paisie de la Secu, de a învia lăuntric.