Perioada 1821-1859, reprezinta epoca istorica a reorganizarii pe baze moderne a Tarii Românesti, iar revolutia condusa de Tudor Vladimirescu, a dus la înlaturarea regimului fanariot si la introducerea domniilor pamântene. 
Regulamentele Organice, adoptate în 1831 în Tara Româneasca si în 1832 în Moldova au definit si separat atributiile puterilor Statului, au reglemantat organizarea Bisericii, au reformat administratia, au impus necesitatea refacerii armatei nationale etc.

Autorul s-a aplecat cu responsabilitate asupra temei propuse si a conceput o lucrare foarte interesanta, de o înalta tinuta stiintifica folosind metode de cercetare, pe baza de dovezi istorice, selectând cu marinimie bibliografia.

Pr. Prof. Dr. Stefan Rasceanu (Universitatea din Craiova)

"Predicile lui Antim sunt unul dintre cele mai pretioase monumente in literatura noastra bisericeasca, nu numai pentru ca ele sunt singurele in felul lor, caci de la nici un alt prelat romanesc din trecut nu avem o lucrare in acest fel, dar si pentru valoarea lor reala, pentru caldurea elocintei care, adeseori, minuneaza, si pentru frumusetea, bogatia si cateodata chiar eleganta limbii in care sunt scrise...

In acest mode credem ca predicile Mitropolitului Antim Ivireanul vor putea sa fi cetite si intelese cu usurinta in aceasta editiune nu numai de oamenii de litere, dar si de preotime."

"Ceea ce m-a facut sa-mi scriu «Memoriile» au fost mai multe conversatii între Henri si verisorii lui. Henri sustinea ca eu nu întelegeam ce faceam si de ce faceam. Verisorii lui, si mai ales Jacques, îmi luau partea si spuneau ca sunt destept si stiu foarte bine ce fac. Si pentru ca a fost o iarna grea si n-am prea iesit afara, m-am apucat sa scriu câteva întâmplari importante din viata mea. 

Ele poate va vor placea, dragii mei prieteni, si va vor face sa întelegeti ca, daca vreti sa fiti bine serviti, trebuie sa va purtati bine cu cei care va servesc, ca aceia pe care-i credeti cei mai prosti nu sunt cum par, ca un magar îsi iubeste stapânii, dar sufera când este rau tratat si stie sa se razbune sau sa-si arate afectiunea, stie ca stapânii lui îl pot face fericit sau nefericit, stie sa le fie prieten sau dusman, asa biet magar cum este. 

Sunt fericit, pentru ca sunt iubit de toata lumea si îngrijit ca un prieten de micutul Jacques. Am început sa îmbatrânesc, dar magarii traiesc mult si atât timp cât am sa ma tin pe picioare, am sa-mi pun puterea si desteptaciunea în slujba stapânilor mei."

Magarusul Cadichon
"Memoriile unui magar" - 1860

Grigore Băjenaru (1907-1986), prozator, fiul Anei (n. Grigoriade) si al lui Ion Popescu-Băjenaru (institutor, publicist si autor de manuale scolare). Viitorul scriitor încheie cursul primar la o scoală din Bucu­resti, frecventează apoi Liceul „Gh. Lazăr“, luând bacalaureatul în 1926. Licentiat în filosofie si litere. Sustine doctoratul în 1938. Debutează ca autor de basme; publică si snoave, amintiri, povesti, versuri în diferite reviste atractive pentru cei mici.

                                                                *

„Povestitor «născut» [...], cultivă dezinvolt un aliaj de haz destins, bo­nom, vervă surâzătoare ori ironie subversivă, iar ca revers, un gen de evocare agreabil, ce-i va atrage cititori fideli. Cartea care îi aduce recunoasterea e „Cismigiu et comp.“, o odisee de licean simpatic, sturlubatic premiant, aplaudat ori, după caz, temut de rivalii «lăzăristi», ire­zistibil umorist si mim.  Amestec de lirism si de umor, de stil co­locvial si anecdotică spumoasă, romanul din 1942, un best-seller pentru câteva promotii de adolescenti postbelici, a continuat  să fie editat (1946, 1947 s.u.)...

Trecerea timpului pune surdina, atenuand din exuberantele comice, in «Buna dimineata, baieti!» (1972), unde disputa ingenua clasa-catedra e ecou tarziu din «Cismigiu et comp.» (Academia Română, Dictionarul general al Literaturii Române)

Cervantes împlinise cincizeci de ani când, întâmplator, a facut o calatorie prin Mancha. Locuitorii unui mic sat, numit Argamazilla s-au luat la cearta cu el din anumite pricini si l-au târât în temnita, unde a ramas ceva vreme. Aici a început sa scrie la „Don Quijote“...

   „Don Quijote“ ramâne capodopera literaturii spaniole. Astazi poate fi socotit cel mai frumos roman cavaleresc din câte s-au scris vreodata, si se va citi necontenit. Miguel de Cervantes Saavedra e un Homer al povestirii glumete. Opera lui e presarata cu un cinism de o rara eleganta, închipuirea lui nu cunoaste margini. Bogatia cu­vântului se revarsa ca o apa nestavilita, plina de adevar si de întelepciune. Adaugati la aceasta o minunata intuitie a faptelor intime ale spi­ritului si o filosofie nesecata în înfatisari ce se pare ca stapânesc o harta noua si întreaga a inimii omenesti. Cervantes vede adâncul omului. Aceasta filosofie este amestecata cu instinctul comic si romantic. Marea însusire a scriitorului spaniol a fost aceea de a fi întrupat – în­tr-un nebun întelept, trecator printr-o lume nesincera cu ea însasi, dornica mai mult sa batjocoreasca viata decât s-o ridice – toata nelinistea omeneasca plecata spre ceva mai bun si mai apropiat de Dumnezeu, acel ceva sortit sa înfrunte veacurile.

"Ion Creanga a inceput a scrie povesti in vara anului 1875, publicandu-le succesiv in «Convorbiri literare». Povestile propriu-zise sunt unsprezece (toate sunt incluse in aceasta carte - n. r.)... si au fost scrise intr-un interval de trei ani, ceea ce vine cam trei-patru pe fiecare an.
Creanga n-a fost un culegator de basme, ca P. Ispirescu, Fundescu, N. D. Popescu si altii. Lui i se datoreste crearea prototipului basmului romanesc, prin alegerea variantelor celor mai apropiate noua, cu caracter mai original si specific rasei.
Graiul bogat si forma originala a povestirei au starnit pretutindeni emotie si entuziasm estetic. Povestile acestea nu sunt reproduceri gramofonice, ci creatiuni de arta, in care vibreaza pulsatia tanara a spontaneitatei...
In cadrul istoriei literare, Creanga poate fi socotit, cu drept cuvant, ca adevaratul parinte al poporanismului in literatura romana."