Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Dacă în vremurile noastre – vremuri de sărăcie, de foamete şi de întunecare duhovnicească – mai sunt monahi ce au cât de cât dreaptă socotinţă duhovnicească adevărată, ei sunt aceia, foarte puţini la număr, care, fiind luminaţi cu rugăciunea minţii, şi‑au cunoscut amănunţit patimile, au cunoscut amănunţit lucrările duhurilor viclene şi, în fine, lucrarea Dumnezeiescului Duh, care începe prin revărsarea în sufletul omenesc a sfinţitei păci celei în Hristos – iar cine nu şi‑a văzut, în lumina rugăciunii minţii, patimile sale, cine n‑a cunoscut lucrările duhurilor necurate şi n‑a gustat din pacea lui Hristos, care adună laolaltă mintea, sufletul şi trupul, acela nici nu are idee despre dreapta socotinţă duhovnicească, chiar dacă, amăgit de slava deşartă, i se pare că o are... 
Vrei să simţi uşurare de patimile care te luptă? Vrei să afli umilinţă în chilia ta, umilinţă fără de care gândul, răpit de vântul sălbatic ca o corabie fără ancoră, goneşte pe valurile închipuirii şi este aruncat în adâncul trândăvirii? Vrei să vezi lumină din Lumină? Vrei să guşti dragoste care iese din Dragoste şi duce la Dragostea veşnică? Ia gândul tău şi aruncă‑l la picioarele fraţilor şi surorilor, fără să faci deosebire între răi şi buni; spune‑i gândului tău şi repetă‑i cât mai des, ca din gând să se nască şi simţământul: „Aceştia sunt nişte îngeri ai lui Dumnezeu, numai eu mă asemăn diavolului prin păcat şi întunecare”. 

Noi nu cunoaştem limita băuturii: azi bem pentru poftă de mâncare, mâine pentru durerea de stomac, şi aşa ne îmbătăm. Apoi e foarte greu să te abţii dacă te‑ai obişnuit. Cum apare dorinţa de a bea, trebuie să renunţăm total la băutură. Putem bea puţin în zi de sărbătoare, dar şi aceasta doar dacă nu avem patima beţiei. Cine are această patimă să nu bea deloc. 
Dacă în inima celui care suferă de alcoolism este loc pentru credinţa creştinească, trebuie să i se aducă aminte că este ţinut în lanţurile pă­ca­tului. Trebuie familiarizat cu principiile cre­din­ţei ortodoxe, trebuie să i se dea exemple de vindecări pe care Domnul le‑a dăruit păcătoşilor pocăiţi. Medicul ortodox trebuie să vorbească despre toate aceste lucruri, chemându‑L cu smerenie pe Domnul să‑i vindece pe cei în suferinţă. 
Doar prin credinţă şi răbdare, doar prin po­căinţă şi prin milostivirea lui Dumnezeu se poate vindeca alcoolicul cu adevărat. Altă cale nu‑i!

Prof. Dr. Dmitri Avdeev

În efortul redescoperirii bogăţiei teologiei Părinţilor, acest prim volum, dintr‑o serie dedicată teologiei ­ortodoxe în perioada ei formativă (ce culminează cu Sinodul al doilea de la Niceea È™i cu recunoaÈ™terea È™i consacrarea cinstirii sfintelor icoane), insistă într-un mod aparte asupra perioadei „creş­tinismului primar”, a problemelor şi incertitudinilor is­torice È™i dogmatice, pe temeiul celei mai bune cercetări mo­derne.
Abordând întreaga tematică esenÈ›ială a formării teologiei creş­tine în perioada premergătoare Sinodului I Ecu­menic, autorul reuÈ™eÈ™te să lămurească teme precum canonul scripturistic, tradiţia şi succesiunea apostolică.
Într-un amplu periplu, care trece prin Roma, Alexandria È™i Antiohia, ni se redă pulsul teologic al întregii oikoumene È™i ni se dezvăluie profunzimile marilor teologi ai perioadei (SfinÈ›ii Ignatie al Antiohiei, Iustin Martirul sau Irineu al Lyonului), în contextul disputei comunităÈ›ii creÈ™tine cu adversari care, deÈ™i eretici (Sabelie, Origen sau Pavel de Samosata È™.a.), au oferit Bisericii prilejul unei aprofundări a adevărului revelat, ce va supravieÈ›ui peste veacuri, călă­u­­­zind spiritul uman la Hristos.

Fata „de modă veche” nu trebuie privită ca modelul perfect, ci ca o posibilă variantă îm­bunătățită a fetei timpurilor noastre, care, din nefericire, pare să ignore sau să se rușineze de vechile obiceiuri bune – acelea care fac ca o femeie să fie cu adevărat frumoasă și demnă de stimă, și căminul să fie, datorită ei, ceea ce trebuie să fie cu adevărat: un loc fericit, unde părinții și copiii, frații și surorile învață să se iubească și să se ajute unii pe alții. 
Dacă întâmplările prin care trece mica Polly ne pun pe gânduri sau ne oferă o lecție ce poate fi învățată, atunci, în ciuda multelor greutăți pe care le‑am întâmpinat, pot spune că nu mi‑am neglijat cu totul datoria față de tinerii – băieți și fete – pentru care este o onoare și o plăcere să scriu, căci ei mi‑au fost întotdeauna cei mai buni îndrumători, cei mai îngăduitori critici și cei mai apropiați prieteni. 
Louisa May Alcott

ediÈ›ia a doua, adăugită

Ortodoxia nu poate fi o filosofie È™i un moralism sterp, ci o È™tiinÈ›ă a tămăduirii. Ea îl tămăduieÈ™te pe om. Teologia ortodoxă este strâns legată mai mult de medicină decât de filosofie. După cum un bolnav, pentru a se putea vindeca, trebuie să-È™i conÈ™tientizeze boala È™i să cerceteze un doctor, tot aÈ™a stau lucrurile È™i în privinÈ›a bolii duhovniceÈ™ti. Din păcate, trăim într-o epocă în care păcatul de căpetenie este necunoaÈ™terea stării în care ne aflăm.
Dacă nu cercetăm însă unde se află boala, cum putem È™ti ce să vindecăm? Dacă pentru trup omul urmează un tratament greÈ™it, nu va ajunge niciodată să se vindece. La fel se întâmplă È™i cu sufletul. Trebuie să È™tim că boala este omorârea minÈ›ii. Îndată vom înÈ›elege È™i că tămăduirea este luminarea minÈ›ii. Cu Sfintele sale Taine È™i întreaga sa TradiÈ›ie ascetică, Biserica vrea să ne călăuzească unde se afla Adam, adică la luminarea minÈ›ii, iar de acolo la îndumnezeire, care era destinaÈ›ia iniÈ›ială a omului. Prin urmare, este de mare importanÈ›ă să localizăm boala. 
Biserica este un Spital duhovnicesc care îi tămăduieÈ™te pe oameni. Nu este o organizaÈ›ie a oamenilor buni È™i evlavioÈ™i, ci Trupul binecuvântat al lui Hristos, în sânul căruia oamenii se tămăduiesc. Îi primeÈ™te pe cei bolnavi È™i le tămăduieÈ™te rănile duhovniceÈ™ti.

Ierótheos 
Mitropolit al Nafpaktosului 

Am uitat totul. Am plecat de mult de pe acele meleaguri È™i am murit… Pe un perete am o icoană veche cu Hristos, simbolul credinÈ›ei care m-a ajutat să traversez toate greutăÈ›ile È™i m-a adus în New England, având tăria de a începe să trăiesc din nou.
Da, să trăiesc din nou, căci, după ce am părăsit casa care a fost pentru mine mereu România, m-am simÈ›it ca un mort. Grele nu erau împrejurările în care mă aflam, ci simplul fapt că trebuia să trăiesc. (...) Nu È™tiu dacă vă puteÈ›i închipui cum este să te rupi de tot ce ai cunoscut È™i ai iubit È™i să o iei de la capăt fără să reuÈ™eÈ™ti să le împărtăÈ™eÈ™ti amintirile din trecut celor care fac parte din viaÈ›a ta în prezent. Există oameni cărora le pot împărtăÈ™i un moment sau altul din trecut, însă întregul rămâne să-l port singură.
Acum È™tiu că dragostea È™i mila, puse în practică din dorinÈ›a de a-i sluji aproapelui, pot transcende orice È™i pot face minuni. Că poÈ›i depăÈ™i timiditatea, oboseala, teama È™i chiar È™i ceea ce pare a fi o repulsie fizică incontrolabilă, doar să tânjeÈ™ti din suflet să ajuÈ›i È™i să fii de folos. Am învăÈ›at între timp că există o cale către inima oamenilor (aproape a tuturor), fie că îÈ›i sunt prieteni sau duÈ™mani, indiferent de opinia politică sau de convingerile naÈ›ionale. În faÈ›a durerii È™i a morÈ›ii, oamenii sunt egali, È™i majoritatea conÈ™tientizează acest lucru È™i sunt gata să se ajute unii pe alÈ›ii. Am mai învăÈ›at că, unde există credinÈ›ă în Dumnezeu, se poate face lucrarea Lui.
Principesa Ileana a României

Despartirea de omul iubit este una dintre situatiile cele mai grele din viata noastra. De multe ori suferinta aceasta ne condamna la singuratate, si putem suferi – asa cum arata nenumarate exemple – vreme indelun­gata. Nu este cazul sa speram ca durerea va trece singura sau ca timpul o va vindeca. Vindecarea depinde de noi.

Insanatosirea incepe prin invingerea gandurilor false. Cand omul, in urma efortului con­stient pe care l-a depus in acest sens, do­­­ban­­deste – sau redobandeste – viziunea lucida asupra lucrurilor, obiectivul urmator este cel de a trage invataminte din situatie, pentru a evita repetarea ei in viitor. Trecand de aceasta incercare, putem sa ne cunoastem mai bine pe noi insine, sa ne maturizam, sa scapam de „dependenta de dragoste” – in general, sa de­­­venim oameni mult mai bine pregatiti pentru dragoste si pentru viata de familie.