Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Dacă în vremurile noastre – vremuri de sărăcie, de foamete şi de întunecare duhovnicească – mai sunt monahi ce au cât de cât dreaptă socotinţă duhovnicească adevărată, ei sunt aceia, foarte puţini la număr, care, fiind luminaţi cu rugăciunea minţii, şi‑au cunoscut amănunţit patimile, au cunoscut amănunţit lucrările duhurilor viclene şi, în fine, lucrarea Dumnezeiescului Duh, care începe prin revărsarea în sufletul omenesc a sfinţitei păci celei în Hristos – iar cine nu şi‑a văzut, în lumina rugăciunii minţii, patimile sale, cine n‑a cunoscut lucrările duhurilor necurate şi n‑a gustat din pacea lui Hristos, care adună laolaltă mintea, sufletul şi trupul, acela nici nu are idee despre dreapta socotinţă duhovnicească, chiar dacă, amăgit de slava deşartă, i se pare că o are... 
Vrei să simţi uşurare de patimile care te luptă? Vrei să afli umilinţă în chilia ta, umilinţă fără de care gândul, răpit de vântul sălbatic ca o corabie fără ancoră, goneşte pe valurile închipuirii şi este aruncat în adâncul trândăvirii? Vrei să vezi lumină din Lumină? Vrei să guşti dragoste care iese din Dragoste şi duce la Dragostea veşnică? Ia gândul tău şi aruncă‑l la picioarele fraţilor şi surorilor, fără să faci deosebire între răi şi buni; spune‑i gândului tău şi repetă‑i cât mai des, ca din gând să se nască şi simţământul: „Aceştia sunt nişte îngeri ai lui Dumnezeu, numai eu mă asemăn diavolului prin păcat şi întunecare”. 

Celor mai mulÈ›i dintre noi ne e teamă să facem paÈ™ii necesari spre cunoaÈ™terea de sine, refuzăm să ne cercetăm profunzimile. 
În principal însă – şi în mod paradoxal – motivul pentru care evităm sau refuzăm să ne cercetăm lumea lăuntrică e teama că vom descoperi ceva bun. 
De ce ne e teamă să ne acceptăm virtuÈ›ile? De ce le ascundem în spatele unor aprecieri neîntemeiate È™i al unor frici absurde? Pentru că refuzăm să ne re­cunoaÈ™tem harismele, pentru că recunoaÈ™terea ha­rismelor înseamnă responsabilitatea folosirii È™i asumării lor. 
Cu toÈ›ii avem înlăuntrul nostru un tezaur de crea­tivitate, omenie, altruism, delicateÈ›e, care are anu­mite exigenÈ›e, care cere să fie exprimat È™i înfăptuit. Altfel, devine răutate, egocentrism, duritate, in­sensibilitate. Răutatea nu este nimic altceva decât bunătate condamnată. Și în toate acestea locul central îl ocupă absenÈ›a autocunoaÈ™terii, a descoperirii de sine. 
Pr. Filoteu Faros

O poveste tulburătoare despre descoperirea credinÈ›ei

***

O călătorie în Muntele Athos – între zidurile sfinÈ›eniei îngereÈ™ti È™i sub mantia ocrotitoare a Maicii Domnului.
O poveste tulburătoare despre depăÈ™irea certitudinilor umane È™i descoperirea Adevărului.
O fascinantă căutare lăuntrică, istorisită cu talent, umor È™i sensibilitate.

***

– Ascultă, deci, un cuvânt care nu e rod al înÈ›elepciunii mele, ci al unui bătrân foarte luminat: „Dacă vezi lucrurile cu ochii unei albine, pe toate le vei vedea ca mierea. Dacă însă le vezi cu ochi de muscă, pe toate le vei vedea murdare.”
Zicând aceste cuvinte, stareÈ›ul se ridică, socotind discuÈ›ia încheiată. Iorgos s‑a ridicat È™i el È™i s‑a îndreptat spre uÈ™ă. Înainte să iasă, s‑a oprit È™i, întorcându‑se, a zis:
– Dacă pui o albină într‑un grajd, o să plece, fiindcă nu va găsi nimic de folos. Dacă pui o muscă în stup, albinele or s‑o omoare. Se va vedea ce sunt după felul în care voi pleca de aici È™i când voi pleca.
Când a rămas singur, bătrânul cu părul alb s‑a aÈ™ezat înaintea icoanei Maicii Domnului È™i cu voce frântă È™opti: „Împărăteasa tuturor, o muscă a intrat în Grădina ta. Tu, care alergi grabnic înaintea oricui te cheamă È™i împărtăÈ™eÈ™ti durerea noastră, a tuturor, mijloceÈ™te la Fiul tău să îl miluiască! A pierdut calea, să nu‑și piardă È™i sufletul!”

***

Lectura acestei cărÈ›i constituie o binefacere atât pentru cititorul fami­liarizat cu lumea credinÈ›ei, cât È™i pentru cei mai puÈ›in apropiaÈ›i de spaÈ›iul Bisericii. Îndeosebi cei care nu s‑ar apropia cu uÈ™urinÈ›ă de o carte cu conÈ›inut teologic vor avea neaÈ™teptata surpriză a unei lecturi parcurse dintr‑o răsuflare, care te introduce treptat È™i cu măiestrie într‑o lume plină de frumuseÈ›e È™i taină.
Din paginile cărÈ›ii, ­dominate de ­dialoguri savuroase, cititorul, mai mult sau mai puÈ›in sceptic, află răs­pun­­suri pertinente È™i cuceritoare prin firescul È™i justeÈ›ea lor la întrebările mereu actuale cu privire la existenÈ›a lui Dumnezeu, iar cel deja credincios redescoperă un univers pe care îl credea cunoscut, învăÈ›ând modul de a purta un dialog cu cei care nu îi împărtăÈ™esc convingerile.
Această extraordinară carte con­sti­­tuie un prilej pentru fiecare cititor de a trăi propria minune pe tărâmurile credinÈ›ei.

Inima iubitoare este mijlocul prin care cineva reuseste sa cunoasca adevarul, cu toate ca uneori Dumnezeu este silit sa o franga si sa o smereasca pentru a o face receptiva - precum a facut cu Apostolul Pavel, care la un moment dat sufla amenintare cumplita impotriva crestinilor si ii prigonea. Insa Dumnezeu cunoaste deodata trecutul, prezentul si viitorul inimii si El vede momentul cand poate sa intervina si sa comunice cu ea.

Opusul inimii iubitoare, care primeste descoperire de la Dumnezeu, este calculu rece, incercarea de a obtine tot ce poti de la oameni; in viata religioasa, acest lucru da nastere la falsitate si sarlatanism de toate felurile. Privind la marginea religioasa de astazi, puteti vedea ca se intampla multe astfel de lucruri: atat de multa falsitate, afectare, calcul, profitare de curentii modei, prin care o anumita religie sau atitudine religioasa devine la moda, apoi alta. Pentru a gasi adevarul trebuie sa cauti mai adanc.

Virtutea curatiei nu o are acela in care dorintele necurate au slabit ca urmare a batranetii, ori a bolii, ori din vreo alta pricina. Intr‑un astfel de om, chiar de ar mai vietui pacatul, trupul lui neputincios il impiedica de la fapte pacatoase. Curatia este silire continua in adancul sufletului si ucigatoare a urmelor miscarilor rusinoase ramase acolo. Cel ce s‑a lecuit astfel si a dobandit aceasta virtute a inradacinat intru sine curatia cea potrivnica pacatului.

(Sfantul Vasile cel Mare)

Traducere din limba bulgara de Gheorghita Ciocioi 

Ediţie îngrijită È™i note de Florin Stuparu 
 
Ediţia de faţă are la bază manuscrisul tipărit întîia oară, prin osîrdia şi toată cheltuiala iubitorului de Dumnezeu Episcop al Buzăului, D. D. Kesarie, în zilele bine‑credinciosului Domn a toată Ţara Românească, Alexandru Dimitrie Ghica, la anul 1840. 
 
 
Se plîngea ucenicul către stareţul său: „Părinte, tot citesc la Psaltire, şi nimic nu înţeleg!” La care bătrînul i‑a răspuns: „Nu‑i nimic, fiule, înţeleg dracii şi se cutremură!” 
Trei sînt pricinile pentru care nu putem pătrunde înţelesul cuvintelor dumnezeieşti şi avem nevoie de tîlcuiri. 
Prima e întunecarea minţii noastre de oameni căzuţi, minte care se află sub înrîurirea duhurilor răutăţii şi a patimilor noastre gîndite sau trupeşti. 
A doua e că Scripturile sînt scrise umbrit, în ghicitură. După căderea omului şi îndepărtarea lui de Dumnezeu, Ziditorul nu a lăsat făptura Sa întru necunoaştere, dar nici nu S‑a descoperit oricui şi oricum. Pentru a ne aduce aminte de starea şi de vrednicia dintru început şi pentru a ne arăta calea de întoarcere la Sine, adică mîntuirea, răscumpărarea din robia celui rău, Dumnezeu S‑a arătat drepţilor Săi – Patriarhi, Proroci, Apostoli, Sfinţi Părinţi – şi prin ei ne‑a dat Sfintele Sale Scripturi: Vechiul şi Noul Testament, la care se adaugă scrierile Sfinţilor Părinţi insuflaţi de Duhul Sfînt. Şi, fiindcă grăieşte tainele ascunse minţii şi ochiului nostru, e lesne de înţeles că Preasfîntul Duh nu poate vorbi decît tainic, urmînd ca tot darul Său să ne descopere înţelesul, prin cărţile de tîlcuire alcătuite de alţi aleşi ai Săi curaţi cu inima, singurii care pot vedea şi înţelege pe Dumnezeu. 
Dar nevoia de tîlcuiri are şi altă pricină. Trebuie să înţelegem că nimic nu urăşte mai mult vicleanul stăpînitor al lumii acesteia decît Adevărul. Iar Adevărul nu este ceva, el este Cineva, este Însuşi Hristos, Dumnezeul şi Mîntuitorul nostru, şi toate dumnezeieştile scripturi vorbesc despre El, Răscumpărătorul neamului omenesc şi Biruitorul îngerului căzut şi al puterilor lui.

In osteneala vremurilor pe care le traim, cand este atat de greu sa auzi vreun cuvant care sa fie intru totul acoperit de lucrare, cei care isi cauta cu adevarat izbavirea din aceasta vale a plangerii, stiu ca traim vremuri de cumplita seceta si foame launtrica.  Asadar unde altundeva sa alergam dupa ajutor si hrana launtrica daca nu la  Sfintii lui Dumnezeu?  De vom cerceta scrierile lor, vom intelege mai bine vremurile in care ne aflam si vom pricepe ca Domnul este in neincetata lucrare, chiar daca lumea de azi e covarsita de noianul rautatilor si nelegiuirilor.